Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Intrarea Domnului în Ierusalim după liturghie, ţinută la catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Intrarea Domnului în Ierusalim după liturghie, ţinută la catedrala „Hristos Mântuitorul”
Versiune pentru tipar
28 aprilie 2013 17:56

La 28 aprilie 2013, în duminica a 6-a a Postului cel mare, a Floriilor, de sărbătoarea Intrarea Domnului în Ierusalim, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie a sfântului Ioan Gură de Aur la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. După terminarea serviciul divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Alteţa Voastră, ţarul Bulgariei Simeon! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Pe toţi vă salut cordial şi vă felicit cu ocazia marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim. Această duminică, ultima înainte de Sfintele Paşte, noi o sărbătorim îndeosebi de solemn, deoarece pomenim evenimentul, care are o foarte mare importanţă pentru înţelegerea acelei misiunii, pe care Domnul a săvârşit-o pentru mântuirea neamului omenesc. Acest eveniment ne ajută să înţelegem şi sensul acelei slujiri, pe care Biserica, ca şi continuatoarea slujirii  Mântuitorului, o duce neamului omenesc.

Când Domnul a intrat în Ierusalim pe un asin, a fost întâmpinat de locuitori, care Îi strigau „osana!” În traducere din ebraică acest cuvânt semnifică „ajutor”, „mântuire” – înseamnă că ei credeau că de la Iisus, Mântuitorul, Care l-a înviat pe Lazăr din morţi, vine mântuirea, ajutorul. Iar evanghelistul Luca, care a scris Evanghelia în limba greacă, în loc de „osana” foloseau alt cuvânt – „doxa”, ceea ce în traducere semnifică „slavă”. Astfel, locuitorii Ierusalimului şi pelerinii, veniţi la sărbătoarea iudaică a Paştelui în capitala lor – în sfântul oraş Ierusalim, Îl întâmpinau pe Cel, Care a înviat pe Lazăr, aflat în mormânt de patru zile, prin cuvintele „ajutor”, „mântuire”, „slava”. Ei Îl întâmpinau pe Iisus ca pe un împărat, ei Îi strigau: „Osana Fiului lui David, împăratului lui Israel!”

Ceea ce s-a întâmplat în Betania, în sătucul, care şi acum se află în apropiere de Ierusalim, unde locuia Lazăr care a murit, dar care prin voia lui Dumnezeu a înviat, nu a putut să lase indiferent pe nici un om. Dacă printre locuitorii şi pelerinii Ierusalimului este Cineva, Care a putut învia un decedat, atunci, desigur, El posedă şi putere suficientă ca să elibereze Israelul de ocupaţia Romei, ca să facă Israelul cel mai puternic şi influent stat. Anume în acest sens mulţimea entuziasmată striga, adresându-se la Mântuitor: „osana!”, „să trăiască!”, „de la Tine vine ajutorul!”, deoarece durerea principală a poporului era ocuparea romană.

Dar ce s-a întâmplat câteva zile mai târziu? Mântuitorul a fost arestat şi dat la torturi crunte. Conform obiceiului acelui timp, era bătut cu bice, în care erau împletite sfere din metal – o lovitură cu astfel de bice transforma trupul într-o bucată de carne sângerândă. Apoi Iisus a fost dat spre răstignire şi aceeaşi mulţime, care a crezut că Cel ce a înviat pe un om din morţi este în stare să elibereze ţara de la romani, să transforme Israelul în cea mai puternică şi influentă  împărăţie, s-a mâniat. Ea a văzut în Mântuitor un mincinos, un amăgitor, care ilegal şi-a asumat numele de împărat al Iudeilor, împărat al Israelului. Cu siguranţă ei au fost dezamăgiţi şi cu ocazia acelei întâmpinări solemne, pe care I-au organizat-o în drumul din Betania spre Ierusalim. Toate speranţele s-au spulberat - Mântuitorul a încetat să fie pentru ei Acela, pe Care trebuie să-l saluţi prin cuvântul „osana”. Nici un fel de ajutor El nu poate acorda, iar apoi, fără a se opune, fără a chema în ajutor o legiune de înger, permite să fie răstignit aidoma unui tâlhar, căci anume aşa erau pedepsiţi criminalii în Imperiul Roman – cu moarte ruşinoasă prin baterea în cuie pe cruce. Toate speranţele omeneşti, legate de puterea Lui Dumnezeiască, au fost ruşinate, nimeni mai mult nu mai credea în misiunea Lui.

Probabil, nu întâmplător a intrat Domnul în Ierusalim nu pe un cal, dar pe un asin tânăr, doar călare pe cal întrau în capitală biruitorii, triumfătorii, eroii, cărora mulţimea la fel le striga „glorie!”, „osana!” Prin această urcare în Ierusalim Domnul a vrut să sublinieze că în zadar Îl întâmpină ca pe un împărat al lui Israel, în zadar este întâmpinat ca un izbăvitor al Palestinei de ocuparea romană. El aduce lumii un cu totul alt mesaj, El are o cu totul altă misiune şi El urcă pe cruce nu ca să pună sfârşit ocupaţiei romane nesuferite (căci printr-o astfel de execuţie ruşinoasă, bineînţeles, nu era posibil a izbăvi poporul israelit de veneticii străini), dar pentru a mântui întreg neamul omenesc de la o altă ocupaţie, de la o altă putere – de puterea diavolului. Ceea ce a săvârşit Mântuitorul, are importanţă nu pentru o singură ţară sau un singur popor, nu pentru o anumită situaţie istorică, dar pentru întreaga istorie a omenirii şi chiar pentru ceea, ce va fi după terminarea acestei istorii. Prin suferinţele sale şi moartea pe cruce, prin batjocorirea Sa, Domnul a răscumpărat păcatele neamului omenesc şi a eliberat pe oameni de la puterea răului, care era de nebiruit până atunci.

Cu cât mai important a fost ceea ce a săvârşit El atunci, decât orice fel de biruinţe asupra romanilor! Doar şi romani nu mai sunt şi demult un imperiul măreţ, de la civilizaţia măreaţă au rămas doar pietrele, dar şi acele sunt atât de puţine, încât acum se află sub protecţia comunităţii internaţionale ca fiind monumente valoroase ale istoriei. Dar dacă de la Imperiul Roman nu a rămas nimic, ce ar fi însemnat pentru ziua de azi biruinţa lui Hristos asupra romanilor? Ea nu ar fi semnificat nimic, iar noi niciodată nu L-am fi proslăvit pe Domnul pentru urcarea Lui în Ierusalim aici, în oraşul Moscova şi în alte oraşe şi sate contemporane.

Biserica este chemată să continue slujirea Mântuitorului. Iată şi azi unii spun: respectul nostru faţă de Biserică, înţelegerea noastră depinde de faptul, ce poziţie politică va ocupa  Biserica. Unii spun: dacă Biserica e cu noi, noi o vom proslăvi în toate modurile posibile, noi vom vorbi de bine despre ea în presă şi la televiziune, noi îi vom proslăvi pe liderii ei, noi vom vorbi de înţelepciunea ei. Alţii contrazic: nu, Biserica trebuie să fie cu noi, deoarece suntem mai drepţi, mai înţelepţi, noi dorim mai mult bine oamenilor. Şi din nou simpatiile în adresa Bisericii sunt condiţionate de alegerea ei politică. Pe noi ne împing la faptul ca noi să ne aşezăm călare pe un cal, dar nu pe un asin mic, ca noi să avem un rol politic, dar nu acel pe care Domnul ne-a poruncit să-l avem în istorie. Dar indiferent de faptul ce tentaţii ar exista, cât de înfricoşătoare ar fi ameninţările, Biserica va săvârşi ceea, la ce e chemată de Mântuitor – să continue cauza slujirii lui Iisus, să proclame Împărăţia lui Dumnezeu şi să cheme lumea să se îndrepte spre această împărăţie, dobândind prin aceasta mântuire şi în această viaţă, dar şi în viaţa veşnică.

Cineva poate să ne întrebe: „Dar parcă propovăduirea voastră nu are nimic comun cu organizarea vieţii pământeşti? Vă este indiferentă nedreptatea, scârbirea, rătăcirea? Ocoliţi în mod intenţionat conflictele, renunţând la orice responsabilitate?” Răspunsul nostru e următorul: nu noi nu renunţăm şi nu plecăm. Dar noi suntem învăţaţi de Însuşi Domnul, că a organiza întru bine viaţa comunităţii umane se poate de făcut doar atunci, când singuri ne vom schimba, când se va schimba conştiinţa noastră, când se va schimba starea inimii noastre, când nu va trebuie să facem eforturi insurmontabile, ca să luptăm cu criminalitatea şi corupţia, iar fiecare persoană va conştientiza că a comite o crimă – este păcat, prin urmare, nu va avea nimic comun cu criminalitatea. Dar dacă din adâncul inimii omeneşti vor creşte roade bune, atunci va fi bună şi societatea umană, şi organizarea ei.

De aceea Biserica nu este indiferentă şi faţă de scârbirea, şi faţă de criminalitatea acestei lumi. Dar ea propune o altă cale: fără a refuza oamenilor, care deţin puterea şi se ocupă de politică, să creeze programe proprii; Biserica cheamă pe toţi acei care doresc o schimbare spre mai bine a societăţii umane, să atragă atenţia asupra faptului că fără transformarea inimii omului nu poate exista bunăstare în societate. Continuând cauza lui Hristos Mântuitorul, continuând predica Lui, noi încercăm şi bucurii, şi scârbiri. Cineva ne spune, de asemenea, „osana”, iar cineva – „răstigneşte”. Aceasta înseamnă că nu există nimic nou şi noi toţi – ierarhii, clerul şi poporul lui Dumnezeu – trebuie să ne întărim în gândul, că după „osana” şi „răstigneşte” a fost Învierea lui Hristos, care a arătat deplina şi finita biruinţă a lui Hristos asupra la orice fel de rătăciri, asupra la oricare păcat şi asupra la orişice suferinţă. Noi credem că dacă împreună cu Hristos vom săvârşi ceea, la ce El ne-a chemat, atunci nu doar vom auzi cuvintele de laudă sau blestemele oamenilor, dar vom şi deveni martorii neînseratei Împărăţii a lui Hristos, deschisă nouă tuturor prin taina Învierii. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Severnoe Butovo, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 13-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului numită „Donskaia” la Mânăstirea Donskoi

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevski

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Sfânta Treime” a Mânăstirii din Solovki

Predica Patriarhuluui rostită de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala episcopală „Hristos Mântuitorul”

Predica rostită de Patriarh după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni” din orașul Krasnogorsk, regiunea Moscova