Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Liturghia oficiată la catedrala în cinstea sfintei Sofii și a Adormirii Maicii Domnului în Kremlinul din Tobolsk

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Liturghia oficiată la catedrala în cinstea sfintei Sofii și a Adormirii Maicii Domnului în Kremlinul din Tobolsk
Versiune pentru tipar
22 iunie 2014 19:17

La 22 iunie 2014, în duminica a 2-a după Cincizecime, ziua pomenirii Tuturor sfinților care au strălucit în pământul Rusiei, de Ziua memoriei și a scârbirii, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Liturghia la catedrala în cinstea sfintei Sofii și a Adormirii Maicii Domnului în Kremlinul din Tobolsk. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfinția Voastră, stăpâne mitropolit de Tobolsk și Tiumeni Dimitrii! Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Stimate Vladimir Vladimirovici, guvernatorul Regiunii Tiumeni! Stimate Vladimir Vladimirovici, primarul orașului Tobolsk! Dragi părinți, frați și surori!

Cu o mare bucurie am călcat pe vechiul pământ din Tobolsk, în această primă capitală a Rusiei – orașul Tobolsk, unde la timpul său a fost soluționată o problemă de o mare importanță istorică – cum trebuie să fie Rusia; dacă trebuie să fie un stat polietnic în spațiul platoului mediu rusesc sau ea are o altă predestinație, legată, inclusiv, de unirea diferitelor popoare, de crearea unei comunități enorme eurasice, cimentată de aceleași idealuri morale și duhovnicești. Anume din Tobolsk a început mersul exploratorilor ruși în toate  direcțiile spațiilor Siberiei - și în Siberia de Est, iar apoi și în Extremul Orient.

Noi știm că acest prim pas a fost greu de făcut, el era însoțit de o luptă înarmată care nu a fost foarte sângeroasă. Deși oastea lui Ermac era de multe ori mai mică decât triburile opozante, unite de hanul siberian, Ermac a biruit. Și nu din motivul că au fost aplicate manevre militare viclene sau anumite deprinderi militare, dar pentru că, probabil, această mișcare spre est a avut o mare importanță istorică și duhovnicească. Noi știm că, practic, avansarea exploratorilor până la Oceanul Pacific nu era însoțită de războaie. Unele ciocniri nu sunt luate în cont, dacă e să comparăm această deplasare pașnică a exploratorilor cu ocupările militare îngrozitoare a coloniilor, și nu doar a coloniilor, dar și a pământurilor în alte regiuni ale planetei noastre.

Tobolskul a avut și are o importanță enormă. Acesta este, cu adevărat, un centru duhovnicesc al Siberiei. Deși azi Siberia este încununată de orașe minunate, în care există mitropolii, în care se află relicve sfinte și numeroase biserici, noi niciodată nu vom uita de acel rol deosebit al or. Tobolsk și de acea importanță aparte a catedralei în cinstea sfintei Sofii și a Adormirii Maicii Domnului în Kremlinul din Tobolsk, unde au săvârșit slujirea lor primii sfinți ierarhi siberieni.

Când noi ne gândim la istorie, în special când ne gândim la sfârșitul istoriei, la judecata lui Dumnezeu asupra oamenilor, deseori ne trec prin cap următoarele gânduri: dar ce va fi cu oamenii, care nu sunt credincioși? Dar ce va fi cu oamenii care nu sunt creștini? Dar va salva Dumnezeu pe musulmani sau pe credincioșii altor religii? La aceste întrebări, care în număr mare sunt puse, inclusiv și preoților ortodocși, nu sunt și nu pot fi  răspunsuri, deoarece la aceste întrebări poate răspunde doar Însuși Dumnezeu. Soluționarea acestor probleme se află în afara cunoștințelor omului, în afara experienței umane, în afara înțelepciunii omenești, de aceea nici nu pot exista răspunsuri.

Citirea din Apostolul de azi (Rom. 2:10-16) parcă ne descoperă tainele judecății lui Dumnezeu. De obicei, când citim aceste cuvinte ale apostolului Pavel din Epistola către Romani, nu ne gândim la judecată. Acolo este vorba despre iudei, care trăiau conform Legii lui Moise, și despre elini. Apostolul Pavel spune că la Dumnezeu nu este părtinire și Legea lui Moise nu îi mântuiește pe oameni. În continuare spune că acei care trăiesc în lege, prin lege vor fi judecați. Adică, dacă omul acceptă acțiunea legii, el nimerește sub puterea judecății care ia în considerare aceste legi.

Cetățenii unei țării pot cunoaște sau nu legea, însă în calitate de cetățeni sunt judecați conform acestei legi. De aceea dacă legea este încălcată, atunci indiferent de aceste cunoștințe sau necunoștințe, judecata își anunță sentința pe baza acestei legi. Doar despre aceasta și apostolul Pavel vorbește că iudeii pot fi diferiți, buni sau răi, cunoscători de lege sau necunoscători ai ei, dar dacă acceptă normele legii, ei pot fi judecați conform acestei legi.

Dar ce e cu elinii (păgânii)? Elinii nu au lege și ei nu vor fi judecați în conformitate  cu Legea lui Moise. Dar oare păgânii nu vor  fi judecați în genere? Vor fi judecați, spune apostolul Pavel, deoarece fapta legeii este scrisă în inimile lor. Ei vor fi judecați, spune apostolul Pavel, prin cuvântul, gândul și mărturia conștiinței lor.

Și iată ce e uimitor. Dacă e să comparăm această lege, scrisă în inima omului, cu legea lui Dumnezeu, care ni se deschide în Cuvântul Său - legea Testamentului Vechi pentru iudei, legea Testamentului Vechi și Nou pentru creștini – este una și aceeași lege. Doar că pentru unii legea este articulată în formule, este ușor de memorat, iar pentru alții doar este percepută prin conștiința lor, gândul lor, așa cum au făcut-o filozofii antichității.

Dar ce legătură au toate acestea cu noi, oamenii secolului al XXI-lea? Cea mai directă. Devenind oameni ortodocși, devenind creștini, noi intrăm sub incidența legii lui Dumnezeu, noi trebuie să trăim în conformitate cu legea lui Dumnezeu. Noi o cunoaștem sau, cel puțin, trebuie să o cunoaștem, dacă suntem botezați în credința ortodoxă. Și judecați vom fi conform acestei legi pe care am acceptat-o în mod benevol.

Botezul nu este doar o acțiune culturală, un obicei oarecare, precum unii gândesc. Botezul este acceptarea unor obligațiuni, legate de legea lui Dumnezeu. Cel botezat va fi întrebat: a îndeplinit el oare legea, pe care în mod benevol a acceptata-o? Dar noi știm că foarte multe persoane, chiar fiind ortodocși prin botez, niciodată nu au fost îmbisericite, niciodată nu au fost învățate. Ei viețuiesc ca păgânii, deși conform statisticii sunt oameni ortodocși.

Noi știm, de asemenea, că în Patria noastră sunt mulți oameni, care în genere nu aparțin la nici o religie. Dar cum vor fi judecați? Sau poate că vor evita judecata lui Dumnezeu? Nicidecum. Ei vor fi judecați la fel cum trebuie să fie judecați și păgânii din vechime, conform cuvântului apostolului Pavel, în corespundere cu conștiința lor.

Noi știm că vocea conștiinței lucrează în fiecare – în unii mai tare, în alții - mai slab. Noi știm că vocea conștiinței poate fi înăbușită, din cauza că ea prea dureros traumează, prea mult încurcă viețuirii, dispare confortul, liniștea. Dacă omul a săvârșit ceva rău, vocea lui Dumnezeu din interiorul său îi încurcă să fie liniștit. Oamenii contemporani s-au învățat să înăbușe această voce, ei au „stingătorul” lor – fie alcoolismul, fie stupefiantele, fie autosugestia, în baza căreia se situează comparația propriei persoane cu alți oameni: „Parcă eu sunt mai rău decât alții? Dacă privim în jurul nostru -  doar toți fură, și eu fur, toți fac fărădelege, și eu fac fărădelege, toți duc o viață amorală, și eu  trăiesc la fel”. Așa vorbesc oamenii, fără să știe cum viețuiesc alții, iar de fapt neștiind, dacă fură sau nu, dacă fac fărădelegi sau nu. Deseori, comparându-ne pe sine cu alții și postându-ne pe sine mai presus decât alții în această comparație, noi ne justificăm. Și indiferent de faptul dacă acceptăm această lege a lui Dumnezeu sau nu o acceptăm, noi vom fi judecați la judecata lui Dumnezeu ca fiind cei care au distrus această lege interioară a lui Dumnezeu, postată în firea noastră.

De judecata lui Dumnezeu nu se pot ascunde nici ortodocșii, nici musulmanii, nici oamenii necredincioși. Nici un fel de judecată nu poate fi de tipul: „sunt ortodox, Doamne, și la biserică am mers, și am postit, și bani am dat pentru împodobirea bisericii”. Justificări de acest tip nu vor fi acceptate, dacă viața nu a corespuns acestei legi. Precum un om necredincios nu poate spune: „nu am fost învățat, nu am știut că exiști, Doamne. Mulți savanți spuneau că nu exiști, de unde puteam ști?” Și acela va fi judecat – nu în corespundere cu legile ortodoxe, dar în corespundere cu legea conștiinței. Și dacă el a atentat asupra legii conștiinței din interiorul său și a distrus-o, atunci el urmează să fie osândit.

Și, în sfârșit, survine întrebarea, care după aceste chibzuiri, ar putea să o pună orice om ce gândește: „dacă este așa, care este diferența atunci dintre o persoană ortodoxă și una necredincioasă? Și unii, și alții vor fi judecați”. Diferența este foarte mare. Atunci când distrugem vocea conștiinței noastre interioare, deseori o facem în mod conștient, prin convingere că trebuie să procedăm anume așa. Cică, este rămășiță a trecutului, este un oarecare rudiment cultural, care există în firea mea, el trebuie să fie înăbușit. Și noi ne adresăm la sursele așa-numitei pseudoculturi contemporane, care în genere nu operează cu noțiunea de păcat, care afirmă că orice comportament al omului este rezultatul alegerii sale libere; doar să nu faci rău altui om, nu îi limita libertatea și viețuiește cum dorești.

Dacă este atât de ușor să înăbuși  glasul conștiinței, în acest caz ce poate să o păstreze vie? Și aici noi răspundem: credința ortodoxă, credința noastră. Ea  ajută la păstrarea înțelegerii legii lui Dumnezeu, deoarece ea este scrisă nu doar în suflet, ea este scrisă și cu litere. Dacă deschizi Evanghelia, o citești și te atingi de aceste cuvinte care ard ca și acele pe care noi azi le-am auzit în epistola Apostolului.

Unii spun: dar de ce mai e nevoie de credință, este ceva ce aparține  trecutului. Să ne amintim ce a spus Fedor Mihailovici Dostoevski: „Omul fără credință este o nimica toată”. De ce este așa? Deoarece un astfel de om fie că își va îneca în băutură vocea conștiinței, fie că o va nimici în genere. Trebuie să fii o persoană foarte puternică sau conștiincioasă, ceea ce e aproape imposibil în condițiile unui număr enorm de ispite care există în lume, pentru a păstra fidelitatea legii nescrise a lui Dumnezeu.

Iată din ce cauză credința îi mântuiește pe oameni. Rugăciunea, cuvântul lui Dumnezeu, propovăduirea, în permanență îndreaptă către aceste gânduri conștiința oamenilor, care sunt atât de departe în viața lor cotidiană de gândurile importante decisive. Ele ajută la descoperirea esenței celor petrecute în viață. Și întreg sensul acestei vieți ajută la afirmarea în conștiință a faptului că fiecare om va fi judecat. Și pentru a căpăta îndreptățire în ochii lui Dumnezeu în viața aceasta și în cea de după moarte, trebuie să îndeplinim legea Lui, legea scrisă care va forma gândurile și va întări conștiința ce este în stare să îl oprească pe om de la comiterea faptelor rele.

Astăzi noi pomenim o zi tragică în istoria noastră – 22 iunie 1941. Într-adevăr, totul a coincis: și atunci a fost duminică, și atunci în calendarul ortodox era Ziua tuturor sfinților, care în pământul Rusiei au strălucit. Nu am știut cine este dușmanul, nu am știut în ce zi va călca peste hotarele sfinte ale Patriei noastre. Și am avut parte noi de multe scârbiri și multe suferințe, precum am și răscumpărat multe fărădelegi săvârșite. Am obținut victoria cu mila lui Dumnezeu. Am biruit, deoarece și suferințele acelea, și încercările celea ne-au întărit în urmarea legii lui Dumnezeu.

Îmi amintesc de Leningradul postbelic, unde au existat în total doar 15 biserici deschise pentru două milioane și jumătate de locuitori de atunci. Cât de arhipline erau aceste biserici! În zilele de lucru stăteau câte două–trei mii de oameni, care se rugau lui Dumnezeu după decenii de prigoană și după cele mai radicale măsuri întreprinse de ateismul de stat. Atunci oamenii au simțit puterea mântuitoare a legii lui Dumnezeu, a prezenței lui Dumnezeu în viața lor pe baza exemplului vieții lor.

Nu dea Domnul ca întoarcerea către Dumnezeu să fie însoțită de fiecare dată de suferințe. Trebuie să învățăm să fim cu Dumnezeu nu doar în timpul războaielor, al  luptelor fratricide, al vărsărilor de sânge, al cutremurelor de pământ, al inundațiilor și al altor suferințe. Trebuie să învățăm să fim cu Dumnezeu în fiecare zi. Pentru aceasta noi ridicăm biserici și întărim credința în inimile oamenilor, ca viața poporului nostru să devină mai curată, mai luminoasă, mai conștiincioasă, în pofida influențelor periculoase venite din exterior.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie