Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril, ţinută după liturghie în Duminica lăsatului sec de brânză, în catedrala „Sfânta Treime” la mănăstirea stavropighială „Sfântul Daniil

Predica Preafericitului Patriarh Chiril, ţinută după liturghie în Duminica lăsatului sec de brânză, în catedrala „Sfânta Treime” la mănăstirea stavropighială „Sfântul Daniil
Versiune pentru tipar
17 martie 2013 16:07

La 17 martie 2013, în duminica lăsatului sec de brânză (pomenirea izgonirii lui Adam din rai) şi ziua pomenirii sfântului cuviosului cneaz Daniil al Moscovei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Liturghia în catedrala „Sfânta Treime” la mănăstirea stavropighială „Sfântul Daniil”, or. Moscova. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Preacucernice părinte locţiitor! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut cordial pe toţi cu ocazia zilei de duminică. Astăzi este o zi deosebită – ajunul Postului cel Mare, Duminica Iertării, pomenirea izgonirii lui Adam din rai.

Această pomenire despre despărţirea omului de Dumnezeu în zorile istoriei omenirii ni se propune deloc întâmplător în ajunul Postului cel Mare. În ce mod evenimentul îngrozitor – ruptura dintre Dumnezeu şi om, lepădarea omului de comunicarea cu Dumnezeu – a influenţat asupra vieţii oamenilor şi de ce anume în ajunul postului noi trebuie să ne gândim la aceasta? Răspunsul se află în citirea de azi din Apostol (Rom. 13:11 – 14:4): „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte”. Dacă e să ne uităm mai atent, ca să înţelegem ce s-a întâmplat în grădina raiului, ce a slujit drept pricină a izgonirii lui Adam şi a rupturii dintre Dumnezeu şi om, atunci cuvintele apostolului Pavel ne vor ajuta să înţelegem cauza aceasta.

Domnul le-a dat primilor oameni totul pentru ca ei să aibă bucuria vieţii. El le-a oferit posibilitatea să poarte de grijă şi trupului lor, dându-le o grădină minunată plină de rod – raiul. Eu nu aveau necesitate de nimic, ei îşi susţineau trupul, deoarece în planul lui Dumnezeu era prevăzută grija pentru susţinerea propriei vieţi fizice de către om. Pentru ca organismul să poată funcţiona, ca omul să poată lucra, să poată iubi, să poată simţi, să se poată ruga, să poată crea – corpul său fizic, trupul lui trebuia să fie sănătos. Apostolul Pavel spune în mod minunat: „Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos””, adică „acceptaţi asupra voastră totul, ce v-a spus Hristos, îmbrăcaţi-vă în adevărul Lui; şi apoi fraza - cheie „grija de trup să nu o faceţi spre pofte”.

A purta de grijă este o normă a existenţei. Dar ce este pofta care, după cum se vede, nu este o astfel de normă? Pofta este numită de sfinţii părinţi domnia trupului şi domnia cerinţelor acestui trup asupra la toate celelalte. De fapt, aşa este creată lumea animalelor. Cel mai important pentru animal este a mânca şi a se înmulţi. Toate instinctele sunt formate în jurul acestor două funcţii de importanţă vitală şi mai mult de la animal nu se cere nimic. Drept că atunci când învăţăm animalele să facă ceva, le dresăm, le supunem necesităţilor noastre, le transmitem o parte din psihologia noastră, atunci ele îşi dezvoltă alte deprinderi. Dar nici un fel de deprinderi dintre acestea nu pot concura cu instinctul înnăscut de a mânca şi de a se înmulţi, şi fiecare, care are animale domestice, cunoaşte aceasta.

Vorbind despre faptul ca noi să nu transformăm grija firească de trupul nostru în poftă, apostolul ne avertizează să nu ne asemănăm animalelor. Prin aceste cuvinte se subliniază măreaţa predestinaţie a omului: „Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos, apropiaţi-vă de Dumnezeu”. Dar, probabil,  nu este cu putinţă a face aceasta, dacă grija raţională de trup se transformă în poftă.

Dar ce s-a întâmplat acolo, în grădina raiului? Doar omul era sătul, mâncând din roadele grădinii. De ce a fost nevoie să guste din fructul oprit? Fructul acesta arăta frumos (vezi: Fac. 3:6) – probabil atât de atrăgător, atât de ispititor, că a apărut dorinţa de a-l gusta, pentru ca trupului să-i fie şi mai bine. Şi încă şarpele convingea: „dacă veţi mânca din el, veţi fi ca Dumnezeu” (vezi: Fac. 3:5). Prin urmare, se poate şi mai mult de făcut pe plac trupului, fără nici un fel de oprelişti. Şi omul a gustat din fructul oprit, încălcând porunca. Pofta era forţa motrice. Nu curiozitatea – pofta.

Din acea clipă hotărâtoare a istoriei omeneşti dezvoltarea întregii civilizaţii a mers pe o altă cale. Nu îmbrăcarea în Dumnezeu, nu acceptarea adevărului lui Dumnezeu, dar satisfacerea propriilor necesităţi a devenit piatra unghiulară şi principalul scop. Deseori acest ţel este mascat după cuvinte frumoase, inclusiv sub lozinci politice atrăgătoare, doctrine filosofice. Dar dacă e să înfăptuim o investigare minuţioasă şi să ajungem în profunzimi, atunci acolo, în adâncuri, vom găsi pofta, domnia trupului.

De ce este atât de straşnică această domnie? Pentru că omul, care vieţuieşte conform legilor poftei, într-adevăr devine animal. Toată istoria omenirii mărturiseşte despre aceasta – războaiele îngrozitoare, vărsările de sânge, conflictele civile şi interpersonale, viclenia, minciuna, făţărnicia sunt îndreptate doar pentru a avea mai multă putere, mai mulţi bani, mai multă consumaţie, spre mângâierea trupul său.

Este vorba, desigur, nu doar de saturarea trupească. Mulţi din cei care suferă de pe urma poftei trupului, pot fi foarte limitaţi în hrana fizică, pot urma diferite diete. Cu toate acestea ei continuă să slujească poftelor trupului lor.

Apostolul Iacov în epistola sa ne ajută să înţelegem, de ce pofta trupului îl duce la pierire pe om: „Pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (vezi: Iac. 1:15). Pofta naşte păcat – ca şi atunci, în rai, aşa şi în viaţa noastră. Ea naşte păcat, ea formează modul de a gândi şi de a trăi, care este orientat asupra faptului ca să nu ţii cont de nimeni, iar în calitate de prioritate supremă să fie satisfacerea trebuinţelor şi necesităţilor – fie că este vorba de hrana fizică, de alimente, de automobil, de casă, de putere, de carieră, de posedarea cunoscuţilor şi a prietenilor, de obţinerea gloriei... Toate acestea sunt poftele trupului – de a avea cât mai multe, inclusiv în detrimentul altora. Este vorba, desigur, nu de o prietenie sau dragoste adevărată. Este vorba de astfel de relaţii interpersonale, care sunt orientate la susţinerea ambiţiilor trupului omenesc.

Dar de ce această citire apostolicească ni se oferă în ajunul Postului cel Mare? Şi de ce izgonirea din rai a lui Adam o pomenim azi? Fiindcă pofta nu este compatibilă cu comunicarea între om şi Dumnezeu. Când persoana începe să-şi slujească singură sieşi şi trupului său, ea distruge relaţia cu Dumnezeu. Nu doar unul Adam a păcătuit. Păcatul lui Adam nu ne impune pe noi să săvârşim în mod automat aceleaşi păcate, dar noi le comitem. Iată pentru a înţelege că a refuza la păcat nu este cu putinţă fără refuzul de la pofta trupului, nouă ni se propune azi chipul lui Adam izgonit din rai şi cuvintele minunate ale epistolei Apostolului.

Cineva ar putea spune: „Toate acestea sunt o reorientare cardinală a tot la ce tinde azi omul! Cum se poate de vieţuit conform acestei legi?” Răspunsul este simplu: Putem şi trebuie să trăim în această lege, dacă dorim să trăim o viaţă omenească.

Pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. Dacă vrem să trăim din punct de vedere fizic şi duhovnicesc, dacă doreşte să trăiască civilizaţia omenească, dacă vrea să vieţuiască societatea umană, este necesar o schimbare radicală în concepţii, în înţelegerea lumii, în filosofia vieţii şi în activitatea practică. Biserica propune o modalitate, pe care, folosind-o, oameni ar putea să facă această schimbare radicală, cel puţin în viaţa lor privată. Această modalitate este postul. Noi ne limităm în alimente, reducând consumul lor până la minim. Este vorba nu doar de refuzul de alimente de frupt – este vorba de cumpătare în alimente în genere, deoarece, după cum spuneau sfinţii părinţi, putem să ne saturăm şi cu alimente de post nu mai puţin, decât cu cele de frupt. Este vorba de autolimitare, prin care ni se arată un mare adevăr, că pofta trupului – nu este soarta, nu este instinct, cu care e imposibil să te lupţi. Pofta trupului se află în conştiinţa noastră, în mintea noastră, dar nu în necesităţile organismului nostru. Postul ne oferă posibilitatea de a ne atinge de un alt stil de viaţă şi de a conştientiza că nu doar sufletul, dar şi trupul fizic înfloreşte în perioada postului. Postul ne dă posibilitate de a conştientiza dreptatea cuvintelor apostolului şi a privi cu alţi ochi la scopul nostru, la dorinţele noastre, la dominantele pe care le făurim în viaţa noastră şi pe care tindem să le realizăm.

Astăzi noi pomenim pe binecrediciosul şi cuviosul cneaz Daniil al Moscovei. Secolul al XIII-lea este un secol dificil în istoria Rusiei, începutul înrobirii depline a Rusiei de către tataro-mongoli, al agresiunii din partea occidentului. Aici, în această parte a povârnişului mediu rus, pe colinele de-a lungul râului Moscova, a apărut oraşul Moscova şi cuviosul Daniil a devenit cneaz al acestui pământ. Toţi acei care au scris despre el, spun că a fost un om smerit, liniştit, care nu atât în luptă, cât printr-un cuvânt bun stingea înflăcărarea netrebuincioasă a altor cneji, contribuind la păstrarea păcii dintre cnezatele lor. Sfântul cneaz Daniil a dus o viaţă de monah. Acest om nu încurca grija raţională pentru trup cu pofta trupului. El ne-a arătat o pildă de ascetism uimitor a vieţii de cneaz şi a demonstrat că acestei legi poată să urmeze nu doar omul simplu din popor, nu doar monahul, nu doar slujitorul bisericii – conform acestei legi a lui Dumnezeu poate vieţui şi cel ce deţine puterea, şi cel ce posedă conducerea. În chipul blând şi luminos al cuviosului cneaz Daniil ni se arată un exemplu de grijă raţională pentru trup – fără a sluji poftei.

Învăţaţi de cuvintele Dumnezeieşti, pe care le-am auzit astăzi în timpul liturghiei, şi de pilda sfântului cuviosului cneaz Daniil al Moscovei, să călcăm cu speranţă în voia lui Dumnezeu şi în ajutorul Lui, pe tărâmul măreţ al postului. Nu pentru a pune o bifă, nu pentru a spune colegilor la serviciu: „dar eu ţin post”, nu pentru a privi de sus în jos la cei care nu postesc, dar pentru a simţi cât este de uşor şi bun jugul Domnului. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Sfântul și Dreptul Alexie Mecev” din Vișneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Cuvioșilor Serghie și Gherman de Valaam după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea din Valaam

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea de călugări Konevets cu hramul „Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Sfintei Treimi după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Sanctitității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghe săvârșită la biserica moscovită în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Floarea Nepieritoare” din Rubliovo

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Înălțării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala episcopală „Sfântul Arhanghel Mihail” din or. Cerneahovsk

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului în Catedrala episcopală „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea de maici Novodevici din Sankt-Petersburg

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Toți Sfinții” din Strasbourg