Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Întâlnirea Preafericitului Patriarh Chiril cu participanţii celui de-al V-lea Festival internaţional al mijloacelor de informare în masă ortodoxe „Credinţă şi cuvânt”. Răspunsuri la întrebări

Întâlnirea Preafericitului Patriarh Chiril cu participanţii celui de-al V-lea Festival internaţional al mijloacelor de informare în masă ortodoxe „Credinţă şi cuvânt”. Răspunsuri la întrebări
Versiune pentru tipar
1 noiembrie 2012 10:00

La 31 octombrie 2012, în Sala soboarelor bisericeşti din catedrala „Hristos Mântuitorul” de la Moscova, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a întâlnit cu participanţii celui de al V-lea Festival internaţional al mijloacelor de informare în masă ortodoxe „Credinţă şi cuvânt”. În încheiere Preafericitul Patriarh Chiril a răspuns la un şir de întrebări.

- Sanctitatea Voastră, binecuvântaţi! Iereul Sveatoslav Şevcenko, şeful serviciului de presă al Eparhiei de Blagoveşcensk.

- Mulţumesc pentru lucrul Dumneavoastră, eu îl urmăresc. Vă mulţumesc.

- Sanctitatea Voastră, conform specificului activităţii serviciului de presă, colaboratorii lui deseori au de a face cu cuvântul: oral, scris. În afară de aceasta, mulţi din ei îşi au blog-urile şi account-urile sale în reţea, unde se pronunţă multe cuvinte. Mântuitorul nostru a spus, că „pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi găsit osândit” (Mt. 12:36-37). Ce sfat puteţi da în această situaţie pentru a fi îndreptăţiţi, dar nu pentru a fi osândiţi?

- Mulţumesc. Eu consider că trebuie să fim responsabili pentru tot ce spunem, în special în public. Eu îmi dau seama că uneori discuţia atrage din punct de vedere emoţional pe oamenii în măsura în care cuvintele nu mai au frână. Suntem martorii unor declaraţii pentru public din partea preoţilor, uneori care nu au nimic de a face cu tema discuţiei, iertaţi-mă. Sau este într-adevăr rezultatul inerţiei emoţionale – omul este atras de discuţie şi nu se mai poate opri, fie este vorba de insuficienţa responsabilităţii pentru ceea ce vorbeşte un slujitor al bisericii.

În cazul dat eu vorbesc anume despre slujitorii bisericii, deoarece anume cuvintele preoţilor de cele mai dese ori sunt citate, sunt interpretate într-o direcţie sau alta şi se utilizează, inclusiv, în atacuri asupra Bisericii. De aceea nu trebuie să impresionaţi publicul. Producerea impresiei – nu este misiunea noastră, lasă alţii să se ocupe de aceasta.

De fapt, poporul a obosit de producerea impresiei. Doar de la început era interesant, când a apărut libertatea exprimării, libertatea cuvântului – atunci toţi ascultau cu răsuflarea tăiată, încremeniţi. Iar astăzi deja mulţi obosesc de la aceste cuvinte tăioase, în care este puţin sens, dar multă străduinţă şi dorinţă de a produce impresie – de cele mai dese ori nu pentru a-şi atinge scopul, dar ca să-şi facă un PR.

De aceea aş chema pe toţi comunicatorii ortodocşi, pe toţi care participă la activitatea publică, să aibă o atitudine responsabilă faţă de propriile cuvinte. Cred că în memoria voastră s-au păstrat multe glume ale slujitorilor bisericii – a glumit, a spus ceva pe negândite, iar apoi tot Internetul timp de două sau trei luni face zarvă şi discută aceste glume. În acelaşi timp, Biserica face declaraţii importante referitoare la relaţia dintre Biserică şi societate, care ating multe probleme, legate de familie, căsătorie, naşterea copiilor – ceea ce prezintă un factor principal al mărturiei Bisericii în faţa lumii externe. Dar toată atenţia este absorbită de comentariile cu privire la acea glumă care atât de nereuşit a răsunat, sau la acea declaraţie care a produs impresie, în care s-au înecat toate impulsurile pozitive, care proveneau de la Biserică.

Haideţi să întrebăm: este vreun folos din aceste declaraţii sau ele aduc daună? Noi doar nu suntem clovni. De aceea, în primul rând, – responsabilitate pentru cuvânt. Trebuie de câteva ori să ne gândim înainte de a spune ceva.

De ce am spus preoţilor să nu participe la tok show-urile publice? Deoarece însăşi stihia tok show-urilor preferă producerea impresiei. Doar nu este o discuţia serioasă, acolo nimeni nu clarifică adevărul. Parcă a avut loc vreun tok show, în rezultatul căruia s-ar fi luat vreo decizie? Sau vreun tok show, al cărui rezultate ar fi fost incluse în anumite acţiuni politice sau în documente de importanţă de stat? Nu veţi numi nici un tok show de acest fel şi prezenţa în cadrul lor a preoţilor - este doar participarea la nişte jocuri după reguli străine. Nu este cauza noastră.

Cauza noastră este să mărturisim prin viaţa noastră, prin cuvântul nostru, prin faptele de jertfă. Cauza noastră este de a merge la spitale, la aziluri, să ne ocupăm de cei fără de adăpost, de narcomani, alcoolici, de ateiştii noştri, care sunt dezorientaţi şi singuri nu pot înţelege unde se află, în ce cred, în ce nu cred; să salvăm tineretul. Desigur, o astfel de activitate aduce mai puţin PR, ratingul publicităţii este mai jos. Nu trebuie să ne alungăm după ratingul publicităţii! Nu este cauza noastră, totul este însoţit de păcat.

Desigur, în discursurile publice întotdeauna este prezent elementul personal, care nu poate fi eliminat. Întotdeauna omul vrea să apară într-o lumină mai favorabilă, este firesc. Iată din ce cauză nu îmi plac discuţiile sufleteşti cu corespondenţii. Unii spun: „Haideţi să vorbim” şi mă invită la astfel de discuţii sufleteşti. În toate aceste discuţii sufleteşti este un element al artificialului – doar nu o să vorbească omul despre sine de rău. Jurnalistul pune întrebarea: „Spuneţi, vă rog, care este cea mai mare slăbiciune a Dumneavoastră?” în faţa întregii lumi. Înseamnă că eu ori voi spune un neadevăr sau voi spune ceva ce va contribui la dezvoltarea simpatiilor în adresa mea. Din nou un neadevăr, un fariseism! Noi trebuie să evităm aceasta, noi nu trebuie să fim unii în faţa pristolului lui Dumnezeu, ridicând mâinile în timpul săvârşirii Euharistiei, şi alţii, când răspundem la întrebările jurnaliştilor.

Poate că e suficient la această întrebare.

- Igor Petrovski, or. Rostov-pe-Don, serviciul de presă al Mitropoliei de Don. Sanctitatea Voastră! Atacurile informaţionale, care încearcă să discrediteze Biserica în regiuni, deseori întâlnesc o reacţie apatică sau chiar o dezorientare deplină din partea serviciilor noastre de presă. Din aceste considerente Biserica pierde din punct de vedere profesional, ceea ce ridică nivelul lipsei de încredere a societăţii faţă de ea. La rândul ei, în însăşi sânul Bisericii aceste pierderi generează justificări evlavioase: „fie ca duşmanul să se răzbune, cu noi este Dumnezeu”. Cum vi se pare, trebuie oare Biserica,în epoca războaielor informaţionale, să ridice nivelul tehnologiilor PR, să se ocupe de protecţia imaginii corporative? Sau este suficient „a te ruga şi a te posti”?

- Cuvântul PR cu referinţă la Biserică este inadmisibil. PR-ul este autoreclamă sau reclamă? PR-ul este orientat asupra faptului ridicării propriului rating, atracţiei proprii, fie corporative sau personale: apoi a vinderii convenabile a mărfii proprii. Biserica nu trebuie să se folosească de nici un fel de PR. Noi trebuie să fim ceea ce suntem în esenţă.

De aceea noi suntem împotrivă la orice fel de metode artificiale, care ar forma chipul atractiv al Bisericii. Eu sunt pentru faptul ca noi să facem mai multe fapte bune şi, desigur, în condiţiile unei societăţi informaţionale, trebuie să vorbim despre aceste fapte bune. În genere, în mod ideal noi trebuie să vorbim cât mai puţin, dar aici noi ne ciocnim de anumite contradicţii, deoarece societatea cere informaţii. Dar dacă este un vacuum, dacă nu este informaţie, atunci acest vacuum se umple de negativ.

Anume de aceea noi avem mai multe site-uri care oglindesc un anumit domeniu al activităţii bisericeşti – în special, un site foarte căutat, care oferă informaţie despre activitatea socială, de binefacere. Aceeaşi situaţie este în domeniul învăţământului etc.

În afară de aceasta, nu este doar o anumită informaţie despre ceea ce am făcut, dar mai este un element al instruirii. Cred că totul ce s-a întâmplat în jurul or. Krymsk – lucrul foarte activ al voluntarilor din partea Bisericii, o activitate cu totul uluitoare – dacă nu s-ar fi relatat nimic, ar fi fost o mare greşeală, doar este o şcoală pentru mulţi. Foarte multe persoane, care nu au ştiut nimic despre acest know how, au aflat prin informaţia relatată despre cele întâmplate în or. Krymsk.

De aceea noi trebuie să vorbim despre ceea ce face Biserica, însă să nu apelăm la mijloacele artificiale de autoreclamă în nici un caz. Dar, pe de altă parte, nu trebuie să fim de o parte, să nu fim pe poziţiile unora care spun: „Noi avem viaţa noastră, pe noi nu ne deranjează nimic, problemele lumii nu sunt problemele noastre”. Aceasta, de asemenea, nu este o cale corectă.

Consider că, în primul rând, noi trebuie să rămânem cei care suntem cu adevărat, să facem ceea ce este mandatul nostru duhovnicesc, să fim fideli vocaţiei noastre şi, în dependenţă de faptul că trăim în condiţiile unei  societăţi informaţionale, să putem să vorbim despre aceasta, urmărind atât scopul misionar, cât şi cel instructiv.

- Oleg Karamazov, activist obștesc. În timpul sărbătorii anuale a Zilei Botezului Rusiei, la organizatori parvin numeroase propuneri şi idei atât cu privire la formatul, cât și la activităţile propriu-zise ale sărbătorii. Însă, de regulă, noi, organizatorii, primim aceste propuneri sau în ajun, sau în zilele de sărbătoare şi din această cauză nu reuşim să includem propunerile în programul de sărbătorire. Sanctitatea Voastră, putem oare să cerem binecuvântarea Dumneavoastră să începem colectarea iniţiativelor şi propunerilor cu începere din 4 noiembrie, de Ziua unităţii naţionale, care parvin de la comunităţile bisericeşti, cu privire la elaborarea programului sărbătoririi naţionale, dar mai bine spus a sărbătoririi internaţionale a aniversării Botezului Rusiei, şi astfel să auzim toată plinătatea Bisericii noastre? Care este opinia Dumneavoastră cu privire la aprobarea tradiţiei sărbătoririi anuale a acestei date?

- Aş vrea să vă mulţumesc cordial personal pe Dumneavoastră şi pe tovarăşii Dumneavoastră de idei pentru toată această mare activitate, pe care o întreprindeţi în vederea organizării acestor sărbători anuale. Într-adevăr, sărbătoarea Botezului Rusiei a devenit sărbătoare naţională în Ucraina, Rusia, sper că şi în alte ţări i se va conferi un statut înalt. Aceste zile necesită o pregătire specială şi ceea ce spuneţi referitor la acumularea anumitor informaţii este, desigur, o parte indispensabilă a oricărei pregătiri bune. Mi se pare că trebuie,  de asemenea, să ne gândim şi la mecanisme.

Există acum o idee, şi eu sunt părtaşul ei, ca să funcționeze un comitet internaţional cu privire la sărbătorirea Zilei Botezului Rusiei cu participarea reprezentanţilor Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei. Deoarece este o sărbătoare de stat, este important ca nu doar Biserica Ortodoxă, dar şi instituţiile de stat să participe la pregătirea şi desfăşurarea ei. Doar este izvorul nostru, nu este cu putinţă a uita izvorul – este, probabil, cel mai important eveniment în istoria popoarelor noastre. În afară de aceasta, acest eveniment ne orientează spre acele vremuri, când noi eram un singur popor, o singură comunitate. În acel timp, când există diferite tipuri de manifestare a separatismului, când sunt atâtea cauze de conflicte, de contradicţii şi în domeniul economiei, şi în politică şi Domnul ştie încă unde – noi trebuie să ne bizuim pe ceea ce este baza duhovnicească, culturală pentru unitatea duhovnicească.

De aceea sărbătoarea Botezului Rusiei este un eveniment foarte important şi cred că trebuie să dăm dovadă de suficiente eforturi pentru ca ea să ocupe locul său destoinic în viaţa duhovnicească şi culturală a popoarelor noastre.

- Protoiereu Alexandr Ugolikov, conducătorul departamentului informaţional-editorial al Eparhiei de Karaganda. Pentru Kazahstan, ca şi pentru Rusia, este actuală problema păcii interetnice. Conducerea ambelor state duce o politică pentru întărirea ei, comunităţile religioase tradiţionale contribuie la aceasta. Însă nu este cu putinţă a o păstra întotdeauna. Europa nu a putut face faţă la valurile de migranţi în ultimii 20 de ani – acolo apar actualmente focare ale conflictelor interetnice. În ce măsură Biserica Ortodoxă contribuie la păstrarea păcii şi concordiei  interetnice în FR şi în Kazahstan?

- Vă mulţumesc. Este o problemă foarte importantă şi de la soluţionarea acestei probleme depinde soarta unor astfel de state cum este Kazahstan, Rusia şi într-un anumit sens – soarta neamului omenesc, deoarece în condiţiile globalizării, reprezentanţii diferitelor culturi, diferitelor religii au intrat într-o atingere din cele mai strânse.

Dar apare întrebarea: ce urmează? Doar există câteva scenarii ale evoluţiei istoriei umane. Se poate de mers pe calea apărării propriilor interese din contul intereselor altora. Se poate merge pe calea radicalizării acestor relaţii, ceea ce va duce, într-adevăr, la războaie dintre civilizaţii şi va duce la moartea neamului omenesc. Dar dacă aceasta este imposibil de făcut la scară mondială, parcă se poate admite aceasta la scară naţională? De aceea Biserica Ortodoxă Rusă, care întotdeauna conştientiza responsabilitatea sa pentru soarta Patriei, acordă o foarte mare atenţie dialogului interreligios. Adică, dacă e să spunem mai simplu – stabilirii relaţiilor paşnice, de bună vecinătate cu reprezentanţii altor religii tradiţionale.

Faptul se explică prin existenţa unui fundament comun la reprezentanţii unor astfel de religii. Noi avem anumite valori comune, care astăzi deseori sunt respinse de lumea seculară – este vorba de atitudinea categoric negativă faţă de minciună, amăgeală, faţă de dezlănţuirea patimilor omeneşti, susţinerea a tot ce prezintă pentru om familia. Adică noi avem un complet de valori morale, care provin din cele 10 porunci date lui Moise. Anume ea este baza morală pentru oamenii credincioşi, care aparţin la diferite religii, şi această bază este extrem de importantă. Pornind de la aceasta, noi putem să recunoaştem că avem conlucrători şi tovarăşi de idei în multe probleme.

Mi se pare că cel mai mare pericol este procesul de radicalizare în mediul unor comunităţi religioase. Noi întotdeauna trebuie să fim foarte atenţi, când cineva, fie o persoană religioasă sau, cu atât mai mult, o persoană politică insistă asupra radicalizării unei anumite poziţii naţionale. Trebuie să ţinem minte că cu cât mai radicală este poziţia naţională, cu atât mai multe şanse are ea să intre în conflict cu reprezentanţii unei alte poziţii naţionale, cu o altă cultură naţională.

De aceea noi trebuie să stimăm pe reprezentanţii altor religii, ceea ce, de altfel, ortodocşii au făcut-o dintotdeauna. Este drept că relictele sfinte ale altor religii nu sunt relictele noastre sfinte. Dar parcă a fost vreo dată vreun caz ca un ortodox să profaneze vreo relictă sfântă a altei religii? Nu există astfel de cazuri! Relictele sfinte sunt profanate de oamenii, care în mod egal urăsc orice fel de religie. Doar omul, care este lipsit de conştiinţa religioasă, de frica lui Dumnezeu, poate obijdui alţi oameni într-un domeniu atât de sensibil cum este sfera religioasă. Iată de ce în Rusia au locuit întotdeauna alături ortodocşi, musulmani, iudei.

Oamenii se stimau reciproc, practic niciodată nu intrau în conflict. Rusia nu cunoaşte războaie pe motive religioase, spre deosebire de Europa Occidentală, din păcate.

Mi se pare că noi trebuie să păzim prin toate mijloacele această tradiţie a coexistenţei paşnice, a respectului mutual şi să urmărim cu atenţie opiniile radicale, fundamentale, inclusiv în sfera relaţiilor interreligioase, interetnice, ca ele să nu devină dominante. Dar dacă aceasta, Doamne păzeşte, va avea loc, atunci se va surpa pacea interetnică, interreligioasă, ceea ce pentru astfel de ţări cum sunt Rusia şi Kazahstan prezintă un mare pericol, precum este un mare pericol căderea păcii interetnice, interreligioase pentru întreg neamul omenesc.

- Iulia Agheeva, secretar de presă, Eparhia de Viatca. Cât de deschişi pentru mass-media trebuie să fie arhiereii eparhiali?

- Eu cred că astăzi practic nu există nici un arhiereu, care să nu fi înţeles importanţa informaţiei în lumea contemporană. Şi acel fapt că practic în fiecare eparhiei sunt create servicii de presă, există surse proprii de informare, mărturiseşte despre atenţia arhiereilor eparhiali.

Dar iată ce aş vrea să subliniez în întrebarea Dumneavoastră. Înţelegerea doar trebuie să presupună anumite acţiuni şi în faptul ce se referă la relaţiile personale ale arhiereului cu lumea înconjurătoare informaţională, trebuie, eu consider, să fie urmate anumite reguli. Aceste drepturi nu sunt  reglamentate de nimeni şi, probabil, niciodată nu vor fi reglamentate - doar reieşind din gândirea logică.

Arhiereul nu trebuie să se întâlnească cu orice jurnalist, care solicită întâlnire, deoarece printre jurnalişti sunt persoane cu dispoziţii de provocare, care au drept sarcină nu să capete informaţie, dar să folosească acest contact pentru atacuri asupra Bisericii. De aceea arhiereul, inclusiv cu ajutorul consilierilor, al secretarilor de presă, trebuie dacă nu să deosebească duhurile, atunci măcar să cunoască duhurile şi în funcţie de aceste cunoştinţe să-şi formeze politica, să-şi creeze relaţiile.

În acelaşi timp, fiecare arhiereu trebuie să-şi poarte slujirea, inclusiv în domeniul informării în masă, deoarece astăzi predica nu este suficientă în biserică. Astăzi cuvântul despre Hristos trebuie să-l ducem, inclusiv bazându-ne pe mijloacele de informare în masă.

- Natalia Zahariat, Riga, Lituania, serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe din Lituania. Sanctitatea Voastră, cum vedeţi sau aţi vrea să vedeţi viitorul Bisericilor Ortodoxe din străinătatea apropiată, care se află pe acele teritorii canonice ale Bisericii Ortodoxe Ruse, unde comunitatea rusofonă alcătuieşte minoritatea şi deseori suferă dificultăţi în păstrarea identităţii culturale?

- Este o problemă foarte importantă – ea se referă la natura Bisericii noastre multinaţionale, care este prezentă în diferite ţări. Arhiereii conducători îmi raportează faptul că în multe ţări suverane, care au fost republici ale Uniunii Sovietice, se observă plecarea populaţiei rusofone ortodoxe – aceasta se referă în special la acele republici, care se află în partea Asiatică a fostei URSS.

Dar există probleme şi în Ţările Baltice. Nu toţi oamenii ortodocşi se simt confortabil în aceste ţări şi acest fapt generează la unii dorinţa de a pleca, ceea ce, desigur, slăbeşte Biserica noastră, doar Biserica noastră îşi înfăptuieşte misiunea, slujirea sa apostolească nu doar pe teritoriul statelor slave, dar pretutindeni, unde Domnul ne-a chemat să venim. De aceea plecarea oamenilor ortodocşi – este, fără îndoială, slăbirea prezenţei Bisericii Ortodoxe cu toate consecinţele ce reies din aceasta.

Din aceste considerente aş vrea să visez la faptul ca pretutindeni, unde locuiesc oameni ortodocşi rusofoni, ei să posede drepturi egale civile cu populaţia locală, ca să poată în mod deschis, fără a se ascunde, să vorbească în limba rusă, să mărturisească credinţa sa şi să susţină legătura duhovnicească cu centrul lor religios.

Şi la urmă, dar nu în ultimul rând, cu aceasta poate că a trebuit de început. Mi se pare că este foarte important să păstrăm unitatea Bisericii noastre, să nu fim influenţaţi de mişcările politice, uneori sub influenţa factorilor naţionalişti, care încearcă să dezbine Biserica conform factorilor politici sau naţionali. În acest sens, este foarte înaltă responsabilitatea care este pe umerii copiilor noştri, aflându-se deseori în condiţii deloc simple, pentru păstrarea unităţii şi tăriei duhovniceşti a Bisericii noastre.

- Svetlana Ladina, serviciul de presă al Eparhiei de Ecaterinburg. Sanctitatea Voastră! Deseori se întâmplă că poziţia activă în viaţa omului devine o mare tentaţie şi pentru el însuşi, şi pentru cei din jur. Trecerea din categoria „credincios ortodox” în categoria „activist ortodox”, participarea activă a mireanului la soluţionarea unor probleme şi sarcini se poate întâmpla să fie distrugătoare, mântuirea propriului suflet trece pe planul al doilea, omul începe să salveze pe toţi şi pe fiecare, chiar şi Biserica în genere, apare agresivitatea, începe căutarea duşmanilor... În acelaşi timp, fără atragerea noastră, a mirenilor la o activitate eficientă nu pot fi realizate proiectele importante şi necesare ale Bisericii – de ordin informaţional, social, de luminare, de misionarism. Cum de urmat „tehnica securităţii duhovniceşti”? Şi cum de creat relaţii de lucru cu oamenii, a căror activitate efervescentă te impune să-ţi aduci aminte de proverbul „cu astfel de prieteni nici de duşmani nu ai nevoie”?

- Da, întrebarea este complexă. Dar eu aş spune aşa: haideţi să modelăm situaţia. Iată sunt activişti, foarte energici, cum se spune, oameni pasionaţi şi activitatea lor aduce mult folos Bisericii. De fapt, deseori anume astfel de oameni sunt în stare să stea sub ploaie, în special atunci când trebuie de arătat poziţia Bisericii referitor la vreo anumită persoană sau referitor la vreo anumită circumstanţă. De aceea eu cu respect privesc la aceşti oameni pasionaţi.

Dar deseori se întâmplă că sârguinţa nu este raţională. Şi modelul pe care îl propun pentru cercetare este următorul. Dacă oameni măsuraţi, raţionali, echilibraţi vor începe în mod radical să educe pe pasionaţii noştri, altoindu-le mai multă toleranţă, mai multă modestie, mai multă cumpătare etc. – nu va duce oare aceasta la un război intern, la lupta dintre ei şi alţii? De aceea eu cred că fără activişti nu putem trăi. Mai mult ca atât, se prea poate că şi activişti nu sunt atât de mulţi precum ne-am dori. În acelaşi timp caracterul activ al Bisericii presupune supunerea benevolă a propriei persoane la normele duhovniceşti, morale şi canonice ale vieţii bisericeşti, şi dacă undeva acest activist întrece norma, a-l îndrepta pe el este sarcina nu doar a oamenilor cumpătaţi, dar şi a conducătorilor Bisericii.

Iată despre ce aş mai vrea să vorbesc. Recent am ţinut în discurs la Universitatea de stat de la Moscova şi am relatat despre faptul că eu personal am fost format sub influenţa comunităţii ştiinţifice. Mi-am făcut studiile la academie, apoi am fost rector, am avut relaţii cu lumea ştiinţei, am participat la multe conferinţe ştiinţifice, la şedinţele consiliilor ştiinţifice. La universitate am afirmat că comunitatea ştiinţifică poate educa, spre deosebire de comunitatea publicistică. La şedinţa consiliului ştiinţific nu puteţi spune vreo prostie sau să spuneţi ceea ce nu puteţi demonstra. Veţi fi rectificat, vi se va arăta asupra greşelii comise. Cuvintele oamenilor, care participă la discutarea ştiinţifică, întotdeauna sunt echilibrate, doar nimeni nu vrea să dea cu oiştea în gard. De douăzeci de ori persoana se va gândi, va cântări cum să-şi formuleze gândul, ce argumente pot fi utilizate pro, ce fapte are la mână.

Toate acestea nu sun obligatorii pentru publicistică. Dacă e să privim atent la ceea ce se scrie azi despre Biserică, vedem că toate atacurile se bazează pe mituri. Un mit este concreşterea Bisericii şi cu statul, clericalizarea societăţii noastre, iar al doilea mit este că Biserica posedă bogăţii nemăsurate. De altfel, ambele mituri erau utilizate şi în lupta revoluţionară de la începutul secolului al XX-lea. Nimic nou nu există, în acest sens lucrează foarte sărăcăcios gândul la oponenţii noştri, ei repetă unele şi aceleaşi lecţii.

Ei iată, eu revin la tema disciplinei. Activiştii de asemenea trebuie potoliţi – nu prin strigături, nu prin replici de publicistică, nu prin polemică deschisă, dar prin argumente şi fapte. Noi în genere trebuie să ne educăm unii pe alţii - în aceasta constă sensul discuţiei interbisericeşti. Trebuie de corectat unii pe alţii – nu prin strigăte, nu prin bancuri, nu prin emoţii, dar prin fapte, logică, calm şi bunăvoinţă. În acest caz poate şi activiştii îşi vor orienta energia spre acea albie, unde ei sunt foarte căutaţi; şi oamenii moderaţi îşi vor simţi responsabilitatea, inclusiv pentru faptul că poziţia Bisericii este arătată în spaţiul social.

- Svetlana Martianova, serviciul de informare al Eparhiei de Vladimir. Sanctitatea Voastră, în ultimul timp mult se vorbeşte despre profesionalismul serviciilor de presă eparhiale, despre nivelul salariilor etc. Are oare Biserica un mecanism administrativ în vederea soluţionării unor atare probleme sau aceasta contrazice firii Ei?

- Nu, nu contrazice firii Ei. Totul ce facem în ultimii ani, este orientat spre faptul ca aceste mecanisme să lucreze şi nu doar referitor la serviciile de presă. Dumneavoastră ştiţi că au fost create instituţii sinodale de profil cu jurisdicţia respectivă, cu anumite împuterniciri, cu anumit buget. Noi înfăptuim în viaţă deciziile Soborului Arhieresc şi astfel tindem să creăm activitatea socială, de misionarism, de învăţământ, pentru tineret, la toate nivelurile vieţii bisericeşti – de la centru până la parohie. Acelaşi lucru este şi în domeniul informaţiei.

Poate că nu întotdeauna şi nu pretutindeni acele soluţii, care se adoptă, se realizează destul de bine. Dar este o problemă, se prea poate, a timpului sau a capacităţii de a regla mecanismul pe parcurs. Pentru aceasta este nevoie de comunicări reciproce. Dacă undeva s-a format o situaţie alarmantă, care trezeşte nedumerire sau deziluzii, ar fi bine – dacă este vorba de serviciul de presă sau de lucrul cu mass-media – ca acest fapt să fie adus la cunoştinţă Departamentului sinodal informaţional. Deoarece Biserică posedă mecanisme şi instrumente de influenţă, inclusiv şi a situaţiei de pe loc, pentru a o ameliora.

- Anton Nikitin, revista ”Foma în Ucraina”, şeful proiectului. Sanctitatea Voastră, ce credeţi despre elaborarea şi implementarea proiectelor comune informaţionale în cadrul spaţiului ortodox cultural în hotarele Sfintei Rusii – Rusia, Ucraina, Bielarus? De exemplu, poate fi vorba de crearea unui post de televiziune general.

- Noi avem patru posturi de televiziune – „Spas” («Спас»), „Soyuz” («Союз»), „Glas” («Глас») şi „Radosti moya” («Радость моя»). Fiecare din ele, într-o măsură sau alta, reflectă problemele nu doar ale Federaţiei Ruse sau ale Ucrainei, dar şi cele comune. Eu nu cred că trebuie să mai avem un post de televiziune comun, dar este important ca redactorii posturilor să înţeleagă că ei sunt priviţi nu doar în Federaţia Rusă şi nu doar în Ucraina, că al lor cuvânt este adresat întregii Biserici. Anume această dimensiune general-bisericească trebuie să fie prezentă în conştiinţa conducătorilor posturilor noastre de televiziune. Ordinea de zi trebuie să fie interesantă pentru toţi - şi pentru ruşi, şi pentru ucraineni, şi pentru bieloruşi, şi pentru ortodocşii care locuiesc în Kazahstan sau în Moldova. Eu consider că trebuie să mergem anume pe această cale.

În genere noi trebuie să atragem o mare atenţie la faptul că se observă o dinamică pozitivă – remarc aceasta în calitate de telespectator. Când am timp să privesc televizorul, eu neapărat includ aceste patru posturi de televiziune. Încerc să văd ce şi cum se vorbeşte, cum se prezintă ordinea de zi, şi trebuie să vă spun că observ o anumită creştere - deşi până la cele dorite şi până la ideal mai avem mult.

- Centrul de luminare „Glagol” («Глагол»), or. Nijnii Novgorod. Sanctitatea Voastră, există oare unele Mijloace mass-media, tipărite sau electronice, pe care Dumneavoastră le lecturaţi şi care sunt pentru Dumneavoastră sursă de autoritate informaţională?

- Daţi-mi voie să încep de la capăt. Eu citesc, bineînţeles – în timpul dejunului deseori iau cunoştinţă de cele scrise în ziarele centrale, însă ultima parte a întrebării Dumneavoastră este foarte importantă.

Neîndoielnic, există agenţii informaţionale, posturile centrale de televiziune, care prezintă ştiri, care povestesc despre cele întâmplate în ţară, în lume. Eu manifest încredere acelei părţi a informaţiei care simplu, fără nici un fel de comentarii vorbeşte despre cele întâmplate.

Iată a avut loc un anume eveniment. Pentru mine e important să ştiu că el a avut loc şi din acest punct de vedere partea aceasta a informaţiei este cu autoritate pentru mine, deoarece oglindeşte cele întâmplate.

Însă acolo unde este prezent comentariul, deja în puterea faptului că noi avem libertatea cuvântului şi a exprimării, în bună parte poate fi prezent propriul punct de vedere al celui care face comentariile sau creează politica redacţiei a mass-media respective. Această parte eu accept în măsura, în care ea mă convinge. Eu nu cred orbeşte comentariilor. Eu încerc să trec totul prin înţelegerea personală sau să compar acest punct de vedere cu un alt punct de vedere, în caz dacă cu adevărat m-a mişcat puternic această informaţie – încerc  să iau cunoştinţă de alte interpretări şi poziţii.

Dumneavoastră ştiţi că au trecut acele timpuri, când credeam cu toţii celor tipărite în ziare sau celor auzite de pe ecranul televizorului. Acum este foarte important a elabora poziţia critică referitor la acel torent informaţional, care se prăbuşeşte peste tine, în special aceasta se referă la Internet. De aceea acolo unde sunt prezente comentariile, acolo unde este prezentă opinia altei persoane, consider că am dreptul să controlez această opinie, acest punct de vedere prin atitudinea mea personală faţă de problema dată.

- Preotul Roman Nichitin, Habarovsk. După vizita Sanctităţii Voastre în Polonia a trecut suficient timp pentru a chibzui, a analiza rezultatele acestei vizite. Cum apreciaţi astăzi vizita Dumneavoastră în Polonia?

- Ceea ce a avut loc în Polonia, desigur, are o importanţă istorică. Mă bucur că mesajul comun al celor două Biserici a fost recepţionat şi în Polonia, şi în Rusia. Practic nu au fost ecouri negative, cu excepţia unor grupuri angajate politic. În general, oamenii au recepţionat acest document foarte pozitiv, deoarece el cu adevărat deschide o nouă perspectivă.

Într-adevăr, noi am trăit în permanenţă sub greutatea conflictului istoric, sub greutatea emoţiilor negative, care proveneau din episoadele istorice conflictuale. Relaţiile dintre ruşi şi polonezi se reduceau la determinarea unor totaluri – cine în aceste conflicte numeroase are un sold pozitiv, dar cine – negativ. Şi credeţi-mă, în dependenţă de cel ce socotea, tot aşa era şi rezultatul: noi consideram pe polonezi ca fiind vinovaţi, iar polonezii întotdeauna îi considerau de vină pe ruşi. Şi ce urmează mai dreptate? Deja acum Rusia şi Polonia, fără îndoială, au pierdut mult, inclusiv şi în dialogul economic, şi în cel politic, şi în contactele dintre oameni anume din cauza că asupra lor apăsa acest trecut. Şi atunci a apărut întrebarea – s-ar putea de întors fila aceasta şi de spus: „Dumnezeu cu ea, cu istoria, lasă istoricii să continue să clarifice, unde sunt mai multe plusuri, unde sunt mai puţine minusuri, dar noi putem să lăsăm în urmă această filă sau nu putem?” Şi a apărut o convingere puternică că o putem face şi că aceasta trebuie să o facă Bisericile, deoarece Bisericile au fost părtaşe la multe conflicte, doar lupta se ducea de cele mai dese ori anume în jurul apartenenţei religioase. Să luăm de exemplu aniversarea a 400 de ani de la terminarea Vremurilor Tulburi – doar, la urma urmei, este o idee nu atât de ordin politic, cât de ordin religios. Atunci cine trebuia să spună: „e suficient, terminăm”? Desigur,  Bisericile.

Nu a fost un lucru simplu elaborarea documentului. Noi am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să evităm pretenţiile reciproce, dorinţa de a găsi acest „ţânţar” istoric, a vedea cine are mai multe plusuri sau minusuri. Noi am reuşit să ajungem la o înţelegere că unica abordate a istoriei trebuie să fie de natură creştină, de pe poziţii evanghelice şi dacă simţim vreo vină, dar vina a fost din ambele părţi, noi trebuie să găsim în sine bărbăţie şi să spunem unii altora „iartă-mă”. Acest cuvânt spus reciproc, „iartă-mă”, închide toată istoria grea şi oferă posibilitate celor două popoare să înscrie o nouă pagină în istoria relaţiilor bilaterale.

Deoarece şi puterea de stat ale celor două ţări, atât la nivel de organe executive, cât şi la nivelul organelor legislative, persoanele publice, persoanele politice, experţii, reprezentanţii culturii şi-au exprimat susţinerea fără echivoc faţă de această declaraţie, eu nutresc speranţa că adresarea comună a celor două Biserici, într-adevăr, va putea pune baza unor noi relaţii dintre cele două popoare slave.

- Andrei Zaitsev, or. Moscova, portalul Religare. Sanctitatea Voastră, Dumneavoastră de câteva ori aţi vorbit cu căldură despre mitropolitul Nicolae (Iaruşevici), despre jertfa mărturiei lui în ultimii ani de viaţă. De asemenea, vorbiţi de multe ori despre necesitatea studierii jertfei mucenicilor şi a mărturisitorilor ruşi. În legătură cu aceasta vi se pare oare posibil facilitarea accesului la documentele bisericeşti din epoca sovietică? În special, poate că există la cineva ideea creării unei biblioteci electronice general-bisericeşti cu privire la istoria Bisericii, unde s-ar putea situa materialele de arhivă? Aceasta ar oferi oamenilor, care locuiesc departe de Moscova şi de oraşele mari sau celor care au probleme cu sănătatea, să cunoască mai bine istoria Bisericii-Mame, ceea ce ne va ajuta să depăşim o serie de interpretări false, care s-au format în mijloacele mass-media contemporane şi în societate.

- În genere, tema noilor mucenici este o temă importantă. La ultima şedinţă a Consiliului Suprem Bisericesc încă odată am discutat şi s-a ajuns la concluzia cu privire la crearea unui organ special general-bisericesc, care s-ar ocupa de coordonarea tuturor eforturilor, orientate la studierea moştenirii duhovniceşti şi a vieţii noilor mucenici, a jertfei lor, precum şi a tuturor problemelor aplicative – editoriale şi informaţionale. Eu cred că tema bibliotecii electronice, care a fost discutată, bineînţeles, nu doar în legătură cu noii mucenici – din când în când această temă este luată în discuţie – ea trebuie, desigur, să capete soluţionare în viitor.

Cunoaşteţi că în Internet se conţine o mare cantitate de materiale informaţionale şi de literatură, dar nici un site nu are acest material adunat împreună. O astfel de bibliotecă electronică, desigur, este necesară. Actualmente noi dezvoltăm relaţii cu biblioteca electronică din Sanct-Petersburg – biblioteca Preşedintelui. Consider că vom lucra şi mai departe ca o astfel de sursă în format electronic să fie creată. Vă mulţumesc că mi-aţi amintit de aceasta.

Vă mulţumesc pe toţi pentru participare la festival. Să vă ajute Dumnezeu, fiecăruia la locul său, ca cu îndrăzneală, înţelepciune, bărbăţie să realizaţi acea slujire, la care sunteţi chemaţi.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV Jocuri Olimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Patriarhului cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV-lea Jocuri Olimpice și cele de-a XIII-lea Jocuri Paralimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu desfășurarea acțiunii caritabile „Ziua milostivirii și compasiunii față de toți cei care se află în închisori”

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la Congresul internațional al profesorilor și lectorilor de limbă rusă

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Gherasim, episcop de Vladikavkaz și Alania

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat participanților la solemnitățile din Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Serghie de Radonej

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafercitului Patriarh al României Daniel cu prilejul aniversării întronării

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul Zilei treziei