Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de miercuri a celei de a 4-a săptămâni din Postul Mare, ținută la biserica în cinstea sfântului apostol Ioan Teologul de pe Bronnaia, or. Moscova

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de miercuri a celei de a 4-a săptămâni din Postul Mare, ținută la biserica în cinstea sfântului apostol Ioan Teologul de pe Bronnaia, or. Moscova
Versiune pentru tipar
26 martie 2014 15:22

La 26 martie 2014, în ziua de miercuri a celei de a 4-a săptămâni din Postul Mare, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Liturghia Darurilor înainte Sfințite la biserica în cinstea sfântului apostol și evanghelist Ioan Teologul de pe Bronnaia, or. Moscova. După încheierea serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenți cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite părinte Andrei, parohul acestei sfinte biserici! Dragi frați și surori!

Sunt foarte bucuros să vizitez această biserică istorică, una dintre cele mai vechi în Moscova, a cărei istorie coboară în secolul al XVI-lea. Pe atunci aici se afla o biserică de lemn, dar încă de atunci ea era foarte venerată de moscoviți și țarul Fedor Ioanovici făcea ctitorii în această biserică, acordându-i mila sa. Noi cunoaștem că majoritatea clădirilor de lemn la Moscova fie au ars, fie au fost dezasamblate din cauza vechimii lor, însă această biserică, într-un anume sens, „a avut noroc”, deoarece peste o sută de ani a fost ridicată o altă biserică care se păstrează în elementele sale de bază până în zilele noastre. Locașul a fost sfințit de Patriarhul Adrian, în secolul al XIX-lea, după restaurare și o reconstrucție semnificativă, efectuate de sfântul ierarh Filaret, iar la finele anilor 1990, după o reconstrucție minunată, de Preafericitul Patriarh Alexii, predecesorul meu, adormit întru fericire.

Din anul 1993 aici muncește în calitate de paroh părintele Andrei Hohlov, pe care îl țin minte tânăr de tot – dumnealui era student al școlilor teologice din Leningrad și ascultătorul meu, când eram rector. De fiecare dată, când îl întâlneam pe părintele Andrei, îl întrebam unde și cum slujește, iar dumnealui îmi povestea despre biserică și despre slujirea sa.

Patriarhului, într-adevăr, nu îi este deloc simplu să aleagă timpul pentru vizitarea bisericilor moscovite, dar eu mă strădui să o fac, de aceea în orarul meu atât de solicitat era inclusă și biserica în cinstea sfântului Ioan Teologul, ucenicul iubit și apostolul lui Hristos. Mă bucur că la mijlocul Postului Mare, a Sfintei Patruzecimi, în ziua de miercuri, a săptămânii Sfintei Cruci, am putut să-mi realizez intenția mea bună și să vizitez parohia voastră. Noi astăzi nu serbăm vreo sărbătoare anumită, dar de fiecare dată, când comunitatea creștină se adună pentru a se ruga și a se împărtăși cu Sfintele Taine ale lui Hristos – este o sărbătoare, doar fiecare om știe că, ieșind din biserică, el simte o înnoire a puterilor sale sufletești prin atingerea de harul lui Dumnezeu. Sărbătorile laice, însoțite de o veselie nestăpânită, cu băuturi alcoolice, deseori par a fi pline de bucurie atunci când participăm la ele, însă apoi urmează o deziluzie profundă, deoarece veselia nu semnifică bucuria. Veselia este o anumită acțiune a unor factori excitanți din exterior asupra psihicii omului și nu întotdeauna această influență este folositoare. În unele cazuri ea este utilă, dar deseori este în exces și distruge sistemul nervos al omului.

Noi trăim în vremurile, când scârbirile, stresurile sunt însoțite de veselie în abundență. Este suficient să includem televizorul, ca să vedem cum asupra noastră zilnic se prăbușește un torent de programe de divertisment. Aceasta se face, ca omul în permanență să se veselească și aceasta nu este întâmplător: acesta este răspunsul la stresurile, prin care trece omul. Trebuie să căpătăm vioiciune într-un anume mod și mulți o fac apelând la alcool, iar cineva – la stupefiante… Nu este vorba că râsul este rău, că veselia este rea; însă veselia nu poate fi un doping permanent ce ridică nivelul emoțional al omului.

Dar ce este bucuria? Bucuria poate să fie însoțită de o veselie exterioară. În locul râsului zgomotos apare uneori un zâmbet ascuns; și chiar dacă și izbucnim în râs, este cu totul alt râs. Bucuria vine de la starea interioară, duhovnicească a omului. Bucuria este nimic altceva, decât atingerea de noi a harului lui Dumnezeu, acela pe care îl simțim, în primul rând, când ne împărtășim cu Sfintele Taine ale lui Hristos; este starea pașnică, liniștită, a sufletului. Iar la oamenii care sunt luminați duhovnicește nu este doar o stare liniștită, este o bucurie palpitantă a inimii, care este cea mai vie, cea mai puternică manifestare, în sensul bun al cuvântului, a sufletului omenesc. Anume o astfel de bucurie se identifică cu fericirea umană și fiecare știe că această stare nu întotdeauna, dar de cele mai dese ori, niciodată nu depinde de factori externi, materiali. Ea este legată de trăiri profunde sufletești și duhovnicești. Bucurie omului o aduce dragostea adevărată și sinceră. De ce? Deoarece dragostea este acea putere, pe care Dumnezeu a dăruit-o oamenilor. Este acel ideal moral, pe care El l-a proclamat ca fiind un ideal suprem, de aceea atingerea acestui ideal, trăirea sentimentului de dragoste, este o bucurie imensă pentru om.

Nu întotdeauna această stare continuă mult timp, deoarece circumstanțele de ordin extern deformează în mod semnificativ sufletul nostru și elimină din el multe, inclusiv și dragostea. Iată, pentru a avea sentimentul dragostei, trebuie să fim în permanență în comunicare cu Dumnezeu. Permanent – înseamnă să nu întrerupem niciodată această legătură, nici la serviciu, nici în transport, nici în timpul liber. Aceasta nu înseamnă că noi trebuie să ne rugăm permanent și să spunem niște rugăciuni lungi – aceasta înseamnă că Dumnezeu niciodată nu trebuie să plece din viața noastră și noi nu trebuie să ne îndepărtăm de la El. Și pentru ca să restabilim această legătură cu Dumnezeu, este suficient să spunem pur și simplu: „Doamne, iartă-mă”, atunci când simțim că facem ceva incorect, când gândim la păcat, când pronunțăm cuvinte incorecte, păcătoase.

„Doamne, ajută-mă” – sunt cuvinte atât de simple. Noi trebuie să le pronunțăm de fiecare dată, când avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, să le pronunțăm atât de des, cât este necesar. Prin aceste cuvinte noi restabilim legătura cu Dumnezeu, noi ne adresăm către El și El ne răspunde – nu întotdeauna, ci când suntem demni de acest răspuns. În această legătură se conține un oarecare barometru al relației noastre cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu tace și nu ne răspunde, înseamnă că e ceva în neregulă în viața noastră. Pentru aceasta ni se oferă timp de pocăință și rugăciune, timp al postului, ca noi să reanalizăm viața noastră, ca să putem să ne căim în păcatele noastre, să ne curățim sufletul, să stabilim o relație vie cu Domnul, prin care ni se dă și iertare de păcate, și răspuns la cererea noastră, și bucurie, care este urmarea atingerii de noi a harului lui Dumnezeu.

Eu doresc nouă tuturor să trecem câmpul Sfintei Patruzecimi, ca să devenim mai apropiați de Dumnezeu, ca să-l simțim pe Domnul în fiecare zi și, se prea poate, în fiecare oră a vieții noastre, ca să ne obișnuim în această comunicare, să fim cu Dumnezeu și atunci multe dintre acelea ce ne irită și ne oprimă azi, distrugându-ne liniștea, se vor retrage cu adevărat într-o parte. Noi ne vom ridica de asupra cotidianului, aidoma păsării care se înalță de asupra pământului și vede mai multe decât omul care pășește pe pământ, tot așa și fiecare care se atinge de Dumnezeu și obține darul harului, se urcă în sus și obține larghețea vederii, prin urmare, profunzimea înțelegerii faptului ce se întâmplă cu el și cu lumea din jur. Să ne ajute Domnul să trecem zilele Sfintei Patruzecimi spre mântuirea noastră.

Aș vrea ca în amintirea aflării mele în această sfântă biserică să aduc în dar icoana Sfintei Treimi Dătătoare de Viață. Fie ca Domnul Cel în Trei Fețe, Domnul Care este Dragoste, să ajute tuturor membrilor acestei parohii să crească în dragoste și în bucurie pentru Domnul. Să vă păzească Dumnezeu.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 13-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului numită „Donskaia” la Mânăstirea Donskoi

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevski

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Sfânta Treime” a Mânăstirii din Solovki

Predica Patriarhuluui rostită de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala episcopală „Hristos Mântuitorul”

Predica rostită de Patriarh după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni” din orașul Krasnogorsk, regiunea Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Ilie Proorocul” din stradela Obydenski, orașul Moscova