Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după liturghia oficiată la biserica „Naşterea lui Hristos” în or. Novokuznetsk

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după liturghia oficiată la biserica „Naşterea lui Hristos” în or. Novokuznetsk
Versiune pentru tipar
25 august 2013 20:07

La 25 august 2013, în duminica a 9-a după Cincizecime, de sărbătoarea Soborului sfinţilor din Kemerovo, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat cinul marii sfinîiri a bisericii „Naşterea lui Hristos” în or. Novokuznetsk, construită în amintirea minerilor decedaţi, şi a condus Dumnezeiasca liturghie în biserica nou sfinţită. După terminarea serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţia şi Preasfinţia Voastră! Dragă stăpâne Aristarh! Dragi părinţi, fraţi şi surori! Înalţi reprezentanţi ai puterii de stat! Excelenţa Voastră, Aman Gumirovici Tuleev, guvernatorul Kuzbassului!

Aş vrea să vă salut cordial pe toţi cu ocazia acestei zile minunate şi totodată de sărbătoare – ziua pomenirii tuturor sfinţilor din Kemerovo şi Ziua minerului.

Extragerea cărbunelui, de rând cu metalurgia, este un domeniu al economiei, care este realizat prin truda celor, care locuiesc în Kuzbass. De aceea, atunci când vorbim despre Ziua minerului, ne aducem aminte, bineînţeles, de eroii muncii, de cei, care extrag cărbune, iar prin aceasta – oferă lumină şi căldură în casele noastre, energie întregii economii.

Noi concomitent pomenim pe acei, care au decedat în mine, deoarece extragerea cărbunelui chiar şi în veacul al XXI-lea, cu toate tehnologiile noi, rămâne un lucru extrem de riscant. Dar, în pofida acestui risc, oamenii coboară la sute de metri sub pământ şi realizează datoria lor profesională. Noi îi pomenim azi pe toţi acei, care sunt vii, care trudesc, precum şi pe cei, care şi-au jertfit viaţa, înfăptuind o muncă atât de necesară pentru ţară şi popor.

În mod uimitor cu această zi de duminică coincide citirea Evanghelică (Mt. 14:22-34). Această citire relatează despre faptul cum Domnul Iisus Hristos, noaptea, pe apă ca şi pe uscat, a mers spre acea barcă, în care se aflau apostolii, în mijlocul mării Ghenizaret şi care era supusă pericolului, deoarece vântul bătea foarte tare. Barca era acoperită de valuri, apostolii-pescari erau înfricoşaţi. Și dintr-o dată, în întuneric, L-au văzut pe Mântuitor, venind spre ei pe apă, şi s-au gândit că este o nălucă, adresându-se Lui. Când s-au convins că este El, atunci apostolul Petru, întotdeauna arzător în credinţă şi în cuvinte, spune: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă!” şi Domnul îi răspunde: „Vino”. Şi el a păşit peste bordul corabiei, aflate în pericol, şi a mers pe apă. Dar cât de mult această mergere devia de la experienţa de viaţă a pescarului Petru-apostolul, cât de mult devia de la toate cunoştinţele despre legile naturii! Într-un anume moment puterea vântului şi înălţimea valurilor l-au speriat pe Petru şi el a început să se înece. S-a adresat la Mântuitor pentru ajutor şi El i-a spus: „Puţin credinciosule” şi i-a întins mâna, scoţându-l din această stihie a apei.

Un model şi un exemplu uimitor al faptului ce este credinţa. Domnul aşa a dorit, ca lumea creată de El să fie încununată de om şi ca omul prin firea sa să reflecte calităţile Lui Dumnezeieşti. Una din aceste calităţi şi caracteristici este libertatea. Dumnezeu este liber în mod absolut şi El a pus în firea omenească acest dar al libertăţii, şi aceasta s-a înfăptuit atât de consecvent, încât omul este liber chiar în relaţiile sale cu Dumnezeu. Omul poate intra în relaţii cu Dumnezeu sau poate să nu intre; el poate recunoaşte existenţa lui Dumnezeu sau nu. Dumnezeu prin actul creaţiei Sale a pus în firea noastră această posibilitate a alegerii.

Dar pentru ca oamenii să poată păstra capacitatea de a fi în comuniune cu El, cu Creatorul, cu Tatăl din Ceruri, El a dat oamenilor o putere deosebită, din nou plasând-o în firea omenească. Această putere se numeşte credinţă. Noi avem o relaţie cu Dumnezeu, noi creăm un circuit închis în această relaţie tainică, această legătură cu Dumnezeu, doar printr-o modalitate şi altfel nu e cu putinţă a face – nici prin puterea studiilor, nici prin tehnologii, nici prin stăpânire, nici prin bani. Aceasta se poate face doar cu puterea credinţei.

Dar de ce Domnul anume prin puterea credinţei, dar nu prin cunoştinţe, nu prin putere, nu prin tehnologii, nu prin stăpânire a dorit ca oamenii să se unească cu El? Anume de aceea că credinţa este ceea ce este nevăzută, este ascunsă în adâncul conştiinţei umane şi a inimii omului. Credinţa nu este puterea, care poate dicta. Credinţa nu este tehnologia, care asigură ciclul de producere în regim automat. Credinţa nu este bogăţia, care poate fi orientată şi la bine, şi la rău. Credinţa este concepţia puterilor interioare, duhovniceşti ale omului. Ca răspuns la această concepţie a puterilor duhovniceşti ale omului, Dumnezeu uneşte circuitul, îl face închis, El stabileşte legătura cu Sine.

Ce exemplu minunat pentru noi este această întâmplare cu Petru. Doar Petru a crezut că Hristos, Care depăşeşte puterea legii omeneşti, este în stare să-i ajute şi lui să facă acelaşi lucru. Şi doar el cu îndrăzneală a călcat peste bordul acelei bărci, când vânturi puternice suflau şi valuri înalte se ridicau, iar el a mers în întâmpinarea Mântuitorului. Şi ar fi ajuns până la Hristos, dar într-un moment această concepţie internă a puterii duhovniceşti s-a topit sub influenţa fricii, a circumstanţelor înconjurătoare, s-a rupt legătura, a încetat să circule acest curent al energiei de la Dumnezeu către om şi de la om către Dumnezeu. Legătura s-a distrus şi Petru a rămas de unul singur cu stihia lumii şi a început să se cufunde.

Ceea ce s-a întâmplat cu apostolul Petru, se întâmplă cu fiecare dintre noi, deoarece într-un anumit moment al vieţii, concentrându-ne toate puterile asupra unui singur lucru, în rugăciune adresându-ne lui Dumnezeu, noi realizăm cele cerute. Şi cu câtă bucurie se reflectă în inimile noastre acest răspuns la rugăciunea noastră! Ne cresc aripi, noi devenim puternici. Iar apoi ne cufundăm în tumultul evenimentelor cotidiene cu bucuriile, scârbirile, conflictele, neînţelegerile lor. Noi ne întunecăm sufletul nostru, noi ne întinăm odăjdiile noastre cereşti în murdăria relaţiilor omeneşti – ce să mai vorbim despre relaţia cu Dumnezeu... Cel mai bine - dacă reuşim să ne facem cruce în grabă dimineaţa, să fugim la serviciu, iar toată ziua nici nu ne aducem aminte de Dumnezeu. Seara unii se mai roagă, alţii – nu, cineva va veni duminica la biserică, iar cineva nu va veni.

Şi dintr-o dată, într-un anume moment, pe noi ne vizitează nenorocirea şi noi începem să ne rugăm, iar apoi ne mirăm: Dumnezeu nu ne aude, nu ne ajută. De ce? De aceeaşi cauză, de ce a încetat să-i ajute lui Petru: nu există acest mesaj puternic de la noi către Dumnezeu şi Dumnezeu nu recepţionează rugăciunile noastre. El nu recepţionează adresarea noastră către El, când această adresare este pe locul al 55-lea sau al 105-lea în ordinea noastră de zi, când avem alte priorităţi, când avem alte scopuri: iar aşa, printre altele, parcă trebuie să ne ajute, doar am mers la biserică, lumânarea am aprins-o, o rublă am lăsat, prin urmare – dă-mi răspuns, ajută-mă! Aşa nu poate fi – anume de aceea că Dumnezeu ne-a făcut liberi, iar El respectă alegerea noastră. Dacă pentru noi Dumnezei este pe al 105-lea loc, noi nu vom ajunge la El cu rugăciunile. Noi niciodată nu vom putea merge pe apă, în zadar sunt rugăciunile noastre. Darul credinţei este un dar măreţ. Cât de minunat a spus Ioan Gură de Aur, „acolo, unde este credinţă, acolo este şi putere, iar unde este necredinţă, acolo este neputinţă”.

Dar cum vine aceasta? Oamenii spun că nu cred, susţin teze de doctor, fac descoperiri, creează maşini şi mecanisme, îşi măresc conturile în bancă, devin puternici şi stăpânitori. Ce fel de neputinţă este aceasta? Este neputinţă, deoarece există acele domenii ale vieţii, unde nici un fel de putere, nici un fel de bani nu ajută. Dumnezeu, în pofida progresului tehnic colosal, a lăsat acest sector enorm al vieţii omeneşti, asupra căruia nu se poate de influenţat cu puterea raţiunii, a stăpânirii sau a banilor. Noi ştim că fiecare dintre noi nimereşte în acest sector, eu nu voi enumera – fiecare dintre voi cunoaşte că există momente în viaţă, când nimeni nu te poate ajuta, în afară de Dumnezeu.

Pentru ca Dumnezeu să te ajute, ca El să audă rugăciunea noastră, noi trebuie să ne concentrăm puterile duhovniceşti, noi nu trebuie să-L uităm pe Dumnezeu. Noi trebuie să cunoaştem cuvântul Lui, să deschidem Evanghelia Lui, să o citim, noi trebuie să avem deprinderea rugăciunii, noi trebuie să frecventăm bisericile lui Dumnezeu. Şi abia atunci neputinţa noastră omenească, care se bazează pe necredinţă, pe puţină credinţă, pe indiferenţă, pe deşertăciune, pe grijile omeneşti, va începe să fie completată cu puterea lui Dumnezeu.

Când se formează o atmosferă îndeosebi de înfricoşătoare, când omul totalmente nimereşte în acest sector, unde nu poate influenţa asupra evenimentelor cu nici o putere omenească, ca, de exemplu, atunci când ostaşul se ridică în atac sau când omul trece prin cataclisme naturale, prin catastrofe - nici un fel de puteri omeneşti, nici un fel de tehnologii, bani, nici un fel de stăpânire nu pot influenţa. În cel mai bun caz, puterea poate organiza bine lichidarea urmărilor, dar niciodată nu va putea influenţa asupra faptului, ca fenomenul natural sau vreun accident îngrozitor să înceteze. Este acel sector, în care doar o putere poate fi eficace - puterea credinţei. În faţa noastră este pilda lui Petru, care merge pe valuri, care învinge forţa gravitaţiei şi care se duce la fund, când încetează să mai creadă, şi atunci cuvintele minunate ale lui Ioan Gură de Aur vin să ne confirme: „Acolo unde este credinţă, acolo este şi putere. Acolo unde este necredinţă, acolo este slăbiciune”.

Iată într-o zi atât de deosebită, în a 9-a duminică după Cincizecime, noi sărbătorim azi în Kuzbass Ziua minerului. Mă bucur că această sărbătorire este însoţită de sfinţirea acestei biserici măreţe... Niciodată această biserică n-ar fi apărut aici mai înainte... Istoria Kuzbassului este legată de o altă realitate politică, în care nu estre loc pentru Dumnezeu. Vrem noi sau nu vrem, dar patru generaţii de oameni au fost educaţi în această atmosferă ateistă. Şi în faptul că aici, pe acest loc, unde nu au existat niciodată biserici, a apărut această minunată biserică, noi vedem, de asemenea, mâna lui Dumnezeu.

Însă mâna lui Dumnezeu a efectuat o acţiune ca răspuns la voinţa oamenilor, a celor care au decis să construiască această biserică, care nu au precupeţit proprii bani, propriul timp, resursele administrative şi economice, a celor care veneau şi ajutau celor, care se ruga cu ardoare pentru renaşterea acestei biserici a lui Dumnezeu. De aceea această acţiune de azi este un simbol excelent al renaşterii credinţei, al faptului că tot mai mulţi oameni înţeleg că doar prin credinţă se poate efectua unirea cu Dumnezeu, Care poate totul, Căruia totul Îi este supus, Care este unicul stăpân al universului, care are o putere absolută.

Noi ne rugăm azi în această biserică a lui Dumnezeu pentru ca Domnul să întărească credinţa, viaţa bisericească aici, în Kuzbass, unde oamenii au atâta necesitate să se bizuie pe rugăciune, luând în considerare că munca minerilor este extrem de periculoasă. Noi am ridicat azi rugăciune pentru acei, care au decedat pe locul său de muncă şi credem că Domnul a acceptat aceasta ca pe o jertfă, ca pe un dar al oamenilor, care, fiind fideli vocaţiei lor, datoriei lor profesionale, au făcut ceea ce trebuiau să facă, în pofida înaltului grad de risc.

Ne rugăm, de asemenea, pentru ca aceste jertfe să fie cât mai puţine la număr, ca tot mai mult să existe credinţă în inimile minerilor şi ale familiilor lor, în inimile tuturor locuitorilor Kuzbassului, deoarece minerul, coboară sub pământ, unde nu domină nici puterea, nici tehnologiile, nici banii, dar unde se află Domnul... De aceea credinţa sinceră a celor, care coboară sub pământ, a familiilor lor, a rudelor, apropiaţilor, a întregului popor, care locuieşte aici, este în stare să îngrădească pe oameni de la suferinţe şi moarte.
Aş vrea să-mi exprim recunoştinţa cordială Dumneavoastră, Aman Gumirovici, guvernatorul Kuzbassului, al regiunii Kemerovo, pentru trudele Dumneavoastră. Noi ţinem minte sfârşitul anilor 1980, începutul anilor 1990, noi îi ţinem minte pe acei mineri, care până în adâncul sufletului erau obijduiţi, care înfăptuindu-şi munca cu riscul vieţii, nu primeau leafa câte o jumătate de an. Şi noi ştim că odată cu venirea Dumneavoastră aici situaţia s-a schimbat. Fie ca Domnul să vă păzească pe Dumneavoastră şi să vă ajută în purtarea slujirii Dumneavoastră pentru binele regiunii minerilor. (Aplauze)

Aş vrea să vă mulţumesc din inimă pe Dumneavoastră, Înaltpreasfinţia Voastră stăpâne Aristarh, pentru munca depusă, pentru cuvintele calde, pe care le-aţi rostit azi. Pe umerii Dumneavoastră este pusă o responsabilitate deosebită. În Kuzbass este creată o mitropolie. Este o uniune bisericească foarte importantă, care este chemată să ridice la un nivel calitativ nou viaţa religioasă în rândul poporului. Sarcina noastră este de a construi biserici, mănăstiri, a dezvolta sistemul de învăţământ, a susţine cultura, a înfăptui dialogul cu societatea, a ajuta suferinzilor, a acorda o atenţie deosebită tineretului. Scopul nostru este mântuirea sufletelor oamenilor, este anume acea putere a credinţei în inimi. Dacă va exista această putere a credinţei, atunci multe se vor soluţiona uşor şi simplu, deoarece acele îngrădiri ale dezvoltării societăţii, care azi îşi au rădăcinile în corupţie, în criminalitate, în lipsa onestităţii, vor dispărea atunci, când de muncă se vor atinge mâini curate şi inimi bune. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe Dumneavoastră şi tot clerul Mitropoliei de Kuzbass, şi cele trei eparhii create pe teritoriul ei în munca de păstor întru binele Bisericii şi al Patriei. 

În amintirea aflării mele în această sfântă biserică aş vrea să vă aduc în dar icoanele celor douăsprezece sărbători domneşti, sărbători principale ale Bisericii noastre, ca de fiecare dată, când o astfel de sărbătoare va avea loc, icoana respectivă să fie plasată în centrul bisericii şi credincioşii să poată să se apropie de ea, să o sărute şi să pomenească marele eveniment, ai cărui participanţi am fost cu toţii.

În semn de mulţumire pentru munca depusă de Dumneavoastră aş vrea să vă aduc în dar o sfântă panaghie, semn al demnităţii de arhipăstor. Fie ca Împărăteasa Cerului, al cărei chip este zugrăvit pe această panaghie, să întindă asupra Dumneavoastră Acoperământul apărării Sale.

Astăzi am o posibilitate minunată să-mi pot exprima recunoştinţa faţă de cei care au slujit la făurirea acestei biserici şi voi ruga să fie date citirii diplomele Patriarhului...

Iar tuturor participanţilor rugăciunii de obşte din ziua de azi aş vrea să le transmit mici iconiţe ale Naşterii lui Hristos cu binecuvântarea Patriarhului. Fie ca Domnul pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Domnului să vă păzească pe voi pe toţi!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Pustiei Sarovului

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după săvârșirea Te-Deum-ului în fața monumentului Sfântului întocmai cu Apostolii cneaz Vladimir la Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril de ziua pomenirii Sfintei întocmai cu Apostolii cneaghinea Olga după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Novotorjsky „Sfinții Mucenici Boris și Gleb”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Sfântul și Dreptul Alexie Mecev” din Vișneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Cuvioșilor Serghie și Gherman de Valaam după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea din Valaam

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea de călugări Konevets cu hramul „Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Sfintei Treimi după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie