Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei, la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlin

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei, la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlin
Versiune pentru tipar
22 ianuarie 2014 17:23

La 22 ianuarie 2014, de ziua pomenirii sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii, făcătorul de minuni, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala Patriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, or. Moscova. După încheierea serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfinția Voastră! Dragi părinți, frați și surori!

Vă felicit cordial cu ocazia marii sărbători pentru orașul Moscova și pentru întreaga noastră Biserică - ziua pomenirii sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei.

Tuturor le este bine cunoscută viața sfântului ierarh Filip, dar în special jertfa lui - jertfa pecetluită pe paginile istoriei ca un fapt ce e demn de a fi urmat. Sfântul ierarh Filip niciodată nu s-a contrapus puterii. Din contra, el a fost o persoană apropiată de țar și a participat la soluționarea afacerilor de stat. El înțelegea importanța multor schimbări, pe care le-a înfăptuit țarul Ioan IV în Rusia și în orașul Moscova.

Concomitent, sfântul ierarh Filip înțelegea clar predestinația specială a Bisericii care, pe de o parte, se află în lume, iar pe de altă parte - este în afara lumii. Ea este în afara lumii cu acel aspect al ei, care nu are nimic comun cu lumea materială. Anume despre această caracteristică a Bisericii a vorbit apostolul Pavel, când a numit-o „Trupul lui Hristosˮ (vezi: 1 Cor. 12:27). Trupul lui Hristos nu poate fi parte a vreunui trup ce se referă la omenesc, inclusiv trupul statului. Trupul lui Hristos este în afara istoriei, în afara lumii. Trupul lui Hristos aparține lui Însuși Hristos Mântuitorul. Anume această caracteristică a Bisericii determină predestinația Bisericii de a fi glasul conștiinței pentru popor, de a fi conducătorul cuvântului lui Dumnezeu și în acest sens de a păstra autonomia de la orice fel de influențe din exterior, inclusiv de la influența stăpânirii.

Nu orice fel de influență este rea. Sunt influențe pozitive, sunt influențe folositoare și Biserica nu trebuie să se închisteze în propria carapace de dragul unui principiu artificial, respingând orice fel de influență asupra sa. Așa nu a fost niciodată, așa nu poate fi niciodată, doar Biserica constă din oameni care aparțin lumii, care viețuiesc în lume. Parcă poate Biserica să ignore oftările oamenilor, scârbirile lor, precum și bucuriile lor, speranțele lor, dezamăgirile lor, frica lor și siguranța lor?

În ce trebuie să constea, dar, autonomia Bisericii? În faptul că pentru Biserică autoritatea supremă este Hristos. Ea poate și trebuie să coreleze cu lumea ambiantă. Ea poate și trebuie să colaboreze cu lumea înconjurătoare. Dar ea nu poate, în nici un caz, în problemele  privitoare la mântuirea oamenilor, să aplece capul în fața la nici o stăpânire. Deoarece doar puterea lui Hristos, Care este Capul Bisericii și conduce Biserica, îi determină calea existenței ei istorice.

De aceea sfântul ierarh Filip, care niciodată nu s-a aflat în opoziție față de stăpânire, dar din contra, după cum s-a menționat, fiind fostul duhovnic al țarului, un om apropiat lui, care colabora cu puterea de stat, într-un anumit moment a spus ˮnuˮ țarului – în momentul, când a spune ˮdaˮ semnifica a păcătui împotriva Domnului și Mântuitorului, împotriva Capului Bisericii, a subordona Biserica, conducerea lui Hristos conducerii cezarului. De pe acel amvon, pe care eu stau acum, sfântul ierarh Filip nu a dat binecuvântare groaznicului țar care, întors din una din campaniile sale militare, legată de represaliile oamenilor nevinovați, a cerut de la el binecuvântare.

Sfântul ierarh Filip nu l-a judecat pe țar, el pur și simplu nu i-a dat binecuvântare, prin aceasta spunându-i clar, Cine este Capul Bisericii și în fața Cui Biserica își apleacă capul și pe Cine ea ascultă. Această pildă minunată a sfântului ierarh Filip ne oferă și nouă o indicație clară asupra faptului că Biserica, fiind cerească și pământească, văzută și nevăzută, aparținând  lumii cerești și lumii pământești, servind mântuirii neamului omenesc și chemată să fie în corelație permanentă cu lumea, este chemată totodată să-și păstreze autonomia sa duhovnicească, pe care  se fondează slujirea sa proorocească.

Pe parcursul întregii istorii a omenirii au fost încercări de a supune Biserica intereselor lumești – fie intereselor cezarilor, țarilor, stăpânitorilor lumii acesteia. Și azi în toată lumea se desfășoară o luptă globală pentru supunerea Bisericii centrelor puterii, centrelor ideologice, care iau asupra lor dreptul de a conduce lumea din punctul de vedere ideologic. Noi știm cum în multe țări, unde se proclamă o anumită libertate a confesiunilor, concomitent are loc înrobirea Bisericii, pierderea libertății ei. Prin ce atunci se pot explica declarațiile unor activiști ai bisericii care încearcă să dea o justificare teologică la cele mai strașnice, mai pierzătoare și mai periculoase rătăciri ale acestor vremuri, care se referă la personalitatea umană și moralitatea omului - decât prin refuzul deplin de la autonomia și libertatea interioară?

Această autonomie și libertate presupune mărturisire, iar pilda sfântului ierarh Filip ne convinge de aceasta. Nu poate exista libertatea Bisericii fără mărturisire. Și când vorbim despre libertatea ei, noi trebuie să înțelegem că este vorba nu doar de anumite structuri ale puterii – în lumea contemporană de cele mai dese ori nu este așa. Este vorba de centrele de influență, de acele centre, de la care provin rătăciri periculoase și păgubitoare pentru neamul omenesc. Păstrarea libertății în fața torentului general, în care se pogoară omenirea sub influența acestor influențe păcătoase, este, pe de o parte, datoria noastră, datoria Bisericii, iar pe de altă parte, întotdeauna presupune calea mărturisirii.

Fenomenul, care poate fi numit fenomenul sfântului ierarh Filip, întotdeauna se păstrează în Biserică, în lucruri mari și în cele mici, începând de la poziția Conducerii Bisericii, a episcopatului, a preoților și terminând cu poziție fiecărui creștin credincios, care spune ˮnuˮ ispitelor, tentațiilor, propagandei, opiniei generale, modei. Noi știm cât de viu s-a manifestat aceasta în vremurile ateismului ideologic organizat, când oamenilor le ajungeau puteri nu doar să spună ˮnuˮ, dar și să se îndepărteze de faptele păcatului.

Fie ca Domnul – iar noi credem că anume așa va fi – pentru rugăciunile Bisericii, pentru rugăciunile mucenicilor și mărturisitorilor, pentru rugăciunile sfântului ierarh Filip, mitropolitul Moscovei, va conduce Biserica Rusă, ajutând-o să păstreze libertatea interioară și capacitatea de a proclama adevărul lui Dumnezeu, indiferent de faptul ce spune lume exterioară despre Biserică, indiferent de cât de zgomotos, strigător, cere supunere de la Biserică. Sfântului ierarh Filip nu i-a fost mai ușor decât nouă. El este pentru noi învățător și îndrumător. Noi credem că și azi Biserica va sluji Conducătorului Său, Domnului și Mântuitorului, proclamând măreața veste Evanghelică, ajutând oamenilor în cele mai grele  încercări ale vieții contemporane de a păstra libertatea și autonomia  interioară de orice atracție a răului. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă, ucraineană