Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 8 octombrie 2016

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 8 octombrie 2016
Versiune pentru tipar
8 octombrie 2016 23:04

O nouă emisiune a programului de autor al Sanctităţii Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril „Cuvântul păstorului” a fost difuzată pe data de 8 octombrie 2016.

Bună dimineaţa, dragi telespectatori!

Redacţiei i-a fost adresată următoarea întrebare: „Sanctitatea Voastră! În ziua de azi vedem cum toate popoarele s-au ridicat împotriva Rusiei. Pentru ce? Oare suntem atât de răi? La toţi mergem să le acordăm ajutor, deseori în dauna noastră, iar în loc de mulţumiri – ură şi dispreţ. Să luăm măcar Bulgaria – a fost o prietenie atât de strânsă, la cataramă, iar azi ei conduc hărțuiala Rusiei. Este de înţeles cazul Poloniei – istoriceşte relaţiile au fost complicate, dar Bulgaria? Doar noi i-am eliberat. Va rezista Rusia?” Întrebarea a fost pusă de Alexei Bogomolov din oraşul Labinsk, regiunea Krasnodar.

Cred că ar fi exagerare să spunem că celelalte ţări nutresc ură faţă de Rusia şi cu siguranţă nu corespunde adevărului afirmaţia că popoarele acestor ţări urăsc Rusia. Aş spune că din contra, autoritatea Rusiei creşte foarte mult şi aceasta se manifestă deseori în diverse acțiuni, declaraţii şi exprimări neformale ale sentimentelor unui număr enorm de oameni în majoritatea ţărilor de pe planeta Pământ.

Dar ceea ce se referă la faptul că mulţi ocupă poziţia de izolare a Rusiei, de limitare a influenţei ei în lume, de subminare a autorităţii ei - aceasta este evident. Eu nu aş plasa Bulgaria în faţa altor ţări, dar dacă e să vorbim de poporul Bulgariei – nimic din cele spuse nu are loc. Majoritatea absolută a populaţiei păstrează sentimente calde faţă de Rusia, recunoştinţa pentru eliberarea Bulgariei de jugul otoman de către Rusia. Dar şi pe lângă aceste amintiri din istorie este experienţa vieţuirii în comun, a rugăciunii de obşte, doar cele două Biserici surori, cea Rusă şi cea a Bulgariei s-au aflat într-o conlucrare din cele mai strânse, în  colaborare şi rugăciune de obşte. De aceea nu putem vorbi despre faptul că Bulgaria, ca şi multe alte ţări, nutreşte anumite sentimente negative faţă de Rusia.

Însă cei de la putere ocupă deseori o poziţie care, să vorbim delicat, nu corespunde poziţiei Rusiei, dar şi mai bine spus, este orientată spre limitarea posibilităţilor Rusiei de a acţiona pe arena internaţională. Cauzele sunt următoarele. Pentru a avea o politică externă independentă, trebuie ca ţara să fie suverană, adică independentă de alte state. În Europa majoritatea ţărilor, inclusiv Bulgaria, România, au intrat în Uniunea Europeană. Iar intrarea în Uniunea Europeană presupune refuzul de la o mare parte a drepturilor suverane. Bulgaria nu are dreptul suveran să-şi determine politica externă – ea o supune politicii Uniunii Europene. Este bine cunoscut faptul că politica Uniunii Europene şi politica Statelor Unite este strâns cooperată. De aceea este vorba de manifestarea dispoziţiilor politice ale conducerii Statelor Unite şi ale Uniunii Europene faţă de Rusia. Nu este treaba mea să dau acum aprecieri acestei realităţi, dar vreau să spun că avem de a face, fără îndoială, cu politica ţărilor occidentale, orientată spre limitarea posibilităţilor Rusiei, inclusiv în acţiunile ei pe arena internaţională şi spre micşorarea autorităţii Patriei noastre în rândul altor ţări.

Dacă mă veţi întreba de ce situaţia este de aşa natură, răspunsul va fi foarte simplu: deoarece Rusia nu doreşte să cedeze nici o parte din propria suveranitate altor ţări. Ea duce o politică independentă, inclusiv pe arena internaţională şi această politică este bine percepută de un număr enorm de oameni. Noi ne ciocnim de această simpatie în diverse domenii. Uneori oamenii – cei simpli – chiar se tem să vorbească deschis despre simpatiile lor, dar aceste simpatii există, Rusia nu este singură şi ea este susţinută de foarte-foarte mulţi. Azi ne aflăm într-o situaţie deloc simplă şi trebuie să înţelegem ce preţ urmează să plătim ca această situaţie să se schimbe radical: noi trebuie să refuzăm la suveranitatea noastră, trebuie să ne lepădăm de independenţa noastră, trebuie să ne supunem celui puternic, adică să ne supunem altora.

Cineva ar putea spune: „Dar ce este rău în aceasta? Hai să ne supunem. Acolo parcă şi oamenii duc o viaţă mai îndestulată, poate şi noi vom fi mai bogaţi”. O astfel de abordare primitivă este greşită, deoarece este vorba nu doar de problemele de ordin tehnic, organizaţional – este vorba de ceva mai mult. Noi vedem ce se petrece în multe ţări din Occident. Noi vedem cum se descompune moralitatea umană, cum legile susţin cele mai îngrozitoare manifestări ale firii omeneşti, cum prin sloganul apărării drepturilor omului este inoculat păcatul. A fi corect şi bun pentru ţările care practică o astfel de politică externă înseamnă să refuzăm  la ceea ce este cel mai sfânt şi măreţ pentru noi – la tradiţia duhovnicească care pleacă cu rădăcinile sale în Evanghelie, în credinţa creştină şi care a format chipul duhovnicesc al omului nostru, încât nici un fel de zguduiri revoluţionare nu au putut să distrugă această morală firească a oamenilor noştri.

Dar nu înseamnă că în ţara noastră toţi sunt buni – mulţi sunt şi răi. Nu înseamnă că totul este bine – sunt multe care trebuie îndreptate. Dar valorile morale, duhovniceşti, preluate de oamenii noştri de la străbuni şi păstrate azi, sunt chezăşia victoriei noastre. Deoarece viaţa trăită după legea lui Dumnezeu este viaţă, iar viaţa care desconsideră legea lui Dumnezeu nu este viaţă. Alegând fidelitate tradiţiei noastre, noi alegem viaţa. Credem că foarte mulţi înţeleg aceasta şi pe mine nu mă lasă gândul că vor înţelege şi mai bine în viitorul apropiat.

A mai sosit o întrebare: „Există o atare părere – nu ştiu de unde s-a luat – că toate nenorocirile Rusiei provin de la alegerea incorectă pe care a făcut-o, preferând Ortodoxia. Aceasta a influenţat asupra caracterului poporului nostru şi asupra relaţiilor din interiorul ţării, aceasta este un impediment şi în ziua de azi ca Rusia să intre în familia general-europeană şi să adere la ţările civilizate”. Această întrebare a pus-o Nina Vasilievna Prohorova din oraşul Krasnoiarsk.

Mai avem o întrebare care are aceeaşi temă cu precedenta – aparţine telespectatorul Valentina Nicolaevna Bednova din oraşul Kamensk-Uralsk, regiunea Sverdlovsk: „Mi se pare uneori, Sanctitatea Voastră, că Biserica este unica piedică în faţa degradării şi descompunerii generale, cu adevărat este „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Tim. 3:15). De ce dar mulţi oameni, dacă nu chiar majoritatea, nu doresc să înţeleagă aceasta? Sau se simt atât de bine că nu observă nici un fel de degradare?”

Voi încerca să răspund la aceste întrebări deloc simple, bazându-mă pe Sfânta Scriptură. Haideţi să vorbim despre alegerea noastră religioasă şi civilizaţională şi despre rolul Bisericii în formarea trăsăturilor caracteristice ale poporului nostru. Nu trebuie să considerăm în nici un caz că alegerea cneazului Vladimir a fost greşită. În primul rând, fiindcă Biserica era pe vremea ceea unică şi nu era nici un fel de scindare între Orient şi Occident. De aceea cneazul Vladimir a ales  credinţa creştină şi prin Creştinare a intrat în Biserica Ortodoxă Ecumenică. Mai târziu s-a produs divizarea Creştinismului între est şi vest şi întreaga viaţă a Rusiei ce a urmat, soarta poporului rus a fost, bineînţeles, legată de tradiţia ortodoxă de est.

Iar acum urmează cea mai importantă întrebare: este bine pentru ţara noastră şi pentru poporul nostru sau este cu adevărat o greşeală? Răspunsul este simplu.  Biserica Ortodoxă păstrează negreşit acea credinţă pe care Biserica Creştină Ecumenică a moștenit-o de la Însuşi Domnul şi Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli.  Indiferent de atitudinea pe care o are cineva faţă de Biserica Ortodoxă, nimeni nu poate contesta faptul că pe parcursul a 2 000 de ani Biserica păstrează totul ce au învăţat primii creştini, totul ce a fost transmis din generaţie în generaţie, de la un episcop la altul. Pe parcursul a 2 000 de ani se păstrează aceeaşi credinţă, pe care au însuşit-o primii creştini. Adică noi deţinem, Biserica deţine adevărul Dumnezeiesc.

Iar acum să ne gândim: dacă adevărul lui Dumnezeu este veşnic şi neschimbat, iar lumea este schimbătoare, poate ar fi mai bine altminteri să punem întrebarea: încotro se îndreaptă lumea care tot mai mult şi mai mult se îndepărtează de la acest adevăr Dumnezeiesc? În cea de a doua întrebare foarte clar este formulat gândul acesta. Biserica este stâlpul şi temelia adevărului şi dacă multe se prăbuşesc în abis, dacă se distruge personalitatea umană, se nimicesc bazele moralităţii în existenţa umană, iar Biserica păstrează această mărturie, atunci bineînţeles că pentru mulţi care nu sunt de acord cu aceasta Biserica pare să fie o forţă opritoare, conservatoare, parcă necorespunzătoare dezvoltării contemporane. Însă prin revelaţia Dumnezeiască noi suntem învăţaţi că Biserica este stâlp şi temelie a adevărului. Prin aceasta este spus totul şi dacă cineva deviază de la acest adevăr Dumnezeiesc, este problema celor ce deviază de la adevăr, dar nu e problema Bisericii. Sarcina noastră constă în faptul ca starea morală a omului să corespundă planului lui Dumnezeu despre om şi acest plan al lui Dumnezeu este transmis prin învățătură în Biserica Ortodoxă.

Cu aceasta voi încheia emisiunea noastră. Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie