Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de joi, în prima săptămână a Postului cel Mare, după serviciul divin de dimineaţă la mănăstirea „Sfinţii Boris şi Gleb” din Anosino

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de joi, în prima săptămână a Postului cel Mare, după serviciul divin de dimineaţă la mănăstirea „Sfinţii Boris şi Gleb” din Anosino
Versiune pentru tipar
21 martie 2013 14:30

La 21 martie 2013, în ziua de joi a primei săptămâni a Postului cel Mare, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a vizitat mănăstirea de maici „Sfinţii Boris şi Gleb” din Anosino, în raionul Istrinsky al regiunii Moscova, unde s-a rugat conform statutului. În încheiere, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

În numele Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh. Pe parcursul primei săptămâni a Postului cel Mare noi, ascultând cu atenţie textele serviciului divin, pline de învăţătură, suntem cu gândul la viaţa duhovnicească. Fiecare om, ascultând aceste texte, îşi îndreaptă gândul, fără să vrea, asupra propriei persoane şi în aceasta constă una din cele mai importante dimensiuni ale tărâmului postului, când, privind în interiorul propriului suflet, noi ne supunem pe noi înşine judecăţii – judecăţii conştiinţei, depistând propriile neajunsuri, vicii, căindu-ne în faţa Domnului pentru cele săvârşite.

Unul din cele mai răspândite vicii este osândirea aproapelui. Uneori, întâlnindu-ne cu oamenii cunoscuţi şi cu prietenii, noi pur şi simplu, pentru a umple timpul, îi judecăm pe alţii. Sfântul Grigore Teologul a spus în chip minunat cu această ocazie: „Dacă cineva, dorind să se distreze, arată la toată lumea să îl judecă pe aproapele, imaginează-ţi că obiectul derâderii devii tu şi atunci cuvintele lui te vor amărî cel mai mult”.

Acest sfat înţelept al sfântului Grigore noi trebuie să îl avem în memorie atunci, când cineva în glumă sau în serios, dorind să ne facă să râdem sau să ne atragă atenţia sau pur şi simplu din plictiseală, începe să judece pe altă persoană. Ţine minte că în acel moment tu singur devii obiect pentru derâdere, deoarece acelaşi om, care cu atâta uşurinţă vorbeşte despre altul de rău, dorind să-ţi fie pe plac sau, cum a spus sfântul ierarh, pentru a se distra, într-o altă circumstanţă neapărat va vorbi despre tine acelaşi lucru. O, cât de mult te-ai amărî, dacă ai auzi aceasta! Aşadar, trebuie să ne amărâm de fiecare dată, când auzim osândirea apropiaţilor noştri.

Dar de ce oamenii judecă unii pe alţii? Are loc aceasta din cauza că omul de cele mai dese ori se află în stare de trufie. Trufia este un viciu, care într-o manieră deosebită descoperă însăşi esenţa păcatului. În trufie omul se vede doar pe sine însuşi, slujeşte doar sieşi şi de aceea orice contradicţie din partea altora sau modul de viaţă al altei persoane, sau cuvintele ei, care par omului mândru bănuitoare, de parcă îngustează spaţiul pentru ego lui, devin obiect de discuţie. Noi ştim că cea mai amară, cea mai îngrozitoare şi distrugătoare osândă, care este însoţită de minciună şi se numeşte clevetire, de cele mai dese ori este înfăptuită de cei, care suferă de viciul straşnic al mândriei.

Dar se mai întâmplă şi astfel că omul, care se află în răutate – iar răutatea de asemenea este viciu, care demonstrează în deplină măsură păcatul – umple cu răutate totul ce face, gândeşte şi vorbeşte. În aşa situaţie osândirea este diagnoza exactă a stării interioare a celui care vorbeşte de rău; şi starea aceasta este îngrozitoare, ucigătoare, deoarece acolo unde este răul, acolo este diavolul.

Indiferent de faptul dacă judecăm oamenii în calitate de distracţie, umplând timpul gol, sau apărându-ne pe noi înşine, sau pur şi simplu revărsând în afară starea proprie interioară apăsătoare, noi săvârşim păcatul, care influenţează asupra stării noastre duhovniceşti, prin urmare, şi asupra mântuirii noastre. Domnul ne-a interzis să judecăm pe alte persoane: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7:1). Când în prezenţa Lui au vrut să o bată pe o femeie cu pietre, fiindcă a făcut adulter, Iisus, adresându-se către cei care erau gata să devină călăii ei, le-a spus cuvintele, care până acum zguduie prin adevărul lor: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” (vezi. In. 8:3-11).

Noi aruncăm pietre, nu fizice – verbale, judecând oamenii. Deci, cum numai vom dori să judecăm pe cineva, să ne imaginăm femeia desfrânată, prinsă în adulter, pe Mântuitor, mulţimea mânioasă cu pietre în mâini şi cuvântul Lui: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”. Şi, se prea poate, aceste cuvinte ne vor ajuta să ne oprim de la osânda altui om.

Dar Domnul nu doar ne-a interzis să judecăm. El leagă relaţiile noastre cu apropiaţii de soarta noastră de după mormânt: cu ce judecată judecaţi, aşa veţi fi judecaţi. „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” – doar graţie unei capacităţi şi dorinţe de a noastre a nu judeca pe oameni, noi putem să fim eliberaţi de la Judecata lui Dumnezeu, noi putem fi îndreptăţiţi.

De ce atâta milă de la Dumnezeu pentru îndeplinirea doar a unei singure porunci? Deoarece dacă nu judecăm oamenii, nu avem trufie; nu judecăm – nu avem răutate. Dar dacă nu este trufie şi răutate interioară, este uşor într-o astfel de inimă să sălăşluiască dragostea.

Pe de altă parte, dragostea se distruge, dacă noi judecăm unii pe alţii. Este bine cunoscut din viaţa familială, din viaţa oamenilor apropiaţi. Când încep să se judece pe ascuns unii pe alţii, atunci sentimentele se răcesc treptat şi acela, care osândeşte, devine nu ruda, nu apropiatul tău, dar îndepărtatul tău.

Cum să depăşim acest păcat, cum să ne oprim? Primul lucru şi cel mai important: trebuie să ţinem minte care este soarta după mormânt a oamenilor, care judecă pe apropiaţii lor. Cuvinte clare şi fără echivoc ale Mântuitorului trebuie să ne oprească de orice judecată. Dar este important a ne abţine în genere de cuvinte deşarte. Vorbirea deşartă foarte repede trece în vorbirea de rău, de aceea trebuie să evităm cuvinte goale, neimportante, deşarte şi să fim cu luare aminte faţă de ceea ce vorbim despre apropiaţii noştri.

Judecata trebuie să fie sub lacăt. Cum numai apare gândul să judecăm vreo persoană, noi trebuie să ne amintim de Judecata lui Dumnezeu. Noi trebuie să evităm vorbirea în deşert şi să urmărim ce spunem. La aceasta ne cheamă Biserica, în special în zilele Postului cel Mare, învăţându-ne să fim prudenţi faţă de ceea ce vorbim, căci „din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Mt. 12:37).

Sfântul Mare post ne este dat pentru a urca în virtuţi din putere în putere. Şi să ne ajute Domnul să petrecem spre mântuire zilele Sfintei Patruzecimi. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie