Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua sărbătoririi aniversării a 700 de ani de la fondarea mănăstirii de pe Tolga

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua sărbătoririi aniversării a 700 de ani de la fondarea mănăstirii de pe Tolga
Versiune pentru tipar
22 august 2014 02:13

La 21 august 2014, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului de Tolga, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a condus solemnitățile cu ocazia aniversării a 700 de ani de la fondarea mănăstirii de pe Tolga. După încheierea Liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cinstite părinte Porfirii! Dragi maici egumene, frați, surori, înalți reprezentanți ai puterii de stat! Vă felicit pe toți cu ocazia aniversării a 700 de ani de la fondarea mănăstirii de pe Tolga în cinstea Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Când operăm cu astfel de noțiune cum e secolul, ni se pare că este un răstimp istoric foarte îndelungat. Când spunem că a trecut o jumătate de mileniu, noi de asemenea constatăm ceva ce iese în afara granițelor experienței noastre, ceea ce cunoaștem doar prin intermediul cărții, al cronicii, al povestirii altor oameni.

Mănăstirea de pe Tolga împlinește 700 de ani. Dacă e să gândim la aceste cifre, vom înțelege că a trecut nu doar o epocă. Câte s-au schimbat! Probabil, dacă aici și acum s-ar afla călugării mănăstirii de atunci de pe Tolga, care a fost fondată pe acest loc, le-ar fi venit greu să recunoască în noi oameni asemănători lor. Nici limbajul, nici îmbrăcămintea, nici moravurile – nimic nu ar fi unit pe ei cu noi, însă doar până în momentul când am încep să ne rugăm împreună. Deoarece pe noi pe toți ne unește credința ortodoxă. Pe noi ne unește cu generațiile precedente – acelea care au trăit cu cincisute, și șaptesute, și o mie de ani în urmă – faptul că suntem membrii unei Biserici. Ei acolo, în ceruri, se află în Biserica triumfătoare, noi aici, pe pământ, ne aflăm în Biserica  pământească – însă cu toții ne adunăm în jurul aceluiași pristol al lui Dumnezeu.

Biserica este nu doar păstrătoarea memoriei istorice – ea este realitatea care unește generațiile. Iar aceasta înseamnă că valorile adevărate ale generațiilor precedente nu mor, dacă sunt incluse în viața sa. Ce ar fi rămas de la aceste ziduri, dacă ele nu ar fi pereți de biserică? Noi știm că pe parcursul a 700 de ani multe nenorociri au vizitat mănăstirea, dar, probabil, cele mai strașnice s-au produs în secolul al XX-lea, când mănăstirea era distrusă și aici, în detenție, se aflau delicvenți minori. Încă mai sunt vii oamenii care țin minte sârma ghimpată, țin minte cazematele. S-ar părea, acest loc nu ar mai fi putut să renască, dar a renăscut – anume de aceea că Biserica nu moare, deoarece este o instituție și Dumnezeiască, și omenească și, după cum se spune în cuvântul lui Dumnezeu, porțile iadului, adică porțile morții, ale distrugerii, ale neantului, ale păcatului, ale nebuniei niciodată nu o vor birui și nu o vor distruge (vezi: Mt. 16:18).

Fiece om, ciocnindu-se cu anumite condiții dificile de viață, simte scârbire, suferințe, iritare, chiar mânie. Noi știm cât de greu suportăm nedreptatea, în special când această nedreptate se referă la un număr mare de oameni – noi simțim scârbire și prin acesta se  întristează viața noastră. Ce învățăminte putem trage, participând la sărbătoarea de azi? În primul rând, că Biserica nu moare. Biserica întotdeauna trăiește, chiar dacă circumstanțele din exterior o îngustează până la cel mai mic nucleu; însă acest nucleu întotdeauna este capabil, acumulând puterea harului Dumnezeiesc, să se răspândească, acoperind universul - și aceasta este, se prea poate, cea mai importantă lecție, pe care o învățăm pe exemplul acestei mănăstiri.

Dar noi putem învăța încă ceva. Parcă monahii care au viețuit aici, parcă sfinții ierarhi din Iaroslavl și Rostov, care au fost ocrotitorii acestei mănăstiri, în viața lor au simțit doar bucurie? Parcă oamenii care veneau între aceste ziduri, se atingeau doar de evenimente pline de bucurie și plăcere? Câte scârbiri au existat în viața poporului nostru, în familii, în viața personală; câte scârbiri au trecut și prin această sfântă mănăstire! Dar ce le ajută oamenilor să depășească scârbirile? Bineînțeles, harul lui Dumnezeu. Însă harul lui Dumnezeu nu acționează în mod automat – el acționează ca răspuns la eforturile noastre și la virtuțile noastre. Și iată că amintindu-ne de istoria mănăstirii de pe Tolga, ne duce gândul fără să vrem la faptul că virtutea principală a celor care au depășit toate aceste tragedii și conflicte pe parcursul a 700 de ani, a fost răbdarea – una din cele mai mari virtuți creștinești.

„Dacă avem răbdare”, spune Efrem Sirul, „atunci biruim orice scârbire”. Este răspunsul celor care întreabă: „Ce-i de făcut în condițiile grele ale vieții? În familie nu e totul bine, cu serviciul nu e totul în ordine, și în genere multe nu îmi plac în jurul meu. Mă irit, mă mânii – cum să ies din această stare?” Dar ce înseamnă răbdarea? Este un anumit program de voință: „voi scrâșni din dinți și voi răbda”? Desigur că nu! Scrâșnind din dinți, nu vei ajunge departe – te vor durea dinții. Nu vei putea să opui rezistență circumstanțelor triste – ele te vor învinge. Deoarece răbdarea este manifestarea nu doar a voinței omenești.

Răbdarea este legată întotdeauna de capacitatea de a corela propria viață cu voința lui Dumnezeu și de a te încredința în mâinile lui Dumnezeu. Și dacă noi ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, noi nu ne mai încovoiem în fața greutăților, nu căutăm căi de ieșire din ele. În acest caz greutățile nu ne demoralizează, nu ne distrug, nu generează alte scârbiri, cum ar fi deprimarea, disperarea – deoarece răbdarea este rodul harului lui Dumnezeu, care ni se trimite ca răspuns la starea noastră smerită a duhului, la hotărârea noastră de a ne deda în mâinile lui Dumnezeu.

Același cuvios Efrem Sirul, vorbind de răbdare, afirmă: acela care dobândește drumul răbdării îndelungate, găsește calea vieții. Și doar este anume așa. Nu vom putea trece pe calea vieții dacă nu avem răbdare, dacă nu avem putere interioară de a opune rezistență circumstanțelor complicate din exterior. Răbdarea este una din cele mai mari virtuți creștine. În Evanghelia după Matei, în  capitolul unde se vorbește despre scârbirile care vor cuprinde Ierusalimul și despre scârbirile care vor cuprinde întregul neam omenesc, sunt spuse cuvinte mărețe: cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui (vezi: Mt. 24:1-13). Anume aceasta  este calea vieții.

Și azi, în viața noastră de zi cu zi, noi avem multe scârbiri. Incluzi televizorul, privești ultimele știri și asupra ta se prăbușește un torent de scârbiri și suferințe omenești. Vrei – nu vrei, el te cucerește și tu devii parte a acestor suferințe. Într-un anume sens aceasta este bine, dar totul ce vedem și auzim nu trebuie să ne distrugă. Ca răspuns la aceste scârbiri noi trebuie să ne întărim credința în Dumnezeu, să ne întărim rugăciunea, să ne adresăm mai des către Mântuitor, către Preacurata Maica Sa, cu rugămintea de a ne întări pe noi, întreg poporul nostru, întreaga Rusie istorică, de a ne da răbdare, care este urmarea acțiunii harului lui Dumnezeu în noi, și atunci, căpătând răbdare, vom găsi calea vieții.

Aș vrea să doresc nouă tuturor și Dumneavoastră, maică egumenă, și surorilor ca să găsiți și să păstrați această sfântă virtute – răbdarea întru Dumnezeu și cu Dumnezeu, ca niciodată să nu pierdem puterile, afirmând în lume adevărul lui Dumnezeu și să săvârșim acele fapte la care ne-a chemat Domnul. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou