Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în Miercurea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite la catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în Miercurea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite la catedrala „Hristos Mântuitorul”
Versiune pentru tipar
1 mai 2013 18:38

La 1 mai 2013, în miercurea din Săptămânii Patimilor, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat ultima în acest an liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite la catedrala „Hristos Mântuitorul”.

După terminarea liturghiei Preafericitul Patriarh Chiril s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut cordial şi vă felicit cu ocazia Miercurii Mari. Este ziua, când Biserica pomeneşte evenimentul, care a avut loc în ajunul suferinţelor Domnului în casa lui Simon leprosul, când în timpul cinei o femeie s-a apropiat de Mântuitor şi a turnat asupra Lui mir de mare preţ, trezind nedumerirea ucenicilor şi mai ales a lui Iuda (Mt. 26:6-16).

Mirul costa mulţi bani – se prea poate că tot ce a agonisit această femeie pe parcursul vieţii a cheltuit pentru această ungere. Nu este întâmplător că anume în momentul, când avea loc această lucrare specială, plină de o semnificaţie interioară enormă, s-a revoltat Iuda. Acel Iuda, care ducea lada, unde se păstrau banii tuturor apostolilor. După cum spune Evanghelia, el era necinstit şi fura din mijloacele comune. Omul care e înrobit de patima iubirii de argint, nu putea să suporte liniştit ceea ce a văzut – cum o femeie desfrânată, păcătoasă, sacrifică ultimul ban, cum ea săvârşeşte o faptă necugetată din punctul lui de vedere. Neştiind cum să se opună, el zice că, cică, e o cheltuială zadarnică, căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar nu la săraci se gândea el, dar la sine, căci era fur, după cum spune Sfânta Scriptură.

Într-un fel, atitudinea omului faţă de bani determină în mare măsură modul său de viaţă. Atitudinea faţă de bani nu este ceva de ordin moral şi neutral din punctul de vedere duhovnicesc – această atitudine parcă reflectă însăşi esenţa omului. Aşa, femeia desfrânată a jertfit totul pentru Domnul – nu se ştie dacă i-au mai rămas anumite mijloace de existenţă. Iar Iuda fura ceea ce nu-i aparţinea...

Femeia, care i-a uns trupul Mântuitorului, trăia într-o lume interioară deosebită. În exterior ea era, desigur, o femeie păcătoasă, însă în interiorul ei se ducea o luptă enormă. Ea a conştientizat păcatele sale, necuvioşia sa şi, dorind să se cureţe de greutatea enormă a păcatului, a adus Mântuitorului această jertfă.

Iar Iuda era în rândul celor drepţi. El este unul din cei Doisprezece apostoli. El este acela, care în fiecare zi auzea cuvintele Mântuitorului. El este acela care a fost martorul minunilor Lui. El nu doar trăia în atmosfera unei vieţi deosebite duhovniceşti – el trăia alături de Dumnezeu Cel întrupat, Care nu ascundea puterea Sa măreaţă făcătoare de minuni, puterea cuvântului Său, puterea acţiunii Sale. Ce fel de bani, ce fel de iubire de argint, ce fel de hoţie putea fi alături nu doar de vreo relictă sfântă, nu doar de un templu, dar chiar de Însuşi Dumnezeu întrupat! Înseamnă că Iuda era atât de întunecat de patima sa, că nu vedea cele săvârşite de Mântuitor, nu înţelegea şi nu auzea glasul Lui. Patima a întunecat totul şi nu mai era nici o speranţă spre mântuire.

Toate acestea se manifestă în ultima acţiune a lui Iuda. Revoltându-se asupra femeii, conştientizând că între el şi ea, între el, pe de o parte, şi Învăţătorul cu apostolii, pe de altă parte este o prăpastie, că ei aparţin la lumi diferite, incompatibile, el ia decizia să-L trădeze pe Mântuitor. Iuda merge şi Îl vinde pentru 30 de arginţi, ceea ce consta o mică părticică din ceea ce femeia a jertfit pentru Mântuitor, turnând asupra Lui mirul ce de mare preţ. Două lumi, două moduri de viaţă, două concepţii s-au ciocnit într-o tragedie, a cărei relatare am auzit-o în Evanghelia de azi.

De ce dar patima iubirii de argint este indicatorul nivelului vieţii duhovniceşti? Deoarece iubirea de argint îl înrobeşte pe om. Patima de căpătuială îi lipseşte pe oameni de raţiune, îi lipseşte de onoare, îi privează de capacitatea de a-şi îndeplini datoria. Totul se supune faptului ca să ai bani şi să-i cheltuieşti; poate chiar să nu-i cheltui, dar măcar să-i ai. Iubirea de argint într-adevăr înrobeşte sufletul oamenilor.

Cât de minunat a spus despre aceasta sfântul ierarh Ioan Gură de Aur: noi trebuie să avem o astfel de atitudine faţă de bani, pe care o are stăpânul – ca să conducă, dar nu să fie condus. Într-adevăr, a domni asupra la toate noi suntem chemaţi de Însuşi Domnul, Care l-a pus pe om în fruntea creaţiei, l-a făcut stăpân al grădinii raiului, i-a încredinţat întreaga lume, ca el să o conducă. Dacă omul devine rob, inclusiv rob al valorilor materiale, el se lipseşte de libertate. Bogaţilor li se pare că ei capătă libertate prin bogăţie – pot călători, îşi pot satisface orice moft, se pot ocupa de ce doresc ei. Deseori cei bogaţi anume aşa şi răspund la întrebarea, de ce au nevoie de bani: „pentru a ne simţi liberi”, concomitent devenind robi ai acestor bani.

Nu este întâmplător că iubirea de argint însoţeşte trădarea. Nu desfrânarea – femeia desfrânată s-a pocăit – dar iubirea de bani. Nouă ni se pare uneori că desfrâul este un păcat îngrozitor. Într-adevăr, este un păcat straşnic; însă iubirea de argint – este un păcat nu mai mic, deoarece şi unul, şi celălalt îl înrobesc pe om, şi unul, şi celălalt distrug conştiinţa lui şi nimicesc reperele de orientare în viaţă. Însă puterea iubirii de argint, după cum vedem din acest text Evanghelic, devine deseori mai straşnică decât desfrâul.

Astăzi tendinţa generală în dezvoltarea omenirii este tendinţa către bunurile materiale şi deţinerea banilor. Astăzi totul se evaluează prin bani, de parcă nu există alte echivalente. Este o tendinţă straşnică, care în mod real înrobeşte şi personalitatea, şi societăţi întregi, este în stare să  pună în jug şi să facă rob diavolului toată familia omenirii.

Iată de ce textul Evanghelic de azi are o importanţă enormă pentru viaţa duhovnicească a oamenilor. Dacă dorim să fim cu Domnul, dacă dorim să fim liberi, dacă dorim să fim capabili să îndeplinim voinţa Lui, noi trebuie să dominăm asupra banilor, dar nu banii să ne domine pe noi.

Iată ce gânduri minunate găsim la acelaşi Ioan Gură de Aur. El spune că păcatul iubirii de argint începe deseori cu încercările omului de a aduna mijloace pentru a le împărţi săracilor. Noi ştim că deseori se creează fundaţii de caritate, parcă pentru scopuri nobile, dar în fapt totul se termină deseori cu corupţie elementară, cu furtul acestor mijloace.

Iată de ce, aflându-ne în Biserică, care este chemată să slujească, inclusiv, şi celor săraci, care este chemată să strângă mijloace pentru ei, noi cu toţii trebuie să ţinem minte, ce tentaţie mare este ascunsă în bani şi ce responsabilitate mare cade asupra celor, care primesc din mâinile oamenilor bani pentru fapte bune. Iar cel mai mare păcat al oamenilor, care sunt înrobiţi de păcatul iubirii de argint, este sacrilegiul, când mijloacele, pe care oamenii le aduc lui Dumnezeu, sunt orientate incorect, asupra satisfacerii patimii iubiri de argint a celor, care iau aceşti bani în mâinile lor. Iată de ce clerul poartă o mare responsabilitate pentru faptul, ca banii, care sunt  depuşi la altarul lui Dumnezeu de credincioşi, să fie îndreptaţi doar la acele scopuri, la care oamenii doresc să fie orientaţi. Dacă cineva săvârşeşte altceva, cade în păcatul sacrilegiului, deoarece banii, jertfiţi pentru Dumnezeu, sunt consacraţi Lui şi trebuie să fie utilizaţi în corespundere cu această intenţie.

Biserica trebuie să slujească azi în calitate de exemplu pentru toată societatea, inclusiv în planul utilizării mijloacelor materiale. Cred că ziua de azi oferă multora o posibilitate minunată de a medita, în ce relaţii se află cu valorile materiale: cine pe cine a înrobit, cine cu cine conduce, suntem oare liberi de atragerea banilor, ca să îndeplinim legea lui Hristos.

Noi intrăm în zilele deosebite ale marii Săptămâni a Patimilor. Mărturie e şi faptul că după terminarea liturghiei Dumnezeieşti ultima dată a fost citită rugăciunea „Domnul şi Stăpânul vieţii mele...”, care însoţeşte tărâmul Postului cel Mare. De azi până la sărbătoarea Sfintei Treimi se interzic metaniile, în afara celor în faţa Sfântului Epitaf. Ne aşteaptă zilele de meditaţii deosebite duhovniceşti despre jertfa lui Hristos Mântuitorul, suferinţele şi moartea Lui. Noi urmează să trăim bucuria nopţii Pascale a Învierii. Şi dea Dumnezeu, ca zilele ce urmează să ne slujească tuturor pentru învăţământ duhovnicesc, pentru întărirea credinţei noastre, pentru fortificarea cuvioşiei noastre, umplând-ne de puterea de a merge pe calea, trasată de poruncile date de   Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie