Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a doua din Postul cel Mare, a sfântului ierarh Grigore Palama, în biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului” în Bogorodskoye

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a doua din Postul cel Mare, a sfântului ierarh Grigore Palama, în biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului” în Bogorodskoye
Versiune pentru tipar
31 martie 2013 17:31

La 31 martie 2013, în duminica a doua din Postul cel Mare, a pomenirii sfântului ierarh Grigore Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Liturghia sfântului ierarh Vasile cel Mare în biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului” în Bogorodskoye, or. Moscova.

După terminarea liturghiei, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate Nicolai Victorovici! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Aş vrea să vă felicit cordial pe toţi cu ocazia celei de a doua duminici din Postul cel Mare. Această zi este dedicată pomenirii sfântului ierarh Grigore Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, care a trăit în îndepărtatul secol al XIV-lea şi care a lăsat o urmă foarte adâncă în gândirea ascetică şi în teologia Bisericii Ortodoxe.

În ziua, când oficiem pomenirea sfântului ierarh Grigore Palama, s-a citit Evanghelia zilei de duminică despre vindecarea slăbănogului (Mc. 2:1–12). O povestire minunată, despre care a vorbit adineaori preotul în predică. Dar iată la ce aspect aş vrea să atrag atenţia voastră în această relatare. Ce înseamnă slăbănog? Ce  este, în genere, o persoană bolnavă?

Planul lui Dumnezeu despre oameni constă în faptul ca toţi să fie sănătoşi. Boala e un fel de distrugere internă a organismului uman, a încălcării ordinii, determinate de Dumnezeu şi pusă în firea omului. Cauza maladiilor în neamul omenesc este legată neîndoielnic de păcat, adică de refuzul omului a trăi conform planului lui Dumnezeu, legii lui Dumnezeu. Aceasta nu semnifică că fiecare maladie, începând cu guturaiul şi până la cea mai gravă boală, este rezultatul vreounui păcat. Nu trebuie să ne gândim astfel. Însă rezultatul păcatului este maladia ca fenomen. Dezordinea în trupul fizic al omului este rezultatul dezordinii, rezultatul săvârşirii rupturii dintre Dumnezeu şi om. Omenirea a mers pe altă cale, drumul civilizaţional s-a dovedit a fi strâmbat, de aceea totul a mers nu cum se cuvine, inclusiv maladiile au început să distrugă trupul omenesc.

Într-adevăr, chipul omului slăbănog, dezintegrat, care şi-a pierdut integritatea, care a părăsit frumuseţea firii sale, create de Dumnezeu – este parcă chipul văzut al păcatului. Nu al celui personal, repet, nu al păcatului acelei persoane, care singur suferă de pe urma bolii, dar al păcatului, care a început de la Adam şi care s-a multiplicat în fiecare persoană atât de mult, încât, într-un anume moment, neamul omenesc, după cum ştim, a fost înecat de apa potopului mondial. Dar nici aceasta nu a oprit pe oameni, încât după potop inerţia păcatului a continuat să ducă la urmări tot mai grave.

Domnul, adresându-se slăbănogului, îi spune: ţi se iartă păcatele tale. Desigur, El a avut în vedere nu doar păcatele personale ale acelui om, care, fără doar şi poate, au fost prezente în viaţa sa, dar El spune: te eliberezi de urmările păcatului neamului omenesc, în acest moment de pe tine se scoate pecetea pedepsei care a luat chipul  bolii.

Toţi cei prezenţi au fost extrem de miraţi: cine poate ierta păcatele, decât unul Dumnezeu? Mântuitorul nu  a început să-i convingă de faptul că El este Fiul lui Dumnezeu, că El este de o Fiinţă cu Tatăl, că are dreptul a ierta păcatele, deoarece într-adevăr doar Dumnezeu le iartă. El a spus altceva, dar foarte mult pe înţelesul oamenilor.

Dar dacă e să spui: „ia-ţi patul tău şi du-te” – ce semnifică aceasta? Poate spune aşa ceva celui paralizat cel care nu are dreptul să ierte păcatele? Iată logica răspunsului Mântuitorului. El nu mai aşteaptă nici un răspuns, dar imediat spune: „ia-ţi patul tău şi du-te”. Şi s-a sculat slăbănogul şi parcă nu a mai existat niciodată boală, şi a mers. Toată această distrugere a integrităţii organismului, toată această dezordine în interiorul trupului – a trecut şi trupul s-a umplut de putere. De unde s-a luat această forţă, care este în stare să restabilească organismul uman distrus, care poate din nou să unească ceea ce este dezunit în firea omului? Organismul uman nu are astfel de forţe în interiorul său. Este suficient de întrebat pe orice medic şi fiecare va spune: la paralizarea deplină a trupului, omul nu poate ieşi doar în baza propriului organism, este nevoie de o putere deosebită, care ar influenţa din exterior. Şi noi ştim că în cazul dat  această putere a fost harul lui Dumnezeu.

Există un compartiment al fizicii, care se numeşte termodinamica. Legea a doua a termodinamicii presupune acumularea în lume, în univers a aşa-numitei entropii. Ce înseamnă entropia? Este distrugere, haos, creşterea dezordinii; savanţii au demonstrat cu exactitate că orice sistem tinde spre o astfel de distrugere. Să privim la o clădire, de care nimeni nu are grijă. Ea este durabilă, stabilă – dar peste un timp anumit începe să se distrugă. În ce constă cauza? Ea este programată spre distrugere şi dacă  timp de două sute, trei sute sau cinci sute de ani nimeni nu se va apropia de această clădire, de la ea va rămânea doar o colină – totul se va dărâma.

Fiecare din noi ştie aceasta. Fiecare ştie în ce se va transforma casa, dacă este părăsită. Fiecare din noi ştie în ce se transformă organismul nostru, dacă nu va fi lecuit. Fiecare cunoaşte, în ce se va transforma lumea înconjurătoare, dacă nu vom avea grijă de ea. Prin urmare, pentru păstrarea vieţii trebuie o anumită influenţă din exterior. Şi această influenţă, în cazul slăbănogului despre care relatăm, a fost energia Dumnezeiască. Sistemul vital în proces de distrugere, care nu este capabil să se autorefacă, a căpătat un impuls puternic energetic şi s-a sculat slăbănogul, şi-a luat patul său şi s-a dus la casa lui.

Cum toate acestea sunt legate de ziua de azi de duminică, de sfântul ierarh Palama, arhiepiscopul Tesalonicului? Sunt legate foarte strâns. Sfântul ierarh, fiind călugăr athonit, persoana care a trecut prin şcoala lucrării duhovniceşti, adică a meditaţiei asupra propriei vieţi, prin rugăciune a dobândit un har deosebit al lui Dumnezeu. Meditând despre lumina de pe Tabor – anume aceea, prin care a strălucit Domnul – El spune că nu era lumină făcută de mâna omului. Cunoscând din experienţa proprie ce înseamnă energia Dumnezeiască, puterea Dumnezeiască, sfântul ierarh Grigore a spus: nu este o lumină, creată de om, dar e un fenomen al energiei Dumnezeieşti, al harului lui Dumnezeu şi are o astfel de influenţă asupra omului, precum s-a reflectat ea în Omul şi Dumnezeul Iisus Hristos.

În acel moment, când slăbănogul se ridica, asupra lui era această energie Dumnezeiască, pe el a pogorât lumina. Nimeni nu a văzut-o, însă impulsul Dumnezeiesc puternic a organizat ceea ce era dezorganizat, a unificat ceea ce a fost separat, a unit şi l-a făcut sănătos pe omul care o clipă în urmă era bolnav.

Nevoitorii sfinţi athoniţi, continuatorii cauzei sfântului ierarh Grigore Palama, au dat învăţătură despre lumina Dumnezeiască şi au încercat să atragă această lumină. Este uimitor – ei au reuşit. Ei şedeau multe ore în şir, orientându-şi privirea în regiunea inimii şi citeau una şi aceeaşi rugăciune a lui Iisus: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Nu este cu putinţă să repeţi în mod automat, ore în şir, aceleaşi cuvinte – poţi înnebuni sau te poţi plictisi. Dar ei le repetau pe durata a multe ore, deoarece pătrundeau în sensul fiecărui cuvânt şi nu atât cât pătrundeau în înţelegerea raţională a acestor cuvinte, cât intrau, prin chemarea numelui lui Dumnezeu, în comunicare reală cu Domnul. Martorii afirmau că asupra lor se oglindea pecetea luminii de pe Tabor – aceştia erau oamenii luminii.

Pecetea luminii de pe Tabor, a energiei Dumnezeieşti, a harului lui Dumnezeu, se oglindeşte şi asupra noastră, oamenii simpli. Doar fiecare din noi cu siguranţă s-a întâlnit cu cineva şi, uitându-ne în ochii lui, am spus: „ce om luminos, cât e de bine cu el!” Cu siguranţă, mulţi din voi s-a întâlnit cu cei, despre care  am spus, uitându-ne în ochii lui: „un om înfricoşător”. Exteriorul omului reflectă starea lui interioară şi de aceea nu este întâmplător că reflectarea luminii de pe Tabor se păstra pe chipul stareţilor de pe Athos. Ei erau numiţi „isihaştri” şi acest cuvânt grecesc s-a păstrat până în zilele noastre în teologia şi practica noastră ascetică. Iar sfântul ierarh Grigore Palama este purtătorul acestei tradiţii isihaste. Anume de la ea şi-a căpătat educaţia sa duhovnicească cuviosul Serghie – este aceeaşi epocă, secolul al XIV-lea. Multe mănăstiri în Rusia erau organizate conform legilor vieţii atonite, având în faţa ochilor pilda sfântului ierarh Grigore Palama şi a monahilor athoniţi.

De ce vorbim de toate acestea în cea de a doua duminică a Postului cel Mare? Deoarece postul este orientat anume la faptul să dobândim harul lui Dumnezeu. Noi trebuie să înţelegem, cum este important aceasta pentru depăşirea maladiei - nu doar a celei trupeşti, dar şi a celei duhovniceşti, a maladiei personale, a maladiei societăţii, a maladiei statului, a îmbolnăvirii întregului neam omenesc.

Nimeni, nici un fel de sistem nu poate depăşi entropia, bazându-se pe propria sursă. Doar puterea Dumnezeiască, energia Dumnezeiască poate preîntâmpina acumularea entropiei în neamul omenesc, descompunerea şi moartea lui. Toate acestea noi le învăţăm din ziua de azi şi să ne ajute Domnul să pătrundem în profunzimea semnificaţiei celei de a doua duminici a Postului cel Mare, să însuşim acele gânduri măreţe şi atât de importante pentru mântuire, pe care le-a adus  până la noi în timpul liturghiei Dumnezeieşti cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Aş vrea să vă mulţumesc cordial, părinte Damian, pentru trudele Dumneavoastră aici, în această biserică. Vă cunosc de foarte mult timp – împreună am studiat la Academia teologică din Sanct-Petersburg. Vă ţin minte încă fiind student, ţin minte nunta Dumneavoastră în biserica academiei. Mă bucur că venind în oraşul Moscova, aţi adus contribuţia Dumneavoastră destoinică la întărirea vieţii bisericeşti; şi biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului” în Bogorodskoye poartă în sine pecetea trudelor Dumneavoastră, a grijii Dumneavoastră. Aş vrea să mulţumesc, împreună cu Dumneavoastră, şi întregul cler, activului parohial pentru acele fapt minunate, care aici se săvârşesc Aveţi o şcoală duminicală bună, vă ocupaţi de tineret, aveţi grijă de cei care au nevoie de asistenţă. Anume aşa trebuie să existe comunitatea creştină. Uneori ni se spune că este foarte greu de organizat toate acestea – nu sunt bani, nu sunt oameni... Dar dacă este o dorinţă sinceră, dacă este dorinţa a merge pe această cale sfântă a împărtăşirii oamenilor cu Dumnezeu, în întâmpinare va ieşi Însuşi Mântuitorul. El ne va întinde mâna, El ne va purta, atunci şi oameni se vor găsi, şi mijloace se vor găsi, şi entuziasm va fi şi sănătate va prisosi, ceea ce este atât de necesară fiecărui preot în înfăptuirea trudelor sale. Vă doresc ajutor de la  Dumnezeu şi prosperare parohiei noastre „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” în Bogorodskoye. Să vă păzească Domnul.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie