Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica după Naşterea lui Hristos la terminarea vecerniei mari în catedrala Hristos Mântuitorul

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica după Naşterea lui Hristos la terminarea vecerniei mari în catedrala Hristos Mântuitorul
Versiune pentru tipar
8 ianuarie 2012 22:52

Seara la 8 ianuarie 2012, în duminica a 30-a după Cincizecime, după Naşterea lui Hristos şi de sărbătoarea Soborul Maicii Domnului, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat vecernia mare în catedrala „Hristos Mântuitorul”. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreacuvioşia Voastră, stăpâne mitropolit Iuvenalie! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Preacinstiţi părinţi, maici egumene! Dragi fraţi şi surori!

Vă mulţumesc cordial, stăpâne, pentru cuvântul de salut. Vouă, tuturor, dragii mei, aş vrea să vă adresez cuvântul de felicitare cu ocazia marii şi mântuitoarei sărbători a Naşterii lui Hristos.

Crăciunul ca nici un alt eveniment al Sfintei istorii ne ajută să înţelegem faptul că odată cu venire Domnului şi Mântuitorului nostru s-a întâmplat ceva ce deosebeşte în mod radical viaţa omului până şi după acest eveniment. Dacă e să întrebăm un istoric care este deosebirea vieţii până şi după, el nu va găsi nici un fel de probe deosebitoare referitoare la faptul că viaţa oamenilor a devenit alta în mod principial, deoarece vestigii ale acestor schimbări în lumea exterioară aproape că nu sunt. Bineînţeles că credinţa în Hristos Mântuitorul a contribuit la un alt mod de gândire al oamenilor care s-a reflectat, inclusiv, şi în organizarea statală, şi în făurirea imperiilor creştine, în dezvoltarea artelor, în construcţia de biserici – aceste probe vădite ale prezenţei noii ere sunt binecunoscute oamenilor. Dar dacă e să vorbim despre ceea ce deosebeşte în mod real, principial o epocă de alta, noi nu vom găsi nici un fel de mărturii exterioare ale acestei deosebiri. Este doar o mărturie, cea Dumnezeiască, pe care au anunţat-o îngerii lui Dumnezeu în noaptea Crăciunului, despre care au vorbit încă proorocii din Testamentul Vechi şi despre care am auzit adineaori în Evanghelie: „Fecioara va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (vezi: Mt. 1:23).

Ce semnifică cuvintele „Cu noi este Dumnezeu”? Semnifică faptul că Domnul prin naşterea Fiului Său a intrat în trupul şi sângele istoriei omenirii, în canvaua acestei istorii, în viaţa fiecărui om. Şi nu sunt nişte imagini, fie şi înălţătoare, dar îndepărtate de viaţa reală – aceste cuvinte acoperă realitatea existenţei. Dumnezeu este cu noi, El este aproape de tot. Este suficient să întinzi mâna în întâmpinarea lui Dumnezeu şi vei simţi atingerea Lui. Aceasta se întâmplă nu în imaginaţia exaltată a unor oameni, dar în viaţa reală a omului care se adresează lui Dumnezeu şi Acela aude rugăciunea lui.

Este imposibil să ne imaginăm, cum s-ar fi dezvoltat istoria neamului omenesc, dacă Dumnezeu în chipul lui Hristos nu ar fi intrat în viaţa omenirii. Noi pur şi simplu nu ne putem imagina acea lume păgână şi atee în care vieţuia omenirea. Şi, probabil,  istoria demult s-ar fi terminat, dar anume din motivul că Dumnezeu este alături, anume din motivul că El aude adresarea noastră către El, noi mai trăim, mai activăm, noi existăm, bizuindu-ne pe ajutorul Lui, pe mâna Lui dreaptă.

Cineva poate spune: probabil este vorba de oameni credincioşi, botezaţi – de cei care recunosc existenţa lui Dumnezeu, care frecventează biserica. Însă în Evanghelie noi astăzi nu am auzit că Domnul Emanuiel a venit doar pentru cei aleşi. Evanghelistul constată impasibil: „Fecioara va naşte Fiu: Cu noi este Dumnezeu”. Cu cine „cu noi”? Cu tot neamul omenesc. Pe atunci încă nu exista nici un om botezat, dar Dumnezeu deja era cu neamul omenesc.

Astăzi, cât de departe ar fi omul de Dumnezeu, chiar dacă nu Îl recunoaşte, Dumnezeu este alături de el şi trebuie de făcut foarte puţin, pentru a simţi în viaţa noastră suflarea Dumnezeiască. Este doar un singur păcat care ridică zid între Dumnezeu şi om – este hula împotriva Duhului Sfânt, este lupta diavolească şi contrapunerea lui Dumnezeu, este blasfemia care otrăveşte viaţa omului şi aidoma veninului otrăveşte conştiinţa altora. Hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta (vezi: Mt. 12:31) şi noi cunoaştem din istorie, din pilda celor care au ridicat hulă împotriva lui Dumnezeu, cum este puterea pedepsei lui Dumnezeu.

Biserica a trecut pe parcursul a 2000 de ani prin diferite condiţii exterioare ale vieţii. Niciodată aceste condiţii nu au fost libere – fiecare epocă îşi avea problemele sale, în fiecare epocă către Biserică se adresau noi întrebări şi ea prin mila lui Dumnezeu răspundea la aceste întrebări ale lumii şi îşi purta misiunea sa. Iată şi vremurile noastre neliniştite se caracterizează prin multe momente luminoase şi pline de bucurie – în primul rând că noi ca Biserică, ca popor avem o astfel de libertate, cum nu am mai avut niciodată. Aceasta oferă posibilitate Bisericii să-şi aranjeze viaţa sa fără nici un fel de control din partea forţelor exterioare, fără nici un fel de constrângere să se dezvolte din interior în dependenţă de pronia Dumnezeiască, bazându-se pe raţiunea sobornicească. Mai există şi alte aspecte luminoase şi pozitive ale vieţii noastre şi nici într-un caz nu trebuie să uităm de ele, fiindcă un om înţelept vede nu doar partea negativă a lucrurilor, dar şi cea pozitivă şi o privire obiectivă întotdeauna observă în lumea înconjurătoare şi ceea ce este luminos, şi ce este întunecat, poate compara, contrapune şi face concluzii juste.

În acelaşi timp noi ne ciocnim de o anumită contraacţiune în slujirea Bisericii, de încercări de a huli din nou numele lui Dumnezeu, utilizând de data aceasta televiziunea, alte mijloace de informare în masă – astfel ca să atragă în această hulă un număr cât mai mare de oameni; şi noi cunoaştem că aceasta răneşte inimile oamenilor.

Dar ceea ce este cel mai uluitor – şi doar aceasta întotdeauna a existat în istoria Bisericii, nu doar în vremurile actuale: dacă oamenii simt neadevărul, dacă conştiinţa lor se frige de blasfemie şi hulă, ei dintr-o dată capătă o suflare deosebită în credinţă şi atunci devin mai puternici şi mai responsabili. Din toate eparhiile Bisericii ruse mi se raportează că niciodată nu a fost un număr atât de mare de oameni la serviciile de Crăciun ca în acest an. Şi cât de mult ar încerca duşmanii Bisericii să prezinte cifre false, mincinoase, însă a fost cu adevărat poporul nostru care a venit la Mântuitorul Nou Născut şi nu este exclus că toate acestea au avut loc în rezultatul acelei răni care deseori este făcută oamenilor – fiindcă se deşteaptă conştiinţa religioasă a omului, se întăreşte credinţa. Aşa a fost întotdeauna.

Dar, pe de altă parte, a mai fost ceva ce a ajutat compatrioţii noştri în anul trecut să perceapă apropierea prezenţei lui Dumnezeu – este aducerea în ţara noastră a Preacinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care a zguduit poporul nostru. Şi oamenii veneau. Milioane de oameni au trecut, închinându-se la această relictă sfântă. În acele rânduri stătea diferită lume. Uneori aici, la Moscova, în rând veneau sceptici care vroiau să facă experiment pe propria persoană: ”Ei, am să stau în acest rând. Voi reuşi să stau până la capăt sau nu? Doar aceşti oameni care mă înconjoară rezistă şi eu voi încerca”. Şi la finalul acestui rând, în faţa marii sfinţenii, în schimbul scepticismului venea o credinţă mare şi fierbinte. Ce dovadă puternică a faptului că 2000 de ani în urmă în peştera din Betleem s-a născut Pruncul Emanuil – cu noi este Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos!

El este alături. El a fost alături şi de aceşti oameni care au stat în rânduri interminabile câtre relicta sfântă, lângă cei credincioşi şi mai puţini credincioşi; care în mod conştient şi responsabil percepeau cuvântul lui Dumnezeu şi care ştiau foarte vag ceea ce Dumnezeu vorbeşte oamenilor. Toate acestea, inclusiv şi arătarea a multor minuni, au fost posibile fiindcă cu noi este Dumnezeu.

Biserica este chemată să-şi ducă slujirea pentru oameni, ridicând rugăciune lui Dumnezeu şi aducându-I jertfa fără de sânge, iar împreună cu ea şi credinţa noastră, sentimentul nostru religios, dragostea noastră pentru Dumnezeu. Totodată noi slujim oamenilor, menţinând în ei credinţa şi ajutându-i prin experienţa duhovnicească interioară să înţeleagă ceea ce semnifică cuvintele Evangheliei „cu noi este Dumnezeu”. Atâta timp cât este viu acest sentiment al prezenţei lui Dumnezeu în lume, atâta timp cât Dumnezeu se atinge de sufletul nostru şi răspunde la rugăciunile noastre, atâta timp va trăi credinţa în Domnul şi Domnul Emanuel se va atinge cu dreapta Lui atotputernică de fiecare om, chiar de acei care nu îşi dau seama până la urmă ce a fost pentru neamul omenesc Naşterea Lui.

Sărbătoarea Naşterii lui Hristos în primul rând întăreşte credinţa noastră, ajută să simţim apropierea Domnului, ajută să ne aprofundăm în atmosfera harică a bucuriei Crăciunului, ne ajută dintr-un alt unghi să privim la lumea înconjurătoare, dând spaţiu puterii credinţei. Şi fie ca Domnul pentru rugăciunile noastre, pentru rugăciunile Bisericii, pentru rugăciunile întregului popor al lui Dumnezeu să binecuvânteze toată Rusia istorică, toate popoarele Sfintei Rusii.

Rugăciune specială ridicăm astăzi pentru Rusia care a intrat într-un an deloc simplu al existenţei sale istorice. Noi Îl rugăm pe Domnul să fie cu noi, să fie cu poporul nostru, să nu ia de pe capetele noastre dreapta Lui, pentru ca noi să simţim atingerea harului lui Dumnezeu, să fugim de păcat, viciu şi greşeli, ajutându-ne nouă înşine şi acelora care sunt în jurul nostru să creştem duhovniceşte şi moraliceşte în măsura vârstei depline a lui Hristos. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii



Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV Jocuri Olimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Patriarhului cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV-lea Jocuri Olimpice și cele de-a XIII-lea Jocuri Paralimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu desfășurarea acțiunii caritabile „Ziua milostivirii și compasiunii față de toți cei care se află în închisori”

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la Congresul internațional al profesorilor și lectorilor de limbă rusă

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Gherasim, episcop de Vladikavkaz și Alania

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat participanților la solemnitățile din Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Serghie de Radonej

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafercitului Patriarh al României Daniel cu prilejul aniversării întronării

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul Zilei treziei