Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica iertării la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova)

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica iertării la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova)
Versiune pentru tipar
2 martie 2014 15:28

La 2 martie 2014, în duminica lăsatului sec de brânză (Duminica iertării) și ziua pomenirii sfântului mucenic Ermoghen, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, făcătorul de minuni, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Liturghia în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova). După încheierea serviciului divin Preafericitul Patriarh Chiril s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre!  Cinstiți părinți, maici, frați și surori!

Pe voi pe toți aș vrea să vă salut cu ocazia unei sărbători deosebite pentru orașul Moscova – ziua pomenirii sfântului ierarh Ermoghen, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii. Acum doi ani am sărbătorit aniversarea a 400 de ani din ziua sfârșitului său de mucenic. Anul trecut am avut posibilitate să realizăm speranța unui număr enorm de moscoviți pentru instalarea monumentului sfântului ierarh ca al unui lider duhovnicesc remarcabil, ca al unui om de stat remarcabil, a cărui poziție s-a dovedit a fi decisivă pentru a împiedica înrobirea deplină a Rusiei de către puterile străine, a-i păstra independența ei, a păstra Biserica, a păstra credința ortodoxă. Cum îmi bătea inima de bucurie când sfințeam monumentul, care din voință rea omenească nu a putut fi ridicat în decurs de o sută de ani! Și cât de mult au dorit aceia, care mai mult de o sută de ani în urmă au pus problema despre instalarea monumentului lângă zidul din Kremlin, și care și-au văzut visul împlinit.

Pomenirea despre sfântul ierarh Ermoghen ocupă un loc aparte în istoria noastră bisericească, în hagiografia noastră, în sinaxarul sfinților noștri. În chipul acestui om s-au unit fidelitatea față de Dumnezeu, fidelitatea față de Biserică și fidelitatea față de propriul popor, de aceea sfântul ierarh Ermoghen este un exemplu pentru noi toți – un exemplu care inspiră pentru slujirea jertfelnică Bisericii și poporului.

Astăzi pomenirea sfântului ierarh Ermoghen a coincis cu o altă zi importantă în calendarul bisericesc – cu Duminica iertării. Această zi se dedică pomenirii alungării lui Adam din rai și nu este întâmplător că anume această pomenire Biserica o propune în ajunul Postului Mare.

Ce este izgonirea din rai? Este separarea omului de comunicarea nemijlocită cu Dumnezeu. Nu e separarea deplină a omului de Dumnezeu, nu e oferirea omului unei autonomii depline și a unui drept deplin de a face totul ce vrea, dar e îndepărtarea omului de la relațiile nemijlocite cu Dumnezeu, în urma căreia primii oameni nu au putut mai mult să guste din pomul vieții. Nimeni nu știe ce înseamnă pomul vieții. Poate că într-adevăr e un arbore fizic, dar, se prea poate, este o imagine specială, o alegorie anume, care semnifică o relație nemijlocită a omului cu Dumnezeu, prin intermediul căreia el obține energie a nemuririi. Noi nu știm cu exactitate, dar recepționăm cu gândurile noastre omenești totul despre ce ne relatează Cuvântul lui Dumnezeu și de aceea mărturisim că odată cu izgonirea din rai s-a întrerupt posibilitatea pentru om de a se atinge de pomul vieții, de pomul nemuririi. Dar s-a produs aceasta din cauza că omul a dorit să guste din alt pom – pomul cunoașterii binelui și a răului. Dumnezeu a interzis a face aceasta, dar din insuflarea din exterior, care provenea de la puterea întunecată și din dorința sa nestăvilită, omul a hotărât să guste din acest fruct, pentru a cunoaște binele și răul și să fie, după cum i-a insuflat diavolul, ca Dumnezeu.

Încălcând porunca, primii oameni au fost îndepărtați de la Dumnezeu, de la pomul vieții. Unde s-au pomenit? Probabil tot acolo, unde au fost, în același loc, însă într-o nouă realitate. Ei s-au pomenit într-o lume, unde este  prezent și binele, și răul. Ei au vrut să înțeleagă taina binelui și a răului printr-o modalitate simplă, magică: au gustat din pom și dintr-o dată au cunoscut totul, au devenit ca Dumnezeu. Și Dumnezeu le-a răspuns la dorința lor de a cunoaște binele și răul. Dar nu în mod magic, nu de moment, nu prin gustare, dar prin viața în lume, unde binele și răul sunt alături. Foarte rapid omul s-a încurcat în aceste noțiuni. Păcatul a început să acopere vederea primilor oameni. Au început să apară primele fărădelegi una după alta, inclusiv invidia, uciderile, vicleniile. Păcatul a început să se răspândească vertiginos.

Domnul a luat de la om pomul vieții, ca el, gustând mai mult rău decât bine, să nu poată trăi veșnic. Însă Domnul nu i-a lăsat pe primii oameni – El îndrepta mișcarea lor, fără a încălca libertatea lor, fără a încălca capacitatea lor de a alege dintre bine și rău. El îi pedepsea atunci, când păcatele deveneau prea multe, când păcatul amenința existenței însăși a neamului omenesc. Noi cunoaștem câteva intervenții ale lui Dumnezeu, care curmau răul ce întrecea măsura. A fost pedeapsa cu potopul mondial, a fost distrugerea turnului Babel – dispersarea oamenilor, apariția diferitelor culturi și limbi, care au scindat omenirea, parcă trasând hotare omenești în fața răspândirii totale a răului. În sfârșit, lichidarea Sodomei și a Gomorei - este la fel un gest de corecție al Mâinii lui Dumnezeu: când într-un loc concret s-a acumulat atât de mult rău, încât viața a încetat să fie calmă și să fie o continuare a sine însăși, Dumnezeu a pedepsit pe oameni cu foc și pucioasă.

Anume în această lume în frământ au început să apară oameni, care prin cuvântul lor, viața lor, suferințele lor ajutau la păstrarea unui anumit sistem de coordinate morale, pentru a nu se încurca, a nu pierde diferența dintre bine și rău. Pe acești oameni noi îi numim prooroci. Ei vorbeau cu gravitate propriului popor, iar prin popor – întregii lumi, dând pilde de virtute și condamnând viciile. Cineva îi asculta, cineva accepta cuvintele lor, dar cineva îi respingea și se pogora în bezna păcatului.

Încă la începutul istoriei omenirii, când a avut loc căderea în păcat a primilor oameni, când a devenit cu neputință aflarea lor în rai, adică comunicarea cu Dumnezeu, Dumnezeu, vorbind despre pedeapsa dată primilor oameni, iar prin ei și întregului neam omenesc, a spus că „sămânța Femeii va zdrobi capul șarpelui” (vezi: Fac. 3:15), adică de la femeie se va naște Omul, Care va nimici puterea diavolului. Noi știm că aceasta s-a întâmplat nu cu puterea omului, dar cu puterea Domnului, prin care Dumnezeu s-a unit cu trupul omenesc, cu firea omenească și prin Fecioara Maria a intrat în această lume și a zdrobit capul șarpelui.

Dar s-a întâmplat aceasta tot așa ca și în cazul cu potopul mondial. Și atunci prin moartea aproape totală Dumnezeu a omorât păcatul, dar nu a omorât dreptul omului de a alege dintre bine și rău, deoarece dacă omul pierde acest drept, el încetează a mai fi om. Tot așa și Hristos – El a nimicit capul șarpelui și nu există putere totală a diavolului asupra lumii, însă Domnul nu a distrus firea divină din om, păstrând libertatea lui interioară, libertatea de a alege dintre bine și rău.

De atunci noi ne aflăm într-o stare stranie. Noi trăim într-o lume, unde este bine și rău, însă noi nu suntem singuri în această lume. Noi suntem aceia care dorim să viețuim conform legii lui Dumnezeu, aceia care doresc să revină în rai, în pământul făgăduinței, aceia care cred că aceasta se întâmplă cu fiii și fiicele credincioase ale lui Dumnezeu, când se închid ochii lor trupești și ei trec hotarul dintre viață și moarte.

Domnul ne-a dăruit aceste puteri și capacități de a opune forță. El ne-a învățat multe. El ne-a dat o măreață învățătură morală, atât de simplă, clară pentru orice om. Aplică aceste modele mărețe în viața ta, în evenimentele în care ești implicat - și va fi clar, unde este dreptate și unde este minciună, unde este Dumnezeu și unde este diavolul.

Mai mult ca atât, Domnul ne-a dat mijloace speciale, care sunt în stare să ne introducă în atingere de El, ceea ce nu aveau nici proorocii Testamentului Vechi. Să ne introducă în atingere reală, pentru ca să simțim și să percepem puterea harului Său, care umple  atitudinea noastră mintală față de bine și rău cu energie, orientată la săvârșirea de bine. Noi avem de toate pentru mântuire, dar totodată avem acea libertate, care de multiple ori îi devia pe oameni de la această mântuire.

Biserica nu întâmplător ne propune toate aceste meditări în ajunul Postului Mare. Deoarece anume în timpul postului noi trebuie să efectuăm un lucru deosebit duhovnicesc asupra noastră, asupra vieții noastre duhovnicești. Ca să supunem unei analize și judecăți imparțiale și oneste întreaga noastră viață. Ca să disecăm gândurile noastre interioare și mișcările inimii, ca să fie clar ce avem mai mult – bine sau rău, cuvinte bune sau cuvinte rele, dragoste sau osândă față de aproapele, onestitate sau minciună. Aceste zile uimitoare ale Sfintei Patruzecimi, pe care  urmează să le trecem, noi trebuie să le trecem cu folos pentru sufletul nostru, prin urmare, cu folos pentru viața din lumea aceasta, cât și pentru viața de apoi.

Din toată inima aș vrea să vă doresc tuturor, dragii mei, ajutorul lui Dumnezeu în tărâmul ce ne așteaptă al Sfintei Patruzecimi, care este în stare să ne elibereze de multe păcate și să ne apropie de raiul pierdut al primilor oameni. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Înălțării Crucii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Severnoe Butovo, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 13-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului numită „Donskaia” la Mânăstirea Donskoi

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevski