Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului de la Kazani în catedrala „Icoana Maicii Domnului de la Kazani” din Piața Roșie

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului de la Kazani în catedrala „Icoana Maicii Domnului de la Kazani” din Piața Roșie
Versiune pentru tipar
21 iulie 2013 18:25

La 21 iulie 2013, în duminica a 4-a după Cincizecime, sărbătoarea aflării icoanei Maicii Domnului în orașul Kazani, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Icoana Maicii Domnului de la Kazani” din Piața Roșie, or. Moscova.

După terminarea serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite părinte paroh! Dragi părinți, frați și surori!

Vă salut cordial pe toți cu ocazia unui mare eveniment pentru Biserica noastră - sărbătoarea icoanei Maicii Domnului de la Kazani. În acest an, această sărbătoare a coincis cu ziua de duminică, de aceea noi am auzit citirile din Evanghelie (Мt. 8:5-13, Lc. 10:38-42, 11:27-28) și din Apostol (Rom. 6:8-23, Flp. 2:5-11), care sunt dedicate zilei de duminică, precum și Maicii Domnului.

În citirea de duminică din Apostol (era un mic fragment din Epistola către Romani) noi găsim cuvinte minunate: „Izbăvindu-vă de păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii”. „Deci ce roadă aveaţi atunci când erați robii păcatului?”, întreabă apostolul și răspunde: „Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea”. „Dar acum, izbăviţi fiind de păcat”, continuă apostolul, „şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică”.

Sunt profund convins: aceste cuvinte trebuie să le cunoască orice om contemporan, pentru că nici un cuvânt nu este folosit atât de des în comunicarea între oameni, în proclamarea anumitor poziții politice, ca „libertatea”. Noi știm că pentru libertate oamenii luptau și mureau. Dar iată ce e uimitor: dacă e să analizăm toate aceste lupte grandioase pentru libertate și să ne amintim ce s-a întâmplat apoi, putem noi oare spune că aceste victime omenești într-adevăr au adus oamenilor libertate?

Nu voi aduce multe pilde de lupte în numele libertății, care finalizau cu tirania, moartea oamenilor, privarea de libertate, dezmățul moravurilor. Este suficient să ne aducem aminte de două evenimente. În primul rând, revoluția franceză, după care a venit teroarea, iar apoi Napoleon, care a distrus sute de mii de oameni, dorind să-și extindă dominația asupra întregii Europe. Iar în istoria noastră, începutul secolului al XX-lea, de asemenea a fost marcat de lupta vehementă pentru libertate, care s-a transformat în teroare, dictatură, moartea a milioane de oameni.

De ce se petrec toate acestea? De ce chiar și jertfele de vieți omenești în numele libertății nu opresc generațiile următoare de a face greșeli, demență a vărsa sânge? Pentru că în conștiința oamenilor s-au amestecat două noțiuni mari, fiecare dintre ele având valoare, dar care trebuie să fie distincte.

Persoana trebuie să aibă libertatea alegerii. Probabil pentru această libertate a alegerii au luptat oamenii, pentru ca nici un fel de circumstanțe exterioare, nici un fel de tiranie, nici un fel de dominație a bogaților asupra săracilor, a unor pături asupra altora să nu împiedice pe oameni să aleagă ceea ce ei doreau să aleagă.

Însă alegerea ca atare este un mecanism. Este necesar ca el să fie asigurat, dar rămâne întrebarea: dar ce alege omul după obținerea libertății? În fragmentul de azi din epistola către Romani, care a fost citit în timpul liturghiei, apostolul Pavel ne spune că cel mai important este faptul la ce va duce libertatea. Dacă omul, în urma obținerii libertății, devine robul păcatului, sfârșitul lui este moartea. Dar dacă el, obținând libertatea, îl primește pe Dumnezeu și devine robul lui Dumnezeu, atunci roada este sfințenia, iar sfârșitul este viața veșnică.

Cât de minunat exemplifică acest adevăr al lui Dumnezeu, transmis de apostol, întreaga istorie a omenirii! Acolo, unde după obținerea libertății este ales păcatul, acolo este moartea, acolo este teroarea, acolo este dictatura, indiferent de faptul cum este prezentată această dictatură – dictatura personalității, a partidului, a grupului, a puterii financiare… Iar acolo unde este dictatura, acolo unde omul este privat de libertate, el poate fi orientat foarte ușor în orice direcție, inclusiv către  comiterea păcatului; iar unde este păcat, acolo este moarte.

Se prea poate că nu pentru toți este clară această exprimare a apostolului Pavel – „sfârşitul păcatului este moartea”, doar fiecare știe că, păcătuind, el nu moare imediat, iar uneori oamenii păcătoși, hulitorii, care au o atitudine activ dușmănoasă față de religie, care urăsc pe Dumnezeu și Biserica, viețuiesc și fulgerul din cer nu-i lovește, cu rare excepții… Trebuie să înțelegem ce are în vedere apostolul Pavel, când vorbește de moarte. Este vorba de moartea duhovnicească a personalității umane. Acolo unde este păcatul, acolo este moartea duhului, acolo omul se transformă în animal, acolo el este privat de libertatea alegerii, deoarece este condus în întregime de propriile instincte, de atracțiile sale, de păcatul său. Și cât este de ușor de condus cu un astfel de om! Oferiți-i undeva mai multe posibilități să conducă cu propriile instincte și să păcătuiască, și el va merge încolo, el va întoarce spatele la tot ce a fost pentru el încă ieri important, sfânt, dorit, la ceea de ce erau legate idealurile părinților lui, ale strămoșilor lui. El va merge la acea treucă, unde este multă mâncare și unde se poate de trăit conform legii instinctului. Aceasta anume și este moartea, deoarece omul moare ca personalitate liberă, rațiunea lui încetează să mai conducă cu sentimentele și se unește cu principiul senzual atât de tare, încât lucrează pentru afirmarea anume a acelui mod de viață, dar nu a altuia.

Istoria ne oferă mulțime de pilde ale acestei morți duhovnicești. La nivel de  persoană aceasta, se  poate, nu este atât de vizibil. Însă atunci când păcatul, în urma alegerii libere a omului, se acumulează la scara întregii societăți, a întregului popor sau stat, atunci el devine vădit, vizibil. O astfel de societate, un astfel de stat nu are viitor – istoria iarăși și iarăși demonstrează, cum depravarea morală, întunecarea conștiinței, amestecul între bine și rău au făcut societatea umană lipsită de viață.

Noi trăim în acele timpuri, când forțe colosale sunt îndreptate spre a ne convinge pe toți că unica valoare este libertatea alegerii și nimeni nu are dreptul să atenteze la această valoare, chiar și atunci când omul alege răul, chiar și atunci când omul alege un comportament social periculos – doar dacă nu sunt încălcate legile civile. Dar noi știm, cât este de ușor de încălcat aceste norme. Noi știm că nici o lege din cele mai desăvârșite nu poate să dezrădăcineze criminalitatea, corupția, răul, minciuna, confruntarea – le poate dezrădăcina doar omul, care și-a făcut alegerea în folosul binelui.

În ultimul timp noi ne ciocnim de mari ispite, când într-un șir de țări alegerea în folosul păcatului se afirmă și se justifică prin lege, iar acei, care procedând conform conștiinței lor, luptă cu aceste legi, impuse de minoritate, sunt supuși represaliilor. Este un simptom apocaliptic foarte periculos și noi trebuie să facem totul ca în spațiul Sfintei Rusii păcatul să nu fie afirmat prin legea statutului, deoarece aceasta înseamnă că poporul pășește pe calea autodistrugerii.

Noi astăzi marcăm sărbătoarea în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Kazani. De această icoană sunt legate multe minuni și se prea poate că prima dintre ele este faptul că aflarea icoanei în anul 1579 în Kazani a dat un impuls puternic duhovnicesc poporului nostru, servind în mare măsură acelei lucrări misionare mari, care apoi a fost săvârșită în spațiile Siberiei. De fapt, alipirea Siberiei la Rusia s-a înfăptuit sub Acoperământul Maicii Domnului. În majoritatea cazurilor era o alipire fără vărsări de sânge, deși se mai întâmplau ciocniri și lupte militare, dar în fond a fost un proces pașnic, legat de colonizarea pașnică a enormelor spații siberiene.

Iar apoi de numele Maicii Domnului și de icoana Ei de la Kazani a fost legat un alt eveniment hotărâtor – debarasarea Rusiei de ocupanții străini, care au intrat în Moscova și în Kremlin. Noi știm că anul trecut am sărbătorit aniversarea a 400 de ani de la eliberarea Moscovei de la ocupanții polonezi – acest eveniment a fost legat în mod direct de icoana Maicii Domnului de la Kazani, în a cărei cinste este ridicată această biserică pe Piața Roșie. Noi știm că de icoana Maicii Domnului de la Kazani sunt legate și evenimente importante din timpul Marelui război pentru apărarea Patriei. De fiecare dată, când poporul nostru trecea prin încercări, noi ne uneam în rugăciuni către Maica Domnului, rugându-ne deseori în fața icoanei Ei de la Kazani.

Și astăzi noi trebuie să ne rugăm pentru întreaga Rusie istorică, pentru țara noastră, pentru poporul nostru, ca Împărăteasa Cerului să încline mila Sa pentru ca poporul nostru să fie în robia dreptății, dar nu în robia păcatului, deoarece rodul dreptății este sfințenia, iar sfârșitul - viața veșnică. De aceea lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui (Ef. 6:12). Lupta noastră nu este pentru anumite interese particulare. Lupta noastră este pentru destinul Patriei noastre și pentru soarta neamului omenesc, de aceea în această luptă câștigă acela cine este mai puternic cu duhul, iar duhul se întărește prin credință și rugăciune.

Fie ca Împărăteasa Cerului să încline mila Sa către noi și să ne dăruiască putere duhovnicească – întru întărirea sfințeniei și dobândirea vieții de veci, care este mântuire pentru oameni, care este Împărăția Cerurilor, făgăduită de Dumnezeu.

Vă felicit pe toți încă odată cu ocazia sărbătorii! Vă mulțumesc, părinte paroh, pentru cuvintele calde și pentru cadoul, pe care mi l-ați oferit. Îl voi păstra ca binecuvântarea acestei biserici istorice de pe Piața Roșie.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou