Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 6 septembrie 2014

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 6 septembrie 2014
Versiune pentru tipar
7 septembrie 2014 12:54

La emisiunea programului de autor „Cuvântul păstorului”, difuzată la 6 septembrie 2014, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril răspunde la întrebarea telespectatorului cu privire la locul Rusiei în lumea contemporană.

Bună dimineața, dragi telespectatori!

Aș vrea să răspund la o întrebare, formulată de telespectatorul nostru Mihail Alexandrovici Golovanov din orașul Ghelendjik, regiunea Krasnodar.  Această întrebare este pusă de mulți, deoarece, din motive cunoscute legate de situația în Ucraina, această problemă tot mai des trece în domeniul pur politic și anume în această lumină ea este analizată în diferite auditorii. În unele cazuri esența problemei este înțeleasă, în alte cazuri este folosită ideea inclusă în această întrebare pentru scopuri  personale.

Aș vrea să menționez prin acest cuvânt înainte actualitatea și importanța întrebării. Întrebarea sună în felul următor: „Spuneți, vă rog, Sanctitatea Voastră, ce înseamnă Rusia? Este  civilizație, după cum consideră unii gânditori, sau este o noțiune istorică? Trebuie oare Rusia să-și spună ultimul cuvânt referitor la pace, după cum spunea Dostoievski, sau ea a spus deja totul și acum trebuie să păstreze tăcerea?”

Rusia este o țară, în special în actualele ei hotare – Federația Rusă – parte a unui mare imperiu Rus de cândva, actualmente este o țară contemporană democrată de tip european. Ea se deosebește de alte țări prin faptul că are în componența sa multe etnii, diverse confesiuni; dar cel mai important ce diferențiază Rusia de alte țări, este istoria ei, tradițiile ei și sistemul de valori, care s-au păstrat în această țară cu mila lui Dumnezeu.

Dar dacă e să vorbim despre civilizație, Rusia aparține la o civilizație mai largă decât Federația Rusă. Această civilizație noi o numim Lumea rusă. Doar pomenirea acestei noțiuni – lumea rusă – îi scoate din sărite pe vrășmașii noștri, inclusiv și acele forțe naționaliste din Ucraina, care încearcă să vadă în persoana Rusiei un dușman, iar în lumea Rusă – o doctrină strașnică de natură politică, orientată la limitarea suveranității Ucrainei, la înrobirea Ucrainei de către Rusia. Și cât de mult sunt pedepsiți acei care folosesc doar îmbinarea de cuvinte – Lumea rusă!

Actualmente parvin informații tragice despre situațiile, când oameni sunt interogați în altă tabără, acolo nu este acceptată noțiunea de Lumea rusă, ei sunt întrebați, fiind ispitiți, dacă sunt părtași ai Lumii ruse. Și dacă acela răspunde cu îndrăzneală „da”, el este distrus. Dar dacă nu mai ajung puteri să spună „da”, omul păstrează tăcerea și spune ceva ce le este plăcut să audă călăilor.

Eu am avut ocazia să vorbesc de multe ori despre Lumea rusă. Dar de data aceasta voi începe cu exemplul bine cunoscut tuturor – cu „Povestirea anilor vremelnici”, primul letopiseț mixt. Este cronograful nostru istoric care este sursa cea mai importantă a istorie noastre naționale. Letopisețul nu a fost scris la Moscova, după cum înțelegeți, deoarece nu exista în acele vremuri, nu în Sanct-Petersburg, care cu atât mai mult nu exista atunci, dar a fost scris în orașul Kiev, în lavra Pecerska din Kiev. Și începea cu cuvintele: „De aici a început pământul rusesc…” Și nimeni la Kiev nu se numea ucraineni, și toți se numeau ruși, rusici. Tot așa ne numeau pe noi și pe străbunii noștri bizantinii – russii. Când rossii – așa suna în grecește – mergeau asupra Constantinopolului în calitate de dușmani, deoarece erau pe atunci păgâni, acest cuvânt era  pronunțat cu frică, se rugau Domnului ca rossii să nu intre în Constantinopol. Nu aveau o altă denumire oamenii ce locuiau în Kiev și în toate spații ale Rusiei de atunci. Iată de unde se trage Lumea rusă, de la letopisețele noastre, de la  cuviosul Nestor cronicarul.

Însă denumirea de „rus” s-a păstrat nu pretutindeni. În special acest cuvânt se utilizează referitor la acei locuitori ai Rusiei, care locuiesc și au locuit înainte vreme la Nord, Nors-Est, Nord-Vest. Dar sunt și în regiunile sudice aceia care până acum se numesc pe sine ruși sau rusini. Sunt acei care locuiesc în Transcarpatia. Denumirea aceasta nu este actuală, nu este politizată, dar este veche, din timpurile cronicarilor.

Lumea rusă nu este lumea Federației Ruse, nu este lumea Imperiului rus. Lumea rusă provine de la cristelnița kieveană a botezului. Lumea rusă este o civilizație specială, la care aparțin oamenii care se numesc actualmente prin diferite etnii - și ruși, și ucraineni, și belaruși. La această lume pot aparține oameni care în genere nu se referă la lumea slavă, dar care au recepționat componenta culturală și duhovnicească a acestei lumi ca pe a sa personală.

De aceea Lumea rusă este o noțiune civilizațională. Nu este o noțiune politică, cât de mult nu și-ar dori acest lucru unii oameni în favoarea intereselor lor politice. Lumea rusă este o dimensiune și duhovnicească, și culturală, și de valoare a personalității umane. Rușii, care se numesc pe sine ruși, pot să nu aparțină acestei lumi, deoarece a vorbi rusește sau a înțelege limba rusă – nu este condiția unică de a aparține Lumii ruse. Noi știm că foarte multe persoane nu se asociază pe sine nici cu tradiția, nici cu duhovnicia, nici cu cultura rusă, dar viețuiesc conform altor concepții, convingeri și pierd relațiile cu propria civilizație.

Însă în lumea contemporană globalizată este foarte importat a ocroti propria civilizație, deoarece dacă ea va dispărea, atunci va dispărea o parte enormă a civilizației mondiale și general-umane. Dar de ce? Deoarece toate aceste modele civilizaționale care există azi - și modelul european occidental, care a ieșit din cultura latină (la vremea sa această civilizație era numită lumea romană; era Roma, era cultura ei ce a acceptat creștinismul) și alte civilizații puternice – arabă, islamică, chineză, indiană – ele toate compun frumusețea și diversificarea civilizației general-umane. Și dacă cineva va spune că slavii de est, uniți printr-o credință unică, tradiție istorice unică, nu au dreptul la lumea lor duhovnicească și culturală, în acest caz doar prin motive de ordin politic se poate de explicat o abordare absolut nedreaptă față de însăși posibilitatea pentru popoarele slave frățești să aibă un spațiu comun duhovnicesc și cultural.

Astăzi cu adevărat are loc lupta pentru acest spațiu. Aceasta se explică prin actualitatea contemporană. Dar dacă privim la istorie, nimic nou nu se întâmplă. Nu întotdeauna relațiile dintre civilizații erau  pașnice. Noi știm că deseori hotarele lor se înroșeau de sânge. Nouă ni se părea că la finele secolului al XX-lea au sosit vremurile coexistenței pașnice a acestor civilizații. Și atunci când unii futurologi, savanți occidentali au început să vorbească despre războiul civilizațiilor, poate, cu un protest mai vehement, această concepție a războiului civilizațiilor au perceput-o la noi, în lumea slavă. Fiindcă este cu totul străin concepției noastre orice război cu oamenii ce împărtășesc alte opinii și alte concepții, deoarece în centru civilizației la care noi aparținem se află valorile evanghelice sau pentru acei care nu acceptă Evanghelia, aparținând altor religii, valorile religiei lor personale, care în mare măsură în plan moral se suprapun cu mesajul evanghelic.

Această dimensiune religioasă a Lumii ruse este izvorul dragostei de pace a oamenilor noștri. Nu este simplu în ziua de azi să păstrăm aceste valori. Dar trebuie să înțelegem că fără aceste valori nu va exista nici poporul rus, nici cel ucrainean, nici cel belarus și totul se va topi într-un ceaun al civilizațiilor. Există o atare concepție – ceaun de topire – unde totul se topește ca să obții pacea. Dar nu se reușește. Exemplul civilizației contemporane occidentale, care a pășit pe calea acestui ceaun de topire, ne convinge că nimic în acest ceaun nu se topește, dar se păstrează și contradicțiile, și problemele. Și oameni care nu sunt de acord să fie topiți împreună cu alții, care doresc să își păstreze originalitatea lor, luptă împotriva acestei perspective îngrozitoare de a se topi într-un singur spațiu comun.

Așadar, păstrarea civilizațiilor, inclusiv a Lumii ruse este sarcina noastră comună. Nu pentru a reface anumite construcții politice, a construi noi imperii, a crea blocuri militare. Dar pentru a păstra marea moștenire pe care o primim de la strămoșii noștri.

Cu aceasta îmi iau rămas bun de la voi. Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu acei cine ne privesc, precum și cu acei care poate și nu ne privesc, dar care au nevoie de această binecuvântare.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie