Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

​Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua pomenirii sfântului ierarh Iona, mitropolitul Moscovei

​Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua pomenirii sfântului ierarh Iona, mitropolitul Moscovei
Versiune pentru tipar
28 iunie 2012 17:14

La 28 iunie 2012, de ziua pomenirii sfântului ierarh Iona, mitropolitul Moscovei şi al întregii Rusii, făcător de minuni, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova).

După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Pe voi pe toţi, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, dragi stăpâni, stimaţi reprezentanţi ai regiunii Primorsk în frunte cu guvernatorul, dragi părinţi, fraţi şi surori, aş vrea să vă salut cordial şi să vă felicit cu ocazia unei mari sărbători pentru toată Biserica Rusă, pentru toată Rusia – astăzi noi săvârşim pomenirea sfântului ierarh Iona, mitropolitul Moscovei şi al întregii Rusii.

În depărtatul secol al XV-lea a trăit sfântul ierarh Iona, în vremuri foarte grele. Era terminarea jugului tataro-mongol, când Rusia a căpătat o astfel de putere, încât nici un fel de ocupaţie exterioară nu a putut să mai continue. Dar, pe de altă parte, şi mulţimea de probleme existau în viaţa Patriei noastre, inclusiv în viaţa Bisericii şi, probabil, problema cea mai mare consta în faptul că Biserica unui stat măreţ şi care a devenit la acea vreme independent, făcea parte din Biserica de la Constantinopol.

Aşa au decurs evenimentele istorice, căci din Constantinopol noi am luat credinţa ortodoxă şi pe parcurs de aproape 500 de ani am fost parte din Biserica de la Constantinopol, una din mitropoliile ei. Dar anume în acea vreme s-au adunat norii de asupra Constantinopolului. A apărut groaznicul pericol al ocupaţiei şi înrobirii capitalei imperiului Bizantin, şi atunci împăraţii bizantini s-au adresat cu rugămintea de ajutor către Occident, iar ca acest ajutor să vină, au adoptat decizia de a intra în unie cu Roma, să se supună episcopului de la Roma. Şi mitropolitul Kievului Isidor, numit şi hirotonit pentru această slujire de către Patriarhul Constantinopolului, a fost în componenţa acelei delegaţii, care a plecat în Italia la soborul Ferraro-Florentian pentru semnarea uniei.

Mitropolitul Isidor nu a fost ales de episcopatul Bisericii Ruse şi puţin ce îl lega pe el de Rusia. El s-a dovedit în numărul celor care au semnat unia şi aceasta a fost o lovitură de graţie adusă întregii Ortodoxii. Întâistătătorul Bisericii Ruse a intrat în unie, s-a depărtat de la credinţa ortodoxă, şi atunci când Isidor a dorit să revină din Italia la Moscova, a fost izgonit de moscoviţi din oraş, iar de marele cneaz din hotarele Rusiei.

Atunci a devenit clar că este necesar a alege capul Bisericii din rândul arhiereilor locali şi atunci Soborul episcopilor l-a ales pe episcopul de Reazan Iona în treaptă de mitropolit al Moscovei şi al întregii Rusii. A avut loc aceasta în depărtatul an 1448, şi anume din acel an Biserica noastră se consideră autocefală, independentă, care de sinestătător îşi alege pe Întâistătătorul său.

Noi ştim că sfântul ierarh Iona s-a arătat ca o persoană de o enormă putere duhovnicească, ca un făcător de minuni, şi de aceea în scurt timp după moarte a fost canonizat. Moaştele lui se află în această catedrală „Adormirea Maicii Domnului” şi, închinându-le la ele, voi vedeţi mâna nesupusă putrefacţiei a sfântului ierarh ca semn măreţ a unui har deosebit, care a pogorât pe el, primul Întâistătător al Bisericii Ruse autocefale, pe marele sfânt al lui Dumnezeu, pe măreţul conducător duhovnicesc al ruşilor.

Biserica noastră a fost percepută de contemporanii lui Iona, precum a fost percepută, de altfel, pe parcursul întregii istorii a ţării noastre, cum este percepută şi astăzi de majoritatea oamenilor ca o forţă care uneşte poporul nostru. Ea este o putere duhovnicească care întăreşte, este linia de autoidentificare a naţiunii noastre, este acea comunitate, pe care, distrugând-o, noi vom distruge Patria. Deşi noi astăzi trăim în alt timp, timpul unei alegeri libere religioase şi al separării Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă continuă să-şi ducă slujirea sa măreaţă, unind poporul nostru, păstrând în unitate Patria noastră.

Iată din ce cauză Biserica întotdeauna a fost prima ţintă pentru cei care tindeau să distrugă ţara, să introducă dezorganizarea interioară în cursul firesc al vieţii poporului. Toţi ocupanţii, începând cu ocupanţii Kremlinului, care au înrobit ţara noastră în depărtatul secol al XVII, Napoleon, armatele hitleriste, aveau drept scop distrugerea şi divizarea Bisericii Ortodoxe, înţelegând că atât timp cât va exista Biserica ca forţă ce întăreşte viaţa poporului, atât timp există poporul care este în stare să-şi păstreze independenţa, integritatea, autoconştiinţa naţională.

Toate cele spuse se referă la viaţa pământească a oamenilor, însă misiunea Bisericii se extinde şi mai departe. Şi pentru a înţelege această misiune, trebuie să citim sau să ascultăm cu mai multă atenţie cuvintele Evangheliei, pe care le-am auzit astăzi în timpul liturghiei Dumnezeieşti (Mt. 11:27-30; In. 10:9-16). Domnul a spus ucenicilor Săi şi celor care Îl auzeau: ”Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (vezi: In. 10:10).

Ce cuvinte uimitoare! Ce înseamnă „viaţă din belşug?” Este viaţa în plinătatea ei. Dar nu la aceasta tind oamenii, doar fiecare vrea să aibă viaţă în belşug? Însă foarte mulţi înţeleg acest belşug în felul său. Pentru mulţi belşugul vieţii este belşugul banilor, este belşugul de proprietate, este belşugul puterii. Şi deseori, realizând multe, căpătând valori enorme materiale, posedând o mare putere, crezând că astfel ei au căpătat belşugul vieţii, aceşti oameni se ciocnesc de probleme enorme, de pierderea liniştii, a păcii sufleteşti, a dragostei, a fidelităţii, a sincerităţii, a fericii omeneşti. Aşa se întâmplă că pe măsură ce noi căpătăm belşugul vieţii, înţeles incorect de noi, noi pierdem ceea ce este cel mai important, ceea ce determină fericirea omului, devenim omeni nenorociţi, deşi deţinem belşug material, la care atât de mult tindem.

Dar ce semnifică cuvintele Domnului „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă”. Şi din nou în citirea Evangheliei de azi după Matei noi auzim răspuns la această întrebare. Fiecare care tinde spre belşugul material, se ciocneşte cu multe probleme, cu scârbiri, cu sarcini grele. Noi ştim, ce plată straşnică uneori se cere pentru acest belşug a vieţii. Şi Domnul spune tuturor – şi celor care au valori materiale, şi celor care nu au; celor care au putere, şi celor care nu o au – prin cuvintele, pe care le-aţi auzit astăzi: ”Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară”.

Ce fel de jug e acesta care trebuie luat asupra ta ca să  căpătăm odihnă, ca să căpătăm această viaţă din belşug, pe care a adus-o Hristos oamenilor? Este un sistem de autoînfrânare, care se include în poruncile lui Dumnezeu. Poruncile sunt un sistem de înfrânare. Omul poate accepta aceste porunci doar în mod benevol, iar aceasta înseamnă, el se autoînfrânează în mod benevol. Unora li se poate părea dintr-o parte că este plictisitor, greu, neinteresant: de ce trebuie să mă înfrânez, când astăzi oamenii sunt chemaţi să se elibereze de dogme, să-şi dezlănţuie instinctele, să-şi dezlănţuie natura lor animalică, să ia de la viaţă cât se poate de mult? Ce fel de jug este acesta, pe care Domnul vă cheamă să-l luaţi asupra voastră, pentru a căpăta plinătatea vieţii? Iar acest jug este acela care prin înfrânare îl aduce pe om la plinătatea vieţii, când cele materiale se îmbină cu cele duhovniceşti, cu cele interioare, care determină verticalitatea vieţii omului.

Omul este chemat nu doar să se deplaseze pe orizontală, consumând ceea ce îi oferă pământul-mama, îmbumbându-se şi satisfăcându-şi necesităţile sale. El este chemat să se mişte pe verticală, şi nu în jos, dar în sus. Şi dacă succesele în viaţa pământească, pe orizontală se îmbină cu urcuşul acesta vertical, aceasta şi este plinătatea vieţii, pe care a adus-o Domnul. Şi să nu ne pară greu jugul lui Hristos, deoarece Însuşi Domnul spune: „jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară”. Doar încearcă şi vei înţelege, că sistemul de autoînfrânare nu este distructiv pentru om, dar este o putere, care îl ridică pe om în sus, către cer, care oferă o mare libertate şi o vedere adevărată.

Biserica, inclusiv Biserica Locală Rusă, care a trecut prin căi grele a existenţei sale istorice, care a purtat multe funcţii de ordin social şi cultural, este chemată să descopere oamenilor adevărul lui Dumnezeu despre plinătatea vieţii, despre fericirea oamenilor. Şi astăzi, pomenind amintirea sfântului ierarh Iona, mitropolitul Moscovei şi al întregii Rusii, primul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse autocefale, noi totodată trebuie să ne gândim şi să înţelegem cu ce scop există Biserica lui Dumnezeu, pentru ce este chemată să ducă poporul după Sine, la ce înălţimi este chemată să ridice pe oameni. Să ne ajute Domnul nouă tuturor şi Bisericii noastre, în pofida tentaţiilor şi ispitelor, amăgelilor şi vicleniilor acestui veac, ca să continue această minunată slujire belşugului vieţii oamenilor şi mântuirii sufletelor omeneşti. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou