Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Dumnezeiasca liturghie în biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din or. Krymsk

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Dumnezeiasca liturghie în biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din or. Krymsk
Versiune pentru tipar
21 aprilie 2013 17:47

La 21 aprilie 2013, în duminica a cincea a Postului cel Mare, ziua pomenirii cuvioasei Maria Egipteanca, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a sosit în or. Krymsk, unde a oficiat Dumnezeiasca liturghie a sfântului ierarh Vasile cel Mare în biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din or. Krymsk.

După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către păstoriţi cu o predică.

Înaltpreasfinţia voastră, cuvioase stăpâne Isidor! Stimate Alexandr Nicolaevici, guvernatorul regiunii Krasnodar! Dragi stăpâni, părinţi, fraţi şi surori! Domnilor cazaci!

Cu o mare bucurie am păşit din nou pe pământul or. Krymsk. Îmi amintesc prima mea vizită încoace, în timpul scârbirii întregului popor, în timpul suferinţelor. Pentru mulţi acele zile au fost atât de îngrozitoare, încât părea că nici odată nu va răsări soarele, niciodată nu va mai fi în viaţă bucurie – atât de mult întuneric şi atâta scârbire s-au pogorât pe destinele multor oameni. Iar astăzi, când pe această lumină minunată solară am intrat în Krymsk, eu cu greu recunoşteam străzile, pe care noi păşeam atunci, vizitând cele mai sinistrate raioane. Totul s-a transformat, oraşul a devenit chiar mai frumos, decât a fost înainte de calamitate. Viaţa oraşului este restabilită, treptat, deşi nu imediat, se tămăduiesc rănile, provocate de  îngrozitorul cataclism.

Bineînţeles, totul ar fi putut arăta altfel, dacă în ajutorul or. Krymsk nu ar fi venit oameni din diferite oraşe ale ţării  noastre; dacă Krymskul nu s-ar fi aflat în centrul atenției preşedintelui şi al puterii federale; dacă în Krymsk nu ar fi trăit zi şi noapte guvernatorul, care a împărtăşit cu voi toate scârbirile; dacă încoace nu ar fi sosit un număr mare de voluntari. Circa 500 de ei au fost îndreptaţi de către Biserica Ortodoxe Rusă – ei au acordat suport la mai bine de 30 000 de persoane, distribuind ajutor material, vizitând case, clarificând necesităţile oamenilor. Eu sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că am reuşit să colectăm bani, fie şi puţini la scara ţării sau chiar a regiunii, dar nespus de valoroşi, deoarece oamenii simpli, cum s-ar spune, nu din multul lor au jertfit, doar ca să ajute locuitorilor oraşului. Iar banii colectaţi, acest ban al văduvii (vezi: Mc. 12:41 – 44), noi azi îi folosim pentru a ajuta la procurarea locuinţei pentru cei, care din varii motive încă nu au putut să o cumpere; pentru a ajuta la efectuarea reparaţiei celor, care din anumite motive încă nu au putut să o facă mai înainte.

Atunci, cufundându-mă în atmosfera oraşului suferind, am înţeles foarte multe. Eu i-am văzut pe sinistraţi, pe acei care erau agăţaţi de ţevile încălzirii centralizate sau de anumite obiecte, astfel, încât doar capul rămânea între suprafaţa apei şi tavanul. Ei erau agăţaţi ore în şir, dar au rămas în viaţă. Şi, comunicând cu aceşti oameni, am înţeles că puterea credinţei îl ajută pe om chiar şi în cele mai straşnice circumstanţe. Nu este întâmplător că unii oameni, chiar şi foarte înaintaţi în vârstă, au supravieţuit, că nu i-a înghiţit hăul. Când îi întrebam: „de ce?”, o femeie în etate, care şapte ore la rând a stat agăţată de ţeava de scurgere a apei sub tavan, mi-a spus: ”Eu tot timpul mă rugam, nici pentru un minut nu m-am îndoit de faptul că sfântul Nicolae va veni şi mă va salva”. Şi doar aşa şi s-a întâmplat.

Dar mai ştim că multe persoane, din diverse cauze, nu au putut să se salveze. Astăzi din nou am pomenit numele lor, ne-am rugat ca Domnul să liniştească sufletele lor în Împărăţia Sa, ca să susţină pe rude şi apropiaţi, ca să tămăduiască răni, provocate de circumstanţe deosebite .

Aş vrea să le mulţumesc tuturor care au participat la depăşirea urmărilor tragice ale inundaţiei în Krymsk. Cuvinte de recunoştinţa către puterea federală şi către Dumneavoastră, Alexandr Nicolaevici, către administraţia Dumneavoastră din regiune, către toţi care au răspuns la chemare şi au sosit încoace în calitate de voluntari. Cu mila lui Dumnezeu rănile se tămăduiesc şi de aceea am dorit din nou să vin la Krymsk, ca să mă conving de faptul că nenorocirea a trecut cu adevărat pe de asupra acestui oraş, şi să mă rog împreună cu voi – cu acei cu care m-am rugat în acea zi posomorâtă şi grea, când pomeneam pe cei răposaţi.

Mai este o cauza pentru care am dorit să slujesc anume azi în Krymsk. Aţi auzit cum stăpânul Isidor v-a povestit despre crearea Mitropoliei de Ecaterinodar şi Kubani, în a căreia componenţă vor intra cinci eparhii. Una din noile eparhii, de Novorossiisk şi de Ghelenjik, va fi condusă de Preasfinţitul Feognost, pe care aş vrea să  vi-l prezint vouă, locuitorilor or. Krymsk, iar prin voi – şi tuturor celor care locuiesc pe teritoriul eparhiilor de Novorossiisk şi de Ghelenjik.

Vă doresc, stăpâne, căruia îi este încredinţată conducerea acestui loc deosebit de pe teritoriul Federaţiei Ruse – din multe pricini deosebit – să ţinem minte întotdeauna de acea scârbire, care a fost şi este prezentă în oraşul Krymsk. Păstorul este dator să se corăstignească cu păstoriţii săi. El niciodată nu trebuie să se izoleze de enoriaşi prin oprelişti de protocol sau de alt gen – el trebuie să fie împreună cu propriul popor. El trebuie să ţină minte despre cei săraci, nenorociţi, sărmani. Cei puternici şi bogaţi pot şi singuri să–şi poarte de grijă, iar când omul este slab, când este bolnav, când este bătrân sau, din contra, prea tânăr, când nu are niciun fel de mijloace şi susţinere – anume atunci  Biserica trebuie să vină la el.

Azi noi o pomenim pe Maria Egiptenca, o nevoitoare uimitoare. În tinereţe a locuit în Alexandria, un oraş-port mare, îşi vindea trupul şi nu se gândea la nici un fel de mântuire, la nici un fel de credinţă. Însă Domnul a chemat-o la pocăinţă şi ea a plecat în pustia Palestinei – fără o bucată de pâine, fără apă, nădăjduind în voia lui Dumnezeu. În scurt timp i-a putrezit haina. Ea trăia despuiată cu totul, acolo, unde vara nu te poţi salva de arşiţa arzătoare, iar iarna – de frig, alimentându-se doar cu ceea ce creşte în pustie, prin urmare, practic cu nimic. Însă ea s-a luptat cu propriile patimi şi, biruind, a căpătat vieţuire întocmai cu îngerii. Trupul ei a ieşit din limitele acţiunii  legilor fizice: ea într-adevăr trăia, aproape fără a se alimenta, ea trecea pe apa Iordanului ca pe uscat – ea a dobândit puterea îngerilor.

Toate acestea sunt atât de departe de viaţa noastră cotidiană, chiar de viaţa celor mai cuvioşi creştini ortodocşi. Noi vieţuim în lume, noi ne alimentăm, avem grijă de trupul nostru, de casa proprie, de salariu, de rude şi apropiaţi. Doar Domnul nu osândeşte toate acestea! Iată de ce ni s-a dat o pildă de viaţă îngerească a cuvioasei Maria. Ca să înţelegeţi ce putere a pus Domnul în om, ce  sacrificii este gata să le facă, ce energie colosală se află în interiorul fiecărui om, ce puteri sunt ascunse în firea noastră.

De noi depinde cum vor fi folosite aceste puteri. Le vom orienta ca să avem mai mult şi să consumăm mai mult, să încălcăm legile morale ale lui Dumnezeu, să trăim în desfrâu, să ne scăldăm în bogăţie? Doar pentru toate acestea, de asemenea, este nevoie de puteri – trebuie să aduni bani, apoi trebuie să-ţi aperi bogăţia; dar ce să  mai ascundem, deseori obţinem bani pe căi necinstite. Astfel obţinem că puterile depuse în firea noastră, acele care au înflorit în Maria Egipteanca într-o măreaţă nevoinţă de viaţă aidoma îngerilor, duc la pierzare pe om  şi  pentru viaţa pământească, şi pentru viaţa cea veşnică.

În citirea de azi a Evangheliei (Mc. 10:32-45) se conţine o povestirea foarte interesantă. Domnul Iisus Hristos merge la Ierusalim pentru suferinţe. El şi ucenicii Lui ştiau ce se va întâmpla, doar încordarea din jurul personalităţii Sale, în jurul slujirii Sale a ajuns la o putere neverosimilă, şi a merge la Ierusalim, unde se afla puterea, care a creat această încordare, semnifica a merge la moarte. Ucenicii Îl înduplecau pe Mântuitor să nu meargă, dar El a mers.

Şi iată că atunci când se apropiau de Ierusalim, s-a constatat că El merge înainte, iar ucenicii, din cauza fricii, buluc, merg după El, înţelegând că în orice moment se pot întâlni cu acei, care îi vor aresta, îi vor înhăţa, şi-i vor tortura. Frica a pătruns în sufletele ucenicilor, dar în acest moment are loc ceva inexplicabil. De Domnul se apropie doi ucenici, fraţii Iacov şi Ioan şi anume atunci, când Domnul deja vede cu privirea Sa tragedia din grădina Ghetsimani, ei Îl roagă pe Iisus: „Dă-ne nouă să şedem unul  de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”.

Vă puteţi imagina? Ucenicii înfricoşaţi, care merg după Învăţător, pe Care îl separă de la torturi şi moarte doar câteva zile, roagă ca ei să şadă unul de-a dreapta, iar altul de-a stânga Lui în slavă. Şi Domnul le spune: „A şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da. Însă  paharul pe care eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza”. Iar apoi, adresându-se către ucenici, Domnul spune: „Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care vrea să întâi între voi, să fie tuturor slugă”.

Aceste sunt  nişte cuvinte, care zguduie prin puterea lor, care sunt adresate ucenicilor, iar pin ei – tuturor creştinilor, inclusiv celor care sunt la putere, acelor care au întâietate: să nu domini poporul, dar să-i slujeşti lui. Ce viaţă minunată am fi avut, dacă fiecare cine urcă pe scara ierarhică, s-ar fi jurat în faţa lui Dumnezeu şi în faţa poporului că va trăi aşa cum Domnul l-a chemat – să fie slugă, dar dacă trebuie, şi rob, jertfindu-şi întreaga viaţă slujirii poporului.

Toate cele spuse se referă şi la Biserică, doar şi în Biserică există întâietate, iar episcopul – este cel dintâi în rândul poporului. Ei iată că el va fi alături de Domnul doar atunci, când va fi altora slugă şi rob. Aceasta nu semnifică că el trebuie să refuze la acele funcţii, pe care le îndeplineşte în calitate de conducător, de înalt demnitar. Aceasta semnifică că el trebuie să-şi dea toată viaţa slujirii Domnului şi atunci marele dar al lui Dumnezeu i se va întoarce însutit către el.

Iată de ce atunci, când vedem trudele de jertfă ale conducătorilor laici, aşa cum a fost aici, în Krymsk, noi, desigur, ne bucurăm. Şi dea Dumnezeu ca anume acest principiu de slujire oamenilor să fie în capul unghiului la toţi conducătorii – şi cei de stat, şi cei politici, şi cei care conduc firme, companii, uzine şi fabrici, ca acest principiu al slujirii, principiul dedicării propriei persoane bunului comun, să fie cel de bază.

Sunt profund convins că anume aşa va fi, cu o singură condiţie – dacă oamenii de la putere vor ţine minte cuvintele lui Hristos Mântuitorul şi dacă aceste cuvinte vor fi percepute cu mintea şi inima. Aici un mare rol în luminarea poporului nostru aparţine Bisericii. Dar o atenţie şi mai mare Biserica trebuie să o acorde la starea minţii şi inimii păstoriţilor, a oamenilor credincioşi. Noi trebuie să servim în calitate de exemplu, altfel, după cuvântul apostolului Pavel, „făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimbal răsunător” (1 Cor. 13:1), un gol, în care nu este nici o valoare.

De aceea, adresându-ne azi către Dumneavoastră, Stăpâne, vă rog să acceptaţi cele spuse din inimă şi în aşa mod să vă construiţi viaţa. Dar totodată mă adresez la tot clerul, în primul rând celui din Eparhiia de Novorossiisk şi Ghelendjik, precum şi clerului întregii regiuni Krasnodar: să ţineţi minte aceste cuvinte şi atunci viaţa noastră se va schimba, atunci se va  schimba viaţa poporului, căruia îi slujiţi, ridicând rugăciuni

În amintirea aflării mele în Krymsk aş vrea să transmit acestei biserici sfinte icoana lui Gheorghe purtătorul de biruinţă. Voi cu toţii aţi obţinut biruinţă. Aţi obţinut biruinţa asupra scârbirii, bolilor, morţii, distrugerii. Şi fie ca această icoană să vă amintească de eroismul, săvârşit de voi în acest oraş din Kubani.

Şi ultima ce am vrut să spun. Să păstraţi credinţa în inimă. Dacă Maria Egipteanca a putut să săvârşească o astfel de nevoinţă, iar noi - fiecare la locul său, unde ne-a pus Domnul – poate săvârşi fapte eroice, fie şi de o mie de ori mai mici, eliberând energia vie, pe care Dumnezeu a pus-o în firea omului, pentru înfăptuirea faptelor bune, pentru schimbarea propriului suflet şi a lumii care ne înconjoară. Noi credem că prin harul lui Dumnezeu noi putem să săvârşim multe. Amin.


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie