Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Răspunsurile Preafericitului Patriarh Chiril la întrebările puse de participanții la Congresul internațional al tineretului ortodox

Răspunsurile Preafericitului Patriarh Chiril la întrebările puse de participanții la Congresul internațional al tineretului ortodox
Versiune pentru tipar
18 noiembrie 2014 23:57

La 18 noiembrie 2014 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a ținut un discurs la deschiderea Congresului internațional al tineretului ortodox la Moscova. Apoi Preafericitul Stăpân a răspuns la întrebările puse de participanții la congres.

— Bună ziua, Sanctitatea Voastră, mă cheamă Serghei Maltsev, orașul Krasnodar. Așa s-a întâmplat în viața mea că eu mă ocup de politica de tineret, sunt vicedirectorul centrului pentru politica de tineret al administrației orașului Krasnodar. În ultimii doi ani am construit o colaborare strânsă de parteneriat cu departamentul pentru tineret al eparhiilor de Ekaterinburg și Kuban, și anume în direcția popularizării valorilor tradiționale ale regiunii noastre Kuban și ale statului Rus în general. Din experiența lucrului meu pot spune că un aspect important în realizarea politicii contemporane pentru tineret este cel al caracterului de lider. De regulă, în societatea laică lider devine omul care este gata și poate să oprime pe cei din jur sau să manipuleze cu conștiința lor. Fără îndoială, o astfel de abordare își are eficiența sa, dar își găsește oare locul în mediul ortodox? Aceasta e în primul rând. Și în al doilea rând, Sanctitatea Voastră, ce este  fenomenul de lider în tratarea ortodoxă? Vă mulțumesc anticipat pentru răspunsuri.

— Vă mulțumesc, o întrebare bună. Dacă în mediul ortodox apar lideri care îi oprimă pe subalternii săi, este cel mai rău lucru care poate fi inventat. Din păcate, din timp în timp astfel de „guru” apar. Ei adună un grup de oameni, asupra cărora se exercită o influență mare psihologică, dar aduc o daună foarte mare întregii Biserici, deoarece lucrul unui atare om este îndreptat spre faptul ca cei din jur să susțină autoritatea sa, puterea lui de lider. Poate că mulți dintre ei nu își sau seama că este așa, dar, de fapt, într-o perspectivă îndepărtată totul lucrează pentru acest om. Este o abordare absolut sectară. Nu trebuie să avem astfel de lideri la noi, va fi foarte rău – vom  distruge toată lucrarea și nu vom făuri nimic.

Dar dacă e să vorbim despre faptul ce este un lider, atunci liderul este acela căruia oamenii îi cred, la care cuvintele coincid cu faptele. A fi lider care poate doar să vorbească – este una, unui astfel de om poți să-i crezi, iar apoi să îți pierzi încrederea, dar cât de sigur merg oamenii după persoana care este înainte! Recent, în legătură cu sărbătorirea aniversării a 100 de ani de la începutul Primului război mondial, am auzit o frază minunată: înainte vreme ofițerul care se ridica la atac, își ridica sabia și spunea: „După mine!”, iar în vremurile mai târzii deseori se auzea un alt ordin – „Înainte!”. „Înainte!” – ce-i asta, după cine înainte? Liderul adevărat este atunci când omul se ridică și merge în întâmpinarea pericolelor, dificultăților, poate, chiar a morții. Atunci nu este obligatoriu ca el să spună „După mine!” – oamenii vor merge după el, dacă văd că nu se teme, că riscă.

— Sanctitatea Voastră, bună ziua, mă cheamă Victoria Rudnaya, eu reprezint Eparhia de Simferopol și Crimeea și grupul de tineret al bisericii „Înălțarea Domnului” în orașul Sevastopol, mă ocup de  activitatea socială și politica pentru tineret. Actualmente circulă o opinie în rândul tinerilor, că vocea tineretului poate fi cel mai bine auzită în politică, activitatea obștească, business. După opinia Dumneavoastră, ce loc ocupă tineretul în Biserica Ortodoxă Rusă și nu este oare Biserica la ziua de azi locul, unde pot comunica și se pot dezvolta oamenii care au atins o vârstă mai matură?

— Este foarte trist, dacă Biserica va deveni clubul oamenilor în vârstă. Ea nu are dreptul să devină o astfel de comunitate. Dar, pe de altă parte, Biserica, bineînțeles, nu este  grădiniță de copii, nu este școală, nu este gimnaziu și nu este club de tineret. Biserica este pentru popor și în Biserică trebuie să fie toți: și copii, și tineret, și oameni de vârstă mijlocie, și cei de vârstă înaintată. Dar, pe cât înțeleg, întrebarea Dumneavoastră se referă la faptul care trebuie să fie ponderea tineretului, cum trebuie să se poziționeze în Biserică. Sunt sigur că în momentul de față ponderea tineretului este insuficientă și tineretul este prezent în mod insuficient în toate programele noastre.

Unicul lucru care mă consolează – este că acum noi hirotonim mulți arhierei noi și majoritatea dintre ei sunt tineri. Când vorbești cu ei, simți că pentru ei cuvântul „tineret” este sinonim cu cuvântul „semeni ”. Eu depun foarte multe speranțe în ei și în faptul că tineretul prin activitatea sa, prin dialog real cu ierarhia, cu episcopatul, cu clerul, va contribui la prezența ponderii în creștere a tineretului în toate domeniile vieții bisericești, fie cel profesoral, fie cel social, misionar sau pur și simplu activitatea parohială. Consider că noi trebuie să mărim prezența tineretului în toate aceste direcții.

— Sanctitatea Voastră, bună ziua! Numele meu este Kozodoev Ivan. Sunt altarnic al parohiei „Sfinții apostoli Petru și Pavel” al Eparhiei de Suroj din orașul Dublin, Irlanda. În Irlanda contemporană tineretul preferă să-și petreacă timpul liber în afara Bisericii. Ei, de regulă, frecventează diverse pub-uri, cinematografe, merg la concerte ale interpreților contemporani și, în legătură cu aceasta, aș vrea să vă pun o întrebare. Cum pot eu, un enoriaș activ, să-i conving de faptul că Biserica este mai atractivă decât toată această producție a industriei contemporane de distracții?

— Eu consider că Biserica nu trebuie să concureze cu instituțiile de distracții. Probabil, cel mai corect mod de a atrage pe om este de a-i povesti despre sine, gândurile și sentimentele proprii, despre faptul de ce suntem creștini. Copilăria și tinerețea mea au trecut în condițiile unui stat ateist. Niciodată nu am ascuns religiozitatea mea și aceasta mi-a dat posibilitate să discut cu foarte mulți tineri. Eu înțelegeam: ca să răspund la întrebări, trebuie mult să citesc, să gândesc, trebuie în așa fel să-mi formulez credința, ca ea să fie pe înțelesul omului contemporan. Aceasta m-a făcut să citesc serios Evanghelia, să-mi pun eu însumi întrebări critice - de toate acestea eu m-am ocupat în anii copilăriei și tinereții mele.

Mă iertați că fac trimiteri la propria experiență. Pot spune că o astfel de abordare îi ajută  omului însuși să se fortifice în credință și este o dovadă convingătoare pentru alții. Oamenii trebui să aibă posibilitate să ia cunoștință de creștinism nu doar în baza experienței Dumneavoastră. Este important ca și în parohiile noastre să se efectueze lucrul, astfel ca să putem discuta cărți, filme, muzică… Aceasta ar permite tinerilor serioși care pun în fața lor probleme conceptuale, să aibă un astfel de teren duhovnicesc și totodată intelectual și aceasta le-ar ajut să se familiarizeze cu Biserica.

— Bună ziua, Sanctitatea Voastră! Eu sunt Ana Șapovalova, sunt reprezentanta organizației de tineret a Eparhiei de Bișkek, în Kyrgyzstan. Particip activ la viața socială a Bisericii și sunt unul din organizatorii festivalurilor ortodoxe, al disputelor și seratelor literare. Am o întrebare. Uneori apare îndoiala în legătură cu faptul, cât de importantă pentru Biserică este activitatea noastră și cum de apreciat rezultatele lucrului nostru, doar aprecierea este foarte importantă și dacă ea nu va fi, prin urmare, nu va fi stimulent pentru continuarea lucrului?

— Aceeași întrebare o pun clerului nostru, inclusiv celui moscovit. Este insuficient de a scrie în raportul anual: noi efectuăm activitatea de tineret. Eu propun parohilor noștri să angajeze oameni tineri care au o pregătire corespunzătoare, la un lucru permanent, adică să-i plătească salariu și să-i traseze sarcini concrete. Iar sarcina concretă constă în următoarele. Să zicem că duminica în parohie se împărtășesc cinci sau zece tineri, dar vin trei sute. Se pune sarcina: peste un an trebuie să fie de două ori mai mult; aceasta ajută pe om să-și elaboreze un plan și conform acestui plan să activeze.

Nici un paroh nu va reuși să îndeplinească această muncă. M-am convins de aceasta. Preotul nu are posibilitate să se ocupe în mod profesional de această activitate, doar în situația dacă parohia este cu totul mică. Preotul trebuie să îndeplinească funcții duhovnicești: să mărturisească, să dea sfaturi. Iar lucrul vostru, lucrul activiștilor tineri din parohii trebuie să fie îndreptată la  mărirea numărului tineretului credincios. Și nu doar teoretic credincios, dar al aceluia care este îmbisericit, deoarece anume acest proces poate aduce la întinerirea Bisericii noastre și la schimbări calitative în ceea ce numim un mod de viață ortodox.

— Sanctitatea Voastră, bună ziua! Mă numesc Ecaterina și la acest for eu reprezint Eparhia de Berlin și Germania a Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate. Sunt reprezentantul tineretului ortodox al Germaniei pe lângă consiliul eparhial. De asemenea, sunt voluntar al diaconiei ortodoxe internaționale „Fapta bună”, care ajută familiile bolnave a rușilor ce vin la tratament în Germania. Actualmente eu studiez activitatea socială în orașul Munchen. Când am venit în Germania acum cinci ani și jumătate, m-am îmbisericit, până atunci eram, mai degrabă, un adept. În legătură cu aceasta aș vrea să vă pun următoarea întrebare: cum trebuie să se comporte un tânăr cu cei dintr-un mediu vechi, obișnuit? Trebuie noi să renunțăm la cei care ne-au fost prieteni, dar care refuză să meargă cu noi la biserică și nu înțeleg Dumnezeiasca liturghie?

— Nu este o întrebare simplă, deoarece omul, în special cel tânăr, atunci când se îmbisericește, devine neofit, ceea ce psihologic este explicabil: în fața lui se deschide o nouă lume, el a simțit ce înseamnă credința și el vrea să se împărtășească cu acest dar, să povestească despre aceasta fiecărei persoane și anume în așa mod, ca să fie crezut și urmat. Uneori aceasta aduce la un rigorism excesiv, adică omul devine intolerabil față de opinia altor persoane și impune  propriul punct de vedere astfel, încât aceasta trezește rezistență și neacceptare. Cred, în primul rând, este important a transmite propria experiență interioară, dar trebuie să o faceți astfel ca persoana, care nu are o asemenea experiență, să nu vă întoarcă spatele. Fie să ea nu acceptă totul ce îi spuneți, fie că va pune întrebări critice, dure, provocându-vă la unele răspunsuri. Trebuie să țineți minte întotdeauna: creștinul nu este doar acela care poate cu logica sa, convingerile sale, să  atragă pe altcineva de partea sa. Dar fiecare creștin este dator să transmită altuia experiența sa interioară cu dragoste și cu indulgență. Atunci în jurul nostru vor fi întotdeauna mulți oameni cărora le este plăcut, îmbucurător să se afle alături de Dumneavoastră. Aceasta va forma o opinie constantă - creștinismul este o credință bună și că el deschide pentru om perspectiva fericirii.

— Bună ziua, Sanctitatea Voastră, mă cheamă Artiom Garanin, sunt conducătorul departamentului pentru tineret al Eparhiei de Kazan și reprezint aici Mitropolia de Tatarstan. Noi trăim într-o lume multiconfesională, unde sunt mulți oameni necredincioși, din păcate. Cum de făcut ca omul tânăr să nu se sfiască să fie mărturisitor al credinței ortodoxe și să fie gata să-și apere punctul său de vedere religios? Vă mulțumesc!

— Consider că fie azi, fie ieri, fie cinci sute sau o mie de ani în urmă a mărturisi despre credință este dificil. Chiar când se credea că toată societatea este ortodoxă, a mărturisi aceasta era foarte complicat, noi putem judeca despre aceasta din literatura ortodoxă din secolele XIX-XX. Să ne aducem aminte de cuvintele înflăcărate ale lui Ioan de Kronștadt, care se rupeau din sufletul omului ce vedea ceea ce se întâmplă cu poporul, cu societatea, cu țara. El a dorit să transmită viziunea sa și înțelegerea sa a faptului ce este credința ortodoxă și se ciocnea de neînțelegere, de impedimente…

A-L propovădui pe Hristos, cu atât mai mult a mărturisi despre propria credință, este întotdeauna greu. În timpurile noastre este de asemenea greu, deși e mai ușor, probabil, decât în perioada sovietică. Pe de altă parte, în oarecare măsură este mai greu, deoarece acum se dezvoltă o atitudine nihilistă față de orice idei. Propovăduirea despre Hristos, mărturia despre Hristos întotdeauna este legată de nivelul propriei religiozități al celui ce propovăduiește, deoarece nimic nu convinge așa cum o face propria experiență a omului. Dacă  voi într-o convorbire cu o persoană contemporană necredincioasă veți aduce dovezile  existenței lui Dumnezeu conform schemei teologice scolastice, în cel mai bun caz el va strânge din umeri. Dar dacă îi veți spune ce semnifică rugăciunea în situații concrete, în care acel om nimerește, nu este exclus că el va înțelege că rugăciunea este o putere mare care e capabilă, în momentul când te îneci în mlaștina vieții, să devină acel pământ tare care să te salveze de la moarte. Dimensiunea personală a religiozității este un factor foarte important al mărturiei noastre creștine, însă nu e suficient să vorbești doar despre cele personale. Doar creștinismul poate oferi cheia pentru soluționarea multor probleme ale contemporaneității. De ce Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat Bazele concepției sociale? Deoarece a trebuit de dat contemporanilor noștri alimentație pentru minte și de demonstrat că creștinismul este baza conceptuală pentru soluționarea pozitivă a marilor probleme ce se află în fața oamenilor. Astfel că trebuie de făcut și una, și alta; dar cel mai important e să simți în inima ta pe Dumnezeu și mai des de rugat. Și atunci Domnul va ajuta în toate circumstanțele, inclusiv în acele despre care ați vorbit.

— Bună ziua, Sanctitatea Voastră, mă cheamă Simonova Ana. Sunt membrul Consiliului de tineret al Eparhiei de Novosibirsk, organizator al proiectelor sociale, precum și de antreprenor. În Novosibirsk și în alte orașe ale Rusiei în ultimul timp au fost anulate câteva concerte ale grupurilor sataniste și păgâne. S-a produs în urma protestelor active ale societății, inclusiv ale tineretului, ceea ce a căpătat o mare rezonanță în Internet și mass-media. Am fost personal participantă a acestor proteste, deoarece este imposibil să privești imparțial cum este hulit numele lui Dumnezeu pe scenele deschise ale orașului sub masca culturii pentru tineret. Dar nu toți împărtășesc acest punct de vedere. Ce poziție trebuie să aibă un tânăr ortodox și ce acțiuni noi putem și trebuie să săvârșim? Mulțumesc! (Aplauze).

— După reacția sălii văd cât este de actuală problema. Au venit niște persoane în catedrala „Hristos Mântuitorul” și s-au apucat să-și facă de cap pe amvon. Probabil nimeni nu ar fi aflat numele lor, dacă ele, după ce au fost scoase din biserică, chiar fără a chema miliția, nu ar fi postat totul ce s-a întâmplat pe Internet, și nu ar fi adăugat un text, pe care nu l-au pronunțat în catedrală și nu ar fi organizat un blam demonstrativ oamenilor ortodocși. Ce s-a întâmplat? Poporul s-a ridicat, poporul nu a acceptat aceasta. S-a creat impresia că este o oarecare încercare a noastră. În anumite cercuri bântuie părerea că ortodocșii sunt oameni slabi, nu sunt capabili să se autoorganizeze, nu sunt în stare să-și apere opiniile. „Se vorbește despre 80 % din populație că este botezată – ce este aceasta? Este o țară atestă, nu este aici nici un fel de credință, haideți să le punem sare pe rană, să vedem ce reacție vor avea”. Și când circa o sută de mii de oameni au venit pe piață în fața catedralei „Hristos Mântuitorul”, fără nici un placat, cu icoane și s-au rugat lui Dumnezeu ca Domnul să nu admită pierzarea Patriei noastre de pe urma profanării, a fost un șoc pentru mulți. Dar ce s-ar fi întâmplat, dacă noi, acceptând sfaturilor unei părți a societății, am fi spus că nimic deosebit nu s-a întâmplat? Noi am fi căpătat încă nu un singur caz de acest tip și, se prea poate, și mai mari blasfemii – priviți ce s-a întâmplat acum pe piața din fața catedralei „Sfântul apostol Petru”. Însă poporul nostru s-a sculat și a spus „nu” și a spus-o atât de tare, încât a fost adoptată legea.

De aceea poporul nostru are dreptul să opună rezistență în fața acelor  manifestări care au scopul să distrugă esența sa duhovnicească, să submineze valorile care sunt dragi pentru el. Noi avem dreptul la un proiect pașnic, numai că nu trebuie să recurgem la extremism, deoarece acesta iese din cadrul moralei creștine. Însă proteste în limitele legii, mobilizarea opiniei publice, lucrul de explicare – este ceea de ce avem nevoie. Dacă nu ne vom apăra, va fi târziu să ne apucăm de cap, atunci când se va produce ceva îngrozitor în țara noastră. Recent a ieșit pe ecrane un film excelent „Insolație”. Dacă rotmaistru ar fi răspuns acelui băiețel care întreba: „Oare și țarul a provenit de la maimuță? Oare și Preasfințitul stăpân a provenit de la maimuță?” Dacă atunci ar fi luat în seamă cele spuse și ar fi explicat, s-ar fi putut că acest băiețel să nu fi devenit copărtaș al executării sale? O pildă artistică uimitoare!

În lupta pentru sufletele omenești nu există mărunțișuri. Nouă ni se spune: „De ce vă obijduiți, nu este solid, doar suntem oameni  contemporani”. Da, contemporani. Însă noi în calitate de oameni contemporani ne păstrăm dreptul de a apăra identitatea noastră, originalitatea noastră și acele valori ale vieții populare, grație cărora poporul s-a păstrat pe parcursul a 1000 de ani. Este datoria noastră și sunt foarte bucuros că azi tot mai mult și mai mult oamenii înțeleg că pentru credința noastră și valorile noastre trebuie să luptăm în acel caz când este necesar, pe cale pașnică.

— Preotul Veaceslav Davidenko, președintele comitetului pentru tineret al Eparhiei de Montreal și Canada, clericul catedralei „Sfânta Treime” în orașul Toronto, Canada. Astăzi în discursul ținut ați amintit despre informație, despre rețelele de socializare și despre faptul că noi trebuie să avem critică în gândire, când ne ocupăm de acestea. Bineînțeles, nu este secret pentru nimeni că tineretul, inclusiv cel ortodox, petrece foarte mult timp în rețelele de socializare. Eu singur sunt înregistrat în nouă dintre ele, pentru ca în exercițiul funcțiunii să țin contact cu oamenii tineri, să fiu accesibil în permanență. Aș vrea să vă întreb: cum ați vrea să vedeți propovăduirea pentru tineri în Internet și rețelele de socializare? Ce atitudine aveți față de comunitățile ortodoxe în ele? Ce libertate pot avea tinerii în inițiativă și până în ce măsură clericii trebuie să-i îndrepte pentru binecuvântarea arhierească – în genere sau în momente concrete?

— Nu sunt sigur că este nevoie de o binecuvântare specială pentru a participa la această activitate. Sunt părtașul comunităților ortodoxe. Eu nu am posibilitate, din fericire, să urmăresc totul ce se întâmplă acolo, dar despre cele mai importante lucruri mi se raportează și atunci eu privesc singur, în caz dacă mă va interesa.

Comunitățile ortodoxe ajută la consolidarea tineretului ortodox, însă este foarte important ca aceste comunități ortodoxe să nu fie orientate de cineva în anumită direcție, ca ele să activeze cu adevărat pentru creșterea oamenilor în credință, în activitate bisericească.

În legătură cu aceasta îmi amintesc ce se întâmpla în Occident în anii 60, dar mai ales în anii 70, când se punea problema conferirii unei puteri mai mari tineretului în parohii. A apărut o mișcare, iar apoi a devenit clar ce s-a întâmplat. În multe parohii, catolice și protestante, tineretul a venit la putere și a început să dicteze ordinea zilei. Tineretul se afla sub influența puternică a filozofiei liberale și acea agendă propusă de puterile liberale, a fost adusă în parohiile creștine. Ca urmare – biserici pustii și o liberalizare neverosimilă a doctrinei care a adus la faptul că sunt binecuvântate căsătoriile de același gen ș.a.m.d.

De aceea și rețelele de socializare pot fi orientate spre o direcție anumită. Este un lucru destul de periculos și în acest pericol trebuie să ne învățăm să tăcem. Dar însăși posibilitatea  pentru tinerii ortodocși de a se uni în rețelele de socializare, din punctul meu de vedere, este un fenomen pozitiv. Dar cum ne comportăm în rețelele de socializare, depinde de convingerile noastre, de credința noastră, de fidelitatea noastră Domnului.

— Mă cheamă Sofronova Ecaterina, sunt enoriașa și membrul mișcării de tineret a uneia din bisericile vicariatului de Vest al Moscovei. Am următoarea întrebare. Mulți tineri amână căsătoria și formarea familiei până la vremuri mai bune, preferând relații libere. Un comportament de acesta îl au chiar și oamenii care se prezintă drept creștini ortodocși. Cum să găsim a doua jumătate, fără a săvârși faptele care contravin propriei conștiințe?

— Parțial am încercat să răspund la această întrebare, dar, se prea poate, nu până la urmă și insuficient de clar am formulat totul ce am vrut să spun. Există greșeli, inclusiv în alegerea partenerului de viață, când oamenii încearcă să-și găsească fericirea pe cale încercărilor și erorilor. Am mai spus că din punctul de vedere  creștin nu este admis, nu este altceva decât desfrânare, iar desfrânarea nu îl poate aduce pe om nici la fericire, nici la adevăr. De aceea a merge pe această cale prin a-ți căuta soț ori soție în acest mod -  este un experiment neverosimil de periculos pentru propria personalitate. Eu nu pot da un alt sfat, este doar unul și îl ofer cu ușurință, deoarece dacă nu ar fi fost verificat de experiență, dacă toți strămoșii noști ar fi trăit altminteri, sfatul meu ar fi doar o declarație lipsită de sens. Însă răspunsul meu este bazat pe o experiență reală a multor generații, inclusiv a propriilor mei părinți, a buneilor mei și eu sunt sigur, că și a strămoșilor mei și ai voștri. Căsătoria este o taină, este o sfințenie, când doi oameni devin un singur trup și ceea ce Dumnezeu unește, omul să nu despartă. Cum ne pregătim noi de Taina împărtășaniei – citim rugăciuni, postim – tot așa noi trebuie să ne pregătim în interior de Taina căsătoriei. Și nu pe calea căutării a unui număr anumit de parteneri, ca apoi să alegem pe cel mai bun, dar în primul rând prin starea propriului suflet.

Noi, bineînțeles, trebuie să alegem. Pentru aceasta trebuie să fie dezvoltată activitatea pentru tineret, ca oamenii să poată face cunoștință unii cu alții. La timpul său, fiind rector la școlile de teologie din Leningrad, eu cu greu am convins conducerea Bisericii de atunci ca să-mi ofere posibilitate să deschid secția de regenți pentru fete. Era prima experiență din istoria de după revoluție a Bisericii Ruse, când studiile teologice au putut fi obținut de femei, fete. Și atunci – voi spune ceea ce nu am spus-o deschis niciodată – m-a invitat la sine Preafericitul Patriarh Pimen și mi-a spus: „Stăpâne, va trebuie să mai deschideți și o grădiniță de copii pe lângă seminar”. Și atunci am spus niște cuvinte, din lipsa experienței, care m-au obligat la multe. Eu am spus: „Făgăduiesc, Sanctitatea Voastră, că nu va fi nici un caz, pentru care ar trebui să roșesc în fața Dumneavoastră”. Am venit la Leningrad, am convocat prima adunare în comun a tinerilor și le-am spus: „Nu mă faceți de rușine. Vă rog, comunicați, petreceți timpul împreună, dar creștinește”. Mai mult ca atât, creând acest sistem, am fost convins că soluționez concomitent și o problemă enormă de ordin social, doar până atunci seminariștii noști nu aveau unde să-și găsească mireasă. Și după absolvirea clasei de regenți practic toate se căsătoreau. Să știți că sunt familii fericite. Îi întâlnesc acum pe cineva, fără să-i mai recunosc, iar ei au deja copii sau nepoți. Și cât de mult mulțumesc ei pe fostul rector pentru acea posibilitate de a se vedea, a face cunoștință și a crea o familie!

Sunt profund convins că activitatea noastră a tineretului trebuie să creeze, inclusiv, și spațiu pentru a face cunoștință, pentru petrecerea în comun a timpului, pentru ca prin munca în comun, prin voluntariat oamenii să se cunoască unii pe alții. Doar a cunoaște trebuie nu doar în atmosfera de plăcere, nu în bar sau la discotecă – aceasta nu este cunoaștere.

Trebuie să simți pe alt om când se află în  dificultăți - să zicem când împreună lucrați în calitate de voluntari, când plecați împreună în călătorie. Vedeți cum se comportă persoana dată și atunci se formează cu adevărat încrederea față de alt om. Dar dacă  această încredere va mai fi însoțită de dragoste, atunci, bineînțeles, va fi o căsătorie trainică. Pe toți vă chem să mergeți pe această cale. Dar nu pe alta.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie