Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ajun de Miercurea Mare la mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ajun de Miercurea Mare la mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim
Versiune pentru tipar
1 mai 2013 09:28

Seara, la 30 aprilie 2013, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a vizitat mănăstirea stavropighială de maici „Înălţarea Sfintei Cruci” în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim, în raionul Domodedovo, regiunea Moscova, unde a participat la vecernie în ajunul de Miercurea Mare.

După terminarea serviciului divin Preafericitul Patriarh Chiril s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Preacuvioşia voastră, maică Ecaterina! Dragi părinţi, fraţi şi surori! Sfinte surori ale lăcaşului acestuia!

Aş vrea să-mi exprim profundul sentiment de bucurie şi satisfacţie că am posibilitate să mă rog azi împreună cu voi. Acum am oficiat serviciul divin, care se numeşte utrenia Miercurii Mari. Ziua Marii Miercuri, adică ziua de mâine, este consacrată unui eveniment remarcabil – Domnul, în ajunul suferinţelor Sale, a vizitat casa unui om pe nume Simon (vezi Mt. 26:6-13). Şi iată că în timpul cinei, în această casă a intrat o femeie de purtări uşoare şi, stricând vasul cu mir de mare preţ, l-a turnat pe Domnul şi Mântuitorul nostru.

De obicei cu mir erau unşi împăraţii pentru domnie. Acest lichid costa mulţi bani – se prea poate că tot ce a agonisit, această femeie a cheltuit pentru procurarea acestui mir. Din punctul de vedere al raţiunii – e o acţiune necugetată. Nu în zadar Iuda, care era un om zgârcit, necinstit, care băga mâna în lada, unde se păstrau banii tuturor apostolilor, s-a revoltat, deoarece cele săvârşite de această femeie nu corespundeau concepţiilor lui asupra vieţii. Însă Domnul, adresându-se către apostoli, a spus: „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei”. Şi în serviciul divin de azi noi am proslăvit acest fapt, am proslăvit femeia rătăcită, care prin jertfa sa a căpătat lăsarea păcatelor. Păcatele i-au fost iertate, ea şi-a curăţit sufletul, ungând trupul Mântuitorului, care mergea la suferinţe şi moarte.

Nouă uneori ni se pare că în viaţă totul trebuie să facem în exclusivitate raţional, supunând faptele noastre logicii, abordării raţionale a problemelor, de care ne ciocnim. Însă oamenii, care vieţuiesc conform acestui principiu, deseori conştientizează către sfârşitul vieţii lor, că de multe s-au lipsit – de bucuria interioară, de pace, linişte. Aceşti oameni deseori ating înalte culmi în carieră, în business, când rezultatul lucrului este obţinerea profitului – ei nu sparg vasele de mare preţ cu mir, ei adună banii pentru altceva.

Dar sunt şi dintre aceia, care procedează, din punctul de vedere al majorităţii, necugetat – cu siguranţă sunt dintre aceştia şi între noi. Unii, refuzând la tot ce este drag, scump, pe înţelesul majorităţii oamenilor, pleacă la mănăstire şi îşi consacră toată viaţa lui Dumnezeu, rugăciunii, săvârşirii faptelor bune. Acest pas mulţi din contemporanii noştri nu-l pot nici înţelege, nici aprecia corect. Pe când această faptă este aidoma celeia, pe care a săvârşit-o femeia. Ea şi-a depus toate mijloacele în mirul de mare preţ, iar omul, păşind în ograda mănăstirii şi devenind monah sau monahie, îşi consacră întreaga viaţă Domnului.

Noi mai ştim că asemenea fapte se săvârşesc deseori şi în lume de oamenii laici, care, trecând peste logica şi raţiunea în propriile acţiuni, procedează într-un fel, încât unii numesc aceasta eroism, iar alţii – nebunie. Noi ştim că în momente grele, când de asupra Patriei noastre a planat pericolul de moarte, mulţi, fără a se gândi mult, îşi jertfeai viaţa pentru Patrie. Acest fapt nu poate fi explicat practic din punctul de vedere al aşa numitului bun simţ, în conformitate cu care azi trăiesc mulţi oameni, dar anume datorită eroismului ostaşilor noştri noi am obţinut biruinţă în războiul cel îngrozitor.

Şi în timpurile paşnice au loc astfel de fapte „negândite”. Când înaltul şef, care ar fi putut rămâne liniştit în cabinetul său, îşi găseşte moartea, salvând oamenii din casa cuprinsă de flăcări, el săvârşeşte o faptă nechibzuită din punctul de vedere al multora. Dar dacă acest om minunat ar fi rămas viu, atunci la întrebarea de ce a procedat anume aşa, şi nu altfel, ar fi răspuns cu siguranţă: „Altfel nu se putea”.

Noi trebuie să învăţăm să săvârşim fapte, care merg parcă împotriva cursului general al vieţii. Acum  majoritatea oamenilor se deranjează cu privire la bunăstarea materială, la consumul cât mai mare al bunurilor materiale. Pentru mulţi aceasta devine unicul scop, iar mijloacele de informare în masă, televiziunea, Internetul, deseori fac din astfel de persoane eroi naţionali, creând astfel un sistem cu totul fals de valori, în care sunt cufundaţi contemporanii noştri, inclusiv tineretul.

Capacitatea de a săvârşi fapte de eroism, aducând în jertfă pe sine sau ceea ce este scump, sau ceea ce ai acumulat timp de mulţi ani, trudind în numele scopurilor supreme; capacitatea de a-ţi sacrifica viaţa pentru apropiaţi, după cum ne cheamă Domnul; capacitatea de a-ţi dedica viaţa lui Dumnezeu, refuzând la multe valori ale lumii acesteia – toate acestea sunt fapte nechibzuite, care capătă valoare supremă în ochii lui Dumnezeu.

Dumnezeu niciodată nu ne rămâne dator – noi suntem datori lui Dumnezeu. Şi dacă ceva facem pentru El, în special dacă manifestăm grijă pentru cei, care au nevoie de aceasta – cei bolnavi, nenorociţi, orfani, cei în etate, bătrâni, singuratici – atunci Domnul închină către noi mila Sa.

Astăzi am primit o minunată scrisoare de la o persoană bogată, care cheltuie mulţi bani pentru a ajuta pe cei fără de adăpost. „Noi ne-am obişnuit să ne închinăm lui Dumnezeu, privind la icoane minunate. Iar eu mă obişnuiesc să mă închin lui Dumnezeu, privind la oamenii nenorociţi, pentru că în ei se  reflectă chipul Mântuitorului suferind”. Aceste cuvinte minunate vi le-am adus azi ca să fie clar: noi devenim creştini, ucenicii adevăraţi ai Mântuitorului, când, săvârşind fapte negândite din punctul de vedere al multora, de fapt ne sacrificăm pentru apropiaţii noştri, slujind astfel lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să ne întărească pe toţi anume într-un astfel de mod de viaţă, în astfel de gânduri şi astfel de fapte.

Aş vrea în mod deosebit să vă doresc Dumneavoastră, maică, şi surorilor, să păstraţi dorinţa fierbinte de a sluji lui Dumnezeu. Voi duceţi aici o ascultare nu din cele mai uşoare. Mănăstirea cere atenţie, griji, puteri enorme. Trebuie totul de restabilit, de redat frumuseţea primordială acestui loc. Însăşi locul este minunat, dar ce răni adânci au rămas până acum pe faţa acestui sfânt lăcaş!

Ştiu că renaşterea mănăstirii se uneşte în trudele voastre cu multe circumstanţe deloc simple şi de aceea aş vrea din toată inima să vă doresc ajutor de la Dumnezeu Dumneavoastră şi tuturor surorilor, siguranţă în dreptatea alegerii făcute şi să vă întăriţi în înţelegerea faptului că slujirea monahală este viaţa întocmai cu îngerii – ca să puteţi, atunci când devine îndeosebi de trist şi greu, să vă aduceţi aminte de cuvintele, pe care le-am spus azi, şi să căpătaţi liniştea şi siguranţa în faptul că mergeţi pe calea mântuitoare întru slava lui Dumnezeu.

Tuturor pelerinilor, tuturor celor care vizitează acest loc sfânt, aş vrea să doresc, de asemenea, ajutor de la Dumnezeu în viaţa voastră, pace sufletească, puterea forţelor, bucurie în ajunul Sfintelor Paşte şi în special – bucurie Dumnezeiască în noaptea luminoasă a Învierii lui Hristos.

Fie ca lumina Învierii, fie ca bucuria comunicării cu Domnul Cel Înviat să ne întărească în căile vieţii noastre. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie