Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de luni a primei săptămâni a Postului cel Mare după serviciul divin de dimineaţă în mănăstirea stavropighială „A Zămislirii”

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de luni a primei săptămâni a Postului cel Mare după serviciul divin de dimineaţă în mănăstirea stavropighială „A Zămislirii”
Versiune pentru tipar
18 martie 2013 21:35

La 18 martie 2013, în ziua de luni a primei săptămâni a Postului cel Mare, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a rugat, conform statutului, în timpul slujbei la mănăstirea stavropighială de maici „A Zămislirii”, or. Moscova. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Pe voi pe toţi, dragi părinţi, fraţi şi surori, preacinstită maică egumenă, vă felicit cu ocazia începutului Sfintei Patruzecimi.

Noi cu adevărat am intrat într-un timp deosebit, care pentru fiecare creştin ortodox este însoţit de rugăciune, abstinenţă, pregătirea pentru întâmpinarea destoinică a Mântuitorului Cel Înviat în noaptea luminoasă a Sfintelor Paşte. Sensul postului, precum spun sfinţii părinţi, constă în schimbarea minţii şi a inimii. De fapt, cuvântul „schimbare” şi cuvântul „pocăinţă” în traducere din greceşte este acelaşi cuvânt – „schimbare, transformare”. Şi deoarece anume pocăinţa este în centrul Postului cel Mare, aceasta semnifică că scopul postului este schimbarea.

Noi ne schimbăm în permanenţă, omul niciodată nu se află în aceeaşi stare. Există proverbul: „Nu e cu putinţă să intri în aceeaşi apă”. Este cu adevărat aşa. Fiecare moment al timpului ne schimbă. Ieşind din casă într-un anume fel, ne întoarcem la sfârşit de zi altfel, fără să o simţim. Se schimbă dispoziţia noastră, starea sufletului. Ceva pe parcursul zilei a impresionat conştiinţa noastră, ceva am văzut, iar ceva nu am observat, cu cineva ne-am împăcat, iar cu cineva am intrat în conflict. Fiecare zi îl schimbă pe om şi nu putem spune că această transformare este spre bine sau spre mai rău. Deseori pe parcursul doar al unei zile devenim mai buni sau mai răi. Dar ce să mai vorbim de o viaţă întreagă? Pe parcursul vieţii aceste schimbări se produc într-un număr atât de mare, încât la finalul existenţei pe pământ noi venim cu totul alţii, decât am fost în copilărie, în tinereţe.

Domnul ne va primi pe noi toţi la Sine aşa, cum suntem când trecem peste hotarul dintre viaţă şi moarte. Iar pentru ca în noi să existe aceste schimbări spre mai bine, pentru a căpăta speranţa spre mântuire în veacul de apoi, se propune omului credincios tărâmul Postului cel Mare. În aceste săptămâni, care ne despart de Sfintele Paşte, noi cu adevărat trebuie să ne schimbăm spre mai bine şi Biserica ne propune mijloace, cu al căror ajutor putem obţine aceste transformări.

Un mijloc foarte important este rugăciunea. În rugăciune noi ne adresăm lui Dumnezeu, în rugăciune noi ne pocăim în faţa Domnului, în rugăciune noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru mila pe care ne-o dă, în rugăciune şi prin rugăciune noi auzim răspuns de la Domnul. Domnul ne dă puterile harului Său, ca să ne susţină în faptele bune, în gândurile bune, în sentimentele bune. De aceea nu este întâmplător că rugăciunile din Postul cel Mare sunt atât de îndelungate. Însă este evident că omul nu poate reţine conştiinţa sa în rugăciune pe parcursul multor ore de serviciu divin. În Postul cel Mare serviciile de dimineaţă durează patru sau mai multe ore. Ei, cum de reuşit să-ţi ţii în frâu gândul? După slăbiciunea noastră noi ne sustragem atenţia, începem să ne gândim la ceva; uneori şi oboseala fizică începe să ne doboare. La unii apare un sentiment de nelinişte, încât se iscă întrebarea: „Dar trebuie oare să mai stau în biserică mai departe? Poate e mai bine să plec?”

Răspunsul este următorul: nu trebuie să plecaţi din biserică. Trebuie doar ca gândul nostru, care nu poate să se afle în permanenţă în rugăciuni din cauza limitării şi slăbiciunii noastre, să nu  deregleze starea noastră interioară. De aceea, fiind în biserică, trebuie să ascultăm cu atenţie cântările, rugăciunile; dar dacă ceva nu înţelegem – nu este straşnic, deoarece însuşi textul poartă în sine putere harică. Ascultând cu atenţie cuvintele textului, ascultând muzica minunată bisericească, răspunzând cu inima la cuvintele înţelese din serviciul divin, pe care le pronunţă diaconul sau preotul, noi ne lansăm pe unda omului nostru interior, pe acea undă, pe care harul lui Dumnezeu acţionează asupra omului.

Mai este o condiţie anumită fizică, care în mare privinţă determină posibilitatea schimbării omului spre mai bine. Această condiţie este abstinenţa. Strămoşii noştri au păcătuit în rai prin neînfrânare, gustând din fructul oprit. Pentru a ieşi din starea păcatului şi a deveni mai buni, noi trebuie să manifestăm abstinenţă. În primul rând, noi ne abţinem de mâncarea de frupt şi o facem nu din întâmplare, deoarece cele duhovniceşti şi cele materiale sunt legate într-o singură fire a omului. Sufletul şi trupul există indisolubil, nedespărţit în personalitatea umană până la momentul morţii, iar aceasta semnifică, că sufletul exercită influenţă asupra trupului - şi sufletul sănătos deseori determină starea sănătăţii trupului omenesc, şi viceversa, starea fizică a omului poate influenţa asupra sării duhului: „în trup sănătos un spirit sănătos”.

De ce se întâmplă aşa? Deoarece cu adevărat duhovnicescul şi trupescul sunt indisolubile în personalitatea omului. Noi ştim că unele maladii, se prea poate, chiar şi majoritatea, ating nu doar trupul, dar şi sufletul. La unele maladii această legătură este deosebit de evidentă. De exemplu, la alcoolism: totul începe cu un mod de viaţă incorect, de la imposibilitatea de a se reţine, iar se termină cu degradarea personalităţii, cu distrugerea fizică a organismului. Deoarece duhovnicescul şi trupescul sunt legate atât de strâns unul de altul, Biserica nu doar cheamă la faptul ca pe parcursul postului noi să folosim mijlocul duhovnicesc de schimbare a noastră – anume rugăciunea, dar ne înaintează cerinţe pentru starea trupului nostru fizic. Noi ne abţinem în mâncare, ştim că limitarea mâncării caloriinice, a grăsimilor de origine animală, folosirea legumelor influenţează într-un mod anumit asupra stării trupului nostru. Se prea poate, savanţii pot explica aceasta din punct de vedere al ştiinţei, dar noi explicăm schimbarea, care are loc în personalitatea umană, pe baza acelei experienţe care există în Biserică. Mâncarea de post subţiază simţămintele noastre, ne face mai receptivi la rugăciune, mai receptivi la atingerea de cele sfinte.

Într-adevăr, există această legătură reală, care poate nu e înţeleasă de unii până la urmă. Când omul întrebuinţează alimente caloriinice, mai ales în exces – ce fel de rugăciune poate fi după prânz? Vrem să dormim, sângele se orientează de la cap spre stomac, omul nu poate să se concentreze asupra celor duhovniceşti. Refuzul la mâncare ne oferă putere să vedem, să înţelegem şi să simţim ceea ce este dificil a simţi în afara postului. Iată de ce Biserica propune urmarea postului.

Dar mai este ceva ce are un mare sens şi o mare importanţă. În timpul postului noi ne limităm pe noi înşine, noi înfrânăm propriile dorinţe. Noi, fără doar şi poate, ne educăm voinţa, noi devenim mai puternici, noi obţinem asupra noastră victorie. Dar se mai pot obţine schimbări, dacă obţinem asupra noastră biruinţă? Ce fel de sarcini, care cer abstinenţă, putem pune în faţa noastră, dacă a face ceva chiar şi puţin însemnat este cu neputinţă? De aceea postul ca o autolimitare a noastră este un foarte important indiciu de pregătire şi capacitate a omului pentru creştere duhovnicească interioară.

Dar mai este ceva important, legat de post. Noi postim, deoarece există Statutul bisericesc. Înfrânându-ne, noi punem asupra noastră anumite obezi, anumite lanţuri duhovniceşti. Pentru ce facem noi acesta? Noi o facem din ascultare Domnului. Este jertfa noastră mică adusă lui Dumnezeu – nu este mare, dar esenţială. Şi Domnul vede dorinţa noastră de a accepta asupra noastră povara de dragul Lui, pentru înfăptuirea poruncilor Lui, pentru a fi mai aproape de El, pentru a ne schimba mintea şi inima. Este jertfa postului ca o jertfă bine mirositoare, care se ridică la Domnul şi Domnul ne răspunde, deoarece El nu rămâne niciodată dator. Dacă pentru El noi sacrificăm interesele noastre şi ne abţinem, atunci Domnul recompensează această abstinenţă prin ceea ce este mai esenţial pentru om – are loc schimbarea stării noastre interioare, transformarea minţii şi a inimii.

Există , desigur, şi un pericol legat de post, anumite ispita. Uneori, când omul posteşte, i se pare că e mai bun ca alţii. El priveşte la cei din jur parcă din superioritatea poziţiei sale – poate chiar nici nu o recunoaşte sie însuşi, dar undeva în subconştient se păstreze gândul: „eu doar nu sunt ca ceilalţi – priviţi, oamenii se comportă aşa, de parcă nu e post, dar eu ţin postul!” Prin aceasta el repetă păcatul fariseului, care spunea: „Mulţumesc, Doamne, că nu sunt aşa ca vameşul”.

Postul nu trebuie să devină pentru noi motiv de cădere în cel mai greu păcat – păcatul mândriei şi superiorităţii asupra altora. Anume de aceea Domnul spune: „dacă vrei să posteşti, fă-o în taină”. Fii bucuros, luminos. Nimic nu trebuie să sugereze altora că purtăm aceste poveri – atunci postul devine bineplăcut lui Dumnezeu.

Se întâmplă că în timpul postului, care, desigur, este legat de slăbirea puterilor fizice, apare oboseala, iar împreună cu ea – iritarea; uneori suntem martorii conflictelor dintre oamenii ce postesc. Este un mare păcat şi dacă omul simte o oarecare oboseală, dacă creşte iriscibilitatea, atunci trebuie de intensificat rugăciunea; şi ceea ce e cel mai important – este necesar a ne insufla sieşi că orice încălcare a lumii interiore şi a păcii în timpul postului anulează toată semnificaţia jertfei din timpul Postului cel mare.

Timpul postului – este un timp deloc simplu. Este greu să lupţi cu tine însuţi, cu propriile păcate, cu înclinările păcătoase, să depăşeşti înfrânările, legate de mâncare. Însă noi ştim – şi nu doar pe baza propriei experienţe, dar şi în baza întregii istorii a Bisericii, din experienţa sfinţilor nevoitori şi sfinţi ai lui Dumnezeu – că omul cu adevărat se schimbă sub influenţa puterii rugăciunii şi a puterii abstinenţei.

Iată şi prima zi a Postului cel Mare care ne duce la Învierea Luminoasă a lui Hristos, pe care trebuie să o întâmpinăm cu mintea şi inima schimbată. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie