Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Mesajul Preafericitului Patriarh Kiril cu ocazia aniversării a 200 de ani de la biruinţa în Războiul pentru apărarea Patriei din anul 1812

Mesajul Preafericitului Patriarh Kiril cu ocazia aniversării a 200 de ani de la biruinţa în Războiul pentru apărarea Patriei din anul 1812
Versiune pentru tipar
5 septembrie 2012 18:00

Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril s-a adresat cu un mesaj cu ocazia aniversării a 200 de ani de la biruinţa în Războiul pentru apărarea Patriei din anul 1812.

Preasfinţiţi arhipăstori, preacuvioşi părinţi, dragi fraţi şi surori!

În aceste zile noi sărbătorim aniversarea a 200 de ani de la biruinţa în Războiul pentru apărarea Patriei din anul 1812, în timpul căruia strămoşii noştri au dat ripostă năvălirii a „douăzeci de limbi” – o armată enormă, adunată din toată Europa cucerită de Napoleon, armată care era condusă de un conducător de oşti invincibil.

Evenimentele de la sfârşitul secolului al XVIII – începutul secolului al XIX-lea au incendiat toată Lumea Veche: o criză duhovnicească profundă a dat naştere la revoluţia din Franţa de la 1789, iar apoi la dictatura lui Buonaparte şi la războiul general european.

Nu a rămas de o parte nici Rusia de cele ce se petreceau. În timpul unei lungi perioade de timp ea a încercat să reţină atacul duşmanului prin mijloace diplomatice şi chiar militare, dar totuşi prin îngăduinţa lui Dumnezeu nu s-a putut de evitat nenorocirea. Şi în anul 1812, când în hotarele Patriei noastre a năvălit armata ocupantă, poporul într-o mişcare unită s-a ridicat la apărarea Patriei.

Cea mai mare indignare a oamenilor ruşi era provocată de bătaia de joc a ocupanţilor de lăcaşurile sfinte, de devastarea bisericilor, de pângărirea altarelor. Agresorul, care a fost cuprins de trufie şi care s-a contrapus Bisericii, era perceput de conştiinţa poporului nu doar ca un conducător care a atentat la libertatea şi independenţa Rusiei, dar şi ca un exponent al ideilor ateiste şi prigonitor al creştinilor.

Conform amintirilor martorilor la acele evenimente, toţi ruşii – de la ofiţerii nobili şi până la partizanii-ţărani, se percepeau nu doar în calitate de apărători ai ţării, dar şi ca apărători ai credinţei - în primul rând ai credinţei. Divizările sociale, deosebirile profunde dintre cultura poporului şi cea a dvorenimii – totul a trecut pe planul al doilea în faţa pericolului general; toţi se percepeau pe sine ca oameni ruşi ortodocşi. După cum se stipula în „Manifestul suprem despre aducerea Domnului Dumnezeu a mulţumirii pentru eliberarea Rusiei de la năvălirea duşmanului”, pe care ţarul Alexandr I a semnat după terminarea războiului, „armata, boierii, dvorenii, clerul, neguţătorii, poporul, în general toate cinurile de stat şi păturile sociale, fără a precupeţi averea lor şi nici viaţa, au format un singur suflet, un suflet comun curajos şi evlavios, care ardea atât de dragoste faţă de Patrie, cât şi de dragoste faţă de Dumnezeu”.

Apărându-şi cu jertfire de sine pământul natal, strămoşii noştri nădăjduiau nu doar la puterea armelor şi numărul armatei, dar şi la ajutorul Domnului şi mijlocirea Maicii Domnului. De aceea în biruinţa asupra duşmanului, care era mai presus de puterile omeneşti, vedeau providenţa lui Dumnezeu.

După cum s-a spus în acelaşi manifest, „fără a lua gloria meritată nici de la Comandantul general, celebrul Conducător al oştilor noastre, care a adus Patriei noastre merite nepieritoare; nici de la alţi conducători de oşti iscusiţi şi curajoşi, care s-au evidenţiat prin sârguinţă şi jertfire; nici de la armata noastră dârză; putem spune că ceea ce au săvârşit ei se află mai presus de puterile omeneşti. Prin urmare, putem vedea în măreaţa cauză pronia lui Dumnezeu. Să cădem în faţa pristolului Lui Sfânt şi văzând clar mâna Lui, care a pedepsit mândria şi răutatea, în loc să ne umplem de slavă deşartă şi să ne lăudăm cu biruinţele noastre, să ne învăţăm din acest exemplu măreţ şi îngrozitor ca să fim executori blânzi şi smeriţi ai legilor şi ai voinţei, fără să fim asemenea celor care au decăzut de la credinţă, care au pângărit bisericile lui Dumnezeu, care sunt duşmanii noştri”.

În acea vreme când Napoleon, care a căzut sub greutatea trufiei sale, spunea că „întâmplarea este unicul stăpân în tot universul”, strămoşii noştri vedeau în cele întâmplate mâna lui Dumnezeu. În cele petrecute cu Napoleon vedeau înfăptuirea cuvintelor Sfintei Scripturi: „Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui” (Ps. 36:5-36).

Dar vai, mai există şi astăzi dintre aceia care au o atitudine fără respect nu doar faţă de cuvântul „credinţă”, dar şi faţă de cuvântul „Patrie”. În mod psihologic şi ideologic ei sunt mai aproape de acei copii ai revoluţiei, care au năvălit în hotarele noastre, decât de acei copii ai Rusiei, care le-au dat ripostă. Aceasta este mărturia neputinţei duhovniceşti. Această neputinţă poate fi vindecată, dacă vom ţine minte de paginile eroice ale trecutului, dacă vom simţi că suntem copărtaşi la măreaţa moştenire a strămoşilor noştri şi ne vom percepe ca şi continuatori ai trudelor lor.

Este important să ţinem minte şi despre acea lecţie de istorie, care ne-a dat-o războiul cu Napoleonul, despre fapta eroică a acelor, care şi-au jertfit viaţa de dragul salvării Rusiei. După cum spunea sfântul ierarh Filaret, eroii anului 1812 „au răscumpărat prin sânge pentru urmaşii lor acele bunuri, care au fost cumpărate prin sânge de strămoşii lor”.

Această amintire ne va ajuta multora să înţelegem, de ce pângărirea bisericilor şi batjocura sfintelor relicte a fost pentru poporul nostru cea mai grea crimă de ordin moral.

Dea Dumnezeu ca prin credinţa ortodoxă, care în toate timpurile a fost temelia duhovnicească a vieţii poporului, prin atitudinea grijulie faţă de istoria naţională şi tradiţiile duhovniceşti, la compatrioţii noştri să se întoarcă conştientizarea responsabilităţii proprii în faţa lui Dumnezeu, în faţa istoriei şi a generaţiilor viitoare.

În amintirea biruinţei poporului nostru asupra duşmanului şi în semn de recunoştinţă Creatorului pentru milele Lui, în catedrala „Hristos Mântuitorul”, precum şi în toate bisericile ce aparţin Bisericii Ortodoxe Ruse, la 8 septembrie al acestui an (la 26 august după stilul vechi), se va oficia „Te Deum–ul către Domnul Dumnezeul nostru în pomenirea de izbăvire a Bisericii şi a Statului Rus de năvălirea galilor şi cu ei a douăzeci de limbi”.

Chemând asupra voastră binecuvântarea lui Dumnezeu, rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca El să odihnească în sălaşurile cereşti pe eroii Războiul pentru apărarea Patriei din anul 1812, iar pe noi să ne facă moştenitori demni de jertfa lor, să ne întărească în credinţă şi să trimită tuturor ţărilor Rusiei istorice pace şi bunăstare.

+KIRIL, PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII  

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie