Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Liturghia oficiată la mănăstirea în cinstea sfântului prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, or. Moscova

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Liturghia oficiată la mănăstirea în cinstea sfântului prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, or. Moscova
Versiune pentru tipar
14 decembrie 2014 20:56

La 14 decembrie 2014, în Duminica a 27-a după Cincizecime, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat sfințirea mare a catedralei „Tăierea capului sfântului Ioan Înaintemergătorul” de la la mănăstirea în cinstea sfântului prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, or. Moscova, și Liturghia în biserica nou sfințită. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, cinstită maică egumenă, înalți reprezentanți ai puterii de stat, dragi părinți, frați și surori! Vă felicit cordial pe toți cu prilejul zilei de duminică!

Mă bucur că Domnul m-a învrednicit să sfințesc această frumoasă biserică după o perioadă foarte îndelungată de lucrări de reconstrucție, în urma cărora acest locaș a strălucit nu doar în frumusețea sa primordială, dar, cred, în frumusețea pe care nu a avut-o nici după construcția  sa. Recunoștința mea mare este pentru Dumneavoastră, maică Afanasia, și pentru toți cei care au trudit, inclusiv pentru ctitorii care și-au adus contribuția lor materială la reconstrucția acestei biserici.

Astăzi solemnitatea sfințirii noii biserici s-a unit cu solemnitatea hirotonisirii unui nou arhiereu. Toate acestea umplu inima cu un nou sentiment al prezenței lui Dumnezeu, nu prea vizibilă pentru noi, deoarece dacă ar fi fost vizibilă, unde ar mai fi atunci libertatea noastră? Noi am face totul ce ne poruncește Dumnezeu. Însă El ne oferă un spațiu foarte mare pentru adoptarea propriilor decizii; să credem sau să nu credem, să procedăm sau nu conform spuselor Lui. De aceea, când Domnul cu puterea harului Său se atinge de inimile noastre, noi trebuie să recepționăm aceasta ca fiind un dar deosebit de sus. Dacă acest dar nu duce imediat la acțiuni, atunci, acumulându-se în conștiința noastră, el este în stare să transforme viața omului, iar cel mai important e că îi dă putere de a înțelege, discerne, îi dăruiește capacitatea de a deosebi duhurile, puterea de a deosebi binele de rău.

În citirea de azi din Apostol (Ef. 6:10-17), în epistola către Efeseni, am auzit cuvintele uimitoare ale apostolului care ne cheamă să ne îmbrăcăm în toate armele lui Dumnezeu. Dar pentru ce e nevoie să ne îmbrăcăm în toate armele lui Dumnezeu? Pentru ce e nevoie de puterea lui Dumnezeu? Pentru a putea sta împotriva uneltirilor diavolului. Și în continuare, explicându-și gândul, apostolul spune: căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, adică nu împotriva oamenilor, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva  stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri (vezi: Ef. 6:11-12).

Biserica și creștinul nu trebuie să lupte cu oamenii. Creștinul și Biserica trebuie să lupte cu păcatul. Doar păcatul intră în viața personală a oamenilor, și nu numai – păcatul poate ataca relațiile sociale, poate pătrunde și chiar pătrunde în politică, și în economie, și în viața socială. De ce? Deoarece toate acestea sunt create de oameni. Și când uneori contemporanii noștri, care insuficient de bine au citit Evanghelia, asociază religiozitatea doar cu viața lor personală sau, cel mai mult, de viața lor familială, ei comit o eroare foarte gravă. Deoarece uneltirile diavolului lucrează nu doar la nivelul conștiinței și al inimii noastre – ele lucrează la nivelul relațiilor noastre cu ceilalți. Iar aceste relații se realizează nu doar în familie sau în cercul de prieteni, dar și acolo unde muncim, în domeniul social, inclusiv în economie, politică și în multe alte domenii.

Ce să facem, ca să ne opunem uneltirilor diavolești? Îmbrăcați-vă în toate armele lui Dumnezeu, ne spune apostolul. Și în continuare apostolul spune ce fel de arme sunt acelea. Noi trebuie să ne încingem mijlocul nostru cu adevărul. Ce imagine uimitoare! Pentru ce omul e nevoit să-și lege mijlocul? Pentru ca hainele să nu cadă, ca să fie apt de lucru, mobilizat, concentrat, să meargă către un scop. Este imaginea brâului care ne înfrânează trupul, care susține haina noastră. Și acest brâu trebuie să fie adevărul.

Trebuie să ne încingem cu adevărul, iar mai apoi  să ne îmbrăcăm cu platoșa dreptății. În vremurile când apostolul scria, nu existau veste antiglonț, dar erau platoșe, executate din metal. Apostolul vorbește despre această protecție, folosind imaginea unui ostaș, îmbrăcat în platoșă. Dreapta credință îl apără pe om, precum armura îl apără de loviturile unei spade.

Dar ce urmează? Trebuie să luăm în mâini pavăza. În  timpurile apostolului se trăgea din arcuri și oamenii se apărau cu scuturi. Apostolul ne spune: luați pavăza credinței cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului.

Trebuie să punem pe cap coiful, deoarece cea mai strașnică lovitură este în cap, ea este fatală, dacă e în mână sau în picior – putem supraviețui, iar dacă e în cap – nu. Dar ce fel de coif este acela? Este coiful mântuirii (Vezi: Ef. 6:14-17).

Iată cum trebuie să ne înarmăm, ca să putem rezista uneltirilor diavolului. Cu adevărul trebuie să ne încingem, deoarece fără adevăr nu vom putea înțelege nimic, ne vom împotmoli.  Începem să fim încurcați și de mass-media, și de sistemul de învățământ, în special în timpurile noastre, când omul vine în instituția de învățământ cu unele gânduri, dar pleacă cu un amalgam în cap, fără a înțelege unde este adevărul, și unde nu este. Deseori totul se susține de un torent enorm informațional, și oamenii se pierd în el.

Multe persoane ne mai ispitesc, spunând: anume așa și trebuie să fie, deoarece fiecare om e liber, el este alfa și omega, el nu are de asupra sa nici o autoritate supremă, el singur trebuie să determine ce este adevărul, iar ce adevăr nu este. Dar dacă va fi așa, va dispărea societatea umană. Oamenii se unesc în jurul idealurilor, adică în jurul unui anumit adevăr. Dacă din lumea noastră va pleca noțiunea de adevăr și dreptate, de ideal, în acest caz societatea nu va putea exista.

Astăzi ni se spune: nu, este cu totul altfel, oamenii doresc să mănânce, să bea, să se distreze, să aibă pâine și distracții, după cum spuneau romanii; în jurul acestor noțiuni trebuie să ne unim. Iar pentru aceasta este nevoie de a stimula economia, ca să se ridice la infinit nivelul de consum, ca oamenii să cumpere tot mai mult, să se delecteze tot mai mult. Anume aceasta îi va uni pe oameni, anume acesta este idealul suprem. Însă fiecare dintre noi, chiar în baza unei mici experiențe personale, cunoaște că uneori ți-i lehamete să mergi prin magazine – te saturi, iar ceea ce ai cumpărat ieri, ceea ce era atât de dorit, astăzi nu mai trezește dorința, și acest proces nu are nici început, nici sfârșit. Este un iureș îngrozitor, aidoma unei roți, în care aleargă o veveriță, crezând că ea aleargă în linie dreaptă, dar de fapt ea aleargă pe loc.

A avea mijlocul încins – înseamnă a căpăta repere de coordonare foarte ferme în viață. Însă aceasta e la nivelul gândurilor, conștiinței. Dar cum rămâne cu viața? Pentru aceasta e nevoie de experiență. Experiența adevărului lui Dumnezeu se numește dreapta credință.

De ce apostolul spune platoșa dreptății? Deoarece dacă omul a verificat cu propria viață ce este  adevărul, Adevărul lui Dumnezeu, el nu poate fi rupt de la acel adevăr cu nici un fel de clește încins, deoarece omul este în armură. El nu poate fi ispitit cu niște nimicuri, cu hârtiuțe multicolore de la bomboane - el pătrunde în esența lucrurilor.

Dar coiful mântuirii? Mântuirea este valoarea supremă, atingându-se de care omul se apără de lovitura fatală. Noi ne atingem de mântuire, când căpătăm darul harului lui Dumnezeu, când ne împărtășim cu Tainele Sfinte ale lui Hristos, când intrăm prin rugăciune în atingerea vie cu Dumnezeu. Mântuirea ne acoperă, protejându-ne de lovitura cea mai strașnică, de la cea mortală.

Dar totdeauna diavolul trage în fiecare om, conform spuselor apostolului Pavel, cu săgețile cele arzătoare, și pentru a le stinge, este nevoie de un scut. Acest scut este credința noastră. Ea acționează ca un scut. De ce loviturile erau aplicate, în primul rând, asupra credinței? Știm cu toții că revoluția în Rusia a avut loc din cauza că s-a vrut a răsturna clasa exploatatorilor și a dărui tuturor dreptatea socială. Dar iată ce e uimitor – în anul 1917 i-au răsturnat pe exploatatori, iar după 1920 i-au întors pe exploatatori în perioada noii politici economice. Prin urmare, nu exploatatorii erau scopul principal al loviturii principale. Pe când Biserica, cum a fost prigonită în anii 1917 și 1918, tot așa a fost prigonită în anii 1920-1930-1940, din cauza că se știe - credința îl protejează pe om de la aceste săgeți arzătoare diavolești.  De ce oare orice revoluție, orice zguduire și  răsturnarea vreo unei orânduiri sociale este legată întotdeauna de loviturile asupra credinței?  Deoarece credința îl protejează pe om de o atitudine ușuratică și necritică față de ceea ce i se propune pentru dobândirea fericirii. De aceea și în țara noastră lovitura a fost aplicată asupra la cea ce e cel mai important - asupra credinței oamenilor.

Totul despre ce vorbim acum, este legat de apărare. Dar parcă noi suntem chemați doar să ne apărăm? Bineînțeles că nu. Dar cum trebuie să  procedăm, ce arme ne propune apostolul Pavel? El ne spune: Încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii (vezi: Ef. 16:15). Probabil, în fața ochilor apostolului Pavel apăreau legionarii romani, încălțați în încălțăminte de piele, rezistentă, durabilă. Privind la acest chip al ostașului, el spunea că trebuie de încălțat picioarele, pentru a duce pace oamenilor. Una din cele mai  puternice arme ale Bisericii este pacea, deoarece cel mai îngrozitor este atunci când pacea este încălcată, răutatea omenească trece toate limitele și oamenii se distrug unii pe alți.

Însă apostolul Pavel ne oferă încă ceva. El ne propune să luăm în mâini sabia! Dar pentru ce, ce fel de sabie este aceasta? Sabia noastră este Cuvântul lui Dumnezeu (vezi: Ef. 26:17), acel Cuvânt care separă, ca o sabie ascuțită, conștiința omului, conform mărturiei a Însușii Hristos Mântuitorul. Este sabia care desparte binele de rău. Cuvântul lui Dumnezeu poartă un potențial colosal de putere duhovnicească și înțelepciune, care este în stare să ardă orice acțiune și ispită diavolească.

Se prea poate, cineva va spune: dar de ce apostolul a ales astfel de imagini de ordin militar? Deoarece ostașul, indiferent de faptul dacă săvârșește fapte bune sau rele, riscă cu ceea ce e cel mai important – el își riscă viața. În eroismul ostașului se descoperă maximal natura omenească: dacă este fricos, dacă este onest, dacă este trădător – totul se vede, totul se descoperă momentan. De aceea apostolul alege acest chip al ostașului și, făcând comparație cu armura militară, ne învață că și noi în lupta noastră duhovnicească trebuie să biruim și vom birui doar în acel caz, dacă suntem în stare să obținem o astfel de biruință, deoarece în această luptă, precum și în oricare război, se manifestă la maximum toate calitățile sufletului uman.

Să ne ajute Domnul, călăuzindu-ne de aceste cuvinte ale apostolului, ca să fim capabili să respingem uneltirile celui viclean și să ducem lumii mărturia pozitivă despre faptul ce anume Domnul întru Iisus Hristos a descoperit întregii lumii pentru mântuirea noastră. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană