Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după terminarea liturghiei, ținută la catedrala „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după terminarea liturghiei, ținută la catedrala „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad
Versiune pentru tipar
17 noiembrie 2013 22:18

La 17 noiembrie 2013 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat liturghia la catedrala „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Biserici Ruse s-a adresat către cei prezenți cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cuvioase stăpâne Serafim! Stimate Alaxandr Dmitrievici, deputat de la regiunea Kaliningrad, prim-vicepreședintele Dumei de Stat! Stimate Nicolai Nicolaevici, guvernatorul nostru, Alexandr Gheorghievici, primarul orașului Kaliningrad! Dragi părinți, frați și surori!

Aș vrea să vă felicit cordial pe toți cu ocazia acestei zile de duminică și să-mi exprim bucuria sinceră în legătură cu faptul că sunt din nou cu voi în această biserică, apropiată inimii mele, împreună cu oamenii, de care este legată prezența mea timp de decenii aici, pe acest pământ. Este cu adevărat un pământ natal pentru mine – regiunea Kaliningrad, de care sunt legate file speciale ale vieții mele.

Domnul m-a trimis încoace pe timpul, când aici nu exista nici o biserică, când era doar o mână de oameni ortodocși, când stăpânirea se mândrea cu faptul că este cea mai ateistă regiune din Uniunea Sovietică, când oamenii nu au văzut în viața lor pe vreun preot în caftan, cu cruce, când totul trebuia început de la zero. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acele încercări și scârbiri, dar și pentru acele bucurii, de care este legată slujirea mea pe pământul Kaliningradului.

Astăzi noi am auzit cuvintele minunate ale apostolului Pavel în epistola sa către Galateni: „M-am răstignit împreună cu Hristos”, spune apostolul Pavel, „și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine”, iar până atunci apostolul, adresându-se către întreaga lume creștină, în special către Galateni, vorbește despre faptul  că faptele legii – ale omului, ale Vechiului Testament, care până la venirea în lume a Mântuitorului reglementau toate aspectele vieții umane și sociale, toate aspectele vieții duhovnicești – prin faptele, care sunt orientate la îndeplinirea acestei legi, nu este cu putință să te mântuiești, deoarece omul se mântuiește prin credință. Și încheie această parte a Epistolei Sale „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (vezi: Gal. 2:16-20). 

Aceste cuvinte, se prea poate, nu este ușor a le înțelege pentru mulți. Cum de înțeles: a te răstigni împreună cu Hristos? Trebuie să mergem îi urma Lui pe Golgota, să sacrificăm întreaga noastră viață pentru suferințe și moarte? Nu este așa. A te răstigni împreună cu Hristos înseamnă a te identifica cu El, cu ale Lui cuvinte, cu viața Lui, ca nu noi să trăim, dar ca Hristos să trăiască în noi.

Dar ce semnifică viața interioară duhovnicească a omului? Din ce componente este alcătuită? Sunt trei componente: este activitatea noastră mintală, intelectuală, creatoare; sunt eforturile noastre volitive și capacitatea de a proceda în corespundere cu voința noastră; și, în sfârșit, este domeniul sentimentelor noastre. Deci, atunci când apostolul Pavel spune despre faptul că nu el trăiește, ci Hristos trăiește în el, aceasta semnifică că mintea lui, voința lui, sentimentele lui sunt supuse Domnului.

Ce înseamnă aceasta pentru noi? Cum putem să supunem mintea noastră Domnului, când 8-10, iar uneori 12 ore pe zi noi ne gândim nu la Dumnezeu, noi ne gândim la lucrurile noastre – din domeniul profesional, creativ, omenesc? Cum să amenajăm casa, să avem grijă de familie, sănătate, concediu, cum să achiziționăm anumite lucruri, să ne angajăm în serviciu, să facem carieră, să obținem studii – iată la ce ne gândim. Iar acele persoane, care urcă pe scara creșterii ierarhice, au și mai diverse gânduri – trebuie să soluționeze sarcini de ordin și profesional, și politic, și economic, și social. La câte ne gândim…

Dar cum să supunem mintea noastră lui Hristos? Oare să te gândești în permanență la Evanghelie, la fiecare cuvânt din Evanghelie? Atunci cum vom putea realiza alte lucruri omenești? A trăi întru Hristos înseamnă a-ți supune mintea Lui. Noi putem ceva să nu știm, deși noi multe trebuie să le știm. Noi trebuie să știm ce a învățat Domnul neamul omenesc. De aceea atunci când cineva spune „sunt credincios, dar niciodată nu am citit Evanghelia”, înseamnă că omul ceva încurcă în viața Lui. El nu poate crede în ceea, despre ce nu are nici o închipuire. Evanghelia trebuie să fie cartea noastră de căpătâi, noi trebuie să consacrăm fiecare zi din viața noastră citirii Evangheliei, măcar în fragmente mici să recepționăm cuvintele Domnului. Dar cel mai important – noi trebuie să ne formăm mintea noastră în sistemul concepției creștine. Aceasta este foarte semnificativ, deoarece chiar îndeplinind mii de lucruri pământești, și mari, și mici, noi nu ne vom lepăda de Hristos, noi nu Îl vom trăda, noi nu vom face greșeli, dacă vom acționa în acel sistem de coordinate, pe care Dumnezeu ni l-a determinat.

Uneori apar în viață astfel de întrebări: cum să determinăm acest sistem de coordonate? Răspunsul este următorul: omul, bineînțeles, trebuie să cunoască ce semnifică creștinismul. Și în al doilea rând, ceea ce este foarte important, omul trebuie să-și aplece urechea la vocea propriei conștiințe și niciodată să nu fie ticălos, niciodată să nu facă ceea ce este împotriva voinței lui Dumnezeu. Nu este nimic împotriva voinței lui Dumnezeu în faptul că noi ne îndeplinim datoria – profesională, statală, familială, când îndeplinim îndatoririle noastre față de prieteni, apropiați, rude. Însă toate acestea noi trebuie să le facem în acel sistem de coordonate Dumnezeiești, fără a păcătui în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Și dacă cineva va spune: „Eu nu știu ce semnifică aceasta”, eu cu îndrăzneală voi spune că fiecare persoană știe când săvârșește vreo faptă ticăloasă. Și cât de mult s-ar convinge pe sine însuși că aceasta este explicabil, îndreptățit de circumstanțe de ordin extern, de politică, diplomație, însă vocea conștiinței îi spune: „Nu procedezi corect”. A proceda conform voinței lui Dumnezeu, a te răstigni împreună cu Hristos prin mintea noastră, ca El să trăiască în noi, aceasta semnifică să trăim în corespundere cu legea Lui, care ni se face cunoscută prin cuvântul lui Dumnezeu și prin legea inimii noastre, prin legea morală prin intermediul glasului conștiinței noastre.

Ce semnifică să ne supunem voinței Domnului? Aceasta înseamnă că a noastră concepție, sentimentul nostru moral, care ne ajută să înțelegem unde este adevăr și unde este minciună, încotro trebuie să mergem, iar încotro nu se poate, trebuie să fie însoțit de voința noastră. Când ne spunem nouă înșine:„oprește-te, nu merge mai departe – acolo este păcat, acolo este pierzanie și nici un fel de perspective strălucitoare, nici un fel de valori, care acum te atrag, nu vor îndreptăți fapta ta – oprește-te și gândește-te”, este anume acea voință, care se supune lui Hristos.

Și, în sfârșit, sentimentele – un domeniu special al vieții omului. Apostolul Pavel spune: „Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus” (Flp. 2:5). Dar ce sentiment era în Hristos Iisus? El era Dragoste, El era întruchiparea dragostei. Noi știm cât este de greu să înfăptuiești acest sentiment în viață față de alți oameni. Deseori el este insuficient chiar față de cei mai apropiați și scumpi oameni – soțul, soția, copiii, frații, surorile, ce să mai vorbim de alți oameni! Însă Domnul nu abolește această poruncă, El spune: „Iubiți-vă unii pe alții” (In. 13:34). Iar aceasta înseamnă că noi trebuie să creștem în dragoste. Și când în inimă este dragoste, când ea arde fierbinte-fierbinte, cât de mult trebuie de păzit acest sentiment! Uneori privești la tinerii care s-au întâlnit și au simțit în inima lor dragoste unul față de altul – cât sunt de gingași unul cu altul, cât de frumos se țin de mâini, cum își dau făgăduințe de a merge împreună prin viață. Însă noi știm cât de des nu rămâne nimic din acest sentiment, doar niște ruine, iar uneori pe acest loc răsare și un alt sentiment – cel al urii.

Dumnezeu ne poruncește să nu ne distrugem dragostea noastră. Și chiar atunci când apare ispita, tentația, iar lumea contemporană, realitatea ambiantă, prăbușește asupra noastră cu adevărat o cascadă întreagă a acestor tentații, noi trebuie să avem puterea de voință, ca să  ne apărăm sentimentele noastre. Totdeauna în inimă nu încape dragoste pentru toți.

Dar ce semnifică această poruncă a dragostei? Ea semnifică un singur lucru: dacă noi nu facem rău oamenilor, dar încercăm să le facem bine, însăși această facere de bine educă în noi sentimentul interior al dragostei. Noi, se prea poate, nu putem spune „iubesc acest om, pentru prima dată în viață l-am văzut”, dar dacă inima este educată în dragoste, atunci treptat vine și dragostea, precum venea la sfinți, la cuviosul Serafim, care a stat pe piatră o mie de zile și nopți pentru a se ruga și în inima lui era dragoste pentru întreaga lume. Aceasta, bineînțeles, este culmea desăvârșirii. Dar neputința de a ajunge în vârf nu desființează acest vârf. Mulți dintre noi nu se pot urca într-un munte înalt, dar aceasta nu înseamnă că nu există munte. Multora le este greu să se uite la cer, dar aceasta nu înseamnă că nu există cer, nu există soare. Toate acestea există ca un scop atrăgător al vieții omenești. Iată ce înseamnă: „nu eu trăiesc, ci Hristos trăiește în mine”.

Apostolul Pavel s-a cufundat în această stihie a vieții Dumnezeiești. Și el vorbește din inimă, el leagă aceasta cu răstignirea, deoarece, bineînțeles, în această cale trebuie să răstignim multe trăsături urâte ale caracterului nostru, deprinderi îngrozitoare. Acestea trebuie de distrus, de răstignit, trebuie de curățit mintea noastră, inima noastră și voința noastră, mergând în întâmpinarea Mântuitorului.

Sfântul cuviosul Efrem Sirul spune cuvinte minunate: „acel om nu se împiedică, pe care Dumnezeu îl susține”. Aceasta înseamnă, că în calea vieții noastre, în soluționarea problemelor noastre vitale noi nu ne împiedicăm atunci, când pe noi ne susține Dumnezeu. Noi nu ne împiedicăm nici pe calea urcării noastre duhovnicești, dacă Dumnezeu ne susține. Iată din ce cauză cuvântul lui Dumnezeu afirmă că nu există mântuire în afara Bisericii – deoarece Biserica, ca o comunitate de oameni credincioși, unde pogoară Sfântul Duh, unde ni se oferă Tainele, sunt anume acele mâini, prin care Dumnezeu îl susține pe om. Totodată sunt mâinile noastre, ale tuturor, deoarece Biserica este comunitatea credincioșilor. Anume din această cauză se produce un mesaj duhovnicesc de o putere enormă față de noi toți – să viețuim ca o comunitate unită, să ne susținem unii pe alții pe calea vieții și pe calea renașterii duhovnicești. Și atunci noi nu ne vom mai teme de nici un fel de grupări criminale, de nici un fel de grupări etnice criminale, nici de nimic altceva, deoarece oamenii, care capătă solidaritate prin credința lor, sunt capabili să răspândească această solidaritate asupra întregii societăți.

Astăzi poporul nostru și țara noastră așteaptă de la noi toate acestea. Astfel, prin viața în Hristos, noi suntem în stare să transmitem impulsuri puternice de solidaritate, de susținere reciprocă, de dragoste, de fapte bune, de refuz la orice rău și la orice injustețe pentru întregul nostru popor. În acesta constă vocația noastră și în aceasta constă slujirea noastră.

Aș vrea din  toată inima să vă doresc tuturor - și celor de la putere, și vouă, celor care stați aici, în biserică, precum și stăpânilor, clerului, tuturor celor care trudesc în Biserică, niciodată în iureșul cotidian să nu pierdeți din vedere ceea ce este cel mai important, ceea ce este scopul, a cărui realizare nu doar înnobilează, înalță viața noastră, dar deschide în fața noastră porțile veșniciei. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Pererva

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la poligonul din Butovo

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Acoperământul Maicii Domnului”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Marea Vecernie Pascală săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Sâmbăta Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Joia Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit în ajunul Joii Mari după slujba dumnezeiască săvârșită la Mănăstirea „Sfintele Marta și Maria”, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Miercurea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în ajunul Miercurii Mari la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Andrei Stratilat”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Marțea Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Mitropolit Petru” din Vysokoe