Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril după Liturghia Dumnezeiască de sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei în catedrala Hristos Mântuitorul

Predica Preafericitului Patriarh Kiril după Liturghia Dumnezeiască de sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei în catedrala Hristos Mântuitorul
Versiune pentru tipar
4 martie 2012 17:30
La 4 martie 2012, în duminica I din Postul cel Mare, a Triumfului Ortodoxiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat liturghia Dumnezeiască a sfântului ierarh Vasile cel Mare şi cinul Triumfului Ortodoxiei în catedrala Hristos Mântuitorul. După terminarea slujbei religioase Preafericitul Stăpân s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Dragi părinţi! Excelenţele Voastre ambasadori care reprezentaţi ţările ortodoxe frăţeşti! Maici egumene! Dragi fraţi şi surori!

Vă felicit pe toţi cu marea sărbătoare a Triumfului Ortodoxiei. În prima duminică a postului noi proslăvim pe toţi care prin propria viaţă, prin jertfa sa, prin gândul său, prin faptele bune au afirmat credinţa ortodoxă.

Această sărbătorire pentru prima dată a fost săvârşită în anul 843 la Constantinopol, în catedrala Sfânta Sofia. Anume în acel an prin eforturile Patriarhului Constantinopolului Metodie şi ale împărătesei cuvioase Teodora a fost definitiv oprită lupta cu icoanele – o mare tulburare în minţile oamenilor, care a tras după sine multe şi îngrozitoare represalii, fiindcă cei care au luptat cu icoanele, foloseau nu doar puterea convingerii, dar şi, bizuindu-se pe puterea politică, distrugeau şi prigoneau pe toţi cei care păstrau credinţa ortodoxă.

Încă în anul 787 la Soborul VII Ecumenic Biserica a confirmat venerarea icoanelor, însă tulburarea a mai continuat încă 50 de ani. Doar atunci, când şi Biserica, şi poporul au depăşit această tulburare, a fost constituită această sărbătorire semnificativă - Triumfului Ortodoxiei. Atunci, în anul 843, proslăvind în mod solemn acest eveniment, strămoşii noştri cuvioşi sărbătoreau nu doar biruinţa asupra ereziei iconoclaste. Ei sărbătoreau biruinţa asupra tuturor ereziilor, fiindcă credeau şi sperau că niciodată mai mult credinţa în Hristos nu va fi supusă schimonosirilor, schimbărilor şi cu atât mai mult prigonirilor.

Din istorie cunoaştem că nici una, nici alta, nici a treia nu s-au terminat. Până în zilele noastre în neamul omenesc se păstrează aşa noţiuni ca mărturisirea şi mucenicia şi, probabil, aşa va fi până la sfârşitul veacului.

De ce dar oamenii sunt gata să meargă la suferinţe şi chiar la moarte, apărându-şi credinţa? Răspunsul la această întrebare se conţine în citirile apostoliceşti de astăzi din epistola către Evrei (Evr. 11:24-26, 12: 1-2). Acolo se vorbeşte despre credinţa lui Moise, despre credinţa proorocilor Vechiului Testament, care le-a ajutat să depăşească greutăţile, să facă minuni; şi se termină acest fragment prin minunatele cuvinte: „Să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei”.

În ce sens Domnul este numit în această epistolă „începătorul şi plinitorul credinţei”? În acel sens că credinţa Bisericii, credinţa sfinţilor apostoli, transmisă generaţiilor următoare este acea credinţă, la a cărei bază, la a cărei început se află Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica de la El a învăţat credinţa. Această credinţă se bazează nu pe înţelepciunea omenească, cu atât mai mult nu pe puterea omenească – această credinţă se bazează pe Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Aceste cuvinte ale Lui, cuvintele revelaţiei Dumnezeieşti, au devenit fundamentul credinţei noastre.

În epistolă se vorbeşte despre nevoitorii Testamentului Vechi, iar la final se spune: „Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun” (Evr. 11:40), iar ceea ce e mai bun este credinţa, al cărei „începător şi plinitor” este Hristos. Anume în Hristos se conţine revelaţia totală posibilă despre Dumnezeu, mai mult decât atât neputând fi dat neamului omenesc. El este „Alfa şi Omega, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (vezi: Apoc. 1:8). Iată de ce şi strămoşii noştri evlavioşi, şi contemporanii noştri sunt gata până la moarte să păzească credinţa în Hristos – din cauza că această credinţă este valoarea supremă care nu poate fi zdruncinată. Oamenii pot fi înfricoşaţi sau omorâţi, însă credinţa în Hristos nu poate fi nimicită. Şi atâta timp cât există credinţa, există şi neamul omenesc, fiindcă credinţa ne oferă un mare criteriu al adevărului – capacitatea de a deosebi duhurile (vezi 1 Cor. 12:10).

Credinţa, refractată în experienţa reală religioasă a omului îi oferă o vedere duhovnicească deosebită, o capacitate de a vedea şi a înţelege semnificaţia evenimentelor întâmplate, de a vedea atât de departe, cum nu poate vedea nici un politician, dacă acela nu crede în Domnul şi Mântuitorul Iisus. Credinţa oferă o deosebită agerime a vederii, ceea ce ajută oamenilor a găsi poziţia adevărată în viaţă. Această poziţie poate intra în contradicţie cu gusturile epocii, cu moda la un anumit mod de viaţă şi de gândire, cu filozofiile umane. Iar noi cunoaştem din istorie că această ciocnire a credinţei lui Hristos cu născocirile omeneşti de foarte multe ori cere sacrificii de la cei care păstrează credinţa.

Aşa şi vremurile noastre cu nimic nu se deosebesc de altele. Şi astăzi filozofiile umane, concepţiile politice deseori intră în contradicţie cu credinţa în Iisus Hristos, iar de la noi se cere curaj şi putere să rămânem credincioşi lui Dumnezeu, să păstrăm credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru, Care este începătorul şi plinitorul credinţei noastre. Ca răspuns la aceasta Dumnezeu ne dăruieşte puterea clarviziunii, forţa şi capacitatea deosebirii duhurilor.

Iată din ce cauză asupra Bisericii lui Dumnezeu pe parcursul întregii istorii se săvârşeau atacuri şi prigoniri – fiindcă nu rareori în spatele gândurilor omeneşti, a opiniilor filozofice şi convingerilor politice, în spatele gusturilor şi obişnuinţelor se află ispititorul acestui veac. Când aceste opinii şi predilecţii omeneşti intră în contradicţie cu credinţa în Hristos, când urmaşii curajoşi ai lui Hristos păstrează cu stoicism Ortodoxia, atunci şi apar conflicte. Uneori ele duc la prigoniri sângeroase, aidoma celor prin care a trecut poporul nostru relativ recent, arătând o mulţime de mucenici şi mărturisitori. Astăzi nimeni nu suferă în mod fizic pentru credinţă, însă în mod moral  noi continuăm să purtăm aceste suferinţe – de fiecare dată, când clevetirea, minciuna, blasfemia, bătaia de joc de credinţă se întorc în adresa oamenilor credincioşi.

Cum trebuie să fie, dar, răspunsul nostru? El trebuie să fie plin de adevărul lui Dumnezeu, de dragoste, de smerenie, de putere interioară şi credinţă nestrămutată pentru Domnul. Răspunsul pe care creştinul îl adresează către cei care fac blasfemie întotdeauna trebuie să fie plin de înţelepciune, putere duhovnicească şi linişte, fiindcă cu noi este Dumnezeu (Mt. 1:23), Domnul nostru Iisus Hristos, începătorul şi plinitorul credinţei noastre.

Păstrând credinţa ortodoxă, păstrând capacitatea de a deosebi binele de rău, noi trebuie şi în viaţa noastră – personală, familială, socială – întotdeauna să  trecem de partea acelor forţe, care fie în mod direct, fie, se prea poate, în mod  nu atât de vădit, dar, după esenţă, sunt cu Hristos, împreună cu Acela, care este începătorul şi plinitorul credinţei noastre.

Fie ca Domnul să ne ajute în continuare să mărturisim credinţa noastră, să o păstrăm în inimă şi pe baza acestei credinţe să construim relaţiile cu lumea înconjurătoare, ţinând minte că Biserica lui Dumnezeu cel Viu este stâlp şi temelie a adevărului (Tim. 3:15) şi porţile iadului nu o vor birui (Mt. 16:18). Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit în ajunul Joii Mari după slujba dumnezeiască săvârșită la Mănăstirea „Sfintele Marta și Maria”, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Miercurea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în ajunul Miercurii Mari la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Andrei Stratilat”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Marțea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Mitropolit Petru” din Vysokoe

Predica Patriarhului rostită în ajunul Marții Mari la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Prooroc Ioan Înaintemergătorul”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim după Dumnezeiasca Litughie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Buna Vestire” din Kremlin, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 3-a din Postul Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Ștefan de Perm” din Iujnoe Butovo, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 2-a din Postul Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvărșită la biserica cu hramul „Sfântul Dreptcredinciosul cneaz Alexandru Nevski” din Alexandrovka