Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la întâlnirea cu participanţii celui de-al VII-lea Festival internaţional „Credinţă şi Cuvânt”

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la întâlnirea cu participanţii celui de-al VII-lea Festival internaţional „Credinţă şi Cuvânt”
Versiune pentru tipar
26 octombrie 2016 11:20

La 25 octombrie 2016, în Sala soboarelor bisericeşti din catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, a avut loc întâlnirea Sanctităţii Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril cu participanţii la cel de-al VII-lea Festival internaţional „Credinţă şi Cuvânt”.

Aş vrea să vă salut cordial pe voi pe toţi. Sunt bucuros că v-aţi adunat azi în catedrala „Hristos Mântuitorul”. Aceasta înseamnă că activitatea noastră informaţională, novatoare în istoria Bisericii, a călcat în acel stadiu al dezvoltării sale, când putem constata că etapa iniţială de organizare este deja parcursă, precum şi formularea direcţiilor principale de activitate. Mai rămân încă multe probleme şi întrebări, ceea ce este firesc pentru o Biserică atât de mare şi un număr considerabil de eparhii, însă faptul că aproape 500 de persoane sunt incluse din punctul de vedere profesional în activitatea informaţională mărturiseşte  că ultima devine un factor al misiunii bisericeşti.

Înainte de a vă împărtăşi câteva gânduri referitor la activitatea informaţională, voi spune că adineauri am vizitat expoziţia de fotografii dedicată drumului crucii în Ucraina. Privind cu atenţie la aceste fotografii, am înţeles ce se ascunde în spatele lor. Uneori ne lipseşte curajul ca să spunem adevărul în faţă, ca să îl apărăm în faţa celor care sunt duşmanii Bisericii. Pe noi ceva ne şochează sau chiar ne sperie. Şi ce nevoinţă a săvârşit poporul care, în pofida provocărilor, dificultăţilor, interdicţiilor, pericolelor, sub ploaie şi soarele dogorâtor a mers din Lavra Sveatogorsk, din Lavra Poceaev la Kiev, mama oraşelor ruseşti, în Lavra Pecerska din Kiev! Am văzut feţe uimitor de calme. Nici un fel de înrăire sau încrâncenare, nici un fel de sloganuri politice – procesiunea exprima însăşi esenţa Bisericii, legată indisolubil de realizarea poruncilor creştine, de viaţa trăită potrivit învăţăturii Evangheliei. Dacă se încerca împiedicarea procesiunii, înseamnă că împotrivă s-au ridicat „stăpânitorii întunericului acestui veac” (Ef. 6:12), deoarece cine oare, având facultăţi mintale depline, s-ar împotrivi misiunii pacificatoare? Lumea s-a ridicat anume la o acţiune de rugăciune, duhovnicească, iar lupta cu rugăciunea şi cu credinţa întotdeauna provine de la „duhurile răutăţii care sunt în ceruri”. Consider că drumul crucii în Kiev a fost o mare milă, un semn al harului lui Dumnezeu faţă de Biserica noastră Ortodoxă din Ucraina, faţă de poporul ucrainean şi mărturiseşte despre faptul cum trebuie să fie misiunea Bisericii faţă de lumea noastră scindată şi contradictorie.

Noi trăim într-o epocă cu surplus de informaţie. În câmpul nostru informaţional se intersectează interese diverse, diferite convingeri, nu doar de natură ideologică, conceptuală, dar şi de natură practică, comercială, politică, iar împreună cu ele - iubirea de slavă a oamenilor şi autoafirmarea lor. Câmpul informaţional este un spaţiu incendiar. Fiecare poate intra în el, dar şi un câmp minat arată splendid, dacă nu ştii ce e pus în pământ. Este uşor să zbori în aer  pe un câmp minat, în caz dacă nu ai un dispozitiv de căutare a minelor. Iar dacă e să traducem toate acestea în alte categorii, în care aş vrea să vorbesc, e nevoie de simţ, de capacitatea de a deosebi duhurile. De fapt, Biserica este acea putere care e capabilă în plinătatea sa să diferenţieze duhurile. De ce este important aceasta? Deoarece pe câmpul minat poţi sări şi singur în aer, şi să răneşti pe alţii, să aduci mult rău şi propriei persoane şi celor din jur. Astfel că trebuie să fim extrem de atenţi, ca să nu apară iluzii că totul este simplu şi uşor în domeniul informaţional. Cum se întâmplă de obicei? Dacă cititorii acordă „like”- uri – apare sentimentul de iubire de slavă, de siguranţă în propriile puteri: prin urmare oamenilor le place, deci, eu devin o persoană populară, în consecinţă, am un mod de gândire corect şi o modalitate adecvată de expunere. Pe când gândurile pot fi cu totul incorecte, însă omul, înaripat de susţinerea în spaţiul virtual, îşi pierde reperele în viaţă.

În depărtatul an 1968 în oraşul Uppsala, în Suedia, s-a desfăşurat a IV-a Adunare generală a Consiliului mondial al bisericilor. Am fost cel mai tânăr participant al acestui mare congres internaţional intercreştin – avem 21 de ani. Alături de mine şedea un preot în vârstă din Statele Unire ale Americii cu numele Ioan Turkevici – fiul mitropolitului Leontie (Turkevici), care la vremea sa fiind preot căsătorit, a rămas văduv, iar apoi a devenit conducătorul mitropoliei ruseşti în America de Nord. Părintele Ioan nu era doar preot, dar şi un savant remarcabil în domeniul chimiei. A lucrat toată viaţa sa în Princeton, a participat la proiectul Manhattan; era o persoană cu cunoştinţe şi experienţă enormă, totodată fiind profund credincios. O bună parte din timp l-am petrecut în discuţii cu el şi multe am învăţat de la el. Anume lui îi aparţin cuvintele „să puteţi delimita semnalele de bruiaje”, anume el m-a învăţat această înţelepciune în timpul şedinţelor. Cineva lua cuvântul, se desfăşura o discuţie, iar eu, din pricina tinereţii şi a râvnei mele, dorind să memorez şi să analizez totul, conspectam permanent. El mă priveşte de la o parte şi îmi spune: „Ce faceţi?” Eu îi spun: „D-apoi cum, trebuie să fac notiţe, pe urmă să mă gândesc”. El îmi zice: „Nu e nevoie să înscrieţi totul. Ascultaţi cu atenţie şi diferenţiaţi bruiajul de semnale” (Aplauze). Acum noi aplaudăm părintelui adormit Ioan. Este o poruncă care mă însoţeşte o viaţă întreagă şi, credeţi-mă, mă ajută foarte mult, în special când mă ciocnesc de un mare volum de informaţie. Nu e nevoie să ţinem minte totul şi totul să recepţionăm în serios – e nevoie să cernem sunetele gălăgioase. Ce înseamnă bruiajul? Sunt cuvinte goale, rostite de dragul fanfaronadei, pentru a părea cu spirit de umor, ele nepurtând o încărcătură semnificativă. Cu cât mai puţină atenţie atragem gălăgiei, cu atât mai multă energie proprie, potenţial personal interior păstrăm.

Acelora care ţin minte cum lucrau mijloacele de informare în masă în Uniunea Sovietică, este bine cunoscut că staţiile radio din Occident de obicei erau bruiate.  De regulă, printre aceste bruiaje ele erau ascultate, deoarece statul avea monopol asupra informaţiei, puncte de vedere de alternativă nu erau admise (ca şi acum în unele ţări nu există puncte de vedere de alternativă, iar dacă apar, postul de televiziune este privat de dreptul de a utiliza contul bancar etc., adică puterea calcă pe aceeaşi greblă, pe care noi am călcat cândva). Tot aşa şi în Uniunea Sovietică, oamenii au pierdut încrederea în mijloacele de informare în masă, deoarece nu existau puncte de vedere de alternativă. Ca să luăm cunoştinţă de ele, noi ascultam prin bruiaje, dar nimănui nu îi trecea prin cap să reacţioneze la aceste bruiaje. Unica reacţie este de a te detaşa de bruiaj.

Aşa trebuie de activat şi în reţelele de socializare – să nu reacţionăm la bruiaje. Uneori din motive de necesitate intru pe aceste reţele – bruiajul constituie 99,9% sau 100%, însă deseori bruiajul este învelit într-o hârtiuţă ademenitoare de cositor şi este acoperit cu vreun cuvânt ascuţit, iar persoana reacţionează la el, iar lucrul acesta nu trebuie făcut, în spate se află un gol.

Acum voi trece la o temă la care am mai multe întrebări.

Presa bisericească, informaţia bisericească trebuie să fie cu adevărat atractivă, iar pentru aceasta trebuie să aibă un conţinut destul de viu, o formă bună.  Luând cunoştinţă de site-urile eparhiale, eu am atras atenţia la faptul că cea mai mare parte prezintă noutăţi formale. Cunosc că mulţi specialişti de ai noştri în domeniul comunicării bisericeşti au o atitudine critică faţă de acest mod de prezentare – cică, noutăţile interminabile şi fotografiile arhiereilor trebuie să fie scoase, toate acestea sunt netrebuincioase.

Nu sunt  de acord întru totul cu aceasta, căci noutăţile sunt aceleaşi cronici bisericeşti! În vechime oare cronicarii aşterneau gânduri filozofice pe hârtie sau pergament? Sigur că nu, ei doar fixau cele întâmplate – în zilele noastre aceste mărturii valorează enorm! De aceea într-un anume sens resursele noastre informaţionale sunt cronicile vieţii contemporane bisericeşti.

Dar, pe de altă parte, dacă există doar o reflectare formală a evenimentului, lipsit de un comentariu duhovnicesc, educativ, conceptual, aceasta, bineînțeles,  micşorează importanţa unei atare surse de informare. Este foarte important ca autorii, care scriu pe suport de hârtie sau plasează informaţia în Internet, întotdeauna să găsească ceva ce îi ajuta pe oameni să înţeleagă mai bine sensul celor întâmplate, ca să nu fie o reflectare plată a evenimentului – doar în spatele fiecărui eveniment se află ceva. Se prea poate, nu vei observa din prima dată, dar dacă e să priveşti la eveniment în contextul vieţii bisericeşti - de pildă, prin ce diferă sărbătorirea de azi cu ceea ce a fost câţiva ani în urmă. Dacă comparăm, obţinem o temă întreagă pentru relatare! Putem spune: „Stăpânul a plecat, a slujit, s-a rugat” şi cu totul altceva e să întrebăm participanţii: „Dar ce s-a întâmplat acum 30 de ani în această zi? Cum era marcată această sărbătoare?” Un astfel de interviu completează materialul informaţional cu un comentariu foarte important de ordin conceptual, istoric.

Acum dau o pildă la întâmplare a faptului cum trebuie să lucrăm, după cum mi se pare, cu informaţia. Uneori este imposibil de efectuat aceasta – atunci ne mulţumim cu ceea ce este. Dar dacă se face doar reflectarea faptelor dintr-un număr în altul, dintr-o publicare în alta, dintr-o comunicare pe Internet în alta – aceasta este insuficient, desigur.

Iar acum, se prea poate, să vorbim despre ceea ce e cel mai important. Bineînţeles, informaţia actuală este strict limitată de cadrul genului, deşi, după cum am menţionat, şi în acest cadru trebuie de inclus ceva anume ce i-ar ajuta pe oameni să înţeleagă cele mai esenţiale probleme şi teme, legate de viaţa creştină, de concepţia creştină, de credinţa creştină. În final, se poate de făcut multe, pur şi simplu comentând ceea ce este în jurul nostru. Uneori ne limităm exclusiv la tematica bisericească, iar alături de noi există probleme, legate de viaţa culturală, de evenimentele sociale. Noi, bineînţeles, nu putem face comentarii politice,  altminteri vom deveni o comunitate politică, pe când noi putem propune un comentariu de nivel duhovnicesc, conceptual. Uneori Internetul explodează pur şi simplu de mulţimea comentariilor pe marginea anumitor evenimente, legate, inclusiv, de prezenţa Bisericii în spaţiul social. Parcurg site-urile noastre eparhiale – de parcă nu se întâmplă nimic (din păcate aceeaşi situaţie e şi pe posturile noastre de televiziune: nimic nu se întâmplă, nici un fel de probleme nu există).  Există doar viaţa cercului de slujbe dumnezeieşti, care se perindă din an în an, însă nu este corect să ne limităm doar la el! Apare întrebarea: de ce nu ne referim la temele complicate? De ce nu oferim comentarii? Uneori face impresia că şi comentariile dușmănoase la adresa Bisericii pur şi simplu acaparează spațiul informaţional. Aici sunt prezenţi 500 de persoane, este o mare putere. Fiecare poate spune câte ceva, cineva poate participa la acest discurs în cadrul acelor posibilităţi pe care le are. Aş aprecia foarte înalt participarea activă a mijloacelor noastre de informare în masă la discuţia problemelor ce se află la tangenţa relaţiilor social-bisericeşti, fie în domeniul culturii, în domeniul relaţiilor dintre sexe, o temă foarte actuală e tema avorturilor şi tot ce se referă la păstrarea vieţii. Cred că trebuie să fim purtătorii unor cunoştinţe anumite şi să putem să articulăm corect punctul nostru de vedere şi să-l transmitem în spaţiul informaţional.

Aş vrea să mă refer la tema milosteniei, cu atât mai mult că o luaţi deja în discuţie. Bineînţeles, „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (In. 13:35). Cum a apărut, în genere, tema milosteniei în varianta ei actuală? În primul an de slujire în treapta de Patriarh, aveam posibilitate să ascult rapoarte cu privire la viaţa bisericească din oraşul Moscova. În toate aceste referate din cadrul adunărilor eparhiale, la şedinţele Consiliului Eparhial, pur şi simplu în timpul discuţiilor se povestea despre diverse lucruri, de cele mai dese ori despre reparaţie, construcţie, organizarea slujbelor dumnezeieşti, a corului bisericesc sau a şcolii duminicale. Dar niciodată nu se vorbea despre fapte reale de caritate, dacă se înfăptuiesc în parohie sau nu. Şi eu am început să pun întrebări simple: „Părinte, totu-i bine. Spuneţi, vă rog, câţi membri ai parohiei aveţi care sunt înaintaţi în vârstă, foarte bătrâni sau singuratici, care au nevoie de ajutor?” În 100 % nimeni nu a putut să-mi dea un răspuns şi eu m-am gândit: stop, ce se întâmplă? Preoţii propovăduiesc cu entuziasm, inclusiv la tema milosteniei, povestesc despre samariteanul milostiv, însoţind cele relatate cu tâlcuirile din Sfinţii Părinţi – dar ce se întâmplă în mod real în parohie? Nimic! Din cele spuse putem conchide: vom putea oare mult timp să existăm aşa, să vorbim, dar să nu facem nimic? Aşa a apărut ideea organizării unei activităţi sociale de proporţii. E prea bombastic să spun „activitatea socială” – pur şi simplu facerea de fapte bune şi nu undeva peste mări şi ţări, dar în propria parohie. Haideţi să stabilim câte persoane sărace sunt, cum putem să le ajutăm, în special femeilor singuratice ce au avut o viaţă grea. Mulţi dintre noi mai ţin minte războiul, întreaga viaţă le-a trecut în necazuri şi lipsuri, iar acum unicul loc adăpost pentru ei este biserica. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că marea majoritate a clerului a înţeles despre ce este vorba şi actualmente în parohii se desfăşoară activitatea socială. Se prea poate că nu pretutindeni se desfăşoară destul de activ, dar, cel puţin, aceasta are loc şi este minunat că actualmente nu ne mai limităm de graniţele parohiei. Majoritatea parohiilor moscovite poartă de grijă spitalelor, azilurilor, caselor de bătrâni, instituţiilor pentru copiii invalizi şi întreaga activitate este în continuă dezvoltare.

Bineînţeles, pentru ca totul să înceapă să funcţioneze, trebuie de efectuat modificări structurale în viaţa Bisericii. După cum ştiţi, a fost creat Departamentul Sinodal pentru caritatea bisericească şi slujirea socială. În conştiinţa arhipăstorilor şi păstorilor le-a fost inoculată ideea, că instituţii analoge trebuie să apară şi la nivelul eparhiilor, al protopopiatelor. Este de dorit ca şi la nivel de parohii să existe responsabili pentru această direcţie. Rău-bine, dar structura este creată, şi încă foarte serioasă. Datorită acestui fapt carul s-a urnit şi lucrul a început. Cu mila Domnului în multe parohii sunt persoane responsabile de domeniul dat.

Însă lucrurile ar fi fost cu totul nesemnificative, dacă noi ne-am bizui doare pe acele persoane care primesc salariu, care îşi îndeplinesc în mod profesional datoria. Pentru a face ceva, e nevoie de o armată de ajutoare, nu ar fi ajuns toţi banii bisericeşti. Astfel a început încetul cu încetul lucrul în vederea organizării corpului de voluntari al Bisericii noastre. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate ce am reuşit să efectuăm în ultimul timp. Da, suntem abia la început de cale, dar deja azi mii şi mii de voluntari, inclusiv tineretul, participă la realizarea proiectelor pe care Biserica le consideră importante pentru a fi implementate în viaţă.

Este bine că în centrul discuţiei voastre se află şi slujirea socială, şi activitatea tineretului. Una e strâns legată de alta, doar anume tineretul participă, în fond, la mişcarea contemporană bisericească de voluntariat, deşi persoanele de vârstă medie şi înaintată îşi aduc cu plăcere contribuţia la această cauză.

Probabil, aici mă voi opri. Sunt deschis ca să răspund la întrebările voastre şi să conversăm.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Bulgare cu prilejul aniversării intronizării

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat primarului Moscovei, Serghei Sobeanin, cu prilejul Zilei Apărătorului Patriei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat președintelui Guvernului Federației Ruse, Mihail Mișustin, cu prilejul Zilei Apărătorului Patriei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu prilejul Zilei Apărătorului Patriei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat deputatului Dumei de Stat a Federației Ruse, Vladimir Resin, cu prilejul aniversăriii a 85 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat mitropolitului Porfirii cu prilejul alegerii în tronul Patriarhilor Serbiei

Adresarea Patriarhului cu prilejul Zilei tineretului ortodox

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la ședința Consiliului Suprem Bisericesc din 11 februarie 2021

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril aresat directorului Centrului național medical de cercetări chirurgicale „Alexandr Vișnevskii”, profesorul Amiran Revișvili, cu prilejul aniversării a 65 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Antiohiei cu prilejul aniversării intronizării