Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua Sfintei Treimi în lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie

Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua Sfintei Treimi în lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie
Versiune pentru tipar
3 iunie 2012 20:00

La 3 iunie 2012, de ziua Sfintei Treimi (a Cincizecimii), Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a condus oficierea Dumnezeieştii liturghii în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cuvioşi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit din inimă cu ocazia marii sărbători – Sfânta Cincizecime, Sfânta Treime. În această zi noi într-un mod deosebit pomenim pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor. Acest fapt este binecunoscut fiecăruia, care măcar odată a citit Evanghelia şi Faptele sfinţilor apostoli, cine a studiat legea lui Dumnezeu în şcoala duminicală. Această povestire se află în rândul altor povestiri, iar sărbătoarea, stabilită în cinstea Cincizecimii se numeşte sărbătoare Împărătească din rândul celor douăsprezece. Însă de fapt ceea ce s-a întâmplat în această zi, după consecinţele ei poate fi comparată doar cu întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Învierea Lui.

Sfinţii apostoli, speriaţi de executarea Învăţătorului lor, se ascundeau prin case. Li se părea că vor fi supuşi prigonirilor. Ei aproape lipsesc în spaţiul public, ei se adună cu uşile închise. Frica şi dezorientarea sunt sentimentele care apăsau pe sufletele lor. Şi cât de măreţ şi plin de bucurie a fost evenimentul arătării Mântuitorului Cel Înviat! Dar şi atunci, nedeţinând puterea suficientă a vederii duhovniceşti, ei nu de fiecare dată Îl recunoşteau pe Învăţătorul Care li se arăta. Doar în unele momente, când Domnul dorea să fie văzut, ei puteau să-L vadă, dar despre această perioadă Evanghelia aproape nu vorbeşte nimic. Se pare că doar de câteva ori Domnul s-a întâlnit cu ucenicii, se cunoaşte că anume în această vreme El i-a învăţat tainele Împărăţiei Cerurilor, însă noi nu cunoaştem amănunte. Nimeni din apostoli nu a descris – probabil la voinţa Mântuitorului Însuşi – ceea ce s-a întâmplat de la Paşte, de la Înviere până în acea zi, pe care o sărbătorim azi.

A fost un eveniment viu şi puternic – este vorba de Înălţarea Mântuitorului. Când ucenicii pe muntele Eleon au văzut cum Mântuitorul se înalţă la cer şi au auzit vocea sfinţilor: „Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”, - aceste cuvinte, desigur, au împlut inimile apostililor de bucuria speranţei. Eu au coborât de pe muntele Eleon în aşteptarea venirii apropiate a Mântuitorului, dar din nou nu se spune nimic despre faptele şi vorbele lor în această perioadă de timp.

Şi dintr-o dată se produce un eveniment, despre care a proorocit tainic Însuşi Domnul – despre faptul că prin moartea şi Învierea Lui ei vor primi darul Sfântului Duh. Puţin probabil că apostolii înţelegeau ce semnifică aceasta. Dar când, adunaţi în foişorul din Sion, ei au auzit parcă foşnetul vântului şi au văzut limbi de foc care pogorau pe fiecare din ei, ei, desigur, au înţeles că se petrece ceva uimitor. Iar apoi, căpătând darul vorbirii convingătoare cu orice om, indiferent în ce limbă ar vorbi el, ei au simţit în mod real puterea lui Dumnezeu. Anume din acest moment ei au încetat să fie ucenici speriaţi, care se bucurau, desigur, de apariţiile Mântuitorului, dar nu le ajungea puteri să meargă şi să propovăduiască. Doar şi atunci, când ei au căpătat făgăduinţa despre apropiata venire a Mântuitorului, ei nu au dat dovadă nici de putere, nici de înţelegere, şi doar în acea zi, când Dumnezeu prin Sfântul Duh a pogorât pe ei, ei au devenit alţii.

În exterior erau aceiaşi pescari galileieni, care erau bine cunoscuţi în Ierusalim, însă în interior erau cu totul alţi oameni. Şi prima adresare a apostolului Petru către cei care se îndoiau de pogorârea Sfântului Duh, deja mărturiseşte despre o putere anume. Doar cineva s-a gândit că începând să vorbească în alte limbi, ucenicii, se prea poate, s-au îmbătat de la vinul băut. Însă apostolul Petru spune cu tărie că ei sunt treji, fiindcă este doar ora trei, adică ora nouă dimineaţa şi nici o gustare încă nu au luat, însă a avut loc minunea lui Dumenezu – pogorârea Sfântului Duh asupra lor. De atunci sfinţii apostoli încetează să mai fie doar un grup de oameni, uniţi de o cauză, care pomeneau pe Învăţătorul lor. Ei devin propovăduitori ai acelor cunoştinţe, care au fost învăţate de la Sfântul Duh. Şi cuvintele capătă o mare putere, şi mii de oameni se convertesc aproape în fiecare zi şi chiar umbra lui Petru în trecere vindecă pe oameni – a acelui Petru care împreună cu alţi apostoli în timpul vieţii Mântuitorului nu a fost în stare să vindece un demonizat.

Ce s-a întâmplat? Ce fel de schimbări sunt acestea? Doar apostolii nu şi-au schimbat exteriorul şi nu au căpătat o vedere deosebită – ei deja multe cunoşteau; ei nu au căpătat studii speciale, ei nu s-au ridicat pe scara ierarhică – ei ca şi înainte rămâneau persoana non grata a societăţii de atunci. Ce s-a întâmplat dar? S-a petrecut ceea că harul lui Dumnezeu, puterea lui Dumenzeu, Sfântul Duh prin faptele răscumpărătoare ale Mântuitorului, prin moartea şi Învierea Lui, la făgăduinţa Lui s-a atins de ei şi i-a umplut pe apostoli de o astfel de putere, la care apoi visau magii, încât erau gata să plătească şi bani, doar ca apostolii să le împărtăşească taina puterii lor – deoarece în aceşti oameni neputincioşi şi slabi a început să acţioneze Sfântul Duh.

Este uimitor că pogorârea Sfântului Duh, care a transformat un grup de pescari, uniţi de o cauză, într-o adunare deosebită, în Biserica lui Dumnezeu, unde vieţuieşte şi acţionează Sfântul Duh, nu a încetat să existe cu încheierea vieţii lor trupeşti, dar, după făgăduinţa lui Dumnezeu, Acelaşi Duh, care a pogorât pe apostoli, până în ziua de azi se află în Biserică, pogoară pe slujitorii bisericii şi pe toţi credincioşii, care trec prin cristelniţa Botezului şi care se altoiesc la această tulpină Dumnezeiască şi harică prin Taina mirungerii.

De aceea fiecare din noi poate spune:”Eu Îl am pe Duhul Sfânt şi deţin aceeaşi putere, şi în mine trăieşte şi acţionează Sfântul Duh”. Dar nu fiecare om simte aceasta: uneori şi slujitorii bisiericii trec prin astfel de perioade în viaţă, când li se pare că Sfântul Duh a plecat de la ei; şi mirenii nu întotdeauna au înţelegerea clară şi sentimentul prezenţei în ei a puterii Dumnezeieşti. De ce se întâmplă aceasta? Ce se petrece altminteri decât ar trebuii să se petreacă? Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă în mod minunat că pentru toţi cei care au patimă şi necredinţă, puterea Duhului Sfânt devine inaccesibilă şi nevăzută. Marele sfânt ierarh nu a spus că acela care este supus patimii sau cine a pierdut credinţa, fiind botezat, pentru totdeauna a pierdut darul Sfântului Duh. El spune altceva – că pentru cel care este posedat de patimă şi necredinţă, inaccesibilă şi nevăzută devine puterea Duhului Sfânt.

Dar dacă omul nu simte prezenţa Sfântului Duh, dacă pentru el este inaccesibilă şi nevăzută această putere, aceasta înseamnă că puterea dată nu există pentru el. Noi ştim că uneori, continuând să îndeplinim poruncile bisericeşti, noi încetăm să credem real în Dumnezeu, noi nădăjduim la cneaz, la om. Noi nădăjduim la puterea omenească, la bani, la protecţie, noi uneori ieşim din piele şi săvârşim păcate, pentru a căpăta vreo favoare de la oameni şi astfel a căpăta cele dorite şi cerute, iar la Dumnezeu ne adresăm foarte rar, de parcă prevedem refuzul Lui. Au loc toate acestea din cauza, despre care a vorbit Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur: ”Pentru cei care sunt ţinuţi de vreo patimă şi de necredinţă, puterea Duhului Sfânt devine inaccesibilă şi nevăzută”.

Ce semnifică înnoirea vieţii noastre religioase? Acum se vorbeşte mult despre aceasta. Unii consideră că este vorba de deschiderea bisericilor, deschiderea şcolilor bisericeşti, dezvolatrea programelor sociale şi instructive, reparaţia, restaurarea... Şi prima, şi a doua, şi a treia, şi a patra sunt semnele înnoirii, dar şi prima, şi a doua, şi a treia, şi a patra vor fi fără rod, dacă, fiind ţinuţi de patimă şi necredinţă, noi nu vom căpăta darul Sfântului Duh.

Deseori oamenii botezaţi au o atitudine denigratoare faţă de Biserică, îşi permit ofense, iau în derâdere Biserica. De ce are loc aceasta – doar ei au căpătat darul Sfântului Duh la botez? Dar au loc următoarele – din cauza patimii şi a necredinţei lor a fost curmat harul lui Dumenezu şi atunci omul nu Îl simte pe Dumnezeu, nu simte răspuns la rugăciunile sale, pentru el venirea în biserică este la fel cum ai veni la muzeu, nu i se bate cu bucurie inima în timpul serviciului divin, ea este moartă, deoarece este înrobită de patimi şi necredinţă.

Pentru ca Biserica lui Dumnezeu să se înnoiască după pilda comunităţii apostoliceşti, noi trebuie să depunem toate forţele pentru a ne lupta cu patimile, pentru a trezi în noi credinţa prin rugăciune permanentă, prin pocăinţă, prin primirea Sfintelor Taine ale lui Hristos, prin atitudinea critică, severă faţă de noi înşine, prin dojenirea permanentă a noastră, prin controlul asupra gândurilor noastre, al faptelor noastre, al mişcării inimii noastre. Deoarece dacă vom scoate acest control, atunci patimile vor intra aidoma şerpilor în sfânta sfintelor sufletului şi atunci nici un fel de har al Duhului Sfânt nu Îl vom putea simţi.

Iată de ce principala slujire, la care biserica se consacră pe sine, este sliujirea harului lui Dumnezeu. Primindu-l de la Însuşi Domnul în ziua Cincizecimii, ea este chemată să îl împarte oamenilor şi să efectueze astfel de acţiuni, să pronunţe astfel de cuvinte, să construiască astfel de relaţii cu lumea înconjurătoare, încât totul să fie orientat asupra faptului, ca patimile să fie izgonite din inima omului şi credinţa fierbinte să intre în inimă, iar împreună cu ea – şi puterea harului lui Dumnezeu, care din pescari agramaţi a făcut propovăduitori din cei mai puternici, care au biruit universul, care din mulţimea de nevoitori a format cete de sfinţi făcători de minuni, din oameni simpli – mucenici, din arhierei şi preoţi simpli – sfinţi ierarhi şi preacuvioşi părinţi.

Noi credem că astăzi puterea harului lui Dumnezeu este în stare să transforme pe fiecare om, iar prin om – şi întreaga lume. Noi sărbătorim azi ziua de naştere a Sfintei Biserici, primirea de către noi toţi a harului Sfântului Duh. Să ajute Domnul ca acest semn al prezenţei lui Dumnezeu să dăinuie în lume, dăruit nouă prin crucea şi Învierea lui Hristos, până la sfârşitul veacurilor. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou