Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril ţinută la catedrala „Sfânta Treime” în or. Podolsk

Predica Preafericitului Patriarh Chiril ţinută la catedrala „Sfânta Treime” în or. Podolsk
Versiune pentru tipar
25 octombrie 2013 17:11

La 25 octombrie 2013, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Sfânta Treime” în or. Podolsk, suburbia Moscovei. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţia Voastră, stăpâne mitropolit Iuvenalii! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cuvioase părinte Alexandr, parohul acestei biserici sfinte! Maici egumene, dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit cordial pe toţi cu ocazia unei mari sărbători pentru oraşul Podolsk – venerarea icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim.

Vă mulţumesc, stăpâne, că ne-aţi amintit istoria minunată a vindecării locuitorilor oraşului Podolsk după aducerea din Bronnitsy a icoanei Maicii Domnului de la Ierusalim la binecuvântarea sfântului ierarh Filaret. Această zi – 12 august după stilul vechi şi 25 august după stilul nou – a intrat în calendarul duhovnicesc al or. Podolsk şi al întregii noastre Biserici ca o amintire despre minunea izbăvirii locuitorilor acestui oraş de la o maladie mortală.

Anume astfel era recepţionat acest eveniment – ca o minune. Acţiunea minunată a proniei lui Dumnezeu o vedem şi în faptul că biserica aceasta, în pofida deciziei înfricoşătoare a precedentei stăpâniri de a o închide ca şi pe alte biserici ale oraşului Podolsk, pentru a nimici chiar şi amintirea despre viaţa duhovnicească, bisericească din inimile oamenilor, nu a fost închisă, deşi au existat toate condiţiile pentru aceasta. Doar noi ştim cum în alte oraşe şi sate erau închise şi distruse bisericile, cum era dezrădăcinată din conştiinţa oamenilor credinţa, cum oamenilor li se interzicea să-şi arate religiozitatea lor. Şi când noi vorbim despre păstrarea acestei biserici sfinte în Podolsk, în pofida prigonirilor straşnice, când noi vorbim despre renaşterea Bisericii în ţara noastră, parcă noi vorbim despre minune?

Minunile ne însoţesc în viaţă. Minunea este un astfel de fenomen sau eveniment, care nu poate fi explicat din punctul de vedere al cunoştinţelor şi al experienţei, care trece peste limitele înţelegerii omeneşti. Însă în mod diferit se poate de reacţionat la minune. Există oameni, care refuză să înţeleagă fenomenele minunate şi care spun: „Este mai presus de înţelegerea mea. Eu nu pot aprecia cele întâmplate, ştiu doar că cele întâmplate nu corespund nici experienţei neamului omenesc, nici cunoştinţelor, pe care omenirea le-a acumulat”. Anume aşa vorbesc medicii, care pun diagnoza unei maladii mortale, în special chirurgii, care, făcând operaţie şi văzând distrugerea îngrozitoare a organismului, de cele mai dese ori generată de tumori maligne, coase  pacientul şi îl expediază să moară acasă; iar apoi, aflând că omul este în viaţă, spun: „Nu ştim ce este aceasta”.

Un contemporan al nostru celebru, chirurg rus, mi-a povestit o astfel de istorie. Nu aş putea spune că este o persoană foarte credincioasă. O femeie, pe care a operat-o şi în care a văzut ţesut care nu mai putea fi vindecat, peste trei ani din nou s-a aflat pe masa de operaţie la el cu o cu totul altă pricină. Din nou operând-o, el cu uimire şi chiar cu groază a descoperit că nu este nici urmă de la acea putere distrugătoare, de la tumoarea malignă – tot organismul, atacat de metastaze, de data aceasta era curat. Şi atunci medicul a  spus: „Eu nu ştiu ce este aceasta. Este mai presus decât cunoştinţele mele şi capacitatea mea de înţelegere”.

Dar mai sunt şi alte persoane, care, atingându-se de minune, spun: „Aceasta nu poate fi”. – „De ce?” – „Deoarece nu poate fi niciodată şi în nici un caz!” Oamenii care resping minunea, se bazează doar pe acea sumă de cunoştinţă, pe care a acumulat-o omenirea, şi pe experienţa pe care o posedă, considerând că suma de cunoştinţe din ziua de azi şi experienţa actuală acoperă toată varietatea lumii lui Dumnezeu. Astfel pot vorbi doar oamenii trufaşi, mândri, care absolutizează cunoştinţele omenirii la etapa contemporană, considerând că sunt suficiente aceste cunoştinţe, pentru a descrie totul şi toate şi mai mult nu mai este nevoie de nimic. Noi cunoaştem aceste cuvinte, care trezesc zâmbet la oamenii raţionali. „Ştiinţa a demonstrat, ştiinţa a decis”. Mai trece ceva timp şi se constată că ştiinţa a infirmat ceea ce încă recent se considera o axiomă.

Mai există o recepţionare a minunii, când persoana, înţelegând cu raţiunea că nu este în stare să explice vreun fenomen anume, o înţelege ca fiind mâna lui Dumnezeu, ca un amestec al Domnului în viaţa noastră şi în istoria noastră. Amestecul parcă stopează legile existenţei fizice şi încalcă logica evenimentelor istorice, cum a fost în cazul vindecării de la holeră a locuitorilor din Podolsk, cum a fost cu păstrarea acestei biserici de la închidere şi distrugere, cum s-a întâmplat cu renaşterea Bisericii noastre.

Anume atunci apare întrebarea: de ce atunci unii sunt nedumeriţi, alţii neagă, iar ceilalţi înţeleg că s-a produs o minune a lui Dumnezeu? Cuvinte deosebite găsim la Efrem Sirul, care spune: „corpul uman moare, dacă nu mănâncă pâine; iar sufletul omenesc nu poate trăi, fără a se împărtăşi cu înţelepciunea lui Dumnezeu”. Iar sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre această înţelepciune, explică: „prin înţelepciune înţeleg vederea lui Dumnezeu”. Aceasta este înţelepciunea cea mai mare, care este mai presus decât orice cunoştinţe omeneşti fireşti. Este acea înţelepciune, care îl introduce pe om în atingere cu Dumnezeu, cu Creatorul universului, cu Creatorul legilor, Care are putere şi voinţă să oprească acţiunea acestor legi şi să schimbe logica evenimentelor istorice.

Dar ce înseamnă vederea lui Dumnezeu? Aceasta semnifică că fiecare persoană are posibilitate să Îl vadă pe Dumnezeu – nu  cu ochii săi trupeşti, dar cu vederea duhovnicească. La unii această vedere este mai puternică, mai ageră, la alţii – mai slabă, mai estompată. Unii, conform spuselor apostolului Pavel, văd această realitate parcă printr-o oglindă (vezi: 1 Cor. 13:12), precum oamenii care şi-au pierdut văzul, ce cu greu desluşesc doar siluete. Aşa şi noi în iureşul vieţii, distrăgându-ne atenţia la multitudinea de probleme şi doar rareori recurgând la rugăciune şi la comunicare cu Domnul, ca printr-o oglindă, parcă  privind în ceaţă, cu ochi bolnavi, vedem doar o oarecare siluetă, o imagine oarecare difuză, care uneori se ascunde în genere din câmpul nostru de vedere duhovnicească. Atunci noi pierdem credinţa şi nu simţim legătura cu Domnul. Însă noi trebuie să ţinem minte că fără înţelepciune duhovnicească, care ne descoperă prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, sufletul încetează să fie capabil să trăiască şi atunci el moare.

Nu putem să nu vedem prezenţa lui Dumnezeu într-o minune atât de vădită, ca aceea despre care am vorbit azi, întâmplată în anul 1866. O groaznică epidemie de holeră a cuprins oraşul Podolsk şi care s-a curmat într-o singură zi, când din Bronnitsy a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Ierusalim. Mai sunt şi alte minuni, se prea poate mai puţin vădite, dar reale, printre care, în primul rând, totul ce s-a întâmplat în secolul al XX-lea cu poporul nostru. Parcă nu este minunea lui Dumnezeu, nu este un semn al prezenţei lui Dumnezeu în istorie? Chiar şi cu vederea noastră slabă duhovnicească noi putem vedea ceva. Dar dacă noi ne întărim în rugăciune, dacă rugăciunea ne însoţeşte în viaţă, dacă noi intrăm în comunicare cu Dumnezeu prin participarea la Tainele Bisericii, dacă noi Îi deschidem lui Dumnezeu sufletul nostru, împărtăşindu-ne cu Sfintele Taine ale Fiului Său Unul Născut – atunci noi începem să vedem, iar imaginea estompată a unei alte realităţi devine tot mai clară. Noi începem să-L vedem dacă nu pe Însuşi Dumnezeu, conform spuselor lui Vasile cel Mare, atunci, cel puţin, urma Lui vie şi convingătoare în propria noastră viaţă, în istoria poporului nostru, în istoria neamului omenesc.

Dacă noi avem această vedere, atunci nu ne uluiesc nici minunile lui Dumnezeu. Ele devin pentru noi ceva obişnuit, fenomene cu totul clare prin natura lor. Atunci putem vedea aceste minuni mari şi mici chiar zilnic în viaţa noastră.

De fapt, experienţa religioasă a omului îşi  trage rădăcina din viaţa duhovnicească personală, interioară, fără de care nici cea mai vădită minune nu îi convinge pe oameni. Cu cinci pâini şi doi peşti a săturat Domnul cinci mii de oameni (vezi: Mt. 14:15-21). Putem să ne imaginăm acest mare număr de oameni, care s-au adunat pe povârnişul colinei din Galileea. Putem să ne imaginăm ce simţeau ei în acel moment, când au fost săturaţi cu cinci pâini şi doi peşti. Dar parcă ei toţi şi-au păstrat credinţa că Iisus din Nazaret, Care le-a propovăduit lor, este Mesia, Hristosul şi Mântuitorul? Cu siguranţă mulţi dintre ei au fost supuşi ispitei, tentaţiei, propagandei, cum am spune azi, şi s-a dizolvat, a dispărut din memorie acest eveniment, a încetat să mai existe pentru ei vederea lui Dumnezeu.

Cel mai puternic fundament al credinţei este experienţa noastră internă, în care noi trebuie să creştem, precum au crescut strămoşii noştri evlavioşi, cum au crescut acei, care au apărat această biserică, cum au crescut acei, care în memoria lor au păstrat această minune cu icoana Maicii Domnului de la Ierusalim, ce s-a întâmplat în oraşul Podolsk în anul 1866. Să ne ajute nouă tuturor Domnul ca să ne întărim credinţa anume în acest mod şi atunci vom vedea minuni mari şi mici şi Îl vom proslăvi pe Domnul, Care nu a lăsat poporul Său. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

 

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Soborului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Petru după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 31-a după Cincizecime, după Dumnezieasca Liturghie săvârșită la biserica „Toți Cuvioșii Părinți ai Peșterilor din Kiev” de la Starye Ceriomușki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 30-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Icoana Maicii Domnului de Kazan” din Uzkoe, Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Ugreșa de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevsky

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril: Astăzi niște evenimente foarte grele au loc în Ucraina frățească

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul aniversării din ziua întronării Sfântului Ierarh Tihon după Te-Deum-ul săvârșit la Mănăstirea stavropighială Donskoi

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în catedrala „Adormirea Maici Domnului” din Kremlin, or. Moscova