Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril după Dumnezeiasca liturghie în biserica Schimbarea la Faţă din Peski

Predica Preafericitului Patriarh Kiril după Dumnezeiasca liturghie în biserica Schimbarea la Faţă din Peski
Versiune pentru tipar
5 februarie 2012 17:57

La 5 februarie 2012, în duminica Vameşului şi a Fariseului, de sărbătoarea Soborului noilor mucenici şi mărturisitori ai Rusiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala Schimbarea la Faţă din cartierul Peski de la Moscova.

După terminarea liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către cei prezenţi în biserică cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cuvioase părinte Alexandru, parohul acestei sfinte biserici! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Cu bucurie am oficiat împreună cu confraţii mei Dumnezeiasca liturghie în această glorioasă, de o mare importanţă istorică, biserică parohială a oraşului Moscova, precum şi hirotonia unui nou arhiereu – Preasfinţitul Efrem, episcop de Borovici şi Pestovo. Biserica aceasta poartă asupra sa pecetea suferinţelor, prin care în măsură deplină a trecut Biserica noastră, sfinţind istoria creştinismului printr-o experienţă unică a muceniciei şi mărturisirii. Şi mă bucur că astăzi Biserica sărbătoreşte pomenirea sfinţilor noilor mucenici şi mărturisitori ai Rusiei – anume a celor care în timpuri încă recente prin sângele său au parafat credinţă lui Hristos. Printre ei se află ultimul paroh de înaintea închiderii acestei biserici, sfântul mucenic Serghie Uspenski, a cărui icoană o voi păstra cu pietate în amintirea serviciului divin de astăzi, a istoriei acestei minunate parohii, a istoriei muceniciei şi mărturisirii clerului moscovit.

Pomenirea de azi a noilor mucenici şi mărturisitori ai Rusiei coincide cu prima duminică pregătitoare pentru Postul Mare, numită în limbajul statutului bisericesc „duminica Vameşului şi a Fariseului”. Astăzi a fost citită Evanghelia după Luca – pilda despre vameşul şi fariseul care în mod diferit Îl proslăveau pe Dumnezeu şi I se adresau Lui (Lc. 18:10-14). Fariseul, fiind om evlavios în conformitate cu legea Vechiului Testament, Îl mulţumea pe Dumnezeu pentru faptul că nu este ca ceilalţi oameni. Iar vameşul, cel ce strângea impozite, persoană urâtă de toţi, dispreţuită şi, bineînţeles, păcătoasă, deoarece ce fel de vameş, aflându-se în această funcţie, nu se gândea la sine însuşi? Acest om nefericit, păcătos şi dispreţuit de toată lumea, venind în templu, nu a mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că este bun, ci doar Îl ruga pe Dumnezeu să-i fie milostiv lui, păcătosului şi, conform cuvântului Mântuitorului, a plecat mai îndreptat, decât fariseul.

Noi ne apropiem de tărâmul Sfintei Patruzecimi, de Postul cel Mare şi de aceea Biserica ne orientează asupra la ceea ce este cel mai important, ceea ce este semnificaţia Postului. Biserica ne ajută prin exemplul pildelor evanghelice să conştientizăm, ceea ce este pocăinţa adevărată. În decursul Postului Mare noi vom auzi multe cuvinte despre pocăinţă şi în canonul cel mare al lui Andrei Criteanul, şi în predici, şi în rugăciuni. Însă astăzi, când începem să păşim în întâmpinarea Postului cel Mare, aş vrea să vorbesc, se prea poate, despre ceea ce este mai important.

În pocăinţă omul, conştientizând şi osândind păcatul său, dând făgăduinţa de a se lepăda de el, se dezice de sine însuşi sau, cel puţin, de la partea cea mai mare a propriei vieţi – de obişnuinţe, de concepţii asupra realităţii înconjurătoare, de oameni, de sine însuşi. Pocăinţa adevărată se poate înfăptui doar atunci, când omul îşi depăşeşte al său „ego” şi respinge ceea ce încă ieri a fost pentru el drag, important, dar ceea ce nu se înscrie în sistemul legilor lui Dumnezeu; când omul conştientizează contradicţia dintre propria viaţă şi legea lui Dumnezeu.

Însă orice om consideră că trăieşte corect, chiar dacă săvârşeşte păcate. Iar dacă conştiinţa tare ne mai dojeneşte, atunci noi putem să ne liniştim, să ne justificăm. Noi ne comparăm pe sine cu alţii, noi spunem că suntem cu mult mai buni decât vecinul, decât colegul şi cu atât mai mult decât şeful! Iar dacă mai există un păcat – cine este fără de păcat? Noi ne-am obişnuit să ne justificăm şi să ne apărăm – însă pocăinţa, făcută în mod sincer, scoate toate aceste măşti. Pocăinţa îl postează pe om faţă în faţă cu adevărul lui Dumnezeu, încât el se dezice de ceea ce a considerat adevărul său de viaţă, de ceea ce a justificat întotdeauna în sine, inclusiv făcând trimitere la experienţa mai negativă, după părerea lui, a vieţii altor oameni. Aşadar, pocăinţa este distrugerea propriului adevăr meschin asupra vieţii, care în faţa lui Dumnezeu se pomeneşte a fi totuşi un neadevăr, iar acceptarea adevărului lui Dumnezeu în inimă, după cum se spune astăzi, este reformatarea propriei conştiinţe, a propriilor valori, a propriilor dorinţe.

Este uimitoare coincidenţa pomenirii de azi a noilor mucenici şi mărturisitori ai Rusiei cu prima duminică pregătitoare pentru Marea Patruzecime. Ce semnifică experienţa muceniciei şi a mărturisirii? Este o răstignire deplină alături de Hristos, o totală dezicere de sine, chiar până la acceptarea morţii. Omul nu mai are nimic al său, nici chiar viaţa – el totul dă lui Dumnezeu, el se contopeşte cu Dumnezeu, el devine omul lui Dumnezeu. Iată de ce mucenicii şi mărturisitorii nu aveau nevoie de pocăinţă înainte de moarte, iată de ce în Biserica străveche mucenicia se  identifica cu botezul. Dacă mucenicia era primită de un om nebotezat, nimeni nu mai punea întrebarea dacă este membrul Bisericii sau nu, fiindcă sângele mucenicului îl spăla de păcat, unindu-L cu Dumnezeu – acela era botezul cu sânge.

Iată printr-o astfel de lepădare de păcat a trecut cea mai mare parte a Bisericii. Mai mult de o mie de persoane sunt canonizate, dar pe câţi noi nu îi cunoaştem, ale căror nume pur şi simplu au dispărut, amintirea cărora s-a pierdut – astăzi noi ne-am rugăm pentru ei, pentru cei care nu sunt canonizaţi, dar care sunt părtaşi la jertfa mucenicilor şi mărturisitorilor. De aşa natură este această legătură profundă dintre pocăinţă şi mucenicie. Doar pocăinţa este de asemenea mărturisire, este un oarecare refuz de modul de gândire obişnuit, este dorinţa puternică, întărită prin voinţă, de a merge după Hristos, de a-mi revizui viaţa, este acceptarea adevărului lui Dumnezeu şi separarea de ceea ce încă ieri mi se părea a fi adevărul meu omenesc. Iar mucenicia este dedicarea totală a omului lui Dumnezeu, contopirea cu Dumnezeu în deplina încredere, în deplina dezicere nu doar de anumite rătăciri şi drepturi proprii omeneşti, dar chiar şi de însăşi viaţa.

Ce se întâmplă atunci, când omul se uneşte astfel cu Dumnezeu? Cuvinte minunate am auzit astăzi în epistola apostolului Pavel către Romani – acest fragment se citeşte de fiecare dată, când pomenim pe mucenici şi mărturisitori. „Sunt încredinţat, spune apostolul Pavel, că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8:38-39). Aceste cuvinte ale apostolului care sunt aidoma tunetului trebuie să persiste în amintirea şi conştiinţa noastră: nimic nu trebuie şi nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, prin urmare de comunicarea şi viaţa cu Dumnezeu, în caz dacă noi  singuri ne dedicăm Lui.

Astăzi noi am hirotonit în această biserică pe un nou episcop care va trebuie să creeze o eparhie, să afirme tot despre ce astăzi vorbim, tot la ce astăzi ne dedicăm pe sine. Însă eu nădăjduiesc că stăpânul Efrem, îndrumat de rugăciunile şi dragostea voastră, prin mila lui Dumnezeu va realiza toate sarcinile care stau în faţa lui.

Aş vrea să vă mulţumesc cordial, părinte Alexandru, pentru cuvintele calde pe care mi le-aţi adresat, pentru icoana sfântului mucenici preot Serghie, parohul acestei sfinte biserici, al cărui chip apropie de noi realitatea muceniciei şi a mărturisirii, realitate care este separată de noi de un segment nu atât de mare de timp. Eu vă mulţumesc de faptul cât de minunat e reconstruită şi înnoită această biserică, care mulţi ani s-a aflat în păragină. Aici s-au aflat instituţii laice, aici nu s-a săvârşit rugăciunea, putem spune că pe oasele mucenicilor oamenii făceau ceva, ce era pentru ei un mic adevăr omenesc, fără a gândi la adevărul lui Dumnezeu. Iar astăzi această măreaţă biserică din centrul oraşului Moscova este mărturia puterii adevărului lui Dumnezeu care a ridicat din cenuşă viaţa noastră bisericească. Aş vrea să vă mulţumesc, de asemenea, pentru ascultarea importantă pe care o duceţi în Patriarhia Moscovei, unde îmi ajutaţi să comunic cu sute şi mii de persoane, fiind în fruntea comisiei Patriarhiei Moscovei pentru audienţa vizitatorilor. Este o activitatea păstorească foarte dificilă, având de a face cu diferiţi oameni – şi sănătoşi, şi bolnavi, şi sincer credincioşi, şi ispititori. Să vă dea Dumnezeu puteri ca şi mai departe să continuaţi această slujire, susţinându-mi mâinile mele neputincioase, aidoma lui Aaron care îl ajuta pe Moise.

Aş vrea să vă salut şi să vă felicit cu ocazia acestei zile pe voi pe toţi, dragi stăpâni, pe preoţii care au slujit împreună cu mine şi pe voi toţi, dragi enoriaşi permanenţi ai bisericii Schimbarea la Faţă din Peski, să mulţumesc cele două coruri care au cântat azi şi să chem asupra voastră binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii



Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfinților întocmai cu Apostolii Metodie și Chiril după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Pererva

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la poligonul din Butovo

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Acoperământul Maicii Domnului”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Marea Vecernie Pascală săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Sâmbăta Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Joia Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit în ajunul Joii Mari după slujba dumnezeiască săvârșită la Mănăstirea „Sfintele Marta și Maria”, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Miercurea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în ajunul Miercurii Mari la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Andrei Stratilat”