La 9 octombrie 2011, de ziua adormirii apostolului şi evanghelistului Ioan Teologul şi de ziua pomenirii sfântului ierarh Tihon, Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Preafericitul Patriarh Kiril a condus slujirea liturghiei Dumnezeieşti pe piaţa Marii adunări naţionale – piaţa centrală a oraşului Chişinău. După citirea Evangheliei Înaintestătătorul s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.
În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mă bucur să vă văd pe voi toţi, dragii mei, pe această piaţă, în ziua când Domnul m-a învrednicit să vin la Chişinău. Cerul s-a spart, însă pentru pământul însetat, care aproape de trei luni nu a primit vlagă, această zi este o zi de binecuvântare. Într-un anumit sens binecuvântarea lui Dumnezeu întotdeauna este legată de o anumită incomoditate pentru om, fiindcă ca răspuns la binecuvântarea lui Dumnezeu este nevoie de eforturile omeneşti.
Astăzi, de ziua pomenirii sfântului apostol şi evanghelist Ioan Teologul, noi am auzit un fragment din epistola lui (1 In. 4:12-19). Au fost rostite minunate cuvinte care ne ajută să înţelegem multe din viaţa omului contemporan. Fiecăruia din noi i se pare că cel mai îngrozitor în viaţă este durerea. Din cauza durerii suferă omul duhovnicesc şi cel trupesc şi fiecare tinde să o ocolească. Însă apostolul ne învaţă că este ceva mai îngrozitor, decât durerea – aceasta este frica. „În frică este chin” – chin nu atât din cauza durerii, cât de la însăşi frica, din cauza groazei. Aceste cuvinte minunate uluiesc conştiinţa şi viaţa noastră contemporană oferă o mulţime de dovezi ale justeţii acestor cuvinte de foc ale apostolului şi evanghelistului.
Într-adevăr, frica îl vatămă pe om. Nu în zadar şi filosofii contemporani, şi specialiştii în domeniul medicinii vorbesc că civilizaţia contemporană, societatea de azi în primul rând suferă din cauza stresurilor. Noi într-adevăr ne temem de multe. Noi ne temem să ne îmbolnăvim, noi ne temem să fim amăgiţi, noi ne temem să pierdem - să pierdem alegerile, să pierdem într-o dispută, să pierdem în concurenţă. Dar cel mai mult noi ne temem de bătrâneţe, de boală, de singurătate şi, în sfârşit, de moarte. Nu se ştie dacă boala îl va ataca pe om, dar de boală el se teme; nu se ştie dacă omul va pierde într-o dispută, dar însăşi teama de a pierde bagă frica în suflet...
Aceste frici ale vieţii contemporane ne sunt date ca un stigmat al nearanjării societăţii umane. Într-adevăr, lumea contemporană este organizată în aşa fel, încât ea reproduce valori false. În calitate de model al bunăstării lumea propune omului bunăstare materială şi plăceri: să ai mai mulţi bani, mai mult confort, foloseşte-te de toate – şi vei fi fericit. Anume psihologia omului, orientată spre plăceri şi bunăstare exterioară, devine extrem de vulnerabilă. Anume aici se naşte frica, doar bunăstarea poate fi luată în orice moment şi în orice moment omul poate deveni inapt de a se delecta cu viaţa. Şi atunci? Iar atunci vine frica şi groaza. Astăzi societatea a pus reproducerea grozăviilor şi a coşmarurilor pe bandă rulantă. Este suficient să priveşti emisiunile la televizor, filmele, ştirile: tablouri permanente ale coşmarului şi groazei; şi când omul, orientat spre bunăstare exterioară, spre plăceri, se uită atent la aceste tablouri, el nimereşte sub stăpânirea fricii – de aici şi se trag stresurile şi nearanjarea duhovnicească. În afară de aceasta, frica devine un instrument de manipulare a conştiinţei omului. Cu ajutorul fricii este posibil să-ţi realizezi scopurile politice sau de altă natură – omul care trăieşte în frică devine uşor de manipulat, el pierde libertatea.
Ce ne învaţă pe noi astăzi Ioan Teologul? El ne învaţă o mare înţelepciune – cum să biruim frica, cum să învingem stresul, cum să păstrăm libertatea interioară. Cuvintele lui minunate au răsunat astăzi pe această piaţă: „Iubirea desăvârşită alungă frica”. Cineva ar putea să nu înţeleagă aceste cuvinte, dar în ele se conţine o mare înţelepciune. Prin aceste cuvinte omul obţine biruinţă asupra oricăror frici şi el devine curajos şi invincibil. Deja nu circumstanţele vieţii domnesc asupra omului, dar omul devine mai puternic decât circumstanţele.
Ce este dragostea desăvârşită?
Există ea în genere? Apostolul răspunde: da. El vorbeşte despre faptul că Însuşi Dumnezeu este Dragoste şi de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită. Iar aceasta înseamnă că societatea umană care izgoneşte pe Dumnezeu din viaţa sa este condamnată la frică şi această frică va creşte permanent în aşa măsură, încât nu se ştie ce va rămâne de la personalitatea umană. Însă când vieţuim cu Dumnezeu, noi devenim puternici. Noi nu ne temem de nimic, noi încredinţăm viaţa noastră voinţei lui Dumnezeu, noi ne străduim să auzim vocea Lui, ne cresc aripi, suntem în stare să zburăm, suntem capabili să înfruntăm orice fel de greutăţi în viaţă – şi personale, şi familiale, şi sociale, şi cele de stat – fiindcă Dumnezeu prin dragoste ne eliberează de frică.
Însuşi Ioan Teologul ne-a arătat exemplu atunci, când el, ucenicul iubit al Mântuitorului, nu s-a temut de Golgota. Alţi ucenici au fugit, iar el împreună cu Maica Mântuitorului a stat lângă Cruce, fără a se teme de nimic – nici de ostaşii romani, nici de răutatea arhiereilor, nici de strigătele sălbatice ale mulţimii înnebunite. El stătea lângă Cruce, biruind frica, fiindcă cu Dumnezeu în inimă frica dispare. Şi astăzi, rugându-ne sfântului apostol şi evanghelist Ioan Teologul, noi îl vom ruga pe el, cel care stă acum în faţa prestolului lui Dumnezeu, precum a stat cândva lângă Cruce, să ne întărească credinţa noastră în Dumnezeu, iar prin aceasta – dragostea în inimă, dragostea desăvârşită care izgoneşte frica şi ajută pe om, înfruntând toate greutăţile ale vieţii pământeşti, să se îndrepte către scopurile şi valorile adevărate pe care Însuşi Dumnezeu le-a hărăzit neamului omenesc. Amin.
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii