Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Preafericitului Patriarh Chiril la întâlnirea cu studenții instituțiilor de învățământ superior din orașul Smolensk

Discursul Preafericitului Patriarh Chiril la întâlnirea cu studenții instituțiilor de învățământ superior din orașul Smolensk
Versiune pentru tipar
31 august 2013 23:53

La 31 august 2013 Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a vizitat Universitatea de Stat din Smolensk, unde a avut loc întâlnirea Sanctității Sale cu studenții instituțiilor de învățământ superior din orașul Smolensk. Întâistătătorul Bisericii Ruse a ținut un discurs în fața celor prezenți.

Stimate Evghenii Vladimirovici, dragi profesori, lectori, studenți ai instituțiilor de învățământ superior din orașul Smolensk, prezenți aici, în această sală și prezenți pe stradă!

Am trecut adineauri pe lângă un mare grup de tineri și m-am bucurat că voi avea azi posibilitatea să mă adresez către voi toți. Pentru mine această sarcină este bine cunoscută, după cum a spus Evghenii Vladimirovici, am luat cuvântul de multe ori aici. Dar trebuie să vă spun că multe s-au schimbat de atunci, chiar și la exterior: sunt efectuate lucrări excelente de reparație, acum totul arată foarte modern. Așa și trebuie să fie, deoarece nu doar dimensiunea intelectuală și duhovnicească a vieții formează personalitatea umană, dar și exteriorul de asemenea influențează asupra psihologiei omului, în special asupra dezvoltării lui, asupra formării lui în calitate de personalitate responsabilă.

Această acțiune din exterior prin estetica vieții este foarte importantă. În acest sens m-am bucurat foarte mult pentru orașul nostru Smolensk, pe care îl cunosc și îl urmăresc, în a cărui viață particip de 28 de ani. Niciodată Smolenskul nu a arătat atât de splendid, niciodată nu a fost atât de frumoasă strada „Bolșaia Sovetskaia”, niciodată nu au arătat așa vechile biserici ale Smolenskului. Aceasta mărturisește despre multe. În primul rând, despre faptul că în ajunul sărbătoririi jubileului, al slăvitului jubileu al orașului nostru, a fost considerată a fi importantă această activitate de facere a ordinii în oraș, privind ridicarea nivelului estetic al tuturor aspectelor vieții orașului, privind restaurarea minunatelor biserici și clădiri.

Nu întâmplător vorbesc acum despre acțiunea creatoare asupra personalității umane. Iată de ce cu o mare precauție privesc la acele tipuri de artă, care detestă armonia. Odată, după hotare, am avut ocazia să ascult un concert de muzică cacofonică. Eu, pe măsura ascultării acelei muzici, începeam să simt un sentiment al neliniștii interioare. Apoi această neliniște a început să treacă într-un sentiment de frică. Am înțeles că lipsa armoniei, în cazul dat a armoniei muzicale, este distructivă pentru psihicul omului.

Neglijarea regulilor esteticii, a armoniei organizării externe a vieții de asemenea este foarte periculoasă. Când ni se spune, că acolo sau în alt loc apar anumite modele ale artei, care neglijează armonia, aceasta semnifică că oamenilor li se propune un produs periculos, care este în stare să reperfecteze conștiința, mergând de la armonie, frumos – către urât.

Dar ce se întâmplă cu omul când el plasează urâtul pe aceeași treaptă cu armonia și frumosul? Aceasta semnifică că se produce o ruptură interioară în om, îl vizitează o maladie interioară, deoarece a înceta să deosebești armonia, frumusețea și lipsa lor sau chiar o armonie falsă, este același lucru cum ai pierde deosebirea dintre bine și rău: binele și frumosul - răul și urâtul. Strămoșii noștri înțelegeau bine aceasta. Anume de aceea în acel timp, când existau puține posibilități materiale a crea, de pildă, edificii frumoase pentru majoritatea oamenilor, se construiau biserici și palate, se construiau conace.

Într-un anume moment s-a spus că este rău a face toate acestea, că toți trebuie să trăiască identic. Dar, cum a spus minunat celebrul filozof rus Nicolai Alexandrovici Berdeaev, nu este cu putință să trăim identic. Și dacă noi ungem felia de pâine cu un sloi subțire de unt, aceasta e rău, în special dacă omul are nevoie de grăsimi. El are nevoie de o bucățică de pâine, fie și mică, dar unsă cu unt în așa fel, ca el să substituie această necesitate de grăsimi. De aceea, când sunt distruse modelele de frumos în numele ideii ca tuturor să le fie bine, trebuie să înțelegem că este un mesaj fals, este un mesaj propagandistic, care împinge pe oameni spre distrugerea sentimentului estetic interior și înțelegerea frumosului.

Anume așa s-a întâmplat în țara noastră. Au fost distruse bisericile, arse conacele și se credea că după aceea va surveni raiul și toți vor primi câte o bucățică. Noi știm – nimeni nu a primit nimic, și țara a rămas cu nimic. Astăzi se face foarte mult, aș vrea să menționez, și aici, la Smolensk, în special cu ocazia aniversării orașului, pentru a face frumoasă măcar partea centrală a orașului. Noi trebuie să privim la ceva, ce încălzește sufletul. Iată de ce este important ca bisericile să fie restaurate, deoarece arhitectura națională, extrem de valoroasă, care este prezentă în construcția de biserici, de asemenea exercită o influență benefică asupra conștiinței omului.

Privind la faptul cum s-a transformat centrul Smolenskului, m-a dus gândul să-mi împărtășesc cu voi ideile, sentimentele și înțelegerea mea cu privire la toate acestea. Dea Dumnezeu ca acest spațiu al bunăstării duhovnicești, materiale, estetice să se extindă, ca în cadrul acestui spațiu să intre tot mai mulți oameni, pământuri, case, drumuri, câmpii, păduri. Noi trebuie să facem țara noastră să fie frumoasă. Și faptul că acest proces deja există la ziua de azi, noi trebuie să apreciem foarte mult. Încă odată vreau să spun că toate acestea au nu doar importanță materială. Nu sunt doar indicii unei bunăstări materiale. Noi formăm un astfel de spațiu de existență, care influențează asupra esenței duhovnicești a omului, precum și asupra convingerilor lui, a valorilor orientative ale lui.

Aș vrea să spun că tinerețea este o vârstă deosebită. Pe de o parte, există o energie efervescentă, o mare cantitate de forță fizică, totul este bine, totul funcționează în organism corect, persoana nu are nevoie de ochelari, ascultă, aude bine, mușchii, scheletul se mișcă bine, se răsucește, dansează. Tinerețea nu observă nici un fel de opreliști, totul este în regulă, totul e bine.

Uneori acest sentiment al beatitudinii trupești, în special la oamenii puternici sau frumoși, trezește o reacție nu întru totul corectă. Mișcându-se în viață pe valul celor avute, nu te gândești că într-un moment – iar aceasta neapărat se va întâmpla - nu va mai fi atât de elastică șira spinării, nu vor fi atât de puternici mușchii, nu atât de netedă fața, vor apărea riduri. Și aceasta nu este un semn al morții ce se apropie, este doar o altă perioadă a vieții, când vor exista mai multe opreliști pentru om, inclusiv a limitării intelectuale. De ce trebuie să învățăm din tinerețe? Deoarece altfel funcționează creierul uman, cu totul altfel funcționează memoria, noi putem afla mai multe, memora mai multe. Cu alte cuvinte, tinerețea este formarea personalității din punctul de vedere intelectual, duhovnicesc, estetic și fizic.

Iar acum aș vrea să vorbesc despre următoarele. Doar putem trăi în diferite moduri și în tinerețe de asemenea. Despre unii se spune: trăiește, fără să-și vină în fire. Poate v-ați ciocnit de o astfel de formulare. Nu își vine în fire cineva din cauza că este în permanență beat sau sub influența stupefiantelor, sau este atât de ușor de dirijat, este atât de ușor de manipulat cu el, încât el nu poate ieși după limitele acestei manipulări, făcute conștient, inconștient sau pur și simplu din interese comerciale.

Însă este evident că asupra omului contemporan se prăbușește un torent colosal informativ. O știți bine – prin Internet, prin alte mijloace de comunicare în masă, se transmite un mare torent de informații. Și apare întrebarea: dar cum să ne purtăm în fața la tot ce se prăbușește asupra omului, în special în vârstă tânără?

S-ar putea, desigur, toate acestea înghiți, putem în mod necritic să recepționăm totul, ce ni se oferă, în special dacă e în „vogă”. Toți repetă: este „fain”, „în vogă”, „beton”. Ce semnifică aceasta – bine sau rău? Nu, este „beton”. Dar ce semnifică „beton”, explicați-mi, vă rog. Sunt o persoană din acea epocă, când nu existau astfel de cuvinte. Erau cuvinte: „bine” sau „rău”. „Beton” ce semnifică? Putem spune că invenția creativă a savantului este „beton”? Nimeni nu va spune așa. Putem spune că o operă minunată de artă, asupra căreia a lucrat scriitorul, truda lui, este „beton”? Nimeni nu va spune. Noi dăm aceste determinări altor fenomene și de cele mai dese ori celor dintre ele, care exercită asupra noastră o influență puternică.

La urma urmei, noi trăim într-o societate și fiecare persoană se află sub influența altcuiva, sub influența anumitor idei, sub influența criteriilor estetice, care, în particular, se transmit și prin modă. Dar apare întrebarea: este oare capabil omul în societatea contemporană să trăiască conform propriei minți? Este oare capabil tânărul să aprecieze în mod critic torentul informațional? Este oare capabil, când toți spun „beton”, să spună: „Nu este deloc beton, dar fără gust”?

Dezvoltând această teză, aș vrea să spun următoarele: trebuie să avem capacitatea să apreciem critic informația, care vine la noi, trebuie să avem curajul să spunem „nu”, chiar și atunci când majoritatea spune „da”. Se adună tineretul, merg undeva, se începe beția și toți beau – este „beton”. Dar va avea cineva curajul să se scoale și să spună: „Eu noi voi face astfel, deoarece nu este „beton”, pentru mine nu este deloc „beton”? Va întoarce oare spatele și va pleca din acea companie?

Eu pot continua aceste exemple. Același lucru se referă la o atare temă importantă ca dragostea. Dragostea ne înalță pe noi de asupra acestei lumi naturale, ne face locuitorii cerului, deoarece Însuși Dumnezeu este Dragoste. Și când omul are în inima sa dragoste, îi cresc aripi. Dar ce sentiment uimitor e acesta! El doar nu este programat în mod automat pe parcursul întregii vieți să aibă această dragoste, ba deloc. Dragostea nu este programată. Și dacă această dragoste o împrăștii, dacă trădezi această dragoste, ea dispare. Prin urmare, aripile se închid și nu mai poți zbura către înălțimi Dumnezeiești.

Moda contemporană în comunicare, inclusiv între oamenii care simt simpatie unul față de altul, deseori se reduce la faptul că fiecare îl exploatează pe celălalt nu în numele dragostei, dar în numele satisfacerii propriilor instincte. Și dacă aceste relații întâmplătoare sunt practicate de om pe parcursul a mai multor ani, el încetează să mai poată iubi. Iar apoi întreabă cu nedumerire: „De ce nu am noroc în viață? De ce? M-am măritat – un nemernic, cu al doilea – un nemernic”. Sau s-a însurat – e rău, din noi s-a însurat - și mai rău. Care-i motivul?

Explicația este următoarea: dacă oamenii se unesc pentru un trai în comun, pierzându-și potențialul dragostei, nimic nu le va reuși! Și când Biserica spune: „Fiți atenți, nu vă jucați cu acest sentiment măreț”, ea nu spune lucruri demodate, dar un adevăr veșnic, care a venit de la Dumnezeu, și nu de la oameni.

De aceea aș vrea să vă doresc tuturor să aveți o dragoste puternică, care o să vă ajute foarte mult. Bineînțeles că veți găsi a doua jumătate a voastră, bineînțeles că veți fi fericiți unul cu altul în acel caz, dacă acest potențial al marelui sentiment nu îl veți distruge singuri. Și când cineva vă spune: „Este beton” și vă împinge la comiterea unei fapte, care poate distruge acest potențial al dragostei, spuneți-i: „Nu este beton, este de prost gust, este mârșav, este dobitocie. Eu sunt mai presus decât aceasta”.

O astfel de poziție în viață cere capacități, hotărâre și putere interioară de a opune rezistență circumstanțelor exterioare. Este foarte important, ca nimeni altul să nu decidă în locul nostru referitor la viața pe care o trăim. Acum acest lucru este ușor de îndeplinit; și în trecut era ușor, iar acum – în mod special. Noi știm cum prin intermediul Internetului se poate de spus la „alb” – „negru” și de făcut ca oamenii să creadă că este cu adevărat negru. Noi știm cum se formează spațiul informațional în Internet. Nu este un lucru inofensiv… De aceea aș vrea să vă chem pe toți, ca să fiți critici inclusiv față de informația, care ajunge la noi prin intermediul Internetului. Un alt om nu trebuie să domine în viața voastră, el nu trebuie să înrobească voința voatră, conștiința voatră. El nu trebuie să manipuleze cu viața voastră. Trebuie să fiți întotdeauna gata a spune, că se poate de trăit și altfel.

Într-adevăr, doar fiecare persoană are o vocație. Dumnezeu așa ne-a creat. Noi avem diferite vocații, deoarece avem diferite capacități. Unul poate deveni savant, businessman, activist politic, conducător de stat. Altul se regăsește în faptul că este apărător al Patriei, medic sau un lucrător bun. Al treilea lucrează în agricultură și se delectează de armonia vieții în sânul naturii. Fiecare își are vocația sa.

Este foarte important să simțiți această vocație și să o apărați, în pofida la multe influențe din exterior, când vi se spune: „Nu trebuie să devii inginer. Trebuie să devii neapărat manager, vei face bani rapid. Nu trebuie să devii savant. De ce să stai acolo toată viața? Trebuie să devii bancher”.

Nu înseamnă că e rău să fii manager sau bancher. Dar aceasta semnifică că dacă toți oamenii vor trăi după această modă, în țară nu vor fi oameni, capabili să împingă știința, să conducă țara, să producă valori materiale, să crească pâine. De aceea fiecare trebuie să-și găsească propria vocație, să determine la ce are predilecție și să dezvolte această vocație în corespundere cu propriile opinii asupra vieții.

Noi ne-am întâlnit în ajunul minunatei sărbătoriri a jubileului or. Smolensk. Aș vrea să vorbesc câteva cuvinte despre istorie. Noi azi nu am fi avut nici un fel de monumente restaurate, nici un fel de frumusețe în Smolensk, dacă am fi distrus trecutul. În țara noastră am trecut prin perioade, când se spunea: „trecutul este inutil, el trebuie distrus până la fundament, iar apoi de construit o altă lume”.

Odată în secolul al XX-lea s-a făcut aceasta – au refuzat la istorie, au declarat că nu a existat nici un fel de istorie până în anul 1917, că a fost doar lupta dintre clase. Și în această luptă, desigur, întotdeauna era o parte bună, iar alta – rea. Noi știm cum se numea partea bună, cum se numea cea rea. Istoria nu exista. Dar dacă istorie nu există, de ce mai e nevoie de păstrat monumentele? Și voi știți că au fost distruse majoritatea absolută a monumentelor trecutului nostru doar pentru faptul că a fost refuzul la istorie.

Iată și acum ni se spune: ”Dar ce a fost bun în această istorie? De ce ne trebuie să știm istoria? Și ce fel de viziune obiectivă poate fi asupra istoriei? Nu există opinie obiectivă”. Unii consideră că Uniunea Sovietică a biruit în Marele război pentru apărarea Patriei, iar alții consideră că nu este așa. Unii spun că vlasovienii sunt trădători, iar alții spun că sunt aceia care au luptat pentru libertatea Rusiei. Câte capete, atâtea opinii. Cu atât mai mult în istorie nu poate fi nimic comun, nu poate fi nici măcar un singur manual de istorie, deoarece, cică, fiecare își are propria înțelegere a istoriei.

Nu este nimic mai periculos, decât situație când vi se propune această abordare relativistă față de istorie – totul este relativ. Este tipic în spiritul filozofiei postmodernismului. „Totul este relativ, nu există nici un fel de adevăr; pentru tine erou este Alexandr Matrosov, iar pentru mine - generalul Vlasov”. Dacă noi distrugem istoria printr-o atare abordare, noi devenim oameni care nu își țin minte obârșia, cu noi devine foarte ușor a manipula.

Valorile vin la noi din trecut. Noi spunem că patriotismul este o valoare. Dar ce facem noi ca să demonstrăm această valoare? Noi aducem pilde de slujire cu dăruire Patriei, luate din trecut, cum oamenii își apărau țara, cum își jertfeau viața în numele altora. Noi trăim pe baza acestor pilde. Distrugerea acestei atitudini față de trecut, transferul comentariului istoric în domeniul relativității este foarte periculos. Pot exista diferite cercetări și discuții pe marginea unor anumite evenimente. Istoria este o știință vie, ea nu poate fi dogmatizată. Este foarte important a păstra perceperea integrală a istoriei – astfel cum această istorie este păstrată în conștiința poporului.

În Biserică de asemenea au fost încercări de a supune diferitelor corectări credința, care există două mii de ani. Aceste încercări au fost foarte feroce, deoarece în acele timpuri, în special în primul mileniu, Biserica era unica purtătoare a unei ideologii. De aceea orice luptă, inclusiv de natură separatistă, în primul rând se sprijinea pe acea doctrină religioasă, care nu corespundea acelei bisericești, pentru a susține acea grupare, care nu dorea să trăiască, de pildă, în cadrul imperiului Bizantin.

Cum a supraviețuit Biserica? Câte s-au întâmplat în aceste două mii de ani, câte erezii, scindări. Cum a supraviețuit? Există o atare noțiune în Biserică – tradiția. Tradiția este transmiterea valorilor. Nu este transmiterea trecutului în tot volumul lui. Nu țin minte, posibil chiar în această sală, dar poate într-un alt auditoriu de tineret am vorbit despre faptul că din trecut la noi parvin nu doar valori, dar și non-valori. Doar gunoiul în apartamentele noastre la fel este trecutul. Însă nimănui nu îi va trece prin minte să păstreze gunoiul doar pentru faptul, că el ne-a venit din trecut. Prin urmare, tradiția este un mecanism, care păstrează valorile. Și datorită acestui fapt s-a păstrat credința Bisericii, căci a existat un criteriu, pe a cărui bază fiecare generație următoare de oameni aprecia ce este adevăr, și ce este minciună.

În acest aspect, consider, trebuie să fie formulat comentariul nostru cu privire la istoria noastră și, în genere, la istorie. Trebuie să existe înțelegerea istoriei de către popor. Nu sunt cuvinte deșarte, deoarece aceasta este o parte din cultură, o parte din conștiința națională. Și dacă noi, făcând trimetere la pluralismul de opinii, distrugem conștiința noastră națională, noi nu avem viitor în acest caz.

Din nou aș vrea să spun câteva cuvinte referitor la Smolensk. Este un oraș cu totul deosebit, despre el se vorbește în „Povestirea anilor trecuți”, este un oraș vechi. El este situat la hotarul între trei țări – Federația Rusă, Belarusi, Ucraina. Și în trecut acest loc a avut o importanță enormă în viața slavilor răsăriteni. Smolenskul, este adevărat, trecea dintr-o stăpânirea la alta, dar el era la hotar, el organiza într-un anumit sens acest spațiu. Smolenskul a jucat un rol deosebit inclusiv pentru faptul că era un oraș central în calea de la vareji spre greci.

Exemplul Smolenskului trebuie să ne sugereze multe. Noi trăim într-un stat multietnic, în rândurile noastre se află oameni cu alte convingeri religioase. Prin toate acestea au trecut locuitorii Smolenskului, deoarece pe calea apei treceau mulți oameni de la vareji spre greci și de la greci spre vareji. Smolenskul, rămânând oraș ortodox rus, putea menține această realitate multiculturală, fiind la hotar cu mulți factori. Noi trebuie să învățăm să trăim într-un stat multietnic, rămânând noi înșine. Nimeni nu cere să refuzăm la convingerile noastre. Mai mult ca atât, dacă cineva, operând cu acel fapt că suntem un stat multietnic, va spune că vom fi nevoiți să refuzăm la convingerile noastre, să renunțăm la identitatea noastră, el nu trebuie ascultat. Dar să rămânem oameni ruși cu tradiția noastră, cetățeni ai Rusiei cu tradiția noastră multietnică, noi trebuie concomitent să putem construi relații cu alții.

Trebuia să abordăm o astfel de temă cum este eroismul Smolenskului, care a văzut armatele lui Batâi, Vitovt, Sigismund, Napoleon, Hitler. Și de fiecare dată era vorba a fi sau a nu fi, nu era de glumit. Prin Smolensk treceau detașamente străine, aducând pericolul distrugerii nu doar pământului Smolenskului, dar și întregii Rusii. Și cât de minunat se asociază cele spuse cu faptul despre ce am vorbit adineauri: Smolenskul a fost sensibil față de diverse culturi și diverse etnii și totodată – ce putere de patriotism, fidelitate datoriei și capacitate de a-și apăra țara și pe sine.

Astăzi de asemenea se înfăptuiesc bătălii, slava Domnului, referitor la țara noastră nu pe câmpul de luptă. Deși, după cum știți din știri, pe câmpurile de luptă astăzi se desfășoară războaie groaznice. Totuși, nu putem spune că viețuim într-un mediu absolut pașnic. Și azi se produc bătălii, care se desfășoară fără bubuitul tunurilor, iar dușmanul, care ne amenință, nu trece hotarele noastre în mod vădit. Însă noi cu toții suntem atrași în ceea ce tradiția ortodoxă numește „războiul nevăzut”.

Fiecare participă azi la acest război. Nouă ni se propune haosul, dar noi nu trebuie să fim atrași de aceste recomandări și să participăm la crearea haosului. Noi vedem la ce a adus haosul în Orientul Apropiat, în țările arabe. Haosul este un mijloc de luptă, inclusiv cu țara, din interior. Și când ni se propune astăzi să participăm la haos, aducând diverse explicații și motivații, noi trebuie să ținem minte că haosul este o catastrofă națională.

Nouă ni se propune păcatul, distrugerea valorilor morale. Trebuie să ținem minte că distrugerea moralei înseamnă distrugerea personalității. Personalitatea încetează să mai fie integră, prin urmare, ea devine slabă, prin urmare, o poți acapara cu mâinile goale. În om totul este legat în interiorul său, în personalitatea umană și este extrem de important să înțelegem că nu există mult sau puțin – chiar păcatele noastre mici și slăbiciunile noastre mici pot surpa integritatea personalității noastre.

Deși războiul, de care v-am vorbit, este nevăzut, poporul nostru suferă mari pierderi deja acum. Eu nu vorbesc doar de beție, narcomanie care la fel a venit din exterior, dar eu vorbesc despre mărirea monstruoasă a numărului avorturilor, al divorțurilor. Sunt sute de mii de vieți pierdute. Noi am fi fost o altă țară, dacă nu ar exista acest număr enorm de avorturi și un atare procent de divorțuri – în mediu 70% de divorțuri din numărul de căsătorii încheiate. Nu demult am privit datele statistice pentru Moscova – este îngrozitor. Dar ce înseamnă divorțul? Este finalul vieții. Deși uneori cei care divorțează încearcă să-și dea aere și să spună că, cică, îmi voi găsi pe altul sau pe alta, în realitate este o tragedie. Urmarea divorțului sunt copiii orfani cu părinți în viață. Același factor al divorțurilor influențează și asupra numărului de avorturi. De aceea suferim pierderi. Aceste pierderi, din păcate, azi se reflectă puternic asupra economiei noastre și asupra vieții noastre culturale, și pur și simplu nu ne oferă posibilitate să valorificăm toate întinderile noastre nemărginite.

De obicei, când abordez tema valorificării pământurilor, eu vorbesc despre Siberia, Extremul Orient. Am ocazia să călătoresc în acele regiuni, eu văd aceste întinderi colosale, unde nimeni nu locuiește sau locuiesc atât de puțini oameni, încât ți se face strașnic. Însă azi noi am venit pe calea aerului încoace, în regiunea Smolensk, eu priveam în iluminator și mă întrebam: nu este oare Siberia? Întinderi enorme. Nu sunt drumuri, nu sunt localități, nu sunt câmpii – este o taiga la o distanță de 200 de kilometri de la Moscova. Dar de ce se întâmplă toate acestea? Deoarece nu sunt oameni.

Toate aceste experimente de ordin istoric cu țara, toate aceste revoluții, războaie civile au adus la faptul că azi, când țara devine puternică, când apar posibilități financiare, administrative, tehnologice, oameni nu sunt. Puteam să ne imaginăm în trecut, după război, când țara trebuia scoasă din ruine, ca să fie invitați lucrători de după hotare? Iar azi această temă devine deja arhipericuloasă pentru țară. Pe de o parte, noi nu putem fără ei. Pe de altă parte, înțelegem că pierdem propria identitate. Iar cauza unde e? În morală, în integritatea personalității umane. Dacă omul este integru, el va avea familie, copii. Trebuie ca în fiecare familie să fie nu mai puțin de trei copii. Iată atunci încă vom putea să ieșim cumva la suprafață. Dar azi e un lucru foarte dificil și nu din cauza că cineva are puțini bani, totuși ei devin mai mulți, dar din cauza că oamenii nu sunt pregătiți din punctul de vedere psihologic să ia asupra lor nevoința educării copiilor, iar aceasta este din nou o temă de morală și convingere.

De istoria orașului Smolensk este legată o povestire minunată despre un ostaș evlavios Mercurie, voi cunoașteți această povestire, care a participat la lupta cu avangarda lui Batâi și care a contribuit în mare măsură la faptul că Batâi a întors armata sa de la Smolensk. Mercurie a mers la această luptă inegală, căpătând inspirație de la icoana Maicii Domnului de la Smolensk. Cu siguranță că mergea la moarte sigură, deoarece înțelegea că în fața lui se află hoarda și totuși a mers, a căpătat inspirație și a mers. Aici vedem și credință, și integritatea personalității umane, și motivarea corectă, și capacitatea pentru eroism.

Sunt profund convins că în această sală sunt prezente persoane, care ar putea repeta eroismul mucenicului Mercurie, nu am nici cea mai mică îndoială. Dacă în rândurile tineretului nostru nu vor mai fi dintre aceia, care vor putea repeta aceste fapte de eroism, noi vom înceta să fim o societate vitală.

Încheind acest discurs, aș vrea încă odată să vă salut cordial și cu ocazia jubileului orașului, și cu schimbările mari și bune, care se fac atât la scara orașului, cât și la scara universității. Vă doresc ajutor de la Dumnezeu, dragoste puternică, sentiment moral tare, libertate interioară de la presiunea circumstanțelor exterioare, capacitate a merge independent prin viață și de a opune rezistență chiar și în fața opiniei majorității, când această opinie distruge ideile voatre despre cele sfinte și tainice. Sunt profund convins de faptul că atunci vom fi capabili să construim o societate puternică, vitală, vom fi în stare să proslăvim Patria noastră. Vă mulțumesc pentru atenție.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV Jocuri Olimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Patriarhului cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV-lea Jocuri Olimpice și cele de-a XIII-lea Jocuri Paralimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu desfășurarea acțiunii caritabile „Ziua milostivirii și compasiunii față de toți cei care se află în închisori”

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la Congresul internațional al profesorilor și lectorilor de limbă rusă

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Gherasim, episcop de Vladikavkaz și Alania

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat participanților la solemnitățile din Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Serghie de Radonej

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafercitului Patriarh al României Daniel cu prilejul aniversării întronării

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul Zilei treziei