Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Preafericitului Patriarh Kiril la întâlnirea președintelui Guvernului Federaţiei Ruse V.V. Putin cu liderii comunităţilor tradiţionale religioase ale Rusiei

Discursul Preafericitului Patriarh Kiril la întâlnirea președintelui Guvernului Federaţiei Ruse V.V. Putin cu liderii comunităţilor tradiţionale religioase ale Rusiei
Versiune pentru tipar
8 februarie 2012 17:10

La 8 februarie 2012 la reşedinţa oficială Patriarhală de la mănăstirea sfântul cneaz Daniil a avut loc întâlnirea președintelui Guvernului Federaţiei Ruse V.V. Putin cu Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril şi cu liderii comunităţilor tradiţionale religioase ale Rusiei.

Bine aţi venit, Vladimir Vladimirovici, la mănăstirea sfântul cneaz Daniil! Suntem bucuroşi că aţi răspuns la propunerea noastră de a vă întâlni cu reprezentanţii organizaţiilor religioase şi ai confesiilor creştine, pentru a discuta despre viitorul ţării noastre, pentru a vorbi despre totul ce prezintă importanţă pentru oamenii credincioşi. Am vrea să discutăm cu Dumneavoastră în calitate de Prim-ministru, dar în primul rând în calitate de candidat la postul de preşedinte al ţării noastre, de altfel un candidat care are cele mai mare şanse de a accede în această funcţie. Anume din aceste considerente discuţia pe care am dori să o ducem va fi la obiect şi vă va permite să auziţi doleanţe şi propuneri reale, parvenite de la reprezentanţii organizaţiilor religioase din ţara noastră. Bine aţi venit!

<...>

Vă mulţumesc cordial, Vladimir Vladimirovici, pentru discursul foarte concret şi plin de conţinut care, bineînţeles, îşi găseşte un ecou fierbinte în inimile noastre. Toate temele pe care le-aţi trasat au prezentat obiect de discuţii la diferite niveluri – şi cu reprezentanţii societăţii civile pe diferite pieţe, şi cu reprezentanţii statului; iar direcţiile de activitate, formulate astăzi, pe care trebuie să le parcurgă atât statul, cât şi organizaţiile religioase, ne bucură foarte mult. Însă permiteţi-mi să abordez puţin de pe alte poziţii problemele despre care aţi vorbit (educaţia, demografia). Pentru a înţelege ceea despre ce vreau să vorbesc, este important de a ne aduce aminte prin ce am trecut în anii 1990. Anii 1990 au intrat în istorie, cum se spune astăzi, cu un brand clar – „ani tulburi”. Dar ce s-a întâmplat în aceşti „ani tulburi”? În primul rând, desigur, un haos deplin pe plan ideologic, o distrugere a orice fel de paradigme, ceea ce, pe de o parte, a şi fost bine, luând în considerare dominanta ideologică care era prezentă în viaţa poporului, dar, pe de altă parte, aceasta atât de mult a dezlănţuit, inclusiv, instinctele oamenilor, încât haosul ideologic a început să măture tot în calea lui. Şi jefuirea statului, a societăţii, distrugerea economiei, a politicii, distrugerea ţării... Aş vrea să spun că ceea prin ce a trecut ţara noastră în anii 1990 este comparabil cu alte cataclisme din cele mai importante din istoria ţării noastre: cu Răzmeriţa din veacul al XVII-lea, cu năvălirea lui Napoleon, cu agresiunea lui Hitler şi cu Războiul civil, fiindcă de fiecare dată apărea întrebarea – va exista sau nu va exista ţara, va exista sau nu poporul? Iar dacă e să comparăm distrugerile şi prejudiciile care au fost aduse poporului şi economiei în decursul acestor ani 1990, atunci devine clar că toate acestea sunt comparabile cu pierderile din Marele război pentru apărarea Patriei. De aceea există astăzi o oarecare problemă printre acei oameni care fie s-au născut în acei ani, fie s-au născut la sfârşitul anilor 1980, aceste persoane având 20-25 de ani. Ei nu au participat în toate celea, prin ce a trecut ţara, ei nu au văzut această catastrofă. De aceea adresarea noastră este către anii 1990, pentru mulţi este aidoma unei adresări, de pildă, către NĂP sau către începutul veacului al XX-lea. Este foarte important ca şi concetăţenii noşti să înţeleagă prin ce am trecut noi.

Bineînţeles, anii 1990 au deschis noi posibilităţi, inclusiv pentru libertatea conştiinţei, pentru alegerea conceptuală. Şi noi niciodată nu vom închide ochii asupra la tot ce a fost făcut bun, însă pericolele pentru existenţa ţării au fost colosale.

Dar ce semnifică anii 2000? Prin minunea lui Dumnezeu şi prin participarea activă a conducerii statului noi am reuşit să ieşim din această criză îngrozitoare, sistematică, care distrugea însăşi bazele vieţii poporului. Alţii pot spune despre faptul ce s-a întâmplat în domeniul economiei, în domeniul politicii. Noi cunoaştem că există aprecieri foarte optimiste, există aprecieri critice, însă este evident că ţara a ieşit din acea zonă îngrozitoare, periculoasă şi a început să facă progrese.

Eu nu sunt un economist bun, dar înţeleg că contextul general mondial nu a fost agreabil pentru dezvoltarea economiei şi cu toate acestea astăzi Rusia este o ţară bogată. Acel fapt că astăzi Spania, una din cele mai prospere ţări, vinde masiv imobile, iar ele sunt achiziţionate masiv de cetăţenii ruşi, este un semnal foarte bun întregii lumi. O ţară săracă, care se află în criză, nu-şi poate permite ceea ce îşi pot permite ţările bogate.

Dar nu vreau să mă opresc asupra economiei. Eu consider că este foarte important să înţelegem că ieşirea din acei ani 1990 dificili a fost o pagină cu totul specială în istoria multiseculară a Patriei noastre.

Eu trebuie să o spun deschis în calitatea mea de Patriarh care este chemat să vorbească adevărul, fără a lua în seamă conjunctura politică şi accentele propagandistice, despre faptul că un rol enorm în îndreptarea curbei din istoria noastră l-aţi avut personal Dumneavoastră, Vladimir Vladimirovici. Aş vrea să vă mulţumesc. Cândva aţi spus că munciţi ca un rob, doar cu acea deosebire că robul nu are acel randament, iar Dumneavoastră aveţi un randament foarte înalt.

Aceasta nu semnifică că noi suntem de acord cu orice acţiune a Dumneavoastră, cu totul ce are loc în ţară. Noi avem puncte de vedere critice şi eu le expun în mod public, fără a mă jena. Astăzi voi spune ceva ce mă nelinişteşte foarte mult şi cred că îi nelinişteşte şi pe cei care s-au adunat în jurul acestei mese. Este vorba de faptul că realizările perioadei anilor 2000, în special cele care sunt apropiate de noi în domeniul obţinerii libertăţii religioase, libertăţii alegerii conceptuale, bineînţeles că au ajutat oamenii să-şi formeze o anumită bază conceptuală – nu tuturor, dar la foarte mulţi în societatea noastră. Perioada de incertitudine şi inconsecvenţă s-a terminat: foarte mulţi oameni înţeleg cu claritate ce semnifică astăzi acel cod cultural, despre care vorbiţi în unul din articolele Dumneavoastră. Formarea acestei conştientizări, existenţa codului cultural care transmite din generaţie în generaţie valorile perene fundamentale ale poporului nostru, începe să aparţină unei mari părţi ai locuitorilor Rusiei. Şi mie mi se pare că această schimbare conceptuală este foarte importantă.

Dar pe de altă parte, desigur, ameninţările care astăzi există şi despre care aş vrea în mod foarte transparent şi direct să vorbesc, sunt de asemenea foarte mari şi periculoase. În primul rând, aceasta se referă la contrapunerea faţă de tradiţia noastră culturală.... Cuvântul „tradiţia” nu este perceput de toată lumea în semnificaţia lui corectă. În conştiinţa maselor acest cuvânt deseori este legat de un anumit arhaism. Dar de fapt tradiţia este un mecanism şi o modalitate de transmitere a valorilor care nu pot dispare din viaţa noastră. Nu totul ce a fost în trecut este bine, noi doar aruncăm gunoiul, noi doar nu păstrăm totul din trecut. Dar există lucruri care trebuie să fie păstrate, fiindcă dacă nu le vom păstra, se va distruge identitatea noastră naţională, culturală, duhovnicească, noi vom deveni alţii şi de cele mai multe ori vom deveni mai răi.

De ce este atât de important să păstrăm acest cod cultural? Fiindcă în baza acestui cod cultural se formează matricea vieţii poporului, ea nu cade din cer, ea creşte din această tradiţie, iar la formarea acestui cod cultural în decursul mileniului au participat toate acele forţe duhovniceşti, ale cărei reprezentanţi destoinici se află aici la această masă.

Dacă e să vorbim ce ameninţări există... Există diferite puncte de vedere. Este o teorie de conspiraţie că ar exista un oarecare proiect împotriva Rusiei. Eu nu voi încerca să apreciez aceste teorii de conspiraţie, cât de mult ele corespund realităţii, lasă specialiştii să-şi spună cuvântul în privinţa aceasta, însă vreau să spun că mesajul care vine spre noi foarte uşor se asimilează de conştiinţa în masă. Fiindcă mesajul vine nu la conştiinţă, nu la idee, nu la sentimentul moral, dar la instinct. Astăzi se formează civilizaţia instinctului. Ea este formată în multe ţări. Ce caracterizează această civilizaţie? Ideea consumului – să ai mai mult şi să cheltui mai mult. Desigur, noi am trecut prin sărăcie, prin scârbirile vieţii şi în perioada sovietică, şi cu atât mai mult în anii 1990, şi de aceea este de înţeles că unii oameni, căpătând anumite mijloace, s-au identificat cu această filozofie a consumului. Este o anumită explicaţie istorică, din ce cauză s-a întâmplat aşa. Dar când aceasta devine un ideal de viaţă, un obiectiv spre care merge omul,  această filozofie devine periculoasă pentru popor. Deoarece poporul, în special poporul Rusiei, care este multinaţional, multireligios, care se află pe întinderi atât de enorme, nu poate trăi fără idee, fără o idee unificatoare. Acesta este codul nostru cultural, el este ideea noastră naţională care reproduce fiecare generaţie următoare din punct de vedere al formării sistemului ei de valori.

Dar noi ce avem la momentul actual? Dacă e să analizăm pur şi simplu tot torentul informaţional: televiziunea, internetul, mijloacele mass-media, cărţile, filmele – ele toate acţionează, se prea poate nu la 100%, dar marea majoritate acţionează asupra formării instinctului la om, la cetăţeanul civilizaţiei. Nici un fel de idealuri înalte! Şi de ce ne mirăm că ia cuvântul o oarecare domnişoară de la facultatea de jurnalism în timpul întâlnirii cu Președintele şi cu mândrie spune că este eminentă, însă scopul ei principal este să o şteargă de aici, să plece. Dar de ce să plece? Acolo nivelul de consum este mai înalt, acolo sunt mai mulţi bani. Iar dacă dominanta axiologică a persoanei, scopul ei în viaţă este această dimensiune a vieţii, atunci noi pierdem vădit, fiindcă Rusia trebuie să treacă o cale lungă pentru ca să ridicăm nivelul de consum până la nivelul de consum al altor state şi să asigurăm pe oameni cu acelaşi salariu.

Însă există domenii, unde nici un fel de salariu nu poate compensa riscurile şi sacrificiile! Dumneavoastră aţi vorbit de Forţele Armate. Nici un fel de salariu nu poate compensa pierderea, moartea sau schilodirea omului, invaliditatea. Înseamnă că nu-l veţi putea motiva pe soldat să se ridice la atac cu nici un fel de salariu. Dacă este o mare de foc în faţa acestui şir de soldaţi care trebuie să se ridice să-şi apere Patria – atunci e vorba doar de o motivaţie supremă, doar sentimentul datoriei... Iar sentimentul datoriei e o noţiune de morală şi totodată o noţiune ideologică. Însă civilizaţia noastră astăzi nu creează, nu formează sentimentul datoriei. Totul este orientat asupra formării unei atitudini instinctive: eu trebuie să-mi satisfac necesităţile mele, cu cât mai mult, cu atât mai bine, cu cât voi cheltui mai mulţi bani pentru aceasta, cu atât mai bine. Anume pe acest câmp existăm cu toţii.

Aţi spus foarte corect despre necesitatea întăririi relaţiilor dintre Biserică, organizaţiile religioase, stat, însă aceasta va fi ca o picătură în mare. Sunt picături foarte bune, picături benefice. Chiar dacă vor apărea unele emisiuni pe canalele federale, nu va fi posibil să echilibrăm torentul informaţional. Sunt forţe de diferit calibru. Ce se va întâmpla cu tineretul nostru peste 6 ani, dar ce va fi peste 12 ani? Dar dacă idealul de consum va fi general şi general va fi idealul de a o şterge încolo, unde poţi câştiga mai mult? Noi vom pierde Rusia. Este problema cea mai importantă de ordin strategic, iar pentru soluţionarea ei e nevoie de următoarele. În anii 1990 a avut loc o ruptură tragică dintre învăţământ şi educaţie, dintre şcoală şi educaţie. Familiile au devenit incapabile de cele mai multe ori să-şi educe copiii, fiindcă torentul informaţional distrugea toate eforturile, uneori nu prea pricepute, ale familiei. Existau niveluri diferite  ale părinţilor – şi din punct de vedere intelectual, şi moral, şi spiritual, de aceea era cu neputinţă a concura, ceea ce ne-a arătat foarte bine serialul „Şcoala”. Iată faţa elevului contemporan, al omului tânăr. În ce mod părinţii îl pot pune într-un anumit cadru pe acest om, îi pot inocula anumite idealuri înalte? El trăieşte pe altă planetă, ceea ce intensifică ruptura dintre generaţii.

Ce este important în acest caz, după opinia mea? Este nevoie de întors înapoi funcţia educativă în grădiniţa de copii, în şcoală, în universitate. Noi trebuie să avem o paradigmă ideologică, duhovnicească, în limitele căreia s-ar putea implementa această educaţie a personalităţii, doar noi posedăm aceste valori. Noi avem aceste valori – responsabilitatea morală, despre care bine aţi vorbit în articolul Dumneavoastră, libertatea, onestitatea, demnitatea, justeţea, adevărul. Dumnezeu nu este în forţă, ci în adevăr.

Dacă am umple spaţiul nostru educativ cu aceste idei, dacă vom învăţa să lucrăm toţi împreună pentru a forma modul de gândire a tineretului nostru, atunci noi vom putea, eu sper (100 de procente de siguranţă nu există, căci prea puternic este torentul informaţional), dar noi vom putea să rămânem o insulă a libertăţii... În mod arbitrar utilizez acum această imagine - insula libertăţii. Eu mă voi ruga şi voi face totul pentru ca Rusia să rămână o insulă a libertăţii. Desigur, este foarte importantă politica culturală, politica la televiziune. Doar şi filmele de acţiune pot fi făcute astfel, ca să fie o idee clară, să fie un erou pozitiv. Doar noi cu toţii priveam filme cu miliţieni, cu cercetaşi, ele erau filme de acţiune, dar totodată duceau şi o idee înaltă. Da, ele educau dragostea de Patrie, sacrificiul omului, onestitatea, principialitatea, hotărârea de a comite o faptă eroică. Iată eu mă gândesc că astăzi cinematograful, televiziunea trebuie să promoveze toate acestea nu pe calea moralizatoare, de care lumii îi e greaţă, iertaţi-mă, dar pe calea includerii înţelepte şi corecte a valorilor noastre naţionale care sunt concomitent şi valori general umane. În aceastea trebuie să constea torentul nostru informaţional şi eforturile noastre educative.

Astăzi se duc discuţii despre crearea televiziunii publice. De la bun început cu entuziasm am perceput această idee, dar apoi am căzut pe gânduri. Am căzut pe gânduri iată din ce cauză: la noi de cele mai dese ori strigă cel mai tare şi mai strident acei care nu prezintă majoritatea. Iar puterea reacţionează la aceste persoane cu o anumită frică – există o astfel de reacţie. Însă ei nu sunt majoritatea. Iar majoritatea, vă asigur, sunt aceia care astăzi sunt de acord cu ceea ce spun eu acum. Să ştiţi că nu e o declaraţie nefondată, ea se bazează pe o analiză minuţioasă a dispoziţiilor din societate, pe care Biserica le efectuează cu propriile mijloace şi modalităţi. Dar nu numai Biserica. Aş vrea să aduc nişte cifre ale fundaţiei „Obșestvennoe mnenie”: de la 63 % până la  82 % din respondenţi salută participarea Bisericii Ortodoxe Ruse în programele sociale şi obşteşti – în dependenţă de chestionar. La unele întrebări răspund 63 % ca minimum, la altele 82 %. Aceasta înseamnă că oamenii simt necesitatea de participare a Bisericii la proiecte de importanţă socială. Iată din ce cauză mi se pare că şi televiziunea publică trebuie să oglindească nu numărul de decibeli în aceste declaraţii publice, dar numărul real de persoane care sunt legate de o anumită poziţie şi trebuie să prezinte diferite puncte de vedere, inclusiv să prezinte pe acele persoane care sunt îngrijorate de starea morală a societăţii noastre.

Şi la urmă, dar nu în ultimul rând, aş vrea să vorbesc despre tema pe care aţi abordat-o astăzi – este vorba de tema „Demografie”. Noi avem câteva posibilităţi să schimbăm în mod radical situaţia. Într-un an se nasc în ţară 1 mln 814 de mii de copii. Aşa a fost în anul 2011. Au fost făcute 1 mln 230 de mii de avorturi. Aceasta e statistica oficială. Statistica neoficială vorbeşte de 3,5-4 mln de avorturi.

Astăzi opinia publică se înclină spre faptul că a face sau nu a face avort este alegerea femeii. Însă, chiar respectând o astfel de alegere, statul care este îngrijorat de starea demografiei, trebuie să se gândească la faptul cum să facă ca această alegere în favoarea avortului să se reducă considerabil? Dacă vom reduce avorturile de două ori, reieşind din cifra de 4 mln, atunci timp de 20 de ani noi vom avea 40 de mln de populaţie numai prin programul reducerii avorturilor. Dar dacă să mai adăugăm programul de stimulare a familiilor, a natalităţii? De aceea vă mulţumesc că aţi vorbit despre necesitatea creării unor centre sociale de susţinere a familiilor împreună cu parohiile, cu NGO-urile create de organizaţiile religioase.

Dar aş mai vorbi de faptul că este important ca la aceeaşi televiziune, în mijloacele mass-media să fie propagată natalitatea, să fie susţinută prin diferite căi, pentru ca aceasta să devină prioritate în activitatea noastră - atât a statului, a instituţiilor publice, cât şi a Bisericii. Aş vrea să vin cu o propunere concretă. Poate ar avea sens de elaborat un program de susţinere a familiilor cu mulţi copii în regiunile depresive din punct de vedere demografic? Poate am putea avea un program de stat care ar asigura un suport material orientat familiilor cu mulţi copii? Nu la general, nu la un nivel oarecare superior, dar ca fiecare să înţeleagă că acest ajutor real va fi înfăptuit în afara acelui capital matern care astăzi este realizat, ca fiecare familie cu mulţi copii să simtă această atenţie. În acest context, ca şi în privinţa susţinerii femeilor care refuză să-şi facă avort, Biserica face multe. Eu cunosc că şi celelalte organizaţii religioase fac. Noi suntem de acord ca împreună cu statul să participăm la realizarea acestor programe.

Eu salut totul despre ce aţi vorbit, inclusiv faptul ca NGO-urile organizaţiilor religioase să participe la concursul pentru obţinerea comenzii de stat, de rând cu instituţiile municipale şi cele de stat, pentru a egala în drepturi instituţiile de învăţământ superior şi şcolile, fiindcă noi cu adevărat ducem o mare sarcină. Nu-mi place să fac trimitere la experienţa cuiva, dar aş vrea să aduc nişte cifre reprezentative unde există o astfel de susţinere materială în unele state seculare democratice, pe care nimeni nu le critică pentru  împreunarea cu Biserica sau cu alte organizaţii religioase. (Spre regret, am avut unele cifre puţin învechite, dar nu cred că s-a schimbat ceva în mod radical). În SUA celor 3 mii de organizaţii religioase care activează în domeniul social li se plătesc mai bine de 2 mlrd de dolari. În Germania jumătate din organizaţiile ocupate în domeniul social sunt organizaţii confesionale, volumul de finanţare – 20 mlrd de euro. Franţa: 2 mln de studenţi francezi studiază în instituţiile de învăţământ confesional, volumul susţinerii acestor studenţi din partea statului e de 1 mlrd de euro. Sunt un şir de cifre. S-ar putea ca şi criza să facă anumite schimbări, dar toate cele spuse mărturisesc despre faptul că există o politică de stat general acceptată – de a colabora cu organizaţiile religioase, inclusiv în acele direcţii sociale, care sunt extrem de importante pentru bunăstarea şi prosperitatea poporului. Vă mulţumesc încă odată, Vladimir Vladimirovici. Se prea poate am vorbit mai mult decât se cuvine, dar astăzi avem o şansă unică să vă spunem totul ce avem pe suflet.

«Putin 2012»/Patriarhia.ru




Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Mesajul de salut al Patriarhului adresat participanților la cel de-al IX-lea Congres general-bisericesc pentru slujirea socială

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat artistei poporului din URSS A.N. Pahmutova cu prilejul jubileului

Cuvîntarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la ședința plenară a celui de-al II-lea congres al Societății pentru literatura rusă

Mesajul de salut al Patriarhului adresat participanților la cea de-a III-a Conferință științifică internațională „Teologia în spațiul științifico-educațional: religia, cultura, învățămîntul”

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat Preafericitului mitropolit al Kievului Onufrii cu prilejul aniversării a 75 de ani din ziua nașterii

Mesajul de salut al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat participanților la cea de-a XVIII-a expoziție forum „Rusia Ortodoxă - către Ziua unității poporului”

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întîitătătorului Bisericii Ortodoxe Albaneze cu prilejul aniversării a 90 de ani din ziua nașterii

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril după Dumnezeiasca Liturghie săvîrșită în Catedrala „Hristos Mîntuitorul” cu participarea delegației Arhiepiscopiei parohiilor vest-europene de tradiție rusă

Mesajul de salut al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat participanților la cel de-al XVI-lea Festival cinematografic internațional „Îngerul strălucitor”

Cuvăntul de deschidere al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la ceremonia de înmînare a premiilor în numele mitropolitului Macarie în domeniul științelor umanistice pentru anii 2018/2019