Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit litia pentru apărătorii orașului Zaraisk, căzuți în luptă în Vremurile Tulburi

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit litia pentru apărătorii orașului Zaraisk, căzuți în luptă în Vremurile Tulburi
Versiune pentru tipar
14 august 2016 19:32

La 14 august 2016, la încheierea vizitei de o zi în or. Zaraisk, suburbia Moscovei, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a sosit la monumentul apărătorilor ruși din Zaraisk, căzuți în anul 1608 în lupta împotriva năvălitorilor polonezi – „Mormântul frățesc al ostașilor ruși”.

Istoria monumentului își trage originile din Vremurile Tulburi. Pe atunci or. Zaraisk a fost ocupat de năvălitorii  polonezi și lituanieni care erau de partea falsului Dmitri II. În ajutorul apărătorilor orașului a venit un detașament de voluntari din Arzamas. Ei au luat cu sine icoana Bunavestirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La 30 martie 1608, la marginea orașului a avut loc lupta ostașilor ruși cu cotropitorii. Inamicul era mai numeros de câteva ori decât ostașii ruși și victoria a fost de partea inamicului. Detașamentul din Arzamas a pierdut 300 de ostași. Comandantul detașamentului de polonezi colonelul Alexandr Lisovski a poruncit ca trupurile ostașilor ruși uciși să fie îngropate într-un mormânt frățesc și de asupra lui să fie formată o movilă de pământ.

În anul 1614, în apropierea movilei de pământ, a fost ridicată o biserică în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În anul 1880, în vârful movilei de pământ a fost instalată o cruce din fontă, în perioada sovietică ea a fost scoasă și în loc a fost instalată o stelă din granit. În luna iunie a anului 2008 vârful movilei de pământ a fost încununat din nou de o cruce cu dimensiuni mari.

La poalele movilei, unde sunt îngropați ostașii din Zaraisk și locuitorii Arzamasului ce au venit în ajutorul lor, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit litia pentru cei adormiți.

A fost ridicată rugăciunea pentru odihna sufletelor adormiților robilor lui Dumnezeu, „ce dorm aici – conducători de oști și ostași, care viața și-au dat-o pentru credință și Patrie, apărătorii orașului Zaraisk, Arzamas și Reazan, căzuți pe câmpul de luptă în anul vrăjmaș al Vremurilor Tulburi”.

La slujba dumnezeiască au fost prezenți: guvernatorul regiunii Moscova A.Iu. Vorobiov; mitropolitul de Krutitsy şi Kolomna Iuvenalii; mitropolitul de Sanct-Petersburg şi Ladoga Varsonofii; episcopul de Solnecinogorsk Serghii.

Apoi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vizitat biserica „Bunavestirea Maicii Domnului”, ridicată în pomenirea evenimentelor tragice din Vremurile Tulburi.

În această biserică, unica în oraș, în perioada sovietică erau săvârșite slujbe dumnezeiești. Încoace au fost aduse icoane din unele biserici închise și distruse din raionul Zaraisk. Relicvele venerate ale bisericii sunt: monumentul–stindard, adus în dar de locuitorii Arzamasului în anul 1908 și icoana sfântului Nicolae din Zaraisk în ramă veche. Anume în biserica „Bunavestirea Maicii Domnului” mitropolitul de Krutitsy Iuvenalii acum o jumătate de secol își începea slujirea sa arhierească după hirotonia sa în treapta de episcop de Zaraisk.

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a fost întâmpinat la ușile bisericii de parohul ei Dionisii Utenkov.

Adresându-se către cei prezenți, Sanctitatea Sa Stăpânul a spus: „Aș vrea să îl salut cordial pe vlădica Iuvenalii în prima dumnealui catedrală sobornicească, unde a slujit Dumnezeiasca liturghie în anul 1965, după hirotonia sa, în biserica de unde a început reînvierea pământului de Zaraisk. Putem înțelege cât de modestă era viața noastră bisericească, privind la această biserică. Mulți oameni nu aveau nici o speranță pentru revenirea la ea, pe când la voi săvârșirea slujbelor dumnezeiești exista. Voi ați depus multă trudă pentru ca această speranță să se înfăptuiască”.

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a transmis în dar bisericii icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sanctitatea Sa Stăpânul s-a închinat în biserică în fața la două icoane venerate – a Bunavestirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a sfântului ierarh Nicolae.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii   

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie