Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Preafericitul Patriarh Chiril a vizitat catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” în or. Novosibirsk

Preafericitul Patriarh Chiril a vizitat catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” în or. Novosibirsk
Versiune pentru tipar
24 august 2013 12:48

La 24 august 2013, în cadrul vizitei de Prim sfințit ierarh la Mitropolia de Novosibirsk, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a vizitat catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” în or. Novosibirsk.

Întâistătătorul Bisericii Ruse a ridicat rugăciuni în fața icoanei Maicii Domnului de Iveria. Această icoană sfântă s-a păstrat până la revoluție în biserică.

În timpul vizitei Sanctității Sale preotul de serviciu al bisericii Andrei Ivantsev a oficiat în catedrală Taina Botezului. Preafericitul Patriarh Chiril a binecuvântat pruncii botezați și a discutat cu părinții și nașii lor. „Cel mai important este să-i educați pe copii în credința ortodoxă. Dacă îi veți educa astfel, copiii vor fi fericiți, ei vor fi oameni puternici în interior, capabili să biruie stresurile și tulburarea vieții noastre cotidiene”, a menționat Întâistătătorul.

„Mulți oameni amintesc azi o frunză de toamnă, care s-a desprins de la copac și i se pare că este liberă. Dar ea zboară nu după voia sa, dar după voia vântului”, a spus, în special, Preafericitul Patriarh. „Tot așa deseori se întâmplă cu tineretul nostru: tinerilor li se pare că ei sunt liberi și zboară, unde doresc. Nu este așa! Ei zboară încolo, unde cineva dorește ca ei să zboare. Iar pentru ca omul să fie capabil, dacă va trebui, să meargă împotriva vântului, să fie puternic, el trebuie să aibă fundament, iar acest fundament este credința ortodoxă”.

Binecuvântând pe părinți de a-și educa copiii în credința ortodoxă, Preafericitul Patriarh le-a transmis iconițe ale sfântului întocmai cu apostolii cneaz Vladimir cu binecuvântarea Patriarhului.

***

Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski”, una din primele construcții de piatră de pe teritoriului orașului Novosibirsk, este ridicată în stil neobizantin. A fost sfințită în anul 1899 de episcopul de Tomsk și Barnaul Macarie. În anul 1915 biserica a căpătat statutul de catedrală.

A fost închisă în anul 1937. Au fost întreprinse încercări de a arunca în aer clădirea, însă au fost distruse doar pereții interiori. În anii 1940 în incinta clădirii a fost dislocat un institut de proiectare ”Promstroiproiect”. Din anul 1957 acolo s-a aflat studioul de turnat filme documentare din Siberia de Vest. În toți acești ani în biserică au fost nimicite totalmente frescele, au fost ridicați pereți suplimentari. În anul 1984 clădirea a fost transmisă filarmonicii din Novosibirsk. 

Catedrala a fost returnată Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1989.

La 15 mai 1991 catedrala a fost sfințită de Preafericitul Patriarh Alexii II.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie