Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

​Predica Preafericitului Patriarh Kiril după liturghia Dumnezeiască în catedrala „Sfânta Treime” din or. Breansk

​Predica Preafericitului Patriarh Kiril după liturghia Dumnezeiască în catedrala „Sfânta Treime” din or. Breansk
Versiune pentru tipar
1 iulie 2012 16:58

La 1 iulie 2012, în duminica a 4-a după Cincizecime, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat liturghia Dumnezeiască în catedrala „Sfânta Treime” din or. Breansk. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi  cu o predică.

Preasfinţia Voastră, multstimate stăpâne Alexandr! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate Nicolai Vasilievici Denin, guvernatorul regiunii Breansk! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit pe toţi cu ocazia marii sărbători, deoarece sfinţirea catedralei „Sfânta Treime” în or. Breansk este o mare sărbătoare nu doar pentru pământul Breanskului, dar şi pentru întreaga Rusie.

Mă bucur că ieri, pe locul tangenţei hotarelor a trei state slave – Rusia, Ucraina şi Bielorus – am avut ocazia să ridic rugăciunea pentru unitatea duhovnicească a popoarelor noastre, iar astăzi am ocazia să sfinţesc în oraşul Breansk această catedrală în cinstea Sfintei Treimi, Care prin viaţa Sa interioară arată pilda unităţii şi dragostei.

Fiecare sfinţire de biserică este un eveniment mare, iar sfinţirea catedralei este un eveniment deosebit. Catedrala devine faţa oraşului şi a regiunii, ea devine un simbol, o expresie a vieţii duhovniceşti şi a tradiţiei culturale a poporului.

Am avut ocazia să fiu în oraşul Breansk, şi atunci când treceam pe străzile acestui oraş, când eram încă mitropolit de Smolensk, eu întotdeauna căutam cu privirea un anumit punct, care ar fi putut fi dominanta oraşului, însă un astfel de punct lipsea. Chiar şi bisericile în funcţiune nu produceau acea impresie, pentru ca privirea să se oprească pe mult timp asupra lor. Era un oraş fără vreun simbol vădit, fără vreun semn anume.

Actualmente prin trudele voastre ale tuturor - şi ale ctitorilor, şi ale puterii laice, şi ale conducerii duhovniceşti, şi ale întregului popor – în Breansk este ridicat simbolul acestui oraş, un măreţ semn al tradiţiei Ortodoxiei, păstrate şi multiplicate de către oameni, care îşi trage obârşia din cristelniţa Kieveană, al tradiţiei care a generat un strat enorm duhovnicesc şi cultural al vieţii în comun a popoarelor slave.

Astăzi noi am auzit Evanghelia după Matei, în care se vorbeşte despre vindecarea slugii sutaşului (Mt. 8:5-13). Mulţi din voi cunosc bine acest subiect Evanghelic, eu doar pe scurt vă voi aduce aminte că de Mântuitor s-a apropiat un sutaş roman, în înţelegerea noastră – un comandant de companie, care, bineînţeles era păgân, şi care L-a rugat să-i vindece sluga. Domnul a fost de acord şi era gata să meargă la casa sutaşului, însă acela L-a oprit şi I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”. Uimit de această credinţă a păgânului, Domnul spune: „La nimeni în Israel n-am găsit atâta credinţă”.

Această istorie cu sutaşul roman ne aduce aminte de evenimentele din viaţa noastră recentă. Ţara noastră – Rusia istorică, apoi Rusia, Ucraina, Bielorus şi alte ţări – a trecut prin decenii de distrugere a credinţei. Noi cunoaştem bine ceea ce s-a întâmplat în aceste decenii, mai ales aceasta se referă la oamenii de vârsta medie şi înaintată. Credinţa nu doar era ignorată, nu doar era condamnată, ea era luată în derâdere, în batjocură, era distrusă prin toată forţa puterii administrative. Şi câţi oameni au fost care au cedat, nu au suportat încercările la care au fost supuşi, care în cele mai grele timpuri s-au speriat de surghiun, de detenţie şi chiar de execuţie! Iar când acest ultim pericol a trecut, mulţi aveau frică să piardă serviciul, să-şi distrugă cariera, să piardă rândul la apartament – câte se puteau întâmpla cu omul care, trăind în condiţiile societăţii ateiste, îndrăznea să creadă în Dumnezeu.

Patru generaţii de oameni au fost educate în această atmosferă. Probabil că mulţi se gândeau că nu mai este vreun viitor! Când în anul 1985 am venit pentru prima dată la Smolensk din Petersburg, pe atunci Leningrad, şi am început să frecventez bisericile din sate, atunci a prins a mă durea inima, eu simţeam o durere fizică, privind la distrugerea Rusiei ortodoxe. Era bine, dacă cinci-şase bătrânele erau la serviciul divin. Dar şi în centrele raionale şi chiar în centrele regionale situaţia nu era mai bună. Se părea că s-a curmat tradiţia de transmitere a credinţei prin familie, de educaţie prin şcoală, când idealurile morale ale societăţii  susţineau alegerea religioasă a omului...

Noi ştim ce s-a petrecut apoi. Astăzi eu deseori am ocazia să citesc biografiile candidaţilor la treapta de preot, ale candidaţilor de a intra la mănăstiri şi chiar biografiile candidaţilor la slujire arhierească, dar ce este comun pentru majoritatea absolută a acestor oameni? Ei scriu: ”M-am născut într-o familie de necredincioşi, mama şi tata la biserică nu mergeau, m-am botezat la o vârstă conştientă, iar apoi am decis ca toată viaţa să mi-o consacr Bisericii”. Apare întrebarea: ce fel de fenomen este acesta? Poate această convertire a fost făcută ca răspuns la influenţa puternică a Bisericii asupra vieţii societăţii? Poate în acea vreme Biserica noastră a folosit toate mijloacele de informare în masă? Poate că într-o clipită puterea a început să susţină şi să ajute Biserica? Însă doar nimic din toate acestea nu a  existat şi chiar dacă acum ceva există, atunci la o scara care nu poate influenţa asupra convertirii în masă către Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu poporul nostru? S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu sutaşul roman. Un păgân, adică un om necredincios, care nu îl cunoştea pe Dumnezeu, care nu se putea ruga, care nu  frecventa biserica, dintr-o dată simte în inima sa o schimbare colosală şi această schimbare are loc ca rezultat al întâlnirii omului cu Hristos, cu Dumnezeu.

Şi care sunt urmările acestei întâlniri? Aceasta nu este doar conştientizarea faptului că „Dumnezeu există şi de aceea din timp în timp voi merge la biserică”. Această întâlnire schimbă radical viaţa omului şi inginerii de ieri, medicii, activiştii politici părăsesc lumea şi merg la mănăstire, devin călugări şi preoţi.

Niciodată nu mi-am imaginat că în mănăstirile noastre sunt atâtea persoane cu studii alese cu o  carieră mondenă excelentă. Şi ei au plecat la mănăstire nu din cauza că s-au supărat pe toată lumea şi nu din cauza că vreo nenorocire s-a prăbuşit asupra lor, dar pentru că au conştientizat că s-au întâlnit cu Hristos şi ei doresc să-I slujească Lui şi să vieţuiască împreună cu El.

Dar unde are loc această întâlnire? Ea poate avea loc oriunde şi în orice clipă a vieţii omului, dar de cele mai dese ori ea are loc în biserică. Când noi mergem la biserică, chiar fiind oameni neîmbisericiţi, noi, păşind pragul, simţim că am nimerit într-o altă lume. Aceasta nu  este lumea care a rămas după zidurile bisericii. Toate patimile acelei lumi – răutatea, conflictele, problemele - parcă rămân după zidurile bisericii, noi intrăm într-o altă existenţă. Nu este o simplă percepere emoţională a arhitecturii, a muzicii sau a picturilor. Este o percepere reală prin mintea şi inima noastră a unei alte lumi, fiindcă în biserică este prezent harul lui Dumnezeu, energia lui Dumnezeu. Şi deseori, chiar fiind neîmbisericiţi, noi simţim cu inima acest har Dumnezeiesc. Dar dacă omul odată l-a simţit şi a revenit în biserică, el începe să se cufunde treptat în această stihie duhovnicească, în această lume şi conştientizează că din biserică el iese de fiecare dată mai puternic, mai liniştit, mai sigur, deoarece harul lui Dumnezeu ne urcă la cer, iar din înălţimi  există o altă viziune asupra deşertăciunii lumii acesteia.

Se întâmplă că ne întâlnim cu Dumnezeu în afara bisericii, când ceva se întâmplă în viaţa noastră. Uneori noi trecem prin scârbiri, prin maladii, uneori prin maladii fatale, primind vindecare în conformitate cu rugăciunile proprii sau cu rugăciunile celor apropiaţi, iar acest fapt ne uluieşte şi noi ne întâlnim cu Hristos. Dar se întâmplă şi aşa că Îl întâlnim pe Dumnezeu atunci când ne întâlnim cu un alt om, simţind dragostea care emană de la el şi prin apropierea cu oamenii buni, iar uneori prin aprofundarea în dragoste faţă de alt om noi conştientizăm frumuseţea lumii cereşti.

Se mai întâmplă că atingerea de creaţia umană, de armonia şi frumuseţea, pe care o creează omul, ne aduce la gândul despre Creatorul, Care a creat armonia întregului univers şi a întregii lumi. Iată din ce cauză şi atingerea de natură, de cerul nemărginit înstelat este în stare să schimbe gândul şi viaţa omului. De fiecare dată, când are loc aceasta, noi ne întâlnim cu Dumnezeu, precum s-a întâlnit cu El prin Domnul nostru Iisus Hristos păgânul roman, sutaşul pe care nu ştim cum s-a numit, dar care s-a pătruns de o aşa credinţă faţă de Domnul, încât L-a uluit chiar pe Însuşi Mântuitorul şi cu siguranţă pe toţi cei care erau în preajmă.

Noi construim biserici, noi propovăduim cuvântul lui Dumnezeu şi îl vom propovădui, vom chema oamenii să-şi deschidă inima în întâmpinarea Domnului. Şi dacă cineva încă nu L-a întâlnit pe Mântuitorul lumii, el îl va întâlni neapărat, dacă o doreşte. Fie ca construirea şi sfinţirea măreţei catedrale „Sfânta Treime” în oraşul Breansk să ajute multor locuitori ai acestui oraş şi ai acestei regiuni, prin atingerea de această frumuseţe şi de această măreţie duhovnicească, să-L întâlnească pe Dumnezeu cel Mântuitor în calea vieţii lor.

În amintirea sfinţirii catedralei aş vrea să aduc în dar icoana Maicii Domnului de la Kazani. Fie ca Stăpâna noastră să acopere cu Acoperământul Său pe locuitorii acestui oraş Breansk şi pe toţi acei care cu credinţă şi cu inimă deschisă vor veni în această biserică sfântă.

Pentru voi toţi, dragii mei, aş vrea să transmit binecuvântarea Patriarhală în forma unei mici iconiţe a Sfintei Treimi.

Mulţumirile mele deosebite pentru Dumneavoastră, stăpâne Alexandr. Aţi încheiat construcţia acestei biserici. Relativ nu demult aţi venit la conducerea Eparhiei de Breansk, însă sufletul Dumneavoastră deja s-a lipit de acest loc, de acest popor, de aceste relicte sfinte şi eu cred că veţi folosi toate puterile, studiile, cunoştinţele şi experienţa pentru a contribui la dezvoltarea duhovnicească a enoriaşilor, încredinţaţi Dumneavoastră.

<…>

Aş vrea încă odată să mulţumesc cordial pe acei care şi-au adus obolul la crearea acestei case a lui Dumnezeu. Mai ales aduc mulţumiri poporului credincios, care prin jertfele sale şi rugăciunile sale, a apropiat această zi istorică în viaţa oraşului Breansk şi regiunea Breansk. Fie ca harul lui Dumnezeu, care purcede din Preasfânta Treime, să fie de asupra acestui oraş, de asupra locuitorilor ei, de asupra locuitorilor regiunii Breansk şi de asupra întregii Rusii istorice. Amin.

Serviciului de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Înălțării Crucii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Severnoe Butovo, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 13-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului numită „Donskaia” la Mânăstirea Donskoi

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevski