Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 27 iulie 2013

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 27 iulie 2013
Versiune pentru tipar
27 iulie 2013 16:45

În emisiunea ordinală de autor al programului „Cuvântul păstorului”, care a ieșit în emisie la 27 iulie 2013, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril vorbește despre rolul pe care l-a avut convertirea la Ortodoxie în istoria țărilor slave din Est.

Bună dimineața, dragi telespectatori!

Emisiunea de azi noi o dedicăm unui eveniment foarte important. Se apropie sărbătorirea aniversării a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei. Multe persoane de vârstă înaintată și medie țin minte, cum 25 de ani în urmă în mod solemn, în condiții dificile ale statului pe atunci încă ateu, era sărbătorită aniversarea a 1000 de ani de la Creștinarea Rusiei.

Sărbătorirea nu a fost foarte largă. Stăpânirea încerca să limiteze totul prin spațiul îngust al vieții bisericești de atunci. Dar nu le-a reușit! Necesitatea oamenilor de a restabili adevărul istoric, de a se întoarce la izvoarele sale duhovnicești era atât de puternică, încât nici un fel de factori externi nu au putut înfrânge această energie interioară a oamenilor. Și sărbătorirea s-a dovedit a fi neformală, dar foarte semnificativă.

Pentru mulți oameni ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani a devenit ca un nou punct de pornire în propria lor viață. Ei au văzut Biserica, ei s-au adresat la propriile rădăcini. Și după acest eveniment a început ceea ce s-a numit „a doua Creștinare a Rusiei”, când zeci și sute de oameni s-au pornit la biserici ca să primească Botezul, simțind o necesitate interioară pentru aceasta.

Acum noi vom sărbători aniversarea a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei. Dar ca și 25 de ani în urmă, așa și azi apare întrebarea la reprezentanții intelectualității, la oamenii care gândesc, dar și la acei care nu prea des se adresează cărților: „Dar de fapt ce s-a întâmplat 1025 de ani în urmă? Ce ne-a oferit nouă, țării noastre, tuturor țărilor Rusiei istorice creștinarea?”

Aș vrea să ilustrez urmările Creștinării prin personalitatea cneazului Vladimir. Cneazul de Kiev, Vladimir Sveatoslavici, este bine cunoscut din manualele de istorie. Vladimir mai avea doi frați de la același tată, cneazul Sveatoslav, care la rândul său, era fiul cneazului Igor – al acelui Igor pe care majoritatea telespectatorilor îl cunosc din cursurile de istorie. Anume pe el drevlenii nesupuși l-au rupt, legându-l de doi copaci, anume pe el l-a răzbunat soția lui, cneaghina Olga. Deci, bunicul cneazului Vladimir a fost Igor, iar tatăl – Sveatoslav; și Vladimir mai avea doi frați, după cum am spus – Iaropolc și Oleg.

După moartea lui Sveatoslav, Iaropolc a devenit cneaz în Kiev, Oleg – la drevleni, iar Vladimir – la Novgorod. S-ar fi părut, trei frați, trei moșii – trăiți în pace. Dar se întâmplă ceva cu totul contrar. Iaropolc îl omoară pe Oleg și se pregătește să meargă la Novgorod, ca să-l omoare pe Vladimir, pe cel de al doilea frate al său. Vladimir, înțelegând că nu o va scoate la capăt cu drujina lui Iaropolc, fuge la varegi, strânge o oaste anumită. Iaropolc se întoarce la Kiev. Dar acum deja Vladimir, care a obținut puterea militară, suficientă pentru ocuparea Kievului, merge cu armata împotriva fratelui său, prin viclenie îl atrage la sine și îl omoară.

Iată un tablou din viața Rusiei kievene de până la creștinare. Trei frați – trei dușmani de moarte. Trebuie să spunem că și după primirea creștinismului existau lupte fratricide, erau și cazuri de omor. Dar toate acestea nu mai erau fenomene obișnuite, care nu primeau nici un fel de apreciere critică din partea altor oameni. Iar până atunci era o anumită normă: trei frați – o mică turmă de fiare.

Dar ce putem spune de viața personală a lui Vladimir? El se căsătorește cu cneaghina de Polotsk Rognede, iar când îl omoară pe Iaropolc, o ia de nevastă și pe soția lui grecoaică. De la ea se naște unul din feciorii lui Vladimir. Pe lângă aceasta, mai avea o mulțime de țiitoare – iată așa viață de familie.

Cneazul Vladimir, precum și strămoșii lui, își îndrepta privirile la vecini și lupta destul de reușit. El și-a extins influența politică, prin urmare și hotarele statului unic vechi rus, asupra Rusiei Roșii – adică la vestul extrem, asupra Bulgariei de pe Volga – la est, asupra veaticilor – la nord. Novgorodul intra istoricește în componența statutului unic rus, la sud se afla Tmutarakani, Zona Mării Negre. O țară enormă!

Dar aceasta se părea puțin. Ca și predecesorii săi, cneazul Vladimir merge la sud, dorind să ocupe Bizanțul și obține victorie în acea ofensivă militară. El cucerește orașul Korsun, pe care îl numim azi Sevastopol, el înaintează un ultimatum celor doi împărați bizantini ce domneau împreună – Vasile și Constantin: „Dați-mi-o pe sora voastră Ana de soție și atunci nu voi merge mai departe asupra Bizanțului”. Împărații îi merg în întâmpinare, dar cu o singură condiție: dacă Vladimir va primi creștinarea.

Vladimir și până atunci dorea să se convertească la altă credință, deși era un păgân înveterat și idolatra chipiul lui Perun, al lui Dajdibog și ai altor idoli-zei. Chiar și acolo unde aceste culte nu erau răspândite, ca de pildă în Novgorod, Vladimir, domnind în Kiev, l-a numit locțiitor al său pe Dobrânea și acela a construit un templu lui Perun. Dar fiind insatisfăcut în interiorul său de credința păgână, cneazul Vladimir caută o anumită ieșire din acea situație în care se aflau el și strămoșii lui. Noi știm că încercând diverse credințe, el își oprește atenția asupra Ortodoxiei, asupra creștinismului slavilor estici, asupra acelei credințe, care a fost acceptată de bizantini.

Ocupând Korsunul, Vladimir primește botezul, se căsătorește cu Ana și din acest moment se începe o nouă numărătoare a vieții lui. De parcă cineva l-a schimbat pe acest cneaz desfrânat, crud, viclean! El începe să construiască biserici, el începe să-i hrănească pe săraci, el începe să poarte de grijă bolnavilor. Celor bolnavi și săraci în Kievul vechi li se dădea pește și cvas. S-ar fi putut imagina acest lucru, când Vladimir era păgân? Desigur că nu! Și această renaștere interioară a fost atât de evidentă, încât pe acest cneaz cândva groaznic, crud și, bineînțeles, nedrept, poporul a început să-l numească Soarele cel Frumos.

De ce v-am povestit istoria cneazului Vladimir, pe care mulți dintre voi, se prea poate, o știu bine? Pentru ca pe un exemplu al unei personalități să putem înțelege ce s-a petrecut în urma primii creștinării doar cu un singur om. Dar Vladimir a creștinat toată Rusia. La 1 august (după stilul vechi) în anul 988 în Nipru au fost botezați kievenii la ordinul cneazului, deși mulți aveau deja necesitatea într-o atare acțiune, deoarece în Kiev deja activau  preoți greci, aduși încă de bunica cneazului Vladimir Olga și chiar în drujina cneazului mulți erau creștini. Ceea ce s-a petrecut atunci în Kiev, a avut o importanță enormă pentru întreaga viață de mai departe a Rusiei Kievene. Poporul s-a botezat, poporul a primit credința și apoi, după cum am spus, s-a început construcția bisericilor și răspândirea ortodoxiei pe întreg teritoriu enorm al statului Kievean.

Iar acum apare, se prea poate, întrebarea cea mai importantă: dar ce a semnificat toate acestea pentru viața poporului? Pe exemplul cneazului Vladimir putem spune ce a semnificat pentru un om luat aparte – este schimbarea modului de viață, a modului de gândire, sunt alte valori, este un alt model de comportament. Iar pentru stat, pentru popor aceasta semnifica schimbul cursului istoric. Creștinarea Rusiei este un eveniment de o importanță epocală nu doar pentru Rusia Kieveană, nu doar pentru Europa. Acest eveniment are importanță epocală pentru lumea întreagă.

Iar acum haideți să ne clarificăm de ce este așa. Ce a fost acceptat împreună cu creștinismul? A fost  adoptat un sistem de valori – de valori evanghelice, care nu au existat în societatea păgână.  Acest sistem de valori a început în mare măsură să determine și relațiile dintre oameni – nu doar în cadrul familiei, dar și în societate; acest sistem de valori a format morala personală și socială.

Nu se poate spune că toți oamenii au devenit sfinți. Erau și mulți tâlhari. Nu atât de rapid se înfăptuia creștinarea poporului, dar și cnejii-creștini deseori manifestau cruzime, luptau unii cu alții – să ne aducem aminte de lupta pentru întâietate dintre Moscova, Tveri și Reazani. Cu toate acestea, schimbările profunde în viața duhovnicească a oamenilor s-au produs și aceste schimbări în mod deosebit au început să se dezvolte pe parcursul timpurilor. Toate acestea s-au reflectat asupra vieții interioare și exterioare a oamenilor.

Dar dacă să vorbim despre partea exterioară a vieții? Doar oficierea serviciilor divine necesitau prezența cărților. Slujba Dumnezeiască nu este cu putință să fie fără cărți, iar cărți în Rusia nu erau. De undeva trebuia de primit texte, și au început să le primească din Bulgaria. Iar în Bulgaria aceste traduceri din limba greacă au apărut, după cum știți, în urma trudelor sfinților întocmai cu apostolii Chiril și Metodiu și ale ucenicilor lor. Această tradiție scrisă a lui Chiril și Metodiu s-a transferat în Rusia. Oamenii au început să folosească texte, prin urmare, să studieze gramatica, să studieze limba, a apărut scrisul. Dar ce semnifică cartea, ce semnifică scrisul? Doar este un sistem de relații, în limba contemporană am spune că este un sistem de comunicări. Și prin intermediul acestui sistem Rusia a intrat în viața culturală a Europei.

De ce a Europei și nu doar a Bizanțului? Pentru că Europa era unită, nu exista încă scindarea Bisericilor și Bizanțul era o parte organică a Europei unite, de altfel cea mai luminată, cea mai progresivă, cum am spune azi. Prin comunicarea cu Bizanțul – culturală, scrisă – Rusia a intrat în spațiul general-european cultural, ceea ce a deschis orizonturi enorme nu doar pentru dezvoltarea culturală, duhovnicească, dar și cea politică a poporului nostru.

Cu aceasta noi încheiem emisiunea noastră. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toți, iar reflecțiile cu privire la aniversarea a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei o vom continua data viitoare.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie