Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Preafericitului Patriarh Chiril la deschiderea Congresului internațional al tineretului ortodox la Moscova

Discursul Preafericitului Patriarh Chiril la deschiderea Congresului internațional al tineretului ortodox la Moscova
Versiune pentru tipar
18 noiembrie 2014 23:33

La 18 noiembrie 2014, la Moscova, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a condus deschiderea Congresului internațional al tineretului ortodox.  Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către participanții la congres cu un discurs.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Dragi părinți, frați și surori!

Aș vrea să vă felicit cordial pe toți la această remarcabilă adunare a tineretului ortodox. Acum cu puțin timp în urmă era greu să ne imaginăm ca, fiind susținuți de Guvernul Moscovei, să putem aduna într-un singur loc câteva mii de reprezentanți ai tineretului ortodox. Aceasta vorbește nu doar de faptul că s-au dezvoltat foarte mult relațiile dintre Biserică și stat în țara noastră, dar vorbește în primul rând despre faptul că tineretul ortodox există real în țara noastră. Aceasta este o mărturie vie a acelor schimbări mari, care au avut loc în viața întregului nostru popor.

Tema tineretului este prezentă în agenda de lucru a Sfântului Sinod, a Soborului Arhieresc. Mulți dintre voi cunosc că sunt elaborate un număr suficient de documente importante, care sunt chemate, în cazul realizării lor, să organizeze în măsură cuvenită lucrul tineretului. Cu documentele totul e lămurit, eforturile administrației bisericești au o mare importanță, dar noi am vrea să știm: ce are loc ca urmare? Nu pleacă oare aceste semnale în vid, sunt recepționate ele de tineretul legat de Biserica Ortodoxă? Iar pentru a căpăta acest semnal-retur, ca să auzim vocile voastre, opinia voastră, ca să putem să ne sfătuim cu voi, noi am adunat acest congres mare al tineretului ortodox. De aceea scopul lui nu este de a vă aduce la cunoștințe unele rapoarte, gânduri, opinii, dar să auzim părerile voastre, reacția voastră și referitor la faptul ce se întâmplă în viața Bisericii, și referitor la faptul ce are loc în domeniul lucrului cu tineretul, ce trezește satisfacție, ce trezește nedumerire, dar poate și ceea ce respingere. Sunt profund convins că urmarea acestui congres trebuie să fie  gândurile serioase la nivelul întregii Biserici la tema unde suntem și unde mergem în activitatea cu tineretul nostru.

Iar acum permiteți-mi să vă împărtășesc unele gânduri referitoare la viața contemporană și viața tineretului nostru. Noi trăim în acea epocă, când informația, despre aceasta vorbesc toți cine abordează tema respectivă, în multe privințe determină percepția lumii și chiar concepția vieții oamenilor. Deoarece informația este un factor dominant în societatea contemporană. De ce spunem că această societate este informațională? Deoarece factorul informațional este decisiv. Dacă mijloacele de informare în masă trec sub tăcere vreun fenomen anume, se pare că el nu există și trebuie să depunem eforturi foarte mari, ca să facem o spărtură în peretele acesta de tăcere.

Noi știm că uneori trecerea sub tăcere a vreo unei informații lezează pe utilizatorul de informație, în special unde se tace acolo și atunci, unde se varsă sânge, unde oamenii se ciocnesc de nedreptate, unde suferințele a mii și mii de oameni rămân în umbră, iar suferințele unităților sau zecilor se prezintă într-o modalitate neverosimilă ca fiind tragedie la scară planetară. Toate acestea se întâmplă nu pentru faptul că oamenii sunt atât de insensibili, dar pentru că informația este, inclusiv, o armă de influență politică și conceptuală asupra omului.

Iată din ce cauză, deschizând tableta sau așezându-vă în fața computerului, nu trebuie să fiți persoană naivă și să credeți că acum veți afla adevărul. În majoritatea cazurilor noi, din păcate, nu vedem adevărul, în special acolo, unde adevărul este vital necesar.

De aceea, vorbind despre viața contemporană, în primul rând aș vrea să chem tineretul nostru să vadă deosebirea duhurilor (vezi: 1 Cor. 12:10). Nu este deloc ușor, dar nu se poate fără aceasta, deoarece diavolul se îmbracă în hainele îngerului luminii și este greu a-l deosebi pe acest diavol. El mimicrează, imitând tendința către adevăr, noblețe, în special -  către libertate, către acele idei care sunt apropiate inimii omului. Într-adevăr, cine este împotriva libertății? Întrebați-l pe orice om pe stradă: ești pentru libertate? Pentru libertate! Dar dacă sub masca libertății, în ambalajul libertății vi se oferă un product foarte otrăvit, fiind atras de acel ambalaj, puteți cu ușurință să înghițiți acest produs și să vă otrăviți. Este o otravă fatală. De aceea o atitudine critică față de informație, corelarea și evaluarea informației din punctul de vedere cum influențează ea în primul rând asupra sufletelor voastre, trebuie să alcătuiască anumite modalități de apărare a acelui negativ, pe care îl poartă azi torentul informațional.

Aș vrea să mai spun câteva cuvinte referitor la calitatea vieții contemporane. Factorul informațional determină foarte tare parametrii vieții noastre. În special s-au schimbat multe în societatea umană după apariția legăturii prin telefoane celulare și a Internetului. Oamenii folosesc aceste inovații foarte utile și noi vedem cum accelerează progresul tehnico-științific, cum se dezvoltă sistemul învățământului, cum se extinde orizontul oamenilor, deoarece informația a devenit practic accesibilă. Nu trebuie să mergem la bibliotecă, nu trebuie să răsfoim numeroasele volume de enciclopedii, nu trebuie să citim monografii. Printr-un clic capeți un răspuns rapid, poate simplu, dar clar pentru tine la întrebarea pusă.

Dar, pe de altă parte, la fiecare din aceste fenomene sunt aspecte periculoase. Această cufundare a oamenilor în lumea informațională, în lumea virtuală poartă un anumit pericol pentru comunicarea reală dintre oameni. Este simplu să ne imaginăm următorul tablou: Într-o cameră se află tineri privind în tablete, nimeni nu comunică cu nimeni. Dacă cineva pune vreo întrebare, acea persoană se eschivează de la răspuns. Dar ce face ea? Comunică prin rețelele de socializare. Nu există comunicare vie, nimeni nu manifestă interes pentru aceasta, iar comunicarea prin rețeaua de socializare trezește interes.

Ce se întâmplă, dacă vom schimba comunicarea virtuală cu cea reală? Noi scoatem din viața noastră un aspect extrem de important – experiența personală în comunicarea cu o persoană vie. Nimeni nu ne va oferi această experiență decât comunicarea personală cu oamenii. Noi știm că uneori nu este suficientă această experiență în soluționarea problemelor, legate de organizarea vieții familiale.  Ce să mai ascundem - deseori ne legăm viața de acele persoane de care, poate, nu ar trebuie să  ne legăm. O facem din lipsa de experiență, din necunoaștere – nu există experiență de comunicare, nu putem vedea ce se ascunde în ochii omului. Doar comunicarea personală poartă în sine nu doar un mesaj rațional, dar de asemenea și unul emoțional, și duhovnicesc.

Uneori se spune că există un oarecare câmp al omului. Eu nu mă apuc să dau caracteristici la această noțiune, dar știu cu exactitate că omul emană o energie anumită. Eu cred că fiecare dintre voi o știe. Uneori, privind în ochii omului, vezi o privire luminoasă, pașnică, un suflet curat, iar uneori – un foc diavolesc. Dar parcă acest suflet curat îl poți simți în Internet, chiar dacă acolo conlocutorul tău vorbește frumos despre puritatea sufletului? Dar parcă veți vedea focul diavolesc, dacă în fața ta sunt doar fotografii sau text?

Eu nu chem la faptul ca să părăsiți definitiv rețelele de socializare: în nici un caz nu se poate să vă pogorâți în ele în așa fel, ca rețelele de socializare să vă închidă alte posibilități de a vedea lumea, altminteri va fi periculos pentru personalitatea umană.

În legătură cu aceasta aș vrea să spun câteva cuvinte despre viața bisericească. Ce înseamnă o parohie? Ce semnifică biserica, serviciul divin? Nu este doar rugăciunea oamenilor către Dumnezeu, dar și o comunicare duhovnicească unul cu altul. Țin minte, cum în Leningradul postbelic, când erau pline bisericile și în biserici se îmbâcseau mii și mii de oameni; mă țin minte copil în vârstă preșcolară, apoi - școlară, când stăteam în picioare în timpul unei liturghii îndelungate, strâns din toate părțile, aproape nevăzând nimic, deoarece eram de o statură mică, și doar simțeam căldura trupurilor omenești, o atmosferă cu totul deosebită. O impresie deosebită producea asupra mea acel moment, când dintr-o dată mulțimea aceasta de oameni strânși de anumite situații și totodată uniți de puterea credinții lor, începea să cânte Simbolul credinței. Era ceva uluitor. Până acum îmi răsună în urechi această cântare a mii și mii de oameni în bisericile leningrădene în perioada postbelică. Da, oamenii se împrăștiau pe la case și nu comunicau unii cu alții din diverse motive, cum o facem și acum, de altfel: uneori venim la biserică, plecăm și nu comunicăm unii cu ații. Dar chiar și această participare are nu doar o dimensiune verticală – eu și Dumnezeu, dar și orizontală – eu și acela care e alături de mine.

Pentru a echilibra influența lumii virtuale, a extinde experiența comunicării, trebuie ca parohiile noastre să fie comunități adevărate. Eu vorbesc despre aceasta atâta timp, cât slujesc în treaptă de arhiereu. Dar pentru ce e nevoie de aceasta? Trebuie ca viața parohiei să nu se limiteze doar la servicii divine. Eu trasez această sarcină ca fiind obligatorie pentru clericii noștri, ca în fiecare parohie, organizată cât-de-cât și capabilă să se susțină pe sine însăși, să existe o agendă extraliturgică. Noi avem nevoie de adunări extraliturgice cu tineretul, poate, cu bărbați și femei singuratice. Doar este și aceasta o funcție extrem de importantă. Imaginați-vă o bătrânică: nu are pe nimeni, nici rude, nici apropiați, totul e în trecut. Include televizorul – nu poate înțelege ce se întâmplă. Privește pe geam – la fel nu poate înțelege. Oare lucrul cu acești oameni în vârstă la parohii în timpul dintre slujbe, organizarea timpului lor liber – împreună cu rugăciunea, nu este oare un lucru necesar pentru Biserică, pentru societate și chiar pentru stat? Dacă vorbim despre importanța acestei activități pentru oamenii în vârstă, cât este de importantă pentru tineret!

Noi nu avem nevoie de competiții cu oarecare concurenți. Există alte terenuri, unde tânărul va căpăta mai multă plăcere, unde e mai vesel și dacă Biserica se va compara cu aceste terenuri și va încerca să concureze cu ele, ea va fi în pierdere întotdeauna. Însă adunările extraliturgice ale tineretului, deoarece totul va avea loc și are loc în contextul duhovnicesc al oamenilor, vor fi interesante, influențând foarte pozitiv asupra minții și inimii, dezvoltând solidaritatea în rândul tinerilor.

Aș vrea să spun câteva cuvinte încă despre o problemă importantă a lumii contemporane. Dacă e să le enumerăm, putem numi trei probleme: prima – este informația și influența ei, a doua - este dorința de plăceri, și a treia - este dorința de confort. Este ceea ce caracterizează așa-numita societate de consum. Acești trei factori determină profilul societății contemporane și deseori - al omului tânăr contemporan.

Când vorbim despre confort, este vorba, bineînțeles, nu de raționalizarea vieții. Doar prin noțiunea de confort putem înțelege locul de lucru bine amenajat, cu o tehnică bună și multe altele, ceea ce ne ajută să ne dezvoltăm, să realizăm funcțiunile noastre profesionale. Dar nu despre aceasta este vorba. Este vorba nu de obiecte, dar de concepție. Există o astfel de noțiune – acum toți înțeleg limba engleză, voi spune în engleză, deoarece a devenit o expresie internațională -  relax and enjoy – „odihnește-te și capătă plăcere”. În traducere acest sens e redat prin: „nu te încorda”, „privește mai simplu la viață” sau „parcă ai nevoi de mai mult ca altcineva? – odihnește-te”. Pentru obținerea acestei stări de relaxare sunt folosite eforturi enorme, doar pentru aceasta e nevoie de bani. Iar când apar banii, pe ce să-i cheltuim? Pentru realizarea celor mai importante scopuri pentru om. Dacă scopul lui principal este confortul – el își va cheltui banii pentru aceasta.

Cât de mult cele relatate intră în contradicție cu mesajul creștin: cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine (vezi Mt. 10:38). Dar cum să „nu ne încordăm”? Uită de creștinism! Dar ce este crucea? Parcă este un instrument al îngreunării vieții omenești sau o armă a muceniciei? Sigur că nu. Domnul nu ne-a adus armă pentru chinuri, El  singur s-a urcat pe instrumentul de tortură, ca să ne dea libertate și să ne cheme la o nouă viață, să ne rupă de la acel pământ trecător și să ne ridice la cer…

Dar pentru a urca pe vârf, ai nevoie de putere. Cunoașteți din filme și cărți, câtă muncă trebuie să depună alpinistul ca să urce în vârf. Dar ce se întâmplă cu omul care se cațără în munte? El își încordează puterile, el săvârșește o faptă eroică asupra propriei persoane, iar uneori și fapta eroică de salvare a apropiatului său. Tot așa este și cu purtarea crucii: fără nevoință nu poate exista desăvârșire, fără purtarea crucii nu poate exista perfecțiune. Renunțați la orice propagandă atunci când se spune că relax and enjoy este calea spre desăvârșire. Este calea spre degradare, și nu doar a personalității, dar a civilizației umane în întregime.

Acum aș vrea să vorbesc despre o altă temă importantă – relațiile interumane. Nu este nimic nesemnificativ în cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare poruncă este ca o stea călăuzitoare în viață, ca o rază de lumină. Dacă cineva a nimerit în situația, când de raza de lumină depinde viața lui, va înțelege despre ce vorbesc. Eu am nimerit în astfel de situații, în sens fizic, când lumina salvează – o mică lumină undeva în depărtare. Dacă nu aș fi văzut luminița, aș fi murit. Într-un anume sens luminițele poruncilor ne salvează, deoarece chiar la cea mai  vie lumină, inclusiv cea artificială, omul, poate rămâne în întuneric, poate să nu diferențieze valorile, să încurce idealurile, se poate abate de la calea vieții.

Și atunci apare întrebarea: aceste porunci ale lui Dumnezeu, atât de necontemporane, sunt  de asemenea stele călăuzitoare? Răspunsul este simplu: doar ele sunt stele călăuzitoare. Doar la ele te poți orienta, poți parcurge calea vieții, mântui sufletul și dobândi fericirea.

Acum câtva zile, vorbind în fața unui alt auditoriu, am spus: fără un fundament al moralității nu poate exista fericirea omenească, lipsa moralei este incompatibilă cu fericirea. De ce este incompatibilă? Răspunsul este foarte simplu: Dumnezeu așa a dorit, deoarece El a creat o ființă rațională și liberă, dar nu un animal. În lumea animală nu există principiu moral, dar și acolo este un anume cod de comportament, legat de ciclurile fiziologice ale organismului animalului. Uneori chiar, urmărind comportamentul lor, ne uimim de dreptatea care domină în lumea animală. Noi ne uimim de dragostea mamei față de puiul ei, de faptul cum o păsărică mică este gata să-și apere puiul, aruncându-se asupra omului sau a unui animal mare. Noi spunem că aceasta nu este morală – Dumnezeu a pus un astfel de mecanism, inclusiv și de natură biologică; trece o anumită perioadă, dispare instinctul matern și animalul pierde dragostea față de puiul său. Pe când omul are noțiunea de morală. Dacă viețuim conform acestor legi ale moralei, noi purtăm în sine potențialul fericirii. Dacă distrugem această lege morală în noi - pierdem potențialul de a fi fericit.

Iar acum aș vrea să trec la o temă foarte importantă pentru tineri. Biserica nu acceptă ceea ce se numește căsătorie civilă sau pur și simplu concubinaj. De ce? Dumnezeu nu a poruncit să trăim așa, și gata! Putem să râdem cât vrem pe seama aceasta, dar putem și să chibzuim. Haideți să chibzuim.

De ce oamenii intră în aceste relații până la căsătorie și deseori de mai multe ori? Răspunsul de obicei este următorul: mai bine să trăiești cu o anumită persoană, decât să umbli brambura. Un alt răspuns: trebuie să afli într-un fel omul. Dar ce se întâmplă de cele mai dese ori? Ai trăit cu unul sau cu una și nu ți-a reușit să-l cunoști. Cu al doilea sau cu alta ai mai trăit - din nou nu ți-a reușit. Doar cât de des tinerii își schimbă, cum se spune azi, partenerii. Iar acum haideți să ne gândim la ceea ce e cel mai important și fundamental: la baza căsătoriei se află dragostea. Dacă nu este dragoste – nu este căsătorie. Dar parcă putem numi dragoste acele relații care nu presupun o responsabilitate reciprocă? Să presupunem, au început domnișoara și tânărul să trăiască împreună și simt: da, între ei este o dragoste adevărată, este clar. Dar de ce nu se căsătoresc? Deoarece este un plan tainic la cealaltă persoană, cum se mai spune – partenerul are propria agendă, care uneori începe cu cuvintele: „Dar dacă… Eu voi mai aștepta, am planurile mele”.

Eu deseori am ocazia să aud povestiri tragice despre faptul cum suferă unul din parteneri (un cuvânt nereușit, dar îl utilizez, deoarece este clar tuturor), atunci când este părăsit de celălalt. Dar nu întâmplător îl părăsește, deoarece însuși caracterul relațiilor fără vreun angajament presupune schimbarea. Și doar uneori omul se gândește că dacă ai mai multă experiență de acest fel, este mai bine. Se poate compara situația cu faptul că unii consideră că este bine să-ți speli hainele cât mai des. Dar se poate întâmpla că haina își va pierde aspectul după multe spălări. Iar starea morală a omului, sentimentul moral este foarte fragil. Distrugerea lui este mortală pentru personalitatea umană.

Astăzi totul vorbește despre această temă altfel: televiziunea, cinematograful, Internetul. Totul este orientat asupra la dezlănțuirea, probabil, a  elui mai puternic instinct, care este în stare să-l conducă pe om în situații anumite. Dar aceasta nu înseamnă că ceea ce se spune este adevăr. Adevărul este doar acolo, unde este Dumnezeu.

Noi avem niște date statistice îngrozitoare ale divorțurilor. Dar la noi nimeni nu face analiza statistică a desființării căsătoriilor civile. Dar dacă e să  calculăm ce prezintă societatea noastră, dacă e să unim datele statistice ale destrămării relațiilor civile cu cele referitor la desființarea căsătoriilor? Toată societatea este în stare de divorț. Acest lucru nu poate fi indiferent pentru firea morală a oamenilor și pentru starea societății însăși.

Îmi dau bine seama cât vă este de greu multora dintre voi să percepeți cele spuse acum. Dar, cel puțin, cădeți pe gânduri pe marginea celor spuse, corelați comportamentul vostru cu cuvântul lui Dumnezeu, să aveți o atitudine plină de încredere față de uimitoarele cuvinte ale Mântuitorului: căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară (Mt. 11:30). Se prea poate, într-un răstim scurt – cinci, zece, cincisprezece, douăzeci de ani – este greu de înțeles, dar când omul trăiește o viață, el începe să înțeleagă cu mult mai mult. Doar vom înțelege cu toții, când în fața noastră se vor deschide porțile veșniciei. Și atunci toate aceste cuvinte vor deveni convingătoare și înțelese, însă timpul ni se oferă aici pentru ca în veșnicie să Îl întâlnim pe Domnul.

Cred că este foarte important să avem capacitatea de a ne bucura și de a-I mulțumi lui Dumnezeu. Creștinismul nu este o religie fără de bucurii și scârbită. Nu este un sistem tabu, care îl închistează pe om și nu-i permite să trăiască. Creștinismul oferă o energie enormă, el cu adevărat eliberează duhul omului, îl ridică pe om de asupra circumstanțelor de moment, îi descoperă o perspectivă grandioasă. Ea poate fi văzută doar atunci, când folosești criteriul Dumnezeiesc în determinarea faptului ce este viața ta și viața altor oameni. Această stare de bucurie și mulțumire adusă lui Dumnezeu reiese din încrederea pentru Domnul. Nu în zadar cea mai importantă taină a Bisericii – Euharistia – în traducere semnifică „mulțumire”. Noi ne adunăm toți împreună ca Biserică, ca să-I mulțumim lui Dumnezeu, deoarece cuvintele „mulțumesc”, „aduc mulțumiri, recunoștință”, sunt cele mai  drepte cuvinte, pe care omul le îndreaptă către Dumnezeu. Iar celelalte sunt secundare – rugămințile noastre și chiar lacrimile. Deoarece Dumnezeu ne trece prin viață astfel, ca maximal să ne ajute să dobândim viața veșnică.

Biserica  își pune  nădejdea în tineri în legătură cu multe circumstanțe. Voi spune un lucru neașteptat. Nu aș fi spus-o încă cinci sau zece, cu atât mai mult douăzeci de ani în urmă. Dar cu cât mai mult urmăresc viața  tinerilor ortodocși contemporani, cu atât mai mult înțeleg că anume generația tânără trebuie să formeze un mod de viață ortodox sănătos. Noi am vorbit despre acest mod de viață încă de mult timp. Am început să scriu la această temă încă de la finele anilor 1990, dar până la urmă nici singur nu prea înțelegeam ce semnifică acest mod nou de viață. Iar acum, privindu-vă, înțeleg că aveți potențial de a crea acest mod nou de viață. Nu este obligatoriu să îmbraci costume din secolul XIX și XX, ca să demonstreze acest mod de viață. Nu trebuie să acceptați dres-coduri, deoarece dres-codul este o formă. Însă aspectul nostru, cum ne aranjăm locuința, ceea ce ne interesează, încotro dorim să ajungem, cum ne educăm copiii, cât de mult, fiind oameni contemporani cu studii bune, noi concomitent actualizăm credința noastră în viață – toate acestea determină modul nostru de viață. Eu consider că acest model al modului creștin contemporan de viață suntem chemați noi să-l creăm.

Iar acum aș vrea să vorbesc cu voi despre unele probleme practice. Soborul Arhieresc insistă asupra faptului ca în fiecare parohie care, bineînțeles, poate organiza și susține această activitate (fiindcă sunt și parohii mici, sătești, slabi din punctul de vedere material; însă este vorba de acele parohii, unde există posibilitatea creării relațiilor comunitare), să se efectueze lucrul cu tineretul: ca să existe școala duminicală, să fie realizată activitatea socială. Și când vorbim despre aceste lucruri, apare întrebarea: dar cine va face toate acestea? Noi nu avem practic o altă sursă, un alt potențial, decât potențialul tineretului nostru.

După opinia mea, dacă e să vorbim de priorități, ceea ce e cel mai important azi, este ca tineretul parohial să participe la lucrul de consultare în parohii. Noi numim aceasta „activitate misionară în parohii”. Se întâmplă în felul următor: vine omul din stradă în biserică, este întâmpinat uneori de o bătrânică morocănoasă, iar uneori vreo lucrătoare nu prea educată care vinde lumânări (actualmente noi îi pregătim și pe acești lucrători pentru faptul ca ei să poată duce enoriașilor un cuvânt bun). Dacă omul nu este îmbisericit, el vine în acest mediu și înțelege puțin, deoarece cultura liturgică nu este cultura lui. El deja este genat de acești factori de ordin extern și încă nimeni nu-i explică nimic, nu îi arată, el nu poate înțelege ce se întâmplă. A apărut un astfel de gând: este necesar, ca în aceste parohii să fie consultanți care s-ar afla, se prea poate, alături de locul de vânzare a lumânărilor. Primul lucru pe care trebuie să-l facă un astfel de consultant – el trebuie să vadă cine intră în biserică. Intră o persoană care nu înțelege nimic, se uită prin părți; de el se apropie misionarul parohial, consultantul care o întreabă: ați venit la noi, dar ce s-a întâmplat? Persoana poate răspunde: știți, a murit mama, am nevoie de ceva, dar nu știu… Această convorbire cu o persoană neîmbisericită care din propria inițiativă a venit în biserică, este foarte importantă. Mai mult ca atât, poate e nevoie să spuneți ceva mai mult decât cere situația. Dar dacă  este insuficient timp, poate faceți schimb de numere de telefon, iar apoi vă veți întâlni și o veți invita la biserică, la vreo adunare parohială, fie de tineret sau de alt gen, dacă  în biserică există aceste activități extraliturgice.

Sectarii umblă, se ocupă de așa-numitul misionarism – te apucă de mânecă, te trag în organizațiile lor. Noi nu facem aceasta. În bisericile noastre oamenii vin singuri, fiind necredincioși, pentru a privi doar la frumusețe, a vedea totul ce nu văd în viața cotidiană. Cât este de important ca acești omeni să fie întâmpinați.

Acesta este un volum de lucru nelimitat în Biserică care trebuie înfăptuit, în primul rând, de oameni tineri, dar, bineînțeles, pregătiți. Pentru aceasta, pe lângă instituțiile noastre de învățământ, noi deschidem cursuri în volum de semibacalaureat pentru a învăța pe toți care doresc să cunoască misiunea creștină și activitatea cu tineretul. De ce semibacalaureatul? Fiindcă dacă cineva va dori să studieze mai departe disciplinele teologice, el are posibilitate să capete studii. A te ocupa de consultarea parohială se poate așa, fără pregătire, se poate, dar este riscant. Astfel apar în zilele de azi posibilități noi de studiere și eu aș vrea să spun ca toți să asculte: vă așteptăm la parohii, pentru ca împreună cu preoții, deseori la fel de tineri precum sunteți voi, să vă duceți slujirea.

Aici aș vrea să subliniez în mod special importanța lucrului voluntarilor. Sărbătorirea aniversării a 700 de ani din ziua nașterii cuviosului Serghie ne-a oferit un exemplu minunat al activității voluntarilor. Îmi place foarte mult să oficiez servicii divine, când sunt înconjurat de voluntari. Eu îi numesc cu căldură „garda mea”. Îmi place să mă uit la fețele lor, îmi place să mă rog împreună cu ei. Acești oameni fac mult bine în Biserică și, bineînțeles, potențialul acestui lucru de misionarism și voluntariat este departe de a fi epuizat. De aceea există posibilitate pentru generația actuală a tineretului de a se ocupa de acel lucru, de care va depinde viitorul Bisericii și al poporului nostru. Vă mulțumesc pentru atenție.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: ucraineană, rusă

Materiale la temă

Adresarea Patriarhului cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox [Patriarhul : Mesaje de salut și adresări]

O recetă de la Hamlet [Interviuri]

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: Biserica le poate conferi tinerilor sensul și conținutul vieții [Interviuri]

Secretarul responsabuil al Comitetului Sinodal pentru colaborarea cu căzăcimea a luat parte la deschiderea seminarului pentru tinerii cazaci din Districtul federal Centru

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: Regulile corectitudinei politice nu trebuie să intervină în sfera care este sfântă pentru milioane de oameni

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: Creștinii din Europa încep să se simte ca o minoritate discriminată

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: Decizia Arhiepisocpului Hrisostom de a-l pomeni la Dumnezeiasca Liturghie pe șeful schismaticilor ucarineni a provocat o reacție negativă în cadrul Bisericii Ciprului [Interviuri]

Alexandr Shchipkov: În Europa se încearcă edificarea unui sistem de valor morale care să nu se bazeze pe tradițiile avraamice

A trecut la Domnul episcopul Arcadii (Afonin)

În regiunea Rovno a fost sfințit un nou locaș al Bisericii Ortodoxe din Ucraina ridicat în locul celui acaparat de schismatici

Două comunități ale Bisericii Ortodoxe din Ucraina care anterior au suferit de la atacurile raider ale schismaticilor au întâmpinat sărbătoarea Sfintelor Paști în locașuri sfinte nou construite

În regiunea Cernigov schismaticii au acaparat un sfânt locaș al Bisericii Ortodoxe din Ucraina

Adresarea Patriarhului către participanții la cel de-al VI-lea Congres general-bisericesc al misionarilor eparhiali [Patriarhul : Mesaje de salut și adresări]

Mitropolitul de Minsk Veniamin s-a întâlnit cu șefii departamentelor de misionarism ale Exarhatului Belarus

Președintele Departamentului Sinodal pentru misionarism a condus consfătuirea online cu șefii departamentelor epariale de misiune

Departamentul Sinodal pentru misionarism a lansat cursul „Misiologia ortodoxă” pentru șefii departamentelor eparhiale de misionarism

Altele articole

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV Jocuri Olimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Patriarhului cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV-lea Jocuri Olimpice și cele de-a XIII-lea Jocuri Paralimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu desfășurarea acțiunii caritabile „Ziua milostivirii și compasiunii față de toți cei care se află în închisori”

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la Congresul internațional al profesorilor și lectorilor de limbă rusă

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Gherasim, episcop de Vladikavkaz și Alania

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat participanților la solemnitățile din Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Serghie de Radonej

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafercitului Patriarh al României Daniel cu prilejul aniversării întronării

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul Zilei treziei