Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua pomenirii cuvioşilor Zosima, Savatie şi Gherman din Solovki

Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua pomenirii cuvioşilor Zosima, Savatie şi Gherman din Solovki
Versiune pentru tipar
21 august 2012 15:57

La 21 august 2012, de ziua pomenirii cuvioşilor Zosima, Savatie şi Gherman din Solovki, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” la mănăstirea stavropighială din Solovki.

După terminarea serviciului divin Întâstătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cuvioase părinte locţiitor! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit cordial pe toţi cu ocazia sărbătorii – aducerea cinstitelor şi tămăduitoarelor moaşte ale sfinţilor cuvioşilor Zosima, Savatii şi Gherman din Solovki. În afară de aceasta, în acest an se mai sărbătoresc încă trei date memorabile – şi minunea pe insula Anzer, şi jubileul bisericii pe muntele Sekirnaia, şi aniversarea de 20 de ani de la renaşterea mănăstirii.

De fiecare dată când vizitezi Solovki, ai un sentiment deosebit. Frumuseţea şi severitatea naturii nordice conturează şi mai mult jertfa omului care, în numele lui Hristos, o acceptă de bună voie, lepădându-se de lume, de viaţa prosperă, de condiţii mai mult sau mai puţin confortabile de existenţă, venind încoace, pe această insulă în recea Mare Albă, pentru a-şi mântui sufletul.

Dar iată ce este uimitor – viaţa înconjurătoare niciodată nu poate rămâne indiferentă la mântuirea sufletelor. Se pare că nevoinţa, individuală prin firea sa, a schimnicilor Zosima, Savatie şi Gherman a pornit în acţiune o putere enormă a succesorilor lor, care de asemenea veneau pe această insulă, pentru ca să aibă singurătate şi posibilitatea concentrării duhovniceşti, care luau asupra lor sacrificii fizice inimaginabile, pentru a-şi ţine sub control mişcările trupului şi ale sufletului lor.

Dar cum a înflorit această jertfă personală a părinţilor din Solovki? Ea a înflorit printr-o minune exterioară, pe care nu încetează să o admire oamenii. Este vorba de acest ansamblu mănăstiresc, parcă ieşit din apele reci ale Mării Albe, o capodoperă a arhitecturii mondiale, creat atât de departe de locurile civilizaţiei de atunci, cu blocurile lui enorme de piatră de multe tone. Ce voinţă trebuia să aibă aceşti oameni, ce putere de duh trebuia ei să aibă, ca să creeze aici această minune, făcută de mâinile omului? Şi doar nimeni nu lua salariu pentru aceasta, nu erau nici un fel de prime, nici un fel de decoraţii; este greu de spus, dacă i se mai spunea cuiva vreodată „mulţumesc”. Nu pentru gloria omenească, dar pentru slava lui Dumnezeu era creat acest minunat sfânt lăcaş.

Sfinţii cuvioşi părinţi au venit încoace, neîndoielnic, la chemarea lui Dumnezeu. Doar nimănui în cap nu-i poate trece gândul de a abandona totul şi de a pleca undeva la capătul pământului. Aceasta se poate realiza doar atunci, când există un semnal puternic, care ajunge la inimă. Şi ei, fără doar şi poate, au primit acest semnal, această chemare a lui Dumnezeu, aidoma sfinţilor apostoli. Noi astăzi am auzit citirea Evanghelică despre chemarea lui Andrei, Simon Petru, Iacov şi Ioan ai lui Zevedeu (Mc. 1:16-22). Noi ne-am obişnuit cu aceste citiri din Evanghelie, dar dacă atent e să ascultăm, să citim aceste cuvinte, atunci ele uluiesc. Apare Cineva Care se adresează la doi pescari, ce se ocupau de meseria lor. Aceşti pescari au familii, ei sunt împovăraţi de griji, cu siguranţă au şi greutăţi materiale, iar pescuitul este unicul mijloc de existenţă. Adineaori ei au aruncat mrejele şi acest Cineva li se adresează: „Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni”. Cuvinte neînţelese – ei pescuiesc peşte, ce au a face oamenii? Dar ce se întâmplă? Doar un singur cuvânt şi ei îşi aruncă mrejele, instrumentele de lucru, care le oferă de mâncare lor şi apropiaţilor lor, şi merg după Acela Care le-a spus aceste cuvinte. Iar El se apropie de alţi pescari, de Ioacov şi Ioan ai lui Zevedeu, care împreună cu tata lor bătrân repară mrejele în barcă şi răsună aceleaşi cuvinte: „Veniţi după Mine”. Şi aceia lasă totul – şi pe bătrânul tată, şi lucrul, viaţa cu care s-au obişnuit atât de mult şi Îl urmează pe Domnul...

Nu este posibil a explica aceasta din punct de vedere raţional. Fapta apostolilor era în afara oricărei logici, în afara gândirii limpezi, însă ei au săvârşit această faptă. Domnul nu a argumentat chemarea Sa prin nici o logică omenească sau prin trimiteri la anumite fapte. El pur şi simplu a chemat şi ei au plecat, deoarece au acceptat această chemare nu cu raţiunea – prin raţiune nu este posibil a înţelege această chemare, dar au acceptat-o cu inima, cu viaţa lor şi într-adevăr au devenit pescari de oameni.

Tot aşa şi părinţii cuvioşi – cu nici un fel de minte, cu nici un fel de abordare logică nu este cu putinţă să explici, de ce şi-au lăpădat viaţa în lume şi au sosit încoace, pe aceste insule reci, precum nu este posibil cu mintea şi nici cu logica raţională a explica ceea ce mii de succesori ai lor, inclusiv şi în secolul nostru al XXI-lea turbulent, ateist, rupt în părţi de contradicţii, vin încoace, părăsind totul în urmă, lăsând propriile mreje şi proprii părinţi, ca să răspundă la chemarea Mântuitorului. Şi cât timp vor fi pe pământ oameni, capabili să refuze la tot de dragul înfăptuirii acestei chemări, Cuvântul lui Dumnezeu şi harul lui Dumnezeu vor sălăşlui în neamul omenesc, iar lepădarea de lume în numele mântuirii personale se va oglindi în măreţele fapte întru binele oamenilor, rămaşi în lume.

Şi astăzi are loc ceva ce poate fi comparat cu vremurile pe când se construia acest sfânt lăcaş. Noi ştim ce perioadă îngrozitoare au avut de suportat aceste sfinte ziduri, cât de multă răutate, câte scârbiri, mânie, minciună s-a arătat aici, pe acest pământ. S-ar părea că în locul, în care înflorea jertfa duhovnicească, totul trebuia să fie protejat. Însă răul a pătruns şi încoace, şi s-a cuibărit aici, formând un loc al groazei, care a devenit simbolul răului, al violenţei, al ateismului, al minciunii, al cruzimii nemaivăzute şi al vicleniei.

Ce a lăsat după sine acea putere omenească, care a săvârşit aici fărădelegea? Nimic nu a lăsat. Astăzi statul, Biserica şi ctitorii noştri, binefăcătorii noştri, investesc sume foarte mari de bani, pentru a restabili cele pierdute în acele vremuri, când puterea omenească, care pretindea la adevăr, la justeţe, înfăptuia aici fărădelegea. Pentru ce sunt orientate toate aceste mijloace? Pentru a renaşte şi din nou a arăta frumuseţea celor făurite aici de călugări, care nu doreau nici un fel de putere omenească şi nici un fel de glorie omenească.

Toate cele spuse despre mănăstirea din Solovki se pot referi şi la Biserica lui Dumnezeu. Noi venim în Biserică, primim Botezul, devenim membrii ei, apoi ne apropiem de Sfântul Potir, mărturisim păcatele noastre în numele propriei mântuiri. Noi cunoaştem poruncile lui Dumnezeu, noi ştim ce ne-a învăţat Biserica de la bun început şi de aceea în viaţa noastră tindem a face totul pentru a ne mântui sufletul, pentru a căpăta iertare de păcate, pentru a ne debarasa de ispite şi tentaţii, de obişnuinţe proaste, de deprinderi vicioase. Doar fiecare din cei care vin în această mănăstire, vin cu ceea, în ce trebuie să se pocăiască, fiecare are mustrări de conştiinţă şi fiecare vine încoace anume pentru a-şi uşura sufletul.

Astfel decurg lucrurile şi la scara întregii Biserici. De fapt, slujind pentru propria mântuire, Biserica întotdeauna, pe parcursul întregii istorii, aducea aievea roadă lumii, ridicând biserici şi mănăstiri, contribuind la dezvoltarea învăţământului, săvârşind fapte de caritate, educând copiii, formând moralitatea personală şi socială, schimbând relaţiile dintre oameni, dezvoltând conştiinţa naţională, fondată nu pe trufie naţională, dar pe dragostea lui Hristos. Aceasta este datoria Bisericii, pe care ea o îndeplineşte fără vreun efort deosebit interior şi fără vreun îndemn, deoarece toată activitatea exterioară a Bisericii, care poate fi numită de importanţă socială, provine din lucrarea noastră asupra noi înşine, din calea noastră spre mântuire.

Aş vrea din toată inima să doresc călugărilor acestui sfânt lăcaş niciodată să nu se întristeze, să nu dispere, niciodată să nu se teamă de frig, de ger, de lapoviţă, de ploi pătrunzătoare, de vânturi puternice, de limita posibilităţilor de a face pe plac trupului său, deoarece prin această jertfă se făureşte sfinţenia în viaţă.

Astăzi în citirea din Apostol (2 Cor. 5:15-21) noi găsim cuvinte minunate: „Sunteţi o creaţie nouă în Hristos”. Aceştia suntem noi, succesorii Lui. Ce semnifică a fi „o creaţie nouă în Hristos”? Parcă Hristos a săvârşit ceva asemănător cu ceea ce a fost la facerea lumii? Parcă El pe cineva a creat din nou? Nu a fost nimic din acestea. Însă prin Jertfa răscumpărătoare, prin fapta Sa El a creat în Sine Însuşi acea creaţie sfântă şi neprihănită, acea creaţie care a ieşit din mâinile creatorului, lipsită de orice fel de păcat şi de orice neadevăr. El a oferit posibilitate fiecăruia, care a crezut în El, să se atingă de această nouă creaţie, să capete lăsarea de păcate, ca să ne întoarcem slava originară a creaţiei lui Dumnezeu. Fiecare cine doreşte să trăiască conform poruncilor lui Dumnezeu, cine îşi mărturiseşte păcatele, cine se împărtăşeşte cu Sfintele Taine ale lui Hristos, cine săvârşeşte fapte bune, ale adevărului, ale carităţii, devine copărtaş acestei noi creaţii, pe care Dumnezeu în Hristos a arătat-o neamului omenesc.

În aceeaşi citire din Apostol auzim şi alte cuvinte: „Dumnezeu ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi ne-a dat nouă slujirea împăcării”. Într-adevăr, prin Hristos Mântuitorul noi cu toţii suntem iertaţi: doar dacă nu stăruim în păcatul nostru, dacă nu hulim Sfântul Duh, dacă nu ne lepădăm de Dumnezeu – noi suntem iertaţi. Prin mila Domnului ni se iartă păcatele noastre personale, fiindcă Hristos pentru noi a suferit şi, mai mult ca atât, ne-a dat nouă slujirea împăcării.

Biserica deţine un potenţial enorm de împăcare a oamenilor, fie în familie, fie în colectivul de muncă, în comunitatea locală, în societate, în stat şi în toată lumea. Biserica este în stare să poarte împăcarea adevărată dintre oameni, fiindcă i s-a dat această putere de Însuşi Domnul, Care prin Jertfa Sa a împăcat neamul omenesc cu Dumnezeu şi cu Tatăl.

Învăţaţi de minunatele cuvinte ale citirilor de astăzi din Evanghelie şi din Apostol, să le păstrăm în inimile noastre şi să trăim în corespundere cu aceste cuvinte, tinzând către mântuirea personală şi către schimbarea lumii noastre înconjurătoare. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din Sankt-Petersburg

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după privegherea săvârșită în Catedrala episcopală „Icoana Maicii Domnului de Kazan” din Sankt-Petersburg

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Cuviosului Serafim de Sarov după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Sfântului Serafim din Diveevo

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Pustiei Sarovului

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după săvârșirea Te-Deum-ului în fața monumentului Sfântului întocmai cu Apostolii cneaz Vladimir la Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril de ziua pomenirii Sfintei întocmai cu Apostolii cneaghinea Olga după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Novotorjsky „Sfinții Mucenici Boris și Gleb”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Sfântul și Dreptul Alexie Mecev” din Vișneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Cuvioșilor Serghie și Gherman de Valaam după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea din Valaam