Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii sfântului ierarh Nicolae Făcătorul de minuni după Dumnezeiasca liturghie la mănăstirea „Sfântul ierarh Nicolae” din Ugreşa

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii sfântului ierarh Nicolae Făcătorul de minuni după Dumnezeiasca liturghie la mănăstirea „Sfântul ierarh Nicolae” din Ugreşa
Versiune pentru tipar
22 mai 2013 19:43

La 22 mai 2013, de sărbătoarea aducerii moaştelor sfântului ierarh Nicolae din Mira Lichiei în oraşul Bari, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” de la mănăstirea „Sfântul ierarh Nicolae” din Ugreşa.

După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Înaltcuvioşia Voastră, părinte egumen Varfolomei, locţiitor al acestui sfânt lăcaş! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit cordial pe toţi cu ocazia marii sărbători – pomenirea sfântului ierarh şi făcător de minuni Nicolae. Această sărbătoare de primăvară în cinstea sfântului ierarh este stabilită cu ocazia aducerii moaştelor din oraşul, aflat în Asia Mică, Mira Lichiei, în oraşul italian Bari. Evenimentul a avut loc atunci, când a fost o mare ameninţarea privind distrugerea sfintelor relicte în Asia Mică. Nu este clară până la urmă toată istoria, legată de aducerea moaştelor. Cu privire la această problemă s-au scris cărţi şi s-au efectuat cercetări. Unii chiar consideră că aducerea moaştelor s-a produs cu participarea nemijlocită a statului rus. Există multe ipoteze şi noi nu trebuie să ne oprim asupra lor şi să le studiem acum. Dar este evident, că dacă moaştele ar fi rămas în Asia Mică (în acel timp acolo situaţia era alarmantă, creştinii au pierdut orice putere şi control asupra situaţiei politice), ele ar fi putut nimeri într-o stare de pericol pentru integritatea sfintelor moaşte. Ele au ajuns în occident, în oraşul italian Bari.

Astăzi mii şi mii de pelerini din Rusia vizitează oraşul Bari pentru a se închina sfintelor moaşte ale sfântului ierarh Nicolae, care elimină mir înmirezmat de mare preţ. Aceste oase emană o vlagă minunată tămăduitoare şi aromată, a cărei componenţă nu poate fi descoperită prin metode şi mijloace ştiinţifice. Odată în an acest mir sfânt se adună de pe oasele sfântului ierarh Nicolae, apoi sunt diluate cu apă şi se împart printre oamenii credincioşi.

Sfântul ierarh Nicolae a săvârşit mari minuni în viaţa sa, le săvârşeşte şi după moarte. Minunea nu este o scamatorie, minunea nu este o acţiune, care este contrară legilor existenţei. Dar deseori, ca să fie săvârşită minunea, legile se opresc prin puterea harului lui Dumnezeu. Pentru rugăciunile sfântului ierarh Nicolae aceasta deseori are loc. Anume de aceea în ţara noastră atât de mult este venerat acest sfânt al lui Dumnezeu, deoarece îi adresăm rugăciunile noastre şi ca răspuns noi căpătăm cele cerute – uneori cu totul neaşteptate, neexplicabile, care nu pot fi îndreptăţite nici de circumstanţe, nici de logica vieţii, nici de legile existenţei. Şi atunci noi mărturisim că în viaţa noastră s-a produs o minune.

Noi îl numim pe sfântul ierarh „îndreptătorul credinţei”. Anume cu aceste cuvinte începe troparul tuturor sfinţilor ierarhi, adică sfinţilor, care au fost în treaptă de episcop. Aceste cuvinte se referă în mod deosebit la sfântul ierarh Nicolae, deoarece a fost cu adevărat îndreptător al credinţei. Îndreptătorul – este o anumită normă. Şi pentru a înţelege, de ce sfântul ierarh Nicolae este numit „îndreptătorul credinţei”, trebuie să atragem atenţia la următoarele.

Fiecare persoană este înzestrată cu sentiment religios. Sentimentul religios este caracteristic firii omului, adică este parte a naturii lui, aidoma faptului cum sentimentul moral este parte a firii noastre.

Însă apare întrebarea: de ce sunt atâţia oameni necredincioşi, dacă sentimentul religios este propriu omului? Răspunsul constă în următoarele: nu fiecare persoană îşi realizează sentimentul religios prin intermediul credinţei. Se produce aceasta din multe cauze – datorită educaţiei, mediului ambiant, factorilor ideologici, modei sau pur şi simplu imposibilităţii a merge uneori contra curentului, obiceiurilor, superstiţiilor. Astfel de persoane, pierzând credinţa religioasă, dar păstrând sentimentul religios, încep să-l realizeze în afara oricărei credinţe.

Noi cunoaştem cum se manifestă sentimentul religios în afara credinţei religioase. Este închinarea la idoli, fie la personalităţi politice sau vedete ale muzicii, sau încă la oarecare persoane ce influenţează masele. Oamenii se poclonensc idolilor, exploatând sentimentul său religios, intrând în extaz. Priviţi la aceste aşa-numite centre muzicale enorme, care adună zeci de mii de spectatori, ce induc oamenii într-o situaţie de extaz animalic. Aceasta este manifestarea sentimentului religios, deoarece aceste persoane, care au intrat în extaz, venerează sursa acestei dispoziţii – vreun anume actor sau vreo anumită personalitate.

Noi ştim că în antichitate sentimentul religios se dezvolta în afara credinţei religioase prin intermediul închinării la diverşi idoli, zei ciopliţi. Înşişi oamenii îl creau pe zeu, îl numeau zeu şi i se închinau, risipind sentimentul său religios. Sentimentul religios poate fi înăbuşit în om sau distrus, tot aşa ca şi sentimentul moral. Noi doar cunoaştem oameni care au conştiinţa arsă, unde orice bază morală este distrusă. Iată tot aşa pot exista şi oameni cu un sentiment religios distrus, dar nu din cauza că nu l-au avut de la naştere, dar pentru că singuri, în mod conştient sau inconştient, au distrus în sine acest sentiment.

De ce dar îl numim pe sfântul ierarh Nicolae îndreptătorul credinţei? Pentru că el cu adevărat conţinea o anumită normă a credinţei, determinată nu de oameni, dar de Însuşi Dumnezeu. Dumnezeu prin Fiul Său Domnul Iisus Hristos a transmis această normă apostolilor, ucenicilor Săi apropiaţi. Iar aceia – ucenicilor săi, care ulterior au fost numiţi episcopi. Iar aceia în mod succesorial transmiteau această normă a credinţei din generaţie în generaţie.

Această credinţă noi o numim ortodoxă. Ea a fost apărată la Soboarele Ecumenice, al căror prim participant a fost sfântul ierarh Nicolae. În pofida împotrivirii enorme a celor, care ar fi dorit distrugerea oricărei credinţe drepte, ea a trecut prin focul încercărilor, prin prigoane straşnice, prin încercări a distrugerii depline a oamenilor credincioşi. Ca nici o altă organizaţie în lume, Biserica, căreia i-a fost înmânată acest îndreptător al credinţei, a suferit pe parcursul a două mii de ani. Însăşi existenţa Bisericii, faptul că azi, în secolul al XXI-lea, ne adunăm împreună, ca să proslăvim îndreptătorul credinţei şi chipul blând al sfântului ierarh Nicolae în acest lăcaş măreţ, renăscut din ruine, oare aceasta nu este mărturia acelei minuni, despre care am vorbit la începutul discuţiei noastre? Doar este, la fel, contra oricăror legi ale logicii, contrar posibilităţilor raţiunii omeneşti şi psihicii umane, când renaşte ceea, ce a fost pe deplin distrus şi călcat în picioare. Parcă în această renaştere nu este minunea credinţei?

Biserica Ortodoxă păstrează acest îndreptător al credinţei. Omul este o fiinţă liberă şi sentimentul său religios îl poate manifesta şi îl manifestă în mod diferit. Dar este foarte important ca manifestarea acestui sentiment să dea posibilitate omului să se mântuiască pe sine.

A te mântui – înseamnă să fii cu Dumnezeu, indiferent de faptul, dacă eşti sănătos sau bolnav, bogat sau sărac, celebru sau necunoscut, dacă ai vieţuit acum o mie de ani, trăieşti acum sau vei  exista peste secole în viitor.

Purtătorii credinţei ortodoxe, ai credinţei drepte, ai normelor credinţei, au posibilitate, dezvoltându-şi sentimentul său religios şi realizându-l prin credinţa cea dreaptă, să ajungă la Dumnezeu, să-I simtă prezenţa, să se delecteze cu harul Său, care face minuni.

Iată de ce este important, ca libertatea noastră, pe care Domnul a dat-o fiecăruia, să nu genereze manifestări false ale sentimentului religios, ca această libertate, pe care o are fiecare persoană, să nu orienteze sentimentul religios în albii false şi periculoase, mişcându-se pe care omul se îndreaptă nu spre mântuire, dar spre pierzare.

Noi ne rugăm sfântului ierarh şi Făcător de minuni Nicolae, care este îndreptător al credinţei, ca, pentru rugăciunile lui, Domnul să nu înceteze să încline mila sa către noi, copiii Rusiei istorice – Rusia, Ucraina, Bielorus, alte ţări, care sunt legate de cristelniţa Kieveană. Ca Domnul să întărească poporul nostru în credinţă adevărată, în capacitatea, dacă e nevoie, de a apăra această credinţă, în capacitatea, dacă e cazul, să meargă împotriva curentului, ca, păstrându-şi credinţa, să păstreze însăşi posibilitatea de a trăi cu Dumnezeu.

Credem că sfântul ierarh şi Făcător de minuni Nicolae, atât de puternic în mijlocirea lui în faţa Domnului, ne va ajuta nouă, oamenilor slabi, nedestoinici, să păstrăm sentimentul religios, să-l realizăm în credinţă dreaptă, în acea credinţă, al cărei chip el a fost.

Pentru rugăciunile lui să păstreze Domnul pământul nostru, lăcaşul sfânt acesta şi pe toţi, care cu credinţă vin la măreţul nume al sfântului ierarh şi Făcător de minuni Nicolae.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie