Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril la mănăstirea cuviosului Stefan din Mahra

Predica Preafericitului Patriarh Chiril la mănăstirea cuviosului Stefan din Mahra
Versiune pentru tipar
3 septembrie 2013 19:34

La 3 septembrie 2013, de ziua pomenirii sfântului ierarh Varlaam, episcopul de Suzdal şi Tarussa, făcătorul de minuni din Mahra, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat liturghia la mănăstirea „Sfânta Treime” a cuviosului Stefan din Mahra. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţia Voastră! Preasfinţia Voastră! Cinstită maică Elizaveta! Dragi maici egumene! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Aş vrea să vă felicit cordial pe toţi şi să vă salut cu ocazia unui eveniment important. Noi sărbătorim aniversarea a 20 de ani de la renaşterea mănăstirii „Sfânta Treime” a cuviosului Stefan din Mahra, iar azi am oficiat sfinţirea altarului în cinstea cuvioasei marii cneaghine Elizaveta. Actualmente avem posibilitatea să facem totalurile a tot ce s-a întâmplat în aceşti 20 de ani ai existenţei mănăstirii.

Nu este necesitate să explicăm ceva celor care au fost 20 de în urmă şi au văzut acest loc. Iar celor, care au început să viziteze această mănăstire, precum eu, în acel timp, când era destul de bine amenajată, este greu de imaginat nevoinţa maicii Elizaveta, nevoinţa surorilor, care aici, departe în provincie, au ridicat pe umerii lor o muncă enormă, ca să transforme acest loc delăsat, semidistrus, în una din cele mai înfloritoare mănăstiri a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Fără îndoială, în toate acestea era prezent ajutorul darnic al lui Dumnezeu. Nu este cu putinţă, pur şi simplu, să inventezi pentru sine o anumită imagine şi să spui că ea va fi obligatoriu realizată, în special când nu sunt premise materiale, nici putere, nici bani, nici calificări pentru lucrările de construcţie. Parcă nici nu a fost nimic, însă a existat o credinţă arzătoare, că pentru rugăciunile sfântului cuviosului Stefan, pentru rugăciunile sfântului ierarh Varlaam, care l-a proslăvit pe cuviosul Stefan, această mănăstire nu doar îşi va arăta frumuseţea primordială, dar o şi va întrece – prin eforturile şi trudele noii generaţii a oamenilor ortodocşi ruşi.

Şi doar toate acestea s-au înfăptuit. Noi puţin vorbim despre un astfel de gen de minuni şi despre astfel de realizări. Drept că sărbătorirea aniversării a 1025 de ani de la Creştinarea Rusiei, în timpul căreia a fost pus accentul pe ultimii 25 de ani, a demonstrat în mod convingător la foarte mulţi oameni – şi în Rusia, şi în Ucraina, şi în Belarus, în alte ţări, asupra căreia îşi extinde slujirea sa Biserica Ortodoxe Ruse, dar şi în toată lumea – că nu există un astfel de loc în lume, că nu există o altă ţară, unde într-un răstimp atât de scurt ar renaşte cu atâta forţă şi putere duhovnicească suferinda şi mucenica Biserică Ortodoxă Rusă.

Persoanele laice, fiind departe de Biserică, iar uneori chiar având o atitudine neprietenoasă faţă de Biserică, caută dovezi de ordin extern, fac trimiteri la o susţinere deosebită a stăpânirii, la concreşterea Bisericii cu statul, care nu poate exista în principiu, deoarece Biserica are grijă de suflete, iar statul – de amenajarea pământească a vieţii. Caută în circumstanţe de ordin exterior, care de cele mai dese ori nici nu au existat, explicaţia renaşterii minunate a Bisericii noastre. Dar noi ştim că poporul, care la 90 % se prezenta ca fiind necredincios, ateist, nu putea timp de 25 de ani să se schimbe atât de radical.

Aceasta semnifică că credinţa întotdeauna era vie în adâncurile, profunzimile poporului nostru, chiar în rândul membrilor de partid, care în şoaptă îi rugau pe părinţii lor, pe bunicii lor, să le boteze pruncii. Această credinţă era vie şi atunci, când omul, declarând despre convingerile sale ateiste, de fapt se schimba la faţă, când era vorba de Biserică şi viaţa duhovnicească şi atunci, când i se adresau după ajutor, îl acordau.

Această religiozitate, care dormita în interiorul poporului nostru, s-a descoperit rapid în condiţiile de libertate şi şi-a arătat toată puterea sa duhovnicească. Bineînţeles, timp de aceşti 25 de ani s-a făcut foarte mult pentru ca oamenii, care nu simţeau legătura cu credinţa, cu Dumnezeu, cu Biserica, să o simtă. Desigur, nu cuvintele omeneşti au jucat rolul decisiv – Dumnezeu a înclinat mila Sa către Patria noastră pentru suferinţele noastre, pentru jertfa noilor mucenici şi mărturisitori ai Rusiei, pentru jertfa oamenilor, persoanelor luminoase aidoma îngerilor, aşa cum a fost muceniţa marea cneaghină Elizaveta Feodorovna.

Astăzi noi în măsura posibilităţilor ne străduim să dezvoltăm totul ce a venit la noi din trecut, dar totodată punem în faţa noastră sarcinile, care se referă şi la ziua de azi, şi la ziua de mâine. Doar toate se pot rupe într-o clipă, cum s-a mai întâmplat în istoria noastră. Iar pentru ca să nu se întâmple aceasta, noi trebuie să fim vigilenţi, noi trebuie să putem deosebi duhurile, în special în lumea politicii, unde oamenii atât de des mimicrează, acoperindu-şi esenţa, prin exterior arătându-se într-un fel, dar în esenţă fiind cu totul altfel. Astăzi despre astfel de oameni a fost citirea evanghelică – despre farisei, cărturari, făţarnici, care aidoma mormintelor, care sunt văruite pe din afară, în interior sunt pline de oase şi de orice întinare.

Pentru a putea vedea în profunzimea inimii omeneşti, pentru a face o alegere corectă, inclusiv de ordin politic, noi trebuie să ne întărim întotdeauna în credinţă şi în rugăciune. Uneori suntem întrebaţi: Cum va vota Biserica? Noi spunem: cum Domnul ne va insufla. Şi până în acest moment nu am avut îndoieli că marea majoritate a oamenilor credincioşi prin rugăciune, prin cuvântul lui Dumnezeu, nu atât prin minte, cât prin inimă, suflet, determină duhurile.

Aş vrea, dragă maică, să-mi exprim mulţumirea mea pentru acele cuvinte, pe cale le-aţi rostit adineaori, pentru acele trude, pe care le purtaţi aici. Pentru noi toţi azi este o mare bucurie să fim aici şi să ne rugăm împreună cu surorile, să vedem această solemnitate a sfintei mănăstiri, care pe parcurs a douăzeci de ani cu atâta perseverenţă a fost făurită, depăşindu-se greutăţile iminente.

Aş vrea să mulţumesc cordial de asemenea binefăcătorilor noştri, o parte dintre care sunt aici prezenţi, pentru ca prin eforturile Dumneavoastră, mijloacele materiale, susţinerea morală, care era atât de necesară maicii egumene şi tuturor surorilor, Dumneavoastră aţi contribuit la restabilirea atât de grabnică şi atât de splendidă a acestui sfânt locaş.

În legătură cu aflarea mea de ziua sărbătoririi aniversării a 20 de ani de la renaşterea mănăstirii, aş vrea să vă aduc în dar, maică, icoana Maicii Domnului de Iveria, care mi-a fost dăruită în mănăstirea în cinstea icoanei Maicii Domnului de Iveria pe muntele Athos. Când această minunată icoană mi-a fost înmânată, m-am gândit că trebuie găsit pentru ea un loc potrivit şi în ajunul vizitei mele la mănăstire am luat decizia că această preţioasă icoană, care parcă a căpătat harul de la original, trebuie să se afle aici, în sfântul vostru locaş, întărindu-vă pe Dumneavoastră, pe surori şi pe toţi cei care sosesc încoace, prin puterea sa mare maternă, prin harul, care emană această icoană.

Iar pe Dumneavoastră, maică, aş vrea să vă mulţumesc din inimă încă odată pentru trudele Dumneavoastră. Vă rog să daţi citire gramotei Patriarhului.

Încă odată vă felicit cordial, dragii mei, cu ocazia sărbătorii. Pentru rugăciunile sfântului cuviosului Stefan şi ale sfântului ierarh Varlaam din Mahra, pentru trudele monahiilor, să înflorească această sfântă mănăstire, fie să fie împărţit cu abundenţă pelerinilor şi tuturor celor, care îi calcă pragul, acel har, care este prezent aici. Să vă păzească Domnul.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii 

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie