Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în Duminica a 5-a din Postul Mare ținută după Liturghia la mănăstirea „Sfânta Treime” a sfântului Alexandru Svirski

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în Duminica a 5-a din Postul Mare ținută după Liturghia la mănăstirea „Sfânta Treime” a sfântului Alexandru Svirski
Versiune pentru tipar
17 aprilie 2016 23:45

La 17 aprilie 2016, în Duminica a 5-a din Postul Mare, ziua pomenirii cuvioasei Maria Egipteanca, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la mănăstirea de călugări „Sfânta Treime” a sfântului Alexandru Svirski. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenți cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Stăpâne Mstislav, sfințitul arhimandrit al acestui sfânt locaș! Dragi părinți, frați și surori!

Aș vrea să vă felicit  pe toți cu prilejul minunatei solemnități – astăzi la mănăstirea sfântului cuviosului Alexandru Svirski, în Eparhia de Tihvin a Mitropoliei de Sanct-Petersburg noi sărbătorim aniversarea a 375 de ani din ziua aflării moaștelor sale. Domnul ne-a învrednicit pe noi pe toți să ne întrunim aici și să-l proslăvim și cuviosul și purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Alexandru Svirski de ziua pomenirii sfintei cuvioasei Maria Egipteanca, în cea de a 5-a Duminică a Postului Mare.

Cuviosul Alexandru ducea o astfel de viață, încât deja contemporanii săi înțelegeau clar că este un sfânt. El deținea o putere lăuntrică uimitoare. Când pentru prima dată am coborât în peșteră pe insula Sveatoi, unde a viețuit cuviosul Alexandru până la plecarea de pe Valaam și venirea lui încoace, pe malurile râului Sviri, am fost uluit de faptul cum se putea de trăit în aceste condiții – fără căldură, în mijlocul unui lac  rece, în condițiile unei clime aspre, fără vreun ajutor din exterior. Nimeni nu avea grijă de sănătatea lui, nimeni nu îi aducea încoace pâine, nu exista nici o legătură cu lumea înconjurătoare. Cuviosul de unul singur - față în față cu lacul înghețat, în condiții extrem de grele. Dacă cineva din timpurile noastre ar fi supraviețuit măcar o iarnă, și în acest caz s-ar scrie și s-ar vorbi despre el. Iar cuviosul Alexandru Svirski a trăit mulți ani pe Valaam, dar chiar și acea peșteră i s-a părut prea confortabilă și el a hotărât să caute alte locuri, încă mai singuratice, încă mai aspre. El a venit încoace, de unde era de origine și departe de oameni, departe de drumuri, a înființat mănăstirea sa.

Chiar și în zilele noastre, venind pe calea aerului către acest loc, observi cât este de pustiu în jur. Dar ce era în vremea ceea? Pe atunci aici erau păduri de nepătruns, oameni nu existau în genere și cuviosul Alexandru fondează aici temelia mănăstirii. În scurt timp în jurul lui se formează o comunitate. Monahii încep să construiască biserici și dintr-o dată cuviosul Alexandru își pune în gând ceva ieșit din comun – aici, departe de lume, el preconizează să construiască o biserică sobornicească din piatră. Chiar și frații călugări au cârtit.  La nord nu se construiau biserici din piatră – nu se găsește aici nici piatră, nici materiale de construcție, iar păduri sunt multe, de aceea s-au obișnuit să se roage în biserici din lemn. Însă sfântul Alexandru a insistat asupra propriei idei și a găsit un loc, unde se afla un lut potrivit. Au început să ardă cărămidă și au ridicat biserica în cinstea Sfintei Treimi – pomenirea despre arătarea minunată a lui Dumnezeu starețului singuratic.

Când citești viața cuviosului Alexandru, te simți întrucâtva incomod. Noi vedem o oarecare necorespundere la tot de ce ne-am obișnuit, la mediul în care trăim, necorespundere la cultura noastră și modul de viață. Și apare întrebarea: ce fel de oameni au fost aceia aidoma cuviosului Alexandru? A fost un super, deținea oare o putere colosală, era călit într-un fel deosebit? Și când te convingi, citindu-i viața, că a fost un om simplu, care nu se pregătea pentru nici un fel de acte de eroism, atunci înțelegi că fără ajutorul de sus nu este cu putință să trăiești o astfel de viață. Din pilda acestei personalități istorice – iar noi cunoaștem bine și anii, și circumstanțele vieții sale – te convingi că Dumnezeu a fost prezent în viața sfântului Alexandru, arătându-i puterea Sa în măsura în care un om poate să o primească. De aceea în conștiința sfântului Alexandru nu exista nici frica de boli, nici frica de singurătate, nici frica de o moarte flămândă, dar numai dorința de a fi mai aproape de Dumnezeu. Înțelegea sfântul cuviosul părinte al nostru: cu cât este mai departe de oameni, cu atât e mai aproape de Dumnezeu, doar pentru a-L vedea pe Dumnezeu, trebuie să duci o viață tihnită, apărându-te de deșertăciunea acestei lumi. De aceea a acceptat ceea ce pentru noi toți este un eroism, iar pentru el, probabil, era o bucurie nespusă a unei atare existențe omenești.

Astăzi noi pomenim și amintirea cuvioasei Maria Egipteanca. De asemenea o viață uimitoare. O femeie tânără, care ducea o viață în păcat, pleacă în pustie. Ea nu s-a pregătit pentru această jertfire nici o zi, nici un minut, ea nu a trecut prin încercările propriilor posibilități și prin pregătire fizică, pur și simplu a hotărât dintr-o dată să treacă Iordanul și să plece în pustie, fără a avea nimic la ea – nici rezerve, nici haine. Maria a petrecut acolo mulți ani, învrednicindu-se de faptul că trupul ei s-a schimbat și ea, după mărturia starețului Zosima, a trecut Iordanul mergând ca pe uscat.

Probabil, cineva din oamenii contemporani, ascultând sau citind viața Mariei Egipteanca, va spune: „Este o legendă, nu putea fi așa ceva”. Toți acești oameni ar trebuie să meargă la mănăstirea sfântului Alexandru Svirski și să sărute moaștele calde neputrezite ale cuviosului Alexandru. Mulți nu cred că Maria ar fi putut trece Iordanul ca pe uscat. Priviți la aceste moaște nesupuse putreziciunii, studiate în lung și în lat de savanți care nu cunosc răspunsul, de ce în condițiile climatului nostru, umed din zona de nord-vest a Rusiei, are loc fenomenul unei neputreziciuni absolute. Când azi am sărutat mâna sfântului cuviosului Alexandru Svirski, am simțit căldura corpului său. Nu este o mumie împietrită, uscată – este trupul unui om care a murit atât de demult, dar care parcă este viu.

Ce fel de fenomen este – sfânta Maria Egipteanca, cuviosul Alexandru Svirski? Este evident că acești oameni au obținut o victorie asupra propriei ființe. Ei au putut să stăpânească cea mai importantă artă și au dobândit cea mai mare înțelepciune de a conduce propria ființă, de a conduce propria credință, propriile gânduri. Ei au condus cu trupul lor. Ei subjugau stihiile trupești propriei voințe și propriei rațiuni. Doar Domnul a pus în noi puteri naturale care pot fi atât bune, cât și rele. Noi știm că aceste puteri naturale provin din firea noastră fizică, că sentimentele noastre au o temelie materială. Dar cum sunt realizate aceste sentimente, depinde deja nu de procesele din organismul nostru, din trupul nostru, dar de  sufletul nostru, de capacitatea noastră de a conduce cu aceste forțe. Noi putem vorbi despre o mânie dreaptă și despre o mânie ca manifestare a răutății umane. Dar dragostea? Și dragostea poate fi atât sfântă, cât și păcătoasă. Tot așa putem vorbi despre orice manifestare a sentimentelor umane. Se poate de colectat mijloace materiale pentru a construi mănăstiri, pentru a face fapte bune, a avea grijă de apropiați, dar se poate de satisfăcut propriile dorințe, plăceri senzuale, fantezii. Iar frica? Ea poate fi o frică sfântă, frică de Dumnezeu, ea poate fi o oarecare reacție de apărare a organismului în fața unui pericol ce se apropie, dar poate fi și o putere distructivă și paralizatoare a duhului nostru.

Cuvioșii, despre care medităm acum, prin puterea minții lor, a voinței, a unei credințe extrem de profunde, prin puterea rugăciunii, iar prin rugăciune – prin puterea harului lui Dumnezeu conduceau cu propriul trup, cu firea lor, ajungând la înălțimi inimaginabile. De aceea una trecea peste Iordan, iar altul, în pofida la orice închipuire cum ar trebuie să fie un trup uman peste sute de ani, odihnește în rândul nostru cu moaștele sale calde și nesupuse putreziciunii.

În cea de a 5-a duminică din Postul Mare, gândindu-ne la nevoința Mariei Egipteanca, la viața cuviosului Alexandru Svirski, noi trebuie să ne putem întrebarea: dar de ce noi nu reușim aceasta? De ce suntem atât de sensibili la circumstanțele nefavorabile ale vieții? De ce atât de repede cedăm, pierdem sentimentul de tihnă? De ce simțim frică, deprimare, disperare, aflându-ne nu la sute de kilometri de la vreo locuință omenească, dar locuind în mega-orașe, unde nu ne paște pericolul de a muri de foame, de frig, de sete, de pe urma animalelor sălbatice? Și cât de puțin este nevoie ca să fim scoși din albia vieții, să fim cuprinși de tristețe, de disperare! Câți oameni, fără a găsi ieșire din situație, își pun capăt zilelor! Dacă le-am povesti despre Maria Egipteanca și cuviosul Alexandru Svirski – se prea poate pilda acestor sfinți i-ar fi oprit de la pasul disperat și fatal.

Istoria nu este un bagaj mort în Biserică. În Biserică istoria învie. Pentru noi cuviosul Alexandru Svirski nu este un personaj îndepărtat din secolele XV-XVI, este contemporanul nostru, el este membrul Bisericii noastre, el și azi este prezent împreună cu noi aici. Pentru noi sfinții nevoitori nu sunt exemple din istorie sau literatură, sunt chipuri vii, cu care noi stabilim relații în rugăciuni, către care noi ne adresăm cu rugăciune și care ne răspund la această rugăciune.

Cuvioase părinte Alexandre, egumenul mănăstirii Svirski, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfântă cuvioasă maica noastră Maria Egipteanca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfinți ai lui Dumnezeu, susțineți-ne pe noi, oamenii slabi și neputincioși din veacul al XXI-lea, întărindu-ne în credință, cuvioșie și capacitate de a viețui așa cum ați trăit voi, măcar în a suta parte a acelei nevoințe, a acelei puteri, a acelei frumuseți duhovnicești, pe care ați avut-o voi. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 13-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului numită „Donskaia” la Mânăstirea Donskoi

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevski

Predica Patriarhuluui rostită de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala episcopală „Hristos Mântuitorul”

Predica rostită de Patriarh după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni” din orașul Krasnogorsk, regiunea Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Ilie Proorocul” din stradela Obydenski, orașul Moscova