Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril la deschiderea celui de al XVIII-lea Sobor mondial al poporului rus

Predica Preafericitului Patriarh Chiril la deschiderea celui de al XVIII-lea Sobor mondial al poporului rus
Versiune pentru tipar
11 noiembrie 2014 18:48

La 11 noiembrie 2014, în Sala Soboarelor bisericești a catedralei „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, a avut loc ședința plenară a celui de al XVIII-lea Sobor mondial al poporului rus, desfășurată în acest an cu genericul „Unitatea istoriei, unitatea poporului, unitatea Rusiei”. Ședința a fost condusă de șeful Soborului mondial al poporului rus Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril care s-a adresat către participanții și oaspeții forului cu un cuvânt inaugural.

Stimate Serghei Evghenievici, stimate Alexandr Dmitrievici, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, dragi părinți, frați și surori!

Noi ne-am adunat într-un timp alarmant, când în diferite regiuni ale planetei viața pașnică este pusă în pericol, când oamenii mor uciși de extremiști în Orientul Apropiat, iar conflictul fratricid arde cu flacără vie în inima Rusiei istorice – în Ucraina. Anul 2014 a deschis un nou capitol în istoria mondială, un capitol complicat, dramatic, care a semnalat finalizarea a tot ce putem numi „lumea postsovietică”. Această lume s-a dovedit a fi fragilă. În această lume nu s-a format o orânduire stabilă, bazată pe înțelegere reciprocă și respect mutual al oamenilor ce aparțin la diverse culturi și civilizații. Acei care se consideră pe sine învingători în războiul rece, insuflă tuturor că a lor cale de dezvoltare este corectă și, mai mult decât atât, este unica posibilă pentru omenire. Dominând în spațiul informațional global, ei insistă ca lumea să adopte înțelegerea lor a economiei și a organizării statale, tind să înăbușe hotărârea de a apăra valorile și idealurile, deosebite de valorile și idealurile lor, legate, după cum știm, de ideea societății de consum.

În această situație istorică noi trebuie să păstrăm ca pe lumina ochilor unitatea țării noastre, create și lăsată ca moștenire de strămoși. În același timp, nu trebuie să uităm nici pentru un minut că această unitate nu poate fi asigurată doar prin putere. Baza ei de nădejde, în primul rând, trebuie să fie comunitatea duhovnicească și morală a oamenilor care viețuiesc în țară, comunitatea valorilor lor.

Unitatea poporului este legată indisolubil de înțelegerea unică a istoriei lui: de venerarea eroilor comuni, de păstrarea monumentelor comune, de solemnitățile comune în aniversările victoriilor și de tristețea comună în aniversările tragediilor. În același timp noi recunoaștem necesitatea căutării și a discuțiilor pentru atingerea concordiei în interpretarea anumitor evenimente din trecut, aprecierea personalităților istorice.

Poporul care s-a divizat în înțelegerea propriei istorii devine incapabil de a-și păstra unitatea. Unitatea și tradiția ca putere ce transmite și valorile, și codul cultural al națiunii, sunt condiția obligatorie a faptului ca societatea în orice perioadă istorică să-și păstreze unitatea sa. O astfel de scindare tragică care are loc atunci când oamenii pierd înțelegerea comună a propriei istorii ce duce la divizare și provoacă conflicte civile, noi o vedem azi în Ucraina. De aceea problema abordării unice a istoriei, menționată în denumirea Soborului nostru, trebuie să fie privită nu ca o problemă particulară, nu ca o problemă a unei discipline științifice - cum de predat istoria în școală, dar ca o problemă importantă pentru existența statului și a națiunii. Haideți să chibzuim cu toți împreună la acesta. Este o chestiune care trebuie soluționată nu doar în cadrul Ministerului de învățământ. Noi cu toții trebuie să participăm la discutarea acestor decizii, ca să nu aducem prin sistemul învățământului prejudiciu vieții poporului, care va fi foarte greu, dar poate și imposibil, de a repara.

Astăzi deseori se aud voci care cheamă de a adopta în calitate de etalon o anumită perioadă din istoria noastră, concomitent diminuând, ignorând și criticând în tot felul importanța altor perioade. Cineva idealizează trecutul de până la revoluție, nevăzând în epoca sovietică nimic altceva decât prigoana Bisericii și represaliile politice. Alții afirmă că anume perioada sovietică a fost veacul nostru de aur, în afara căruia este doar inegalitate socială, corupție și rămânerea la coadă în domeniul tehnologiei.

De fapt, descrierea trecutului Rusiei cere o gamă de culori complexe, multicolore. Schema negru-alb în acest caz este insuficientă. Mai mult ca atât, simplificările creează un tablou fragmentat și rupt în bucăți, aidoma unei oglinzi stricate. Nu se admite a repeta greșelile celor care, conform expresiei exacte a lui Alexandr Zinoviev, „au ochit în comunism, dar au nimerit în Rusia”.

În toate timpurile, în pofida tuturor reformelor, revoluțiilor, contrarevoluțiilor, Rusia își păstra fundamentul său civilizațional. Se schimbau modelele organizării de stat, denumirea  funcțiilor conducătorilor statului, obișnuințele claselor conducătoare, însă societatea rusă, oamenii ruși  și-au păstrat identitatea lor națională.

Dragostea pentru Patrie, sentimentul de frăție și de datorie, hotărârea de a-și pune „sufletul pentru aproapele său” sunt la fel de caracteristice pentru eroii câmpiei Kulikovo, Borodino și Stalingrad. Aceleași trăsături ale caracterului național îi deosebesc pe majoritatea oamenilor ruși în ziua de azi. Anume datorită acestor calități, după cum scria sociologul Pitirim Sorokin, „națiunea rusă a putut să se apere pe sine, să-și apere independența, libertatea și alte valori mărețe”.

Unitatea conștiinței naționale trebuie să susțină tendința de a depăși neînțelegerile de ordin social. Trebuie să rămână pentru totdeauna în trecut decalajul de avere dintre „boier” și „țăran”, indiferent cum s-ar numi azi. Este acea prăpastie care până la începutul secolului al XX-lea o deosebea pe Rusia de până la revoluție și care devenea sursă a încordări sociale. Același lucru este de netolerat și privind prigoanele antireligioase, urmărirea oamenilor pentru convingerile exprimate pașnic, reprimarea libertăților civile.

Însă nu putem fi de acord cu acei care reduc întreaga noastră istorie doar la paginile dificile și întunecate. Astfel de epizoade au mai fost și în istoria civilizațiilor vecine. Chiar și un astfel de adept al occidentului cum era Piotr Ceaadaev, care vedea în trecutul nostru doar „existență întunecată și tristă”, spunea că „Rusia are nu doar vicii, iar printre popoarele Europei – nu sunt doar făcătorii de bine”.

Marele scriitor rus și gânditor religios Feodor Mihailovici Dostoievski scria: „Ca să judeci despre puterea morală a poporului, despre ce e în stare să facă în viitor, trebuie să iei în considerare nu acel grad de degradare, la care se poate ajunge din timp în timp, dar trebuie de luat în calcul doar acea înălțime a duhului, la care se poate ridica, când îi va veni sorocul”.

Ce putem face noi ca să urcăm la aceste înălțimi duhovnicești? Consider că trebuie să luăm din diverse perioade istorice totul ce e cu adevărat important și valoros. Noi trebuie să facem o sinteză mare a înaltelor idealuri duhovnicești ale vechii Rusii, ale realizărilor de stat și culturale ale imperiului Rus, ale imperativelor solidarității sociale și ale eforturilor colective pentru realizarea scopurilor comune, care determina viața societății noastre în cea mai mare parte a secolului al XX-lea, dorința justă de realizare a drepturilor și libertăților cetățenilor în Rusia postsovietică. Această sinteză care trebuie să se afle în afara dihotomiei obișnuite „dreapta – stânga”, poate fi exprimată de formula „credință – dreptate – solidaritate – demnitate – statalitate”.

Statul creat pe o astfel de sinteză în măsură deplină va apăra idealurile poruncilor biblice ce se află la baza tuturor noțiunilor adevărate despre etică, despre ceea ce este obligatoriu și neobligatoriu. Bazându-ne pe poruncile „să nu ucizi”, „să nu furi”, „să nu spui minciuni”, „să nu fii desfrânat”, vom putea curma cu fermitate criminalitatea organizată, corupția, industria desfrânării și pângărirea tineretului. Anume un astfel de stat va contribui la întărirea legăturii dintre personalitatea liberă și responsabilitatea, autoorganizarea civilă a poporului, la construirea unei societăți solidare, despre care mult s-a vorbit de la tribuna Soborului mondial al poporului rus. El va asigura cetățenilor un maxim de  garanții sociale, va crea un spațiu al posibilităților egale pentru oameni din diferite regiuni, pături sociale și grupuri profesionale. Va obține dezvoltarea vertiginoasă a științei, tehnologiilor înaintate, va oferi o nouă șansă acelor domenii, unde noi am fost lideri prin tradiție. În sfârșit, un astfel de stat va crea posibilități optime pentru viața comunităților religioase tradiționale, pentru transmiterea moștenirii duhovnicești a strămoșilor noștri viitoarelor generații.

Platformă pentru sinteza menționată trebuie să fie unitatea culturii ce se dezvoltă neîntrerupt și succesoral pe parcursul istoriei milenare ruse. Idealurile creștine asimilate de cultura rusă au luminat la toate cotiturile critice ale căii noastre istorice ca o stea călăuzitoare înaintea magilor. Ele, idealurile, nu ne permit să rătăcim din drum și în zilele noastre. De aceea ca o chezășie importantă a păstrării unității țării noastre și a poporului nostru trebuie să fie recunoscută în mod obligatoriu păstrarea valorilor de bază și unificatoare din cultura clasică rusă și întărirea sursei sale duhovnicești - credința ortodoxă.

Vorbind despre principiile duhovnicești ale unității noastre, noi nu avem dreptul să uităm că principalul creator al culturii țării noastre este poporul rus. Cu toată deschiderea culturii noastre, cu toată hotărârea rațională de a primi în rândurile noastre vreo persoană de orice etnie, noi trebuie să ținem minte întotdeauna că fără existența poporului rus și fără de Ortodoxie cultura noastră nu ar fi putut apărea pe lume și nu ar avea perspective în viitor. Însă conștientizarea acestui fapt trebuie să se bazeze pe politica culturală a statului care dorește să păstreze această unitate.

De asemenea este  foarte importantă susținerea religiilor tradiționale ale Rusiei și ale minorităților naționale existente, ai căror reprezentanți își depun contribuția semnificativă în cauza comună – fortificarea prosperării de ordin economic, politic și cultural a țării noastre. Pentru toate popoarele Rusiei țara lor este casa lor părintească, alta nu există. De aceea fiecare popor trebuie să se simtă cu adevărat acasă, în securitate, într-o ambianță binevoitoare, înconjurat de o societate multietnică.

Destinul poporului rus, bunăstarea lui, unitatea lui, maturitatea conștiinței sale trebuie să fie recunoscute drept factori-cheie în păstrarea unității duhovnicești și politice ale unității Rusiei. A neglija acest lucru în zilele noastre – înseamnă a distruge statul, a monta la fundamentul său un explozibil cu efect întârziat.

De altfel, anume acest lucru se întâmpla în domeniul politicii naționale în anii 1990, când un grup de savanți și politicieni militau pentru contracararea a tot ce era „rus”. În acel timp funcționarii primeau indicații, ce nu se afișau, de a nu folosi în discursuri publice și documente oficiale cuvântul „rus” care, cică, slăbește unitatea națiunii.

Și azi, din păcate, putem auzi declarații că poporul rus nu este omogen, că unitatea lui este o ficțiune, precum și că există etnii noi, nemaiîntâlnite până acum, ca de exemplu, „pomoriană”, „căzăcească” sau „siberiană”.

După încercările de a exclude utilizarea cuvântului „rus”, se ghicesc ideile care au demonstrat demult actualitatea lor în Occident, unde tot mai tare se aud vocile ce cheamă la refuzul de la multiculturalism și teoria „ceaunului de topire”. Din contra, este necesar a afirma dreptul popoarelor și al comunităților religioase la propria identitate. Un astfel de drept, fără îndoială, îl deține și poporul rus, în jurul căruia se formează națiunea Rusiei, comunitatea civilizațională a Rusiei. În același timp, toate popoarele țării trebuie să aibă posibilitatea de a-și  deschide originalitatea și de a negocia pașnic cu privire la regulile vieții în comun în cadrul civilizației multietnice comune rusești.

Gânditorul nostru remarcabil Nicolai Iakovlevici Danilevski, fondatorul abordării civilizaționale în studierea istoriei, scria: „Etniile, naționalitățile sunt organe ale umanității, prin intermediul cărora ideea care este inclusă în ea realizează în spațiu și în timp diversitatea, multiaspectualitatea posibilă a existenței”. Este necesar încă odată să determinăm clar și distins momentul principial: pentru ca cetățenii Rusiei să conviețuiască în pace și concordie unii cu alții, ei nu trebuie să renunțe la memoria lor națională.

Dar și în calea păstrării acestei memorii pot apărea și, din păcate, apar fenomene destul de dureroase și periculoase. La acestea din urmă se referă încercările de a construi credințe păgâne pseudo-rusești. Pe de o parte, este cea mai joasă apreciere a alegerii religioase a oamenilor ruși, care viețuiesc de o mie de ani în sânul Bisericii Ortodoxe, precum și a căii istorice, parcurse de Rusia ortodoxă. Pe de altă parte, aceasta este convingerea în superioritatea personală de grup îngust față de propriul popor. Este o rătăcire foarte periculoasă, deoarece omul, care se subordonează mândriei, își pregătește o tragedie personală. Cu toate acestea, noi trebuie să înțelegem că rădăcinile fenomenului periculos se trag nu doar din caracteristicile interioare ale unor persoane luate aparte, dar au cauze sociale.

În acest caz își aduce roadele sale triste tendința de a ignora importanța poporului rus, revizuirea istoriei ruse, al cărei punct culminant a revenit acelorași ani 90 ai veacului trecut și care a putut dacă nu să distrugă în totalmente, dar să zguduie serios credința în propria țară și în propriul popor a multor compatrioți. Acești oameni erau nevoiți să caute un azil nou conceptual: fie după hotare, fie în lumi „science fixion”, legate de un grup etnic sau religios nou inventat. Cât de mult trebuie să fie distrusă conștiința națională, în ce peșteri ale gândirii și duhului trebuia să nimerească, ca cineva, crezându-se purtătorul ideii naționale rusești, să se lepede de sfinți și eroii naționali, de jertfirea strămoșilor săi și să-și facă idoli din naziști și urmașii lor?

În legătură cu aceasta este evident că trebuie să fie schimbate metodele în politica de tineret. Nu trebuie de exclus din ea factorul rus sau ortodox. Cu toate acestea, trebuie să lucrăm nu doar cu tineri bogați și prosperi ce locuiesc în orașe mari și sunt orientați spre carieră și succes. Trebuie de căutat metode de conlucrare cu așa numitul tineret „de stradă”. Cu acei care se caracterizează prin maximalism tineresc, cine au înclinații către comunități unite de adolescenți, cine simte acut dezechilibrul în problemele politicii sociale și relațiile interetnice. Vom menționa că Soborul mondial al poporului rus întreprinde pași corecți în acest sens. De pildă, acțiunile de memorie istorică „A fi rus” pe teritoriul orașului istoric Staraya Reazan, efectuate împreună cu liderii suporterilor de fotbal, a obținut o rezonanță pozitivă anume în cercurile neformale de tineret. Oamenii tineri, care de la o poștă observă  falsul și formalismul, au susținut cu sufletul deschis proiectul social, ai căror organizatori nu s-au temut să declare identitatea lor ortodoxă rusă.

Aș vrea ca aceste metode să intre în experiența de zi cu zi a organelor centrale ale puterii, ale administrațiilor municipale și regionale, să devină opinia oficială a mass-media. Ca persoanele care sunt responsabile de politica națională să conștientizeze: poporul rus este nu doar un subiect cu aceleași drepturi, dar cel mai important subiect ale relațiilor naționale în Rusia și interesele lui naționale nu trebuie să fie ignorate, dar cu o atenție maximă să se ia în considerare pentru atingerea armoniei cu interesele altor comunități naționale. Este foarte important ca în rândul elitelor să apară înțelegerea faptului că și conștiința națională rusă autentică, bazată pe tradiția noastră culturală și religioasă, nu amenință integrității  Rusiei și păcii interetnice, dar, din contra, este garantul principal al unității țării și al prieteniei dintre popoarele ei.

Trebuie să menționăm că situația în domeniul relațiilor interetnice s-a ameliorat suficient în ultimii ani.

Schimbările importante, care deschid posibilitatea renașterii rusești, a restabilirii conștiinței și demnității naționale, au loc atât grație poziției responsabile a conducerii țării, cât și grație eforturilor de lungă durată a milioanelor de oameni care păstrează fidelitate alegerii noastre istorice și care apără dreptul de moștenire a ei.

Cele spuse nu semnifică, de altfel, că problemele sunt depășite. Țara noastră, toate etniile ei și, în primul rând, poporul rus trebuie să întreprindă eforturi susținute ca să croiască o cale demnă în viitor. Eu sper că Soborul mondial al poporului rus își va aduce în această problemă contribuția sa, contribuind la unificarea tuturor oamenilor de etnie rusă, exprimându-le speranțele și convingerile autentice.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Pavecernița Mare săvârșită în ziua de Luni a primei săptămâni din Postul Mare în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhul în legătură cu decesul parohului catedralei cu hramul „Icoana Maicii Domnului de Kazan” din Sankt-Petersburg protoiereul Pavel Krasnotsvetov

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Sava (Tutunov), episcop de Zelenograd

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat Sanctității Sale Patriarhul Bulgariei Neofit cu prilejul aniversării de la întronare

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Antiohiei cu prilejul aniversării de la întronare

Felicitarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresată Preafericitului Mitropolit al Plaiurilor Cehe și al Slovaciei Rostislav cu prilejul aniversării de la întronare

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat președintelui Dumei de Stat a Federației Ruse V.V. Volodin cu prilejul aniversării a 55 de ani din ziua nașterii

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua celei de-a zecea aniversări după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Raportul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la cele de-a VII-lea Întâlniri Parlamenare de Crăiun în Duma de Stat a Federației Ruse