Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Liturghia la catedrala „Învierea Domnului” în or. Hanty Mansiisk

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Liturghia la catedrala „Învierea Domnului” în or. Hanty Mansiisk
Versiune pentru tipar
19 septembrie 2013 19:37

La 19 septembrie 2013, de sărbătoarea pomenirii minunii Arhistratigului Mihail, care a fost în Honeh, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat cinul marii sfinţiri a catedralei „Învierea Domnului” în or. Hanty-Mansiisk şi Dumnezeiasca liturghie în biserica nou sfinţită. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cinstite stăpâne Pavel! Excelenţa Voastră, Natalia Vladimirovna! Înalţi reprezentanţi ai puterii de stat! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut şi vă felicit cordial cu ocazia unui mare eveniment – nu doar pentru or. Hanty-Mansiisk şi districtul Hanty-Mansiisk, nu doar pentru această parte a Siberiei şi a Uralului, dar şi pentru întreaga Biserică a noastră – în oraşul care a căpătat statut de oraş nu prea demult, al cărui istorie şi soartă este legată de jertfa în muncă a poporului nostru pentru valorificarea acestei regiuni acoperite cu păduri, de acea jertfă, ale cărei rezultate în mare este determinată situaţia economică actuală a Rusiei, de locul ei şi de statutul ei în lume. Este evident că oamenii care trudesc aici, care îşi îndeplinesc datoria, se află deseori în situaţii extreme, deşi singur oraşul Hanty-Mansiisk, în ultimii ani, după cum spun locuitorii vechi, s-a schimbat radical şi prezintă un model al unui orăşel minunat contemporan, aşa cum ar trebui să fie oraşele noastre în Siberia, la Extremul Orient, dar, se prea poate, şi în zona centrală a Rusiei, la nordul şi sudul ţării – un oraş amenajat şi frumos. 

Cât este de important ca acei care sunt la stăpânire şi care determină dezvoltarea oraşului şi a regiunii, la timpul lor au adoptat o decizie înţeleaptă cu privire la construcţia aici, pe colina orăşenească, în centrul or. Hanty-Mansiisk, a unei minunate catedrale în cinstea Învierii Domnului. Aş vrea să le mulţumesc cordial celor care au stat la începuturile acestei fapte bune - puterea anterioară a or. Hanty-Mansiisk, puterea actuală în persoana Nataliei Vladimirovna, Înaltpreasfinţitului stăpân de Tobolsk şi Tiumeni, care pe atunci era arhiereul eparhiot, care a dăruit multe puteri şi energie acestui pământ ca să fie construite aceste biserici, pe care le-am văzut, inclusiv şi această splendidă catedrală „Învierea Domnului”.

Aş vrea să vă mulţumesc şi Dumneavoastră, Preasfinţia Voastră, stăpâne Pavel. În timpul aflării scurte a Dumneavoastră aici această catedrală a căpătat finisarea artistică definitivă, picturi unice, vase minunate, odăjdii frumoase. Ea a devenit cu adevărat centrul duhovnicesc al regiunii şi al oraşului, iar totodată, cum întotdeauna se întâmplă în Rusia, şi un centru estetic şi intelectual.

Alături se află un gimnaziu ortodox foarte bun în cinstea întocmai cu apostolii cneaz Vladimir cu un paraclis. Şi mi-a fost atât de plăcut să împărtăşesc azi sute de gimnazişti, oameni tineri. Dea Dumnezeu ca la noi, în fiecare oraş cu catedră, să fie un astfel de tablou al poporului în rugăciune, precum este aici, în Hanty-Mansiisk, cu un atât de mare număr de copii şi tineret. Deoarece de faptul cum va di educat tineretul, va depinde în mod direct nu doar prosperitatea, dar însăşi existenţa Rusiei suverane. De faptul cum vor fi azi educaţi oamenii tineri, depinde, de asemenea, şi fericirea lor, şi fericirea familiilor lor.

Aş vrea azi împreună cu voi să vorbim la această temă. În timpul liturghiei Dumnezeieşti noi am auzit un mic fragment din epistola apostolului Pavel către Corinteni (2 Cor. 10:7-18). Este a doua lui epistolă către locuitorii Corintului, un oraş foarte cunoscut din sudul Greciei, care în acel timp era practic capitală, era cel mai mare, cel mai de proporţii oraş în Elada. Multe se petreceau în Corint. Era un oraş portuar, descoperit tuturor influenţelor. Încolo plecau diferite soiuri de filozofi, învăţători, neguţătorii aduceau diverse idei. E firesc că aceasta se reflecta asupra vieţii societăţii din Corint. Ea deseori nimerea sub influenţa diverselor influenţe şi chiar începeau să se observe diferite scindări. Unii spuneau că ei sunt succesorii apostolului Petru, alţii spuneau că sunt ai apostolului Pavel, ai treilea – ai unui oarecare Apollos, care pe atunci, la fel, propovăduia. Apostolul Pavel a făcut foarte multe pentru a uni pe corinteni, ca ei să înţeleagă cu toţii că nu sunt ai lui Pavel, nici ai lui Apollos, nici ai lui Petru, dar că ei sunt ai lui Hristos (vezi: Cor. 1:12). În fragmentul de azi din a doua epistolă a lui găsim cuvinte profunde, el se adresează către creştini şi spune că ei se măsoară şi se aseamănă pe ei cu ei înşişi şi afirmă că aceasta nu este corect (vezi: 2 Cor. 10:12).

Iar acum haideţi să ne gândim ce facem în viaţa noastră. Cum ne apreciem? Care este punctul nostru de plecare? Doar deseori noi ne apreciem pe sine prin propria prismă. Mai mult ca atât, noi îi judecăm pe alţii după propriul model, vorbim despre om că este bun sau rău, fără a şti cu siguranţă, ce are pe suflet. Noi parcă suprapunem opinia noastră asupra lumii, opinia noastră asupra persoanei, înţelegerea noastră personală asupra altuia şi ne facem pe noi înşine măsurătorul adevărului. Dar şi despre noi vorbim, comparându-ne cu noi. Deseori această comparaţie este orientată nu în direcţia criticii, în cazul dat – al autocriticii, nu în direcţia unei analize imparţiale, care doar ea poate fi forţa care îi ajută omului să devină mai bun, dar de cele mai dese ori noi ne justificăm, noi ne înălţăm pe sine de asupra altora şi spunem: „De ce să mă chinui atât de pe urma mustrărilor de conştiinţă, dacă nu am făcut ceva corect; dar iată că vecinul sau colaboratorul, sau şeful sau, din contra, subalternul, cât de bine trăiesc!” Şi în interiorul nostru, înălţându-ne de asupra altora, noi pierdem orice sistem de coordonate de ordin moral, deoarece personalitatea noastră nu este criteriul absolut al adevărului.

Trebuie să spunem că această abordare – a se posta pe sine în centrul lumii, a se considera criteriul adevărului – astăzi se încurajează de cultura în masă, de psihologia socială şi chiar de filozofie. Când noi afirmăm ceva în mod obiectiv, demonstrat de însăşi istoria, de pildă, eroismul poporului nostru în Marele război pentru apărarea Patriei, apar alţii, care spun că nici un fel de eroism nu a fost, dar a fost altceva, impunere sau încă ceva. Când noi preaînălţăm eroismul unor personalităţi aparte, ale mareşalilor noştri, generalilor, ale soldaţilor noştri, pe acei, care fără să aibă nici haine cuvenite, nici arme, mergeau în întâmpinarea focului inamicului şi mureau, în zilele noastre, apreciind aceste fapte de eroism, cineva poate spune: „Este treaba lor că mureau. Pe când generalul Vlasov a ales un alt punct de vedere şi fiecare a avut adevărul său”.

Am adus doar un singur exemplu concret, care este pe înţelesul tuturor – opinia asupra Marelui război pentru apărarea Patriei. Însă acum astfel de opinii pot fi cu referire la ţara noastră, la Patrie, la patriotism. Cică, tu eşti patriot, îţi iubeşti ţara, dar aceasta este treaba ta, este adevărul tău, iar eu am un alt adevăr, eu locuiesc cu totul în altă parte, toate conturile mele şi banii sunt undeva departe şi familia e plecată departe. Iar aici, în condiţii grele, doar câştig banii, şi acesta este adevărul meu, este patriotismul meu. Aceste pilde pot fi continuate. Dar de ce au loc toate acestea? Astăzi societatea de consum, care este orientată la un număr tot mai mare de valori materiale, pe care trebuie să le posede persoana, este satisfăcută să aibă această filozofie a lipsei oricărui adevăr, a lipsei unui măsurător al adevărului. Câte capete, atâtea minţi, fiecare îşi are propriul adevăr. Trăieşte în conformitate cu adevărul tău, fără a te uita la cineva – iată filozofia vieţii în societatea contemporană.

Dar poate fi astfel? Apostolul Pavel spune că nu, că omul nu se poate aprecia singur pe sine şi nu se poate compara cu sine însuşi, deoarece el nu este unitatea de măsură a adevărului, deoarece adevărul este obiectiv, el nu depinde de oameni. Dar atunci mulţi vor întreba – dar unde este adevărul? Ieri am fost învăţaţi că adevărul este una, iar azi ni se spune, că adevărul este altceva. Câte teorii filozofice au existat în timpul istoriei neamului omenesc? Unde este acest adevăr? Şi doar întrarea este corectă şi totodată cu totul incorectă. Corectă – dacă vom uita de Dumnezeu, dacă vom spune că Dumnezeu nu există. Atunci, desigur, nu există adevăr absolut, nu este unitate de măsură, criteriul binelui şi al răului, atunci fiecare îşi este judecător sie şi altora. Atunci societatea se va diviza în atomi şi molecule. Însă când va surveni ora straşnică „x” şi societatea va trebuie să se mobilizeze, o astfel de societate atomizată, oamenii, care trăiesc fiecare cu adevărul său, nu vor avea o idee care să-i unească.

Dumnezeu este adevărul şi criteriul adevărului. Şi El a dorit ca noi, recunoscând existenţa Lui, să punem la bază legea Lui ca un criteriul al adevărului. Şi atunci noi nu trebuie să întrebăm ce este adevăr şi ce nu este. Deschide Evanghelia, citeşte, suprapune pe tine însuţi nu pe sine, suprapune pe tine adevărul lui Dumnezeu şi totul va deveni clar – dacă trăieşti drept sau nedrept, dacă ai viitor sau nu, dacă poporul are viitor sau nu. Suprapuneţi adevărul lui Dumnezeu asupra propriei vieţi – iată cuvintele măreţe ale apostolului Pavel, pe care le-am auzit azi.

De aceea credinţa în Dumnezeu este o putere afirmatoare a vieţii pentru personalitate, pentru familie, pentru societate, pentru stat şi pentru întreaga civilizaţie a omenirii. Deoarece împreună cu credinţa în Dumnezeu noi recunoaştem legea Lui ca un adevăr absolut, precum ceea ce corespunde vocii conştiinţei noastre. Doar Dumnezeu ne-a creat în conformitate cu planul Său, cu legea lui morală şi de aceea a te afla în armonie cu tine însuţi, cu conştiinţa ta înseamnă să trăieşti conform legii lui Dumnezeu. Şi când o încălcăm, aceeaşi voce a conştiinţei ne deranjează într-o măsură mai mare sau mai mică, în dependenţă de gradul în care am păstrat această conştiinţă.

De aceea noi construim biserici, de aceea noi propovăduim, de aceea noi ne adresăm către popor cu chemarea fierbinte de a păstra credinţa, deoarece în afară de credinţă nu este nimic ce vă poate ajuta să diferenţiaţi binele de rău. Ne vom rătăci singuri în patimile noastre, dacă vom considera că noi suntem buricul pământului, centrul universului, criteriul binelui şi al răului, criteriul adevărului. Deoarece alături de noi vor fi şi alte centre, dar centre nu pot fi multe, ele atunci vor rupe trupul unic al societăţii umane.

Totul ce vorbim azi are importanţă pentru viaţa noastră personală şi, după cum am mai spus, pentru viaţa poporului nostru. De aceea cauza pe care o săvârşeşte Biserica – propovăduirea, rugăciunea, construirea bisericilor, educarea copiilor şi a tineretului – se face de dragul vieţii cu literă mare. Nu pentru a câştiga bani, după cum spun neprietenii. Toţi ştiu prea bine – nu poţi câştiga bani deosebiţi în Biserică. Ea îşi trimite pe truditorii săi în condiţii extrem de grele. Ieri seara, în cercul arhiereilor, noi am discutat problema organizării păstoreşti a Extremului Nord, unde sunt condiţii extreme climaterice şi un nivel foarte jos de viaţă al slujitorilor bisericii. Despre ce fel de lux putem vorbi, ce fel de delectare cu viaţa poate fi? Este o nevoinţă. Dar noi vom săvârşi aceste fapte, deoarece de succesul lor noi legăm viitorul ţării noastre şi al poporului nostru.

Aş vrea încă odată să felicit din inimă pe toţi cu ocazia marelui eveniment – sfinţirea acestei sfinte biserici. Veniţi în această biserică, rugaţi-vă. Când nu erau biserici, parcă nici nu trebuia să mergi, dar când biserica există, sunetul clopotului ei trebuie să trezească în voi memoria despre veşnicie, despre faptul că anume în biserică prin rugăciune, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu veţi dobândi înţelepciunea lui Dumnezeu, criteriul adevărului, care nu ne va permite să ne rătăcim în viaţă nici în cele puţin importante, nici în cele de importanţă majoră, nici în viaţa personală, nici în cea statală. Deoarece Dumnezeu răspunde oamenilor la rugăciunile lor şi îi duce prin viaţă, dacă ei acceptă adevărul Lui, legea Lui.

În amintirea vizitei în or. Hanty-Mansiisk şi a sfinţirii acestei sfinte biserici aş vrea să vă aduc în dar icoana sfântului ierarh Nicolae de Mojaisk cu fragmente din viaţă şi cu o plăcuţă memorabilă cu privire la faptul că este darul Patriarhului. Şi când vă veţi apropia şi vă veţi ruga sfântului ierarh Nicolae, marele sfânt şi făcător de minuni, pomeniţi în rugăciunile voastre şi pe Patriarh, care are nevoie de astfel de rugăciuni.

Aş vrea să vă mulţumesc, stăpâne Pavel, pentru trudele Dumneavoastră şi să vă înmânez o sfântă panaghie în semn de recunoştinţă a mea pentru totul ce aţi făcut într-un răstimp atât de scurt şi pentru această catedrală, şi pentru viaţa bisericească în districtul Hanty-Mansiisk.

Pe lângă aceasta, am o necesitate a inimii să-mi exprim mulţumirea mea persoanelor laice, care au trudit mult pentru construirea, împodobirea acestei sfinte biserici şi fortificarea Ortodoxiei pe pământul Hanty-Mansiiskului...

Iar vouă tuturor, dragii mei, celor care aţi participat la slujba de azi, aş vrea să vă transmit iconiţe ale Mântuitorului Cel Înviat, în cinstea Căruia este numită această biserică, cu binecuvântarea Patriarhului. Să vă păzească pe toţi Domnul!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou