Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Te Deum-ul pe locul ridicării monumentului, consacrat sfântului ierarh Ermoghen, lângă zidurile Kremlinului Moscovei

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după Te Deum-ul pe locul ridicării monumentului, consacrat sfântului ierarh Ermoghen, lângă zidurile Kremlinului Moscovei
Versiune pentru tipar
2 martie 2013 15:49

La 2 martie 2013, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat un Te Deum pe locul pietrei de temelie a monumentului, consacrat sfântului ierarh Ermoghen, patriarhul Moscovei, în grădina Alexandrovski, lângă zidurile Kremlinului Moscovei.

După terminarea Te Deum-ului Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Pe voi pe toţi, Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi stăpâni, dragi părinţi, fraţi şi surori, vă felicit cu ocazia unei mari sărbători. Acum noi sărbătorim aniversarea a 100 de ani de la canonizarea sfântului ierarh Ermoghen, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, persoană care a jucat un rol hotărâtor pentru salvarea Rusiei în vremurile tulburi din secolul al XVII-lea. Cu un sentiment deosebit noi sărbătorim pomenirea lui lângă piatra, pusă la temelia monumentului acestui sfânt – monument, al cărui decizie cu privire la instalare a fost luată cu 100 de ani în urmă, dar din cauza circumstanţelor istorice nu a fost implementată în viaţă.

Multe persoane, în special acele care cunosc prost istoria, îşi pun întrebarea: ce anume a săvârşit Patriarhul Ermoghen? Mulţi ştiu că a fost torturat în subsolurile mănăstirii Ciudov, ce se află chiar în spatele meu, pe teritoriul Kremlinului. Mănăstirea aceasta nu s-a păstrat – a fost distrusă în anii groaznici de prigoană ai secolului al XX-lea, dar anume acolo, de frig şi foame, a murit sfântul mucenic Ermoghen, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

Dar de ce a murit? Cine l-a făcut să moară de foame, cine l-a omorât? În acea vreme un duşman din afara hotarelor a intrat în graniţele statului rus, cu uşurinţă a ajuns la Moscova şi a intrat în Kremlin. Este vorba de punerea în tronul conducătorilor moscoviţi a lui Vladislav, prinţul polonez, fiul lui Sigismund II. Nu este întâmplător că duşmanul a ajuns cu atâta uşurinţă în capitală - deoarece foarte mulţi din cei care erau conduşi de boierii moscoviţi, de elita de la Moscova, au perceput ocuparea Rusiei ca o faptă bună, ca unul din mijloacele de ridicare a nivelului de trai, a nivelului culturii, de a se împărtăşi cu valorile europene. Astfel de gânduri le nutrea elita moscovită de atunci, boierii. Bineînţeles că un factor enorm era şi concurenţa fratricidă, lupta pentru tron, bătălia pentru influenţă. Însă cauza principală consta în tulburarea duhului, în pierderea conştiinţei naţionale, în imposibilitatea de a deosebi binele de rău şi astfel au fost deschise porţile Rusiei, porţile Moscovei şi uşile Kremlinului: „Veniţi, domniţi şi guvernaţi-ne”.

Însă înţelegeau răzvrătitorii, precum şi ocupanţii, că nimic nu va avea loc în Rusia, dacă Patriarhul Moscovei nu se va adresa cu o chemare corespunzătoare către întreg poporul – să creadă în ideea salvării, venită din afară. Iată din ce cauză asupra Patriarhului a început să se exercite o enormă presiune – şi de reprezentanţii nobilimii, şi de ocupanţi: „semnează chemarea, adresează-te către poporul rus, ca să accepte domnia străină ca o faptă măreaţă şi necesară, orientată spre salvarea ţării”. Putem să ne imaginăm în ce situaţie extrem de gravă se afla Patriarhul. Era rugat, era îndemnat, era ispitit cu diverse privilegii şi bogăţii, apoi au început să-l impună, iar când au simţit că Patriarhul stă ferm pe poziţiile sale şi nu intenţionează să-şi trădeze Patria, a fost aruncat în subsolurile reci ale mănăstirii Ciudov. Însă acest om în vârstă, fiind de unul singur în faţa ispititorilor şi duşmanilor săi, şi-a păstrat puterea duhului ca un reproş adus Patriei sale, nu şi-a întinat conştiinţa, nu a fost tentat nici de promisiuni, nici de înduplecări.

Dar de ce, de fapt, duşmanii aveau nevoie de ajutorul Patriarhului? Pentru că poporul, acel popor simplu, care întotdeauna a hotărât şi hotărăşte soarta Rusiei, nu este de acord cu elitele, nu acceptă ispitele – el vieţuieşte conform vieţii sale interne. Doar un singur glas putea influenţa asupra poporului – vocea Patriarhului. Cât de clar conştientiza sfântul ierarh Ermoghen măreaţa responsabilitate istorică! El trăia cu aceeaşi viaţă, pe care o ducea poporul său, iar această pătură elitară puternică, care încerca să distrugă unitatea ţării, era, de fapt, străină şi Bisericii, şi poporului.

Sfântul ierarh Ermoghen a murit, însă înainte de moarte a reuşit să trimită epistole în toată Rusia, scrise de mâna lui în acest subsol straşnic şi rece al mănăstiri Ciudov. Una din aceste epistole, adresate către locuitorii or. Nijnii Novgorod, a înflăcărat inimile lui Minin şi Pojarski, inimile locuitorilor oraşului şi ale multor altora, ale celor care au format armata populară. Ea s-a pornit spre Moscova şi cu mila lui Dumnezeu a alungat pe duşman din capitală, iar împreună cu duşmanii a distrus şi ispitele, care veneau de la elita moscovită a boierilor.

Ceea ce s-a întâmplat cu noi în secolul al XVII-lea este o mare lecţie pentru toate timpurile şi pentru toată lumea – pentru putere, pentru elite, pentru Biserică şi pentru popor. Iată în ce constă marea semnificaţie a acestui eveniment, pe care l-am marcat solemn anul trecut – aniversarea a 400 de ani de la eliberarea Moscovei şi a încetării Vremurilor Tulburi. Iată în ce constă motivul amintirii noastre pioase despre sfântul mucenic Ermoghen.

În Biserica Rusă există doar trei Patriarhi sfinţi – Iov, Ermoghen şi Tihon - şi ei cu toţii au devenit sfinţi din aceeaşi cauză. Iov nu a acceptat ispitele lui Pseudodmitrie, rămânând fidel concepţiei sale referitor la puterea de stat în Rusia şi a devenit victimă a puterii de stat. Ermoghen, care a păstrat credinţă propriului popor, a căzut victimă puterii de stat. Şi Tihon, Patriarhul Moscovei, care în anii foarte grei ai tulburării din secolul al XX-lea şi-a ridicat vocea sa şi vorbea adevărul, a căzut victimă puterii de stat. Nu sunt oare acestea pilde ale slujirii prooroceşti a Bisericii Ortodoxe Ruse, care în decurs de veacuri, păstrând fidelitate lui Hristos, vocaţiei sale, responsabilităţii păstoreşti pentru întreg poporul, îşi săvârşea slujirea întru binele credinţei, a Bisericii şi Patriei!

Noi suntem urmaşii strămoşilor noştri măreţi, noi suntem moştenitorii sfinţilor ierarhi Iov, Ermoghen şi Tihon. În timpurile noastre deloc uşoare, bizuindu-ne pe măreţile pilde ale istoriei, noi Îl rugăm pe Domnul ca El să dea şi Bisericii Ruse din secolul al XXI-lea putere şi raţiune să păstreze credinţă lui Dumnezeu, dragoste pentru popor, conştiinţa naţională, educând în acest spirit întregul popor. Noi simţim – atât în acel timp, cât şi acum – legătura profundă anume cu poporul nostru, cu acel popor, pe care nu se sinchisesc să-l ofenseze, pe care îl consideră incapabil pentru luarea deciziilor, fiind uşor de manipulat, slab, supus viciilor. În profunzimea vieţii poporului se păstrează credinţa ortodoxă, iar împreună cu ea şi credinţă Patriei. De aceea Biserica, aflându-se în unire cu poporul său, rugându-se pentru el, îşi continuă acea slujire, pe care o înfăptuiesc Patriarhii moscoviţi.

Fie ca pomenirea sfântului mucenic Ermoghen să ne întărească în dragoste pentru Dumnezeu, Biserică şi poporul nostru. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat artistului poporului din RSFSR V.V. Menșov cu prilejul aniversăriii a 80 de ani din ziua nașterii

Mesajul de salut al Patriarhului adresat participanților la solemnitățile cu prilejul aniversării a 75 de ani de la crearea Eparhiei de Lugansk

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Leontii (Kozlov), episcop de Syzran

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat lui A.D. Beglov cu prilejul alegerii în funcția de guvernator de Sankt-Petersburg

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la ședința Comitetului organizatoric pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor jubiliare dedicate aniversării a 800 de ani din ziua nașterii Sfântului Dreptcredinciosului cneaz Alexandru Nevski

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul Zilei treziei

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Porfirii (Șutov), episcop de Odintsovo

Cuvântul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la ședința a Consiliului Suprem Bisericesc din Catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Ignatii (Golincenko), episcop de Eniseisk și Lesosibirsk

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat învățătorilor și învățăceilor școlilor teologice ale Bisericii Ortodoxe Ruse cu prilejul noului an de studii